Tag Archives: Timisoara

Timisoara Photo Discovery Tour – 16-18 iunie 2017

Învață fotografie și descoperă Timișoara

Acest workshop îmbină două dintre pasiunile mele: fotografia și Timișoara. Pe scurt, tură foto însoțită de tur ghidat personalizat pentru fotografi. Veți descoperi Timișoara prin fotografie, ca și cum ați fi turiști în propriul oraș.

Tema principală a cursului este cum să surprindem cât mai bine orașul și tot ce cuprinde el. 

Astfel, subiectele abordate sunt

  • Fotografia de arhitectură
  • Scene și detalii urbane
  • Evenimente urbane
  • Arta stradală
  • Orașul noaptea
  • Oamenii în fotografia de oraș
  • Introducere în fotoreportaj, serii și proiecte foto (în legătură cu orașul)
  • Noțiuni de bază de editare foto: Lightroom

Invitat special

Vom avea invitat pe fotograful Oliver Merce specializat în fotografia de strada și documentară.

Practică foto în oraș

 Fără practică nu faci nimic în fotografie. Așa că acest workshop cuprinde multă practică în care aplicăm ce am învățat în partea teoretică, adică fotografiem orașul. Vom umbla pe străzi mai puțin cunsoscute, dar vom încerca și să vedem cu ochi noi locuri foarte cunoscute. Am conceput teme foto în ideea de a realiza o serie de fotografii și un fotoreportaj. Vom fotografia la unul dintre cele mai vechi festivaluri din Timișoara – Street Delivery, o ocazie foarte bună de a practica fotografia de oameni, de stradă, fotoreportajul. Exersăm și fotografia de noapte.

 

Tur ghidat personalizat pentru fotografi

Poate nu știați, sunt și ghid de turism cu o pasiune pentru a descoperi poveștile Timișoarei. Tura foto va fi însoțită de prezentări ale zonelor din Timișoara pe care le vom fotografia, istoria la modul fain, fără prea multe date, în povești și fapte interesante, care vor deschide noi oportunități fotografice. Vă prezint câteva din locurile mele preferate din oraș și vom descoperi porți, curți interioare, scări, detalii de arhitectură pe care probabil mulți nu le-ați văzut (cel puțin așa mi-au zis participanții la workshopul anterior)

 

Feedback individual

În ultima zi a workshopului vom analiza o selecție a fotografiilor făcute de voi pe parcursul celor două zile anterioare, le vom discuta și veți primi feedback individual.

 

Testimoniale

Din experiența workshopurilor anterioare, participanții au confirmat că, dincolo de ce au învățat, au avut o exepriență faină, împreună cu un grup de oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru fotografie ca și ei, un mediu relaxat, în care e cel mai fain să te dezvolți fotografic, dar și creativ și îți dă un imbold pasiunii tale pentru fotografie, dar și îți aprinde dragostea și curiozitatea pentru Timișoara.

Vezi testimoniale

 

Nivel, cerințe

Workshopul este destinat celor pasionați de fotografie de nivel începător (nu chiar de la zero) spre mediu. Este necesar să ai propria ta cameră foto (preferabil un DSLR Au mirrorless) pe care să o cunoști cât de cât. Ar fi bine să ai și un trepied pentru fotografia de noapte. De asemnea, pentru descărcarea și editarea imaginilor de la workshop în ultima zi ar fi bine să aduceți și un laptop (dacă nu aveți, eventual îl puteți folosi în comun cu ceilalți).

 

Fotografii de la cursul de anul trecut

Cam așa a fost

Descriere workshop

Perioada: 16-18 iunie 2017

Preț: 290 lei

Reducere pentru participanții la cursurile anterioare sau dacă mai aduceți pe cineva la curs: 250 lei.

Locație: pentru partea teoretică: cafeneaua Bruiaj, str. Victor Babeș, nr. 14. Pentru partea practică: Timișoara

Organizator: SC OBIECTIV CREATIV SRL D

Trainer: Claudia Tănăsescu

Programul cursului

Vineri:             17.00 – 20.00:   prezentări, parte teoretica

Sâmbătă:         9.00 – 13.00:   teorie, ghidaj și practică pe teren

15.00 – 22.00 : ieșire pe teren la fotografiat, însoțită de tur ghidat. Cu pauze!

Duminică:        14.00 – 19.00 : feedback, noțiuni de editare foto. Prezentare Oliver Merce

 

Înscrieri

Înscrierile se realizează până cel târziu la data de 12 iunie 2017 prin completarea formularului de mai jos și plata taxei de înscriere.

Formular de înscriere

Modalitate de plată:

Contravaloarea cursului va fi achitată înainte de începerea acestuia către:

Nume: OBIECTIV CREATIV SRL D

IBAN: RO03BTRLRONCRT0372405301

deschis la: BANCA TRANSILVANIA

Timișoara

cu menţiunea: “Workshop Tm iunie 2017”.

După plata taxei veți primi un email de confirmare pentru înscrierea la curs.

Număr maxim de participanți: 12 persoane. Număr minim de participanți: 6 persoane.

Cursul se va ține doar dacă se va aduna numărul minim de participanți. Dacă nu se întrunește numărul minim de participanți taxele de înscriere deja achitate vor fi returnate în întregime.

 

informații suplimentare:

Email: claudia.tanasescu@gmail.com

Telefon: 0721387349

Eveniment facebook

 

Experiența personală

Acest workshop are la bază experiența mea personală din ultimii 5-6 ani, în care am (re)descoperit Timișoara, după ce am fost plecată mai mulți ani în străinătate și, cu riscul de a suna siropos, m-am îndrăgostit de oraș. Am umblat mult la pas sau cu bicicleta, descoprind locuri mai puțin umblate dar și foarte cunoscute, pe care parcă le vedeam pentru prima dată. Fotografia a fost instrumentul de cunoaștere și de conectare.

Așa încet-încet a început să mă preocupe și istoria sa, poveștile sale, am început să citesc mai mult despre Timișoara. Cum toate se leagă, de anul trecut am obținut și atestatul de ghid de turism.

Se spune că vezi ceea ce cunoști. Și eu, poate ca și tine, am trecut neștiutoare sau ca oarbă pe lângă adevărate bijuterii arhitecturale, detalii, scene urbane și oportunități superbe de fotografiat în Timișoara. Cred că atunci când cunoști povestea unui loc, îl vezi altfel, dar se deschid și ochii fotografului. Iar despre locurile familare și apropiate, cum e chiar Timișoara, poate știm cel mai puțin și nu le vedem cu adevărat, pentru că ochii ne sunt umbriți de obișnuință și rutină.

Înainte de a vedea locuri îndepărtate, hai să descoperim locul unde ne-am născut sau unde locuim zi de zi. Așa putem fi călători în fiecare zi. Și descoperim că avem atâtea subiecte de fotografiat în imediata noastră apropiere.

Astfel, în acest workshop am îmbinat aceste două pasiuni ale mele: fotografia și Timișoara, pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi. Este o invitație de a învăța și a practica fotografia și de a descoperi Timișoara în același timp. M-aș bucura dacă prin fotografie și prin povești și alții vor prinde drag și curiozitate de Timișoara.

Poveste de iarna in Timisoara

Anul acesta chiar am avut iarnă în Timișoara și m-am bucurat de ea. Cred ca provocarea este să nu te zgribulești…și să-ți mai iei și aparatul la tine din când în când. Mai ales când ninge, mai ales când îți îngheață mâinile, mai ales când nu ai nici un chef să ieși din casă decât dacă trebuie. Atunci chiar ai ce poza. 

Și, cum mai ziceam și în proiectul de 7 zile, că în timpul săptămânii când totul e așa planificat și organizat și când ai un moment liber îți vine să pici de oboseală, e ceva (chiar recomandat) să mergi hai-hui, adică să faci ceva trăznit și neplanificat, să ai o mică…aventură, ca și copiii. Ca de exemplu să mergi în Parcul Copiilor noaprea, pe un ger teribil, când tot parcul e regatul tău și arată ca în basme. (Și pe lângă asta, te odihnește mai mult decât statul acasă și scrolluit-ul la comp, telefon sau televizor)

Fotografiind „pur si simplu” prin Timisoara

În ultimele luni, aproape un an, am ieșit la fotografiat cam așa: trebuie să fac o fotografie pentru afișul de curs. Trebuie să ies acum, rapid la fotografiat pentru că îmi lipsesc câteva fotografii anume pentru a ilustra un suport de curs. Trebuie să ies la fotografiat pentru că trece zăpada…sau florile…sau ploaia și am nevoie (pentru diverse motive) de o astfel de poză. Trebuie să mai fotografiez câțiva „locuitori” de piatră ai Timișoarei ca să bifez ce mai am pe lisă (da, am liste!) ca să scot albumul (da, albumul!). Și da, fac toate astea, e o muncă. Deși lumea crede că a-ți urma pasiunea sau vocația înseamnă că faci doar ce-ți place și ești așa într-o euforie perpetuă.

Vorbesc de multe ori cu oameni, fie la cursuri, fie în rest și aproape toată lumea are atâtea idei grozave, planuri…care de cele mai multe ori zac în fundul unui sertar, metaforic vorbind. De ce? Motivele pot fi multe, sau mai degrabă scuzele. Dar e în principal o chestiune de voință. Chiar e foarte greu să ieși din rutină, din zona de confort și să faci ceva în care crezi. Știu și eu cum e, mulți ani nu am reușit. Dar cu cât încerci mai mult, cu atât îți antrenezi „mușchiul” voinței mai mult, cu atât capeți putere și încredere să continui și să faci mai mult. Am trăit și asta, și o trăiesc (deși încă mă împiedic de multe ori).

Dar cred că mai există și reversul medaliei atunci când ți-ai întărit voința și începi să miști lucrurile, acelea din fundul sertarului, dar nu numai pe acelea. Vrei să te implici în multe alte proiecte. Pentru că simți că acum poți. Ai o efervescență de idei și de energie. Vrei să îi împingi și pe alții înainte spre visele lor. Pentru că știi cum e, pentru că și tu ai fost acolo. Nu mai știi să spui nu uneori. Să stai. Să te joci. Să nu muți munții (cel puțin nu în fiecare zi). Să nu faci ceva doar după plan, ci „just because”. Nu pentru că aș fi fan al nefăcutului nimic. Îmi place munca și organizarea, mai ales, e necesară. Dar dacă lucrezi creativ după plan pe termen lung, te secătuiești, te epuizezi, te prăjești de-a dreptul. Creativitatea are nevoie de spațiu, de timp ca să înflorească. Și apoi, cred că nu toate limitele trebuie depășite în spiritul dezvoltării personale care caracterizează epoca noastră. Unele limite chiar te definesc ca om și e ok să fie așa. Acuma care limite trebuie depășite și care acceptate…asta e o altă discuție.

De ce scriu despre toate astea? Pentru că în acest punct mă găsesc acum. Pentru că nimeni nu îți spune cum e de fapt când începi să-ți cauți și încerci să-ți urmezi vocația. E un drum necartografiat, pentru mine cel puțin, și încerc să las un marcaj în urmă și pentru mine, poate și pentru alții (îmi tot dă târcoale un gând, că aceasta ar putea fi următoarea carte, adică după aceea pe care nu am terminat-o încă. Dar nu-i nimica, mă întorc imediat la planificare :)

Și sper să nu se înțeleagă că m-aș plânge că mi-i greu. Nu. Este un drum cu bucurie, un drum cu inimă, un drum asumat, cu toate ale sale. Apropo de asta, nu există drum ușor către vocație, asta e prima iluzie la care trebuie să renunțăm când pornim pe calea aceasta.

Așa că de aproape un an mă însoțește sentimentul că mi-e dor să fotografiez, așa, pur și simplu, fără un proiect în minte, fără un scop anume. Just because. Pur și simplu. Și până la urmă de ce este așa de important asta? Pentru că atunci când faci ceva creativ fără plan, fără țintă, sufletul nostru se exprimă, respiră, se hrănește. 

De fiecare dată le spun celor care vin la cursurile foto că nu trebuie să mergi prea departe pentru a găsi subiecte de fotografiat sau pentru a face fotografii bune. Nimic nu antrenează mai mult ochiul și mâna fotografului ca aceste sesiuni de fotografie în care înveți să privești cotidianul cu atenție și să-l vezi cu alți ochi, din altă perspectivă. Parcă ți se curăță privirea și totul e mai viu în jur. Iar creativitatea e la ea acasă. E ironic că tocmai eu nu făceam asta, nu pentru că vezi-bine nu ar mai trebui să exersez, ci pentru că eram prea prinsă în alte planuri și proiecte fotografice, faine de altfel. Cum am mai spus, în mod paradoxal, nu puteam fotografia chiar din cauza fotografiei.

Fotografiile de mai jos sunt așa. Pur și simplu. Și ce bine e.

 

 

 

Orasul nevazut – expozitie de fotografie

Împreuna cu prietena fotografă Daliana facem o expoziție în care am vrea să împărtășim pasiunea noastră pentru a descoperi Timișoara prin fotografii. Vineri, 31 martie ora 19 vă așteptăm la vernisaj în Bruiaj (Str. Victor Babeș nr. 14)

Și mai jos descrierea oficioasă a evenimentului :)

De mai mulți ani, Daliana și Claudia fotografiază Timișoara și descoperă cu uimire că este un subiect nesfârșit. Au simțit și ele la un moment dat, probabil ca și noi, că de multe ori ceea ce este în apropierea noastră cunoaștem cel mai puțin. Trecem zi de zi pe lângă niște comori și nu le vedem. Dar ele le văd în orașul prin care trecem prea grăbiți și cu privirea în jos și vor să ni le arate și nouă. Prin fotografii, ele privesc Timișoara cu atenție plină de dragoste, uneori cu durere, alteori cu curiozitate, cu spirit de explorator, cu uimire sau cu bucurie. Fotografia este doar instrumentul de contemplație, de descoperire, de împărtășire.

Daliana are o înclinație spre detalii de arhitectură și spre abstract, fotografiile ei descoperind o Timișoară plină de poezie și mister, trezindu-ți dorința de a bate la pas orașul și a vedea și tu ce vede ea. Dar nu este doar atât. Nu poate să nu observe, pe lângă frumusețe, și degradarea clădirilor, rănile lor și nu poate trece indiferentă pe lângă ele. Ar vrea să ni le arate și să ridice un semn de întrebare referitor la ce am primit de la generațiile precedente și ce vom lăsa noi în urmă.

Claudia are o abordare mai directă și mai candidă asupra orașului. Și ea și fotografiile ei parcă ar vrea să te ia de mână și să-ți spună: uite ce frumos e! În fotografiile ei se îmbină talentul de a scrie povești în cuvinte la fel ca și în imagini, pasiunea pentru istoriile Timișoarei, precum și conexiunea profundă cu orașul.

Două viziuni diferite, aceeași pasiune pentru a descoperi Timișoara aceasta nevăzută pe care doresc să o împărtășească cu voi. Despre aceasta este vorba în expoziția la care vă invităm cu drag.

 

Fotografia, pasiunea mea – workshop de initiere in fotografie – 7-9 aprilie 2017

Este pentru mine?

Acest curs este pentru tine dacă:

– Ești pasionat de fotografie, este hobby-ul tău sau poate ceva mai mult, dar partea tehnică ți se pare prea complicată și ai vrea să înveți.

– Ai vrea ca fotografiile tale să fie mai bune, dar nu ai niciodată timp sau dispoziție să te apuci să înveți singur și să descâlcești cartea tehnică a aparatului, manuale, tutoriale și articole de pe net.

– Te simți pierdut în prea multe informații tehnice, cifre, litere, obiective și reguli legate de aparatul foto.

– Ești tobă de teorie, dar îți lipsește partea practică și a ieși mai des la fotografiat.

– Ești o persoană creativă și îți dorești să te exprimi mai bine prin fotografie sau să deprinzi un nou hobby creativ

– Îți doreși pur și simplu să îmbunătățești fotografiile tale din vacanță și călătorii


Ce primesc?

Dacă ai răspus da la măcar una dintre întrebările de mai sus atunci te invit la un curs care:

  • îți va oferi o bună înțelegere a noțiunilor de bază ale fotografiei
  • fără prea multe explicații tehnice, cu multe exemple și aplicații pratice
  • dincolo de ce vei învăța, o experiență faină (vezi testimoniale mai jos) împreună cu un grup de oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru fotografie ca și tine, un mediu relaxat, în care e cel mai fain să te dezvolți fotografic dar și creativ și îți va da un imbold pasiunii tale pentru fotografie
  • ieșire pe teren la fotografiat (am pregătit „jocuri” fotografice și teme creative)
  • sfaturi din experiența mea de fotograf
  • asistență și feedback individual la realizarea de fotografii pe durata cursului

(fotografii de la cursurile anterioare)

DESCRIERE CURS

Perioada: 7-9 aprilie 2017

Preț: 250 ron

Reducere: pentru participanții la cursurile mele anterioare: 210 lei

Loc de desfășurare: pentru partea teoretică: cafeneaua Bruiaj, str. Victor Babeș, nr. 14. Pentru partea practică: Timișoara

Organizator: SC Obiectiv Creativ SRL-D

Trainer: Claudia Tănăsescu

Program

Vineri, 7 aprilie:               17.00 – 20.00

Sâmbătă, 8 aprilie:        

9.00 – 13.00:  teorie și aplicații practice

13.00 – 15.00: pauză de prânz

15.00 – 19.00: ieșire pe teren la fotografiat

Duminică, 9 aprilie:      14.00 – 18.00: feedback, idei finale

Programul poate suferi variații de +/- 30 min în funcție de cum avansăm.

Programa cursului

Unitatea 1. Introducere. Aparatul foto: principiul de funcționare, componente, tipuri de obiective

Unitatea  2. Diafragma și profunzimea de câmp

Unitatea  3. Timpul de expunere și redarea mișcării

Unitatea  4. ISO și zgomotul de imagine

Unitatea  5. Expunerea. Relația dintre diafragmă, timp și ISO

Unitatea  6: Lumina și White balance

Unitatea  7. Claritatea imaginii și focalizarea

Unitatea  8: Dezvoltarea „ochiului fotografului”. Reguli de compoziție

Unitatea  9: Sesiune practică – ieșire la fotografiat în oraș

Unitatea 10: Recapitulare, feedback, sfaturi pentru fotografi de la fotografi

Workshopul este destinat celor pasionați de fotografie de nivel începător care să aibă propria cameră foto care poate fi setată manual (preferabil un DSLR sau mirrorless).

Fiecare participant va primi la sfârșitul workshopului suportul de curs „Fotografia, pasiunea mea” (format electronic, pdf, 75 de pagini) care va cuprinde o prezentare în detaliu și frumos ilustrată a tuturor noțiunilor discutate pe parcursul workshopului. Acesta constituie un material bine structurat, care va oferi o bază de aprofundare sau recapitulare ulterioară.

 ÎNSCRIERI:

Înscrierile se realizează până cel târziu la data de 1 aprilie 2017 prin completarea formularului de mai jos și plata taxei de înscriere.

Formular de înscriere

Contravaloarea cursului va fi achitată înainte de începerea acestuia către:

Nume cont: OBIECTIV CREATIV SRL D

IBAN:   RO03BTRLRONCRT0372405301

deschis la: BANCA TRANSILVANIA

Sucursala Timișoara

cu menţiunea: “Workshop foto aprilie 2017”.

După plata taxei veți primi un email de confirmare pentru înscrierea la curs.

Număr maxim de participanți: 12 persoane. Număr minim de participanți: 6 persoane.

Cursul se va ține doar dacă se va aduna numărul minim de participanți. Dacă nu se întrunește numărul minim de participanți taxele de înscriere deja achitate vor fi returnate în întregime.

 informații suplimentare:

Email: claudia.tanasescu@gmail.com

Telefon: 0721387349

Eveniment facebook

Mai jos sunt fotografii de la cursurile anterioare, iar testimoniale de la foștii cursanți aici.

 

Foto-explorator al lumii interioare – 21 ianuarie – 11 februarie 2017

curs-foto-explorator-web

Creativitate      Exprimare    Autenticitate           Împărtășire     Conectare la sine    

Joacă           Reflecție        Acceptare     Auto-Explorare      Perspectivă nouă   Energie

Conexiune cu ceilalți            Imbold

 

Ce este?

Așa as descrie în câteva cuvinte acest curs. De fapt despre ce este vorba? Este un curs de auto-explorare/auto-cunoaștere prin intermediul creativității. Instrumente vor fi fotografia, imaginile, scrisul și alte exerciții creative, cu ajutorul cărora vom explora câteva teme importante din viețile noastre.

Pare un curs mai „flu-flu”, nu-i așa? :) De fapt este un curs foarte personal, în care am pus mult din experiența mea din ultimii ani în ceea ce privește exprimarea creativă și conectarea autentică la sine și la ceilalți, pe care am dorit să o împărtășesc și cu alții în speranța că le va fi de folos, cum mi-a fost și mie.

Cursul va dura patru săptămâni, cu câte o întâlnire săptămânală de aproximativ 3 ore și jumătate. Fiecare întâlnire va fi structurată în jurul unei teme, după cum urmează:

Tema 1: Cine sunt eu?

Aici vom explora prin câteva exerciții inedite de fotografie, scris și de grup: cum te vezi pe tine însuți, cum te văd ceilalți, ce spun imaginile pe care le creezi despre tine. Cunoaște-te pe tine însuți este un dicton care a preocupat oamenii dintotdeauna, dar transpus în viețile noastre, nu e întotdeauna așa de simplu. Unul dintre cele mai grele subiecte de fotografiat, suntem chiar noi înșine, și aici nu mă refer la o imagine fabricată, gen selfie.

Tema 2: Ce îmi doresc?

Toți ne dorim multe lucruri, iar ce ne dorim spune ceva despre noi și ne direcționează acțiunile zilnice și pe termen lung. Dar este greu uneori de cunoscut dorințele care contează cu adevărat. În cadrul acestei teme vom fotografia mai puțin, dar ne vom juca cu imagini și cuvinte, vom desena și vom visa cu ochii deschiși.

Tema 3: Ce muncesc?

Munca ne ocupă o mare parte din timpul și energia noastră, așa că în cadrul acestei teme vom explora întrebări precum: Care sunt talentele tale? Le folosești în munca pe care o faci acum? Ce muncă ți-ar plăcea și ți s-ar potrivi? Cum acționezi acum în această direcție? Ce te împiedică și cum depășești piedicile? Deși sunt teme serioase, aici cred că tema fotografică este cea mai distractivă, iar exercițiile creative pline de revelații.

Tema 4: Încotro?

La ultima întâlnire aducem laolaltă tot ce am descoprit în săptămânile anterioare prin intermediul unei expoziții foto mai deosebite. De asemenea, privim spre viitor, tot cu ajutorul cuvintelor și imaginilor, folosite creativ.

Teme de casă:

La finalul fiecărei întâlniri veți primi și o temă de casă, în general constând în fotografie, pentru a continua explorarea și pe cont propriu.

Ce primesc?

  • La finalul cursului veți primi un ebook (în format electronic, pdf) care cuprinde toate temele discutate la curs, cu exemple, ilustrații și exerciții.
  • Pe parcursul cursului vom avea și un invitat care ne va împărtăși experiența sa pe această temă, ca inspirație.
  • Voi crea un grup online privat unde puteți să vă împărtășiți temele, exercițiile, să vă inspirați unul de la altul și, de ce nu, să continuați și după terminarea cursului.
  • La sfârșitul cursului vom organiza și o mini-expoziție foto mai deosebită (costurile pentru aceasta sunt incluse).

De ce am nevoie pentru curs?

Nu este un curs clasic de fotografie, deci nu vom aborda aspecte tehnice ale fotografiei, poate doar aspecte de bază, dacă este necesar pentru a ne putea exprima mai bine prin fotografie. Nu contează ce nivel aveți sau ce aparat aveți, puteți folosi și un telefon.

Dacă doriți, puteți aduce și o agendă sau caiet, în caz că doriți să păstrați la un loc toate exercițiile și temele de la curs. În rest, toate materialele necesare sunt asigurate.

Program

Săptămâna 1. Sâmbătă, 21 ianuarie, ora 10.00 – 13.30

Săptămâna 2. Vineri, 27 ianuarie, ora 17.00 – 20.30

Săptămâna 3. Vineri, 3 februarie, ora 17.00 – 20.30

Săptămâna 4. Sâmbătă, 11 februarie, ora. 10.00 – 13.30

Loc de desfășurare: Dali’s Studio

Adresă: Str. Timotei Cipariu, nr. 11, ap. 1

Preț: 400 ron

Pentru înscriere se vor plăti 200 ron conform condițiilor de mai jos, iar restul de 200 ron până la finalul cursului, cel mai târziu 9 februarie 2017.

Reducere: 350 ron

  • pentru cei care au participat la cursurile mele anterioare
  • pentru cei care achită întreaga sumă la început
  • pentru cei care mai aduc pe cineva la curs

 

Înscrieri

Înscrierile se realizează până cel târziu la data de 16 ianuarie 2017 prin completarea formularului de mai jos și plata taxei de înscriere.

Formular de înscriere

Modalitate de plată:

Avansul sau contravaloarea cursului va fi achitată înainte de începerea acestuia către:

Nume: OBIECTIV CREATIV SRL D

IBAN:   RO03BTRLRONCRT0372405301

deschis la: BANCA TRANSILVANIA

Timișoara

cu menţiunea: “Curs fotoexplorator 2017”.

După plata taxei veți primi un email de confirmare pentru înscrierea la curs.

Număr maxim de participanți: 12 persoane. Număr minim de participanți: 6 persoane.

Cursul se va ține doar dacă se va aduna numărul minim de participanți. Dacă nu se întrunește numărul minim de participanți taxele de înscriere deja achitate vor fi returnate în întregime.

 

informații suplimentare:

Email: claudia.tanasescu@gmail.com

Telefon: 0721387349

Eveniment facebook: https://www.facebook.com/events/1197885660305331/

 

Nu vreau să vă plictisesc, dar dacă ați ajuns până aici, poate doriți să citiți despre experiența mea, care a stat la baza acestui curs.

Experiența mea

În urmă cu câțiva ani, când m-am apucat de fotografie, am început să scriu și am pornit blogul, am descoperit că toate acestea sunt niște intrumente extraordinare de auto-cunoaștere și auto-exprimare. O fotografie spune la fel de mult despre subiectul fotografiat cât și despre cel care fotografiază. De asemenea, scrisul – și aici nu mă refer la creații literare – ci însuși faptul de a pune în cuvinte gândurile sau trăirile noastre le oferă concretețe și ne fac să ne conectăm la sinele nostru profund. Însă dincolo de auto-cunoaștere, scrisul și fotografia sunt instrumente excelente și de exprimare autentică a cine suntem cu adevărat și de împărtășire, căci și acesta este un aspect esențial.

Deși părea că de multe ori nu fac ceva serios, adică doar fotografiez, doar măzgălesc ceva, de fapt, m-a ajutat să găsesc răspunsuri la niște întrebări mari și foarte serioase, de genul „Cine sunt eu cu adevărat? Sunt autentic în munca mea, în relațiile mele, în felul în care trăiesc? Care sunt talentele mele? Le folosesc? Ce mă împiedică? Care este chemarea mea, vocația mea? Reușesc să acționez în direcția aceasta sau doar visez și amân? Ce îmi doresc cu adevărat? Care sunt dorințele mele profunde? Care sunt lucrurile mici care ar face o diferență mare în viața mea? Încotro mă îndrept?”. Dar și mai important, m-a ajutat să-mi găsesc resursele interioare pentru a porni la acțiune în direcția aceasta. Acum să nu vă așteptați ca doar venind la curs să găsiți răspuns la aceste întrebări, dar cu siguranță va fi o expriență care va mișca ceva în voi.

Există o întreagă literatură de specialitate care consideră fotografia și scrisul, și în general arta, o terapie. Eu nu m-am gândit la cursul acesta ca la o terapie, pentru că nici eu nu sunt terapeut, ci ca la un cadru de exprimare creativă, care să dea un imbold spre joacă…serioasă, aventură și creativitate, care să ofere și niște instrumente ce pot fi folosite mai departe de fiecare.

Creativitatea este unul din ingredientele esențiale ale vieților noastre, dar care, cu cât înaintăm în vârstă și devenim mai prinși de problemele vieții de zi cu zi, este tot mai absentă. Creativitatea este modul prin care sufletul nostru se exprimă. Și atunci ne simțim vii și bucuroși, exact ca și copii. Acest curs este în sens mai larg despre creativitate.

Astfel, am conceput mai multe teme fotografice, teme de scris și experciții creative, toate inspirate din experiența mea. Deci este testat 100% pe mine J Ceea ce aș vrea să mai adaug este că roadele acestor exerciții nu se culeg imediat, ci se coc în timp, deci nu vă promit soluții magice cu care să plecați de la curs.

Calendar 2017

img_7232img_7234Ca în fiecare an, a sosit perioada calendarelor. Anul acesta le-am făcut un pic mai speciale.

În primul rând calendarul este dedicat Timișoarei, pentru a sărbători că am câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană, dar și pentru a ne reaminti ce oraș frumos avem și să-l privim mai bine.
Așa că fotografiile sunt un fel de “Best of Timisoara”, din ce am realizat până acum, nu sunt tipicul fotografiilor turistice cu Timișoara (în imaginea de mai jos aveti un colaj cu fotografiile cuprinse în calendar).

poze-calendar-colajÎn plus, m-am gândit ca acest calendar sa nu fie efemer ) așa că fotografia aferentă fiecărei luni se poate decupa pe linia punctată (pre-taiată) și devine o vedere, pe care o puteți trimite sau colecționa. În imaginile de mai jos se vede cum pe verso-ul fiecarei imagini este un template de vedere cu descrierea imaginii din luna respectivă.

img_7236 img_7237Este un calendar de birou, dimensiuni 21×11 cm, imprimat pe hârtie specială, dedicată vederilor.

Prețul este 25 de lei/bucata. Pentru 5 bucăți 100 lei.

Ca în fiecare an, o parte din încasările pe calendare vor fi folosite pentru a cumpăra cadouri de Crăciun (alimente și produse casnice) unei familii sărace.

Cred că este un cadou frumos pentru oricine iubeste Timisoara, mai ales acum că se apropie Crăciunul și anul nou, pentru cei plecați în străinătate sau pentru cine dorește să redescopere orașul.

Daca doriți, vă rog să mă anunțați. Contact: claudia.tanasescu@gmail.com
Multumesc.

Când nu poți fotografia din cauza fotografiei

img_6972wDupă ce anul acesta am trecut marea barieră (pentru mine) de a le vorbi și altora despre fotografie și toate resursele mele creative, fizice, mentale, psihice s-au concentrat pe a crea și a ține cursurile foto, îmi era dor să fotografiez, așa, pur și simplu, fără scop, fără program, fără să urmăresc un anume subiect. Era să folosesc un clișeu, să fotografiez doar de plăcere. Dar cred că toți cei care fac asta (nu doar fotografie, ci și scrisul (mai ales!) și orice act creativ) știu că nu e chiar o plăcere. Este o cufundare, o căutare, o frustrare sau o secătuire de multe ori, o ardere, o încordare, o uitare de sine. Nu este o plăcere, dar este o bucurie, de alt fel.

Așa că acum câteva zile, profitând de un drum până în zona Muzeului Satului, am luat aparatul cu mine și am intrat în Pădurea Verde. Vreo jumătate de oră, poate un pic mai mult. În primele momente m-am învârtit stingheră, am mers încoace și încolo pe o potecă, dându-mă la o parte din calea bicicliștilor, a copiilor cercetași care alergau și strigau, a altor oameni care se plimbau, povestind. Am făcut câteva clișee, m-am jucat cu expunerea lungă, nu eram mulțumită. Tot căutam un subiect bun de fotografiat. Printre milioanele de subiecte dintr-o pădure. Ca o paranteză, când stau și mă gândesc că fiecare frunză e diferită, fiecare copac, fiecare fir de iarbă, însuși acest fapt mi se pare un miracol și nu încetează să mă uimească. Ca în zicala aceea, că nu vezi pădurea de copaci, cam așa, deși aveam în jur milioane de subiecte de fotografiat, era greu să le…văd.

img_6965

Așa e când cauți să vezi cu mintea. Când cauți să faci fotografii bune, grozave sau și mai rău, „senzaționale” :) . Mintea mea era ca pădurea, un hățiș cu milioane de bucurieni, de copaci, de frunze, fără noimă, ca niște gânduri împrăștiate. Soarele apunea și lumina era tot mai puțină, mai rece. Dar cred că întotdeauna este așa, am nevoie de ceva timp și de o anumită stare ca să intru în subiect, să-l simt, să mă armonizez cu el, iar acum trebuia să mă acordez cu pădurea pentru a o putea fotografia.

Ca un film gol

Da, cred că atunci când fotografiezi este important să te acordezi la subiect, cu mintea, cu sufletul. Să uiți de tine și de intențiile de a face fotografii bune. Altfel nu vezi subiectul, ci te vezi pe tine, ego-ul tău face poze. Am mai povestit despre metafora aceasta de care spunea un fotograf, că atunci când ieși la fotografiat trebuie să fii ca un film gol, adică să te golești de tine pentru a putea vedea, pentru a te putea impregna de tot ceea ce întâlnești, ce fotografiezi. Și paradoxal, atunci reușești să fii cel mai personal, adică să ai o abordare, o viziune personală, ceea ce cred că este și cel mai greu în orice artă.

img_6959Nu zic că nu e important să înveți, să te documentezi, să te uiți la fotografiile altora, să studiezi albume foto sau istoria fotografiei, să planifici, să te gândeși, dar în final, când fotografiezi, ești tu în față cu subiectul. Tu față în față cu tine. Pozele spun ceva nu doar despre subiect, ci și despre tine. Uneori spun că ai vrut să impresionezi, alteori că ai fost leneș sau grăbit, alteori că erai trist, fără inspirație, senin sau îndrăgostit. Sau uneori spun că te-ai gândit că o s-o postezi pe facebook.

Like my photo

Știu că e important să împărtășești ceea ce fotografiezi, ca orice artă, e destinată ca să fie văzută și de alții. Așa că nu vreau să critic facebookul, care poate fi un instrument util, atâta timp cât nu te lași folosit de el, cât nu te consumă el. De asemenea, ca ființe umane, avem nevoie de apreciere pentru munca noastră sau pentru persoana noastră, de încurajare, de cuvinte bune (sau măcar un thumbs up :) ) iar acum, în acest „veac de singurătate”, facebook-ul oferă un surogat de atenție și apreciere. Deci știu că toți suntem sensibili la like-uri (de diverse feluri), și eu, așa că nu vreau nici să lansez nici o critică ipocrită la adresa societății feisbuchiste, ci poate doar la adresa mea, să-mi aduc aminte ce este important. Să încerc să fiu acel film gol. Să mă acordez cu subiectele (fie că sunt oamenii, natura, orașele sau evenimentele), să mă acordez cu mine și ceva mai sus de mine, nu cu facebook-ul sau internetul sau aprecierea celorlalți. Dar oricine a încercat știe că e foarte greu, nu-i așa?

img_6956

Zen în arta fotografiei

La ultimul curs foto l-am avut invitat pe fotograful Gabriel Amza care, printre multe povești interesante despre fotografie, ne-a povestit despre o carte mică, dar „mare”, care a fost principala sursă de inspirație pentru fotograful Henri Cartier Bresson. Este vorba „Zen in the art of archery” (Zen în arta tragerii cu arcul), scrisă de un profesor german, Eugen Herrigel, care călătorește în Japonia prin anii 40 ca să învețe să tragă cu arcul, nu ca tehnică de luptă ci ca artă, ca filozofie.

Citisem și eu cartea acum câțiva ani și nu știu dacă a fost o sursă de inspirație directă pentru fotografia mea (mai degrabă a fost cartea lui Hemingway „A moveable feast” în care spune spune că atunci când nu știe ce să scrie, recurge la a scrie o propoziție adevărată, fără introduceri, fără fraze elaborate, just say the truth). Cât despre cartea lui Herrigel, recunosc că nu am cunoștințe despre zen, respectiv cultura asiatică, deși „zen” a devenit un termen care a intrat în vocabularul curent în toate limbile, cred, în prezent (un fel de „Keep calm and be zen”).

img_6968

Însă ce am reținut din carte și mi-a plăcut (trecut prin filtrul meu) este că în arta tregerii cu arcul, cu cât te încordezi mai mult, cu cât te străduiești mai mult să atingi ținta, să faci totul perfect, cu atât mai rigid devii, cu atât ego-ul îți stă în cale și ca rezultat, ratezi ținta, dar și arta. Cu cât reușești să te destinzi, să uiți de ego, să intri în armonie cu mișcarea arcului, cu respirația, să nu te mai gândești să-l impresionezi pe maestru sau pe alții cu performanțele tale, cu atât mai mult realizezi că atingerea țintei este ceva secundar, care vine de la sine când ești acordat (nu încordat, sic!) la arta tragerii cu arcul. Sau în arta fotografiei, nu? Altfel, paradoxal, tocmai arcul și strădaniile tale stau în calea tragerii cu arcul. Sau tocmai aparatul (cât mai performant, neapărat!) sau intențiile de a face fotografii grozave stau în calea fotografiei. Dar o să vorbesc și de o altă față a acestui paradox.

Creativitate, disciplină și regăsire

La cursurile foto am inclus și o parte despre creativitate, care mi se pare elementul esențial în fotografie, dar și în viață. Și le spuneam „cursanților” că, din experiența mea, sunt câteva lucruri care impulsionează creativitatea și, deși nu au legătură cu fotografia, se reflectă apoi în fotografiile pe care le faci. Printre acestea sunt: deconectarea de la tehnologie, singurătatea și micile „bucăți”  de timp în care te rupi din ritm, în care faci altceva decât treburi, pe care fiecare le poate include în programul zilnic.

Și știți cum e cu ce-i înveți pe alții, că tu ai nevoie să înveți cel mai mult. Ei bine, tocmai eu nu făceam aceste lucruri de mai mult timp. Pentru că și ele, deși par neimportante sau superflue, necesită disciplină. Îmi pierdusem disciplina de a fi creativă, pare o contradicție, știu. Și culmea e că mi-am ocupat timpul cu ceva cu ce îmi place foarte mult, adică chiar cu fotografia, sau așa am crezut. Pentru că pentru a organiza un curs, chiar și de fotografie, presupune multe alte lucruri care nici nu au legătură cu fotografia. Nu zic că acelea nu mi-au plăcut sau că nu sunt importante, că doar nu pot fotografia non stop, însă am uitat să includ în programul meu și perioade de restaurare, de reîncărcare. Sau exact acele „tehnici” de care le spuneam cursanților – deconectarea de tehnologie, singurătatea, bucățile de timp. De aceea spuneam că și pentru creativitate, în mod paradoxal, e nevoie de disciplină.

img_6957

Nici măcar nu mi-am dat seama că au trecut luni de zile de când nu ieșisem la fotografiat pentru a descoperi, de când nu făcusem fotografii „neprogramate”. Într-un fel ciudat, nu am putut fotografia din cauza fotografiei. Rezultatul a fost că m-am simțit secătuită fotografic, creativ, fizic, chiar. Am avut în toamna acesta, după ultimul curs un sentiment care mă râcâia, un fel de nemulțumire în legătură cu fotografia, de fapt cu fotografiile mele, că nu sunt bune. Nu-mi plăcea că petreceam prea mult timp pe net (și pentru asta am un program și o disciplină, dar cred că este cel mai greu de ținut), că nu mă ocupam de proiectele mele, că mi se părea greu să-mi pun în practică ideile. Dar am luat-o ca pe un semnal (încă nu de alarmă, dar pe aproape) pentru a mă reconecta la creativitate, a regăsi izvorul interior, a reumple fântâna secătuită a creativității.

img_6961

Nu știu dacă fotografiile pe care le-am făcut la pădure sunt bune. Nici nu contează, sincer. Cred că a fost important faptul în sine de a fotografia. Exercițiul de atenție, de acordare cu pădurea, de a-mi „croi” o bucată de timp în care să umblu, singură, să tac, să ascult, să fotografiez pur și simplu.

Când am plecat de la pădure, mă simțeam așa…energică, bucuroasă, cu mintea limpede, dar și cu o mulțime de idei și conexiuni. Astea sunt semnele clare ale creativității în viețile noastre. Așa că m-am pus pe scris…și v-am spus povestea așa  :)

De aceea vă zic… de fapt nu vă mai zic nimic. Mi-am promis să nu mai dau sfaturi, nici măcar fotografice. Încerc :) Să înțeleagă fiecare dacă e ceva de înțeles de aici.

Pe curând,

Claudia

 img_6954

Povesti despre oras

inima-timisoara

Mi-a plăcut mult ideea proiectului Privește Orașul, de a scrie o poveste despre Timișoara, o istorie personală sau ficțiune, așa că am scris și eu două povești. (Cred că mi-era si dor de scris.) Și apoi, mi-a plăcut să citesc poveștile celorlalți despre Timișoara, un subiect care mi-e drag. Încă mai puteți scrie și voi până în 26 noiembrie.

Povestea 1

Când eram copil, cimitirul nu însemna moarte pentru mine. Pe atunci îmi părea că eu o să fiu mică, bunicii o să fie bătrâni, mama și tata tineri pentru totdeauna. Stăteam la etajul nouă, în blocul turn vizavi de cimitirul din Șagului. Pe atunci totul îmi părea o aventură, jucatul printre schelele de construcții și tomberoanele de gunoi pe unde mișunau șobolani sau urcatul nouă etaje pe jos, prin întunericul care se putea popula cu povești fantastice, în fiecare zi când se lua curentul, cu o lumânare groasă pe care o purtam în ghiozdanul de școală. Dar cea mai frumoasă aventură era când mă urcam cu tata pe bloc la lăsarea serii, de 1 noiembrie, când oamenii veneau cu flori și lumânări la cimitir. Ne strecuram pe smoala moale, printre antenele de sârmă improvizate ca oamenii să „prindă sârbii” și ne așezam chiar pe balustrada de pe marginea blocului. Mi-era teamă să mă uit în jos în hăul de zece etaje și cimitirul era ca o mare de licurici la picioarele noastre, iar deasupra noastră o altă mare de luminițe. Pe atunci nu știam că și tata și bunicii o să ajungă acolo și după ani o să merg și eu să aprind o luminiță în marea de licurici la care poate se va mai uita un copil.

Povestea 2

Nu mai țin minte când mi-au atras atenția pentru prima dată. Dar știu că i-am văzut cu ochiul fotografului și mai ales cu ochiul omului care se reîndrăgostește de Timișoara, văzând-o cu adevărat parcă pentru prima dată, după o lungă absență în străinătate.

Să fi fost femeia cu bucle bălaie, cu spice în mână, care la o privire mai atentă avea aripi de înger? (era in plin centru, cum de nu o văzusem până acum?). Să fi fost bărbatul cu profil sever și cu o toporișcă în mână, la vederea căruia am tresărit, pe o stradă tăcută de pe lângă facultatea de medicină? Să fi fost țăranca îmbrăcată în costum popular, care-și torcea fusul, așezată pe un scăunel, în drumul spre gară? Sau poate cele două femei cu coifura retro, care râdeau și dansau lascive, înconjurate de ghirlande de flori în apropiere de Piața Unirii? Sau bărbatul cu barbă creață și mustăți lungi, cu un zâmbet cam diabolic de lângă o poartă roșie din Iosefin? Femeia nudă, cu o coroană în mână, scăldată în soare cu pete de umbră, care veghea o poartă frumoasă din Fabric? Erau zeci, poate chiar sute. Femei, bărbați, dar și câini, bufnițe, cocori, grifoni, copilași bucălați, îngeri și alte personaje înaripate, misterioase și fantastice.

Cu cât umblam mai mult, cu atât descopeream mai mulți. Cu surpriza întâlnirii, cu uimirea faptului că trecusem pe lângă ei de atâtea ori fără să-i observ, cu bucuria descoperirii. Îi fotografiam și când mai treceam pe acolo îmi ridicam privirea și… îi salutam (știu, pare ciudat). Erau toate aceste figuri împietrite (basoreliefuri, sculpturi, decorații) care veghează tăcut deasupra porților sau ferestrelor, pe zidurile, coloanele sau sub acoperișurile caselor din Timișoara. Am învățat să mă uit mai des în sus când merg prin oraș. L-am numit în sinea mea „Poporul de piatră al Timișoarei” și mi-e drag să descopăr un locuitor nou sau să-i revăd pe cei vechi.

PS: Fotografia face parte dintr-un mic proiect la care lucrez acum, cu inimile Timisoarei.

 

PS2: la ceva timp după publicarea poveștilor am avut surpriza ca una dintre ele să fie selectată spre ilustrare în cadrul acestui proiect. rezultatul mai jos. IlustratoareȘ Sorina Vazelina www.vazelina.ro

Timisoara City Photo Tour – Workshop de fotografie 10-12 iunie 2017

afis tm photo tour

Despre workshop

Aș vrea să împărtășesc cu voi două dintre pasiunile mele: fotografia și Timișoara. Fotografia este o dragoste mai veche, însă orașul l-am descoperit cu adevărat doar în ultimii ani, umblând mult la pas și fotografiindu-l, dar și învățând mult despre istoria sa, colțurile sale mai puțin umblate, poveștile sale. Cum toate se leagă, pe lângă experiența de fotografă, de anul acesta am obținut și atestatul de ghid de turism. Așa că m-am gândit să le îmbin în acest curs, care este o invitație de a învăța și a practica fotografia și de a descoperi Timișoara în același timp.

Se spune că vezi ceea ce cunoști. Și eu, poate ca și tine, am trecut neștiutoare sau ca oarbă pe lângă adevărate bijuterii arhitecturale, detalii, scene urbane și oportunități superbe de fotografiat în Timișoara. Cred că atunci când cunoști povestea unui loc, îl vezi altfel, dar se deschid și ochii fotografului. Iar despre locurile familare și apropiate, cum e chiar Timișoara, poate știm cel mai puțin și nu le vedem cu adevărat, pentru că ochii ne sunt umbriți de obișnuință și rutină.

Înainte de a vedea locuri îndepărtate, hai să descoperim locul unde ne-am născut sau unde locuim zi de zi. Așa putem fi călători în fiecare zi. Și descoperim că avem atâtea subiecte de fotografiat în imediata noastră apropiere.

Pe parcursul acestui workshop vom învăța cum să fotografiem cât mai fain orașul și tot ce cuprinde el: arhitectura, noul și vechiul, detalii de clădiri, porți, străzi, scene urbane, artă stradală, portrete și fotografie de stradă, evenimente urbane, noaptea în oraș, toate însoțite de exemple și sfaturi practice. Deși nu este un curs de inițiere în fotografie, vom atinge pe scurt și noțiunile de bază: expunerea, profunzimea de câmp, timpul de expunere, ISO, modurile de lucru ale aparatului. Vom vorbi despre reguli de compoziție și cum să concepem o serie de fotografii sau un proiect foto, pe care apoi îl vom și realiza în practică. Vom vorbi despre (și exersa!) subiecte care aparent nu au legătură directă cu fotografia, cum ar fi creativitatea proprie. De asemnea, vom învăța și noțiuni de bază de editare foto în Lightroom și Photoshop. Una dintre cele mai apreciate părți la workshopurile foto este feedbackul la propriile fotografii. Vom face și asta.

Cel mai important, vom ieși pe teren la fotografiat pentru a pune în practică tot ce am învățat la curs. Am conceput și câteva mici jocuri fotografice, pentru a face mai interesantă descoperirea orașului. Vom umbla pe străzi mai puțin cunsoscute, dar vom încerca și să vedem cu ochi noi locuri foarte cunoscute. Ieșirea pe teren va fi însoțită și de prezentări ale zonelor din Timișoara pe care le vom fotografia, istoria la modul fain, fără prea multe date, în povești și fapte interesante, care vor deschide noi oportunități fotografice. Am ales nu întâmplător perioada aceasta pentru workshop, deoarece se întâmplă în oraș unul dintre cele mai faine și originale evenimente, Street Delivery. Așa că vom fi fotografi  (și vom avea și o temă foto) și la acest eveniment urban, una dintre cele mai bune ocazii de a practica fotografia de oameni, de stradă și de reportaj.

Workshopul este destinat celor pasionați de fotografie de nivel începător (nu chiar de la zero) sau mediu. Este necesar să ai propria ta cameră foto (preferabil un DSLR) pe care să o cunoști cât de cât. Ar fi bine să ai și un trepied (dar am și eu două pe care vi le pot pune la dispoziție). De asemnea, pentru descărcarea și editarea imaginilor de la workshop ar fi bine să aduceți și un laptop (dacă nu aveți, eventual îl puteți folosi în comun cu ceilalți).

 Este pentru mine?

Dacă ți-a făcut cu ochiul descrierea de mai sus atunci te invit la un workshop care îți va oferi:

  • dincolo de ce vei învăța, o experiență faină (trust me) împreună cu un grup de oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru fotografie ca și tine, un mediu relaxat, în care e cel mai fain să te dezvolți fotografic și nu numai
  • ieșire pe teren la fotografiat (am pregătit și câteva „jocuri” fotografice – surpriză J )
  • fără prea multe explicații tehnice, cu multe exemple și aplicații pratice
  • sfaturi din experiența mea de fotograf
  • tips and tricks
  • asistență și feedback individual la realizarea de fotografii pe durata cursului
  • tur ghidat personalizat pentru locurile pe care le vom fotografia

Descriere workshop

Perioada: 10 – 12 iunie 2016

Preț: 250 ron

Reducere pentru participanții la cursurile anterioare: 220 lei

Locație: pentru partea teoretică: cafeneaua Bruiaj, str. Victor Babeș, nr. 14. Pentru partea practică: Timișoara

Organizator: Claudia Tănăsescu Photography

Trainer: Claudia Tănăsescu

Programul cursului

Vineri:             17.00 – 20.00 (teorie)

Sâmbătă:       9.00 – 13.00 (teorie, joc foto)

15.00 – 22.00 (ieșire pe teren la fotografiat, însoțită de tur ghidat (cu pauze ;)

Duminică:     13.30 – 18.00 (feedback, noțiuni de editare foto)

Veți primi programul detaliat pe ore după înscriere.

Bonus!

Un fel de 2 în 1 :) Pe lângă suportul de curs al prezentului workshop, veți primi și cartea în format electronic (ebook, pdf, 75 pagini)  „Fotografia, pasiunea mea”. Aceasta cuprinde o prezentare în detaliu și frumos ilustrată a noțiunilor tehnice și de compoziție fundamentale înn fotografie care fac obiectul unui alt curs pe care-l țin, cursul de inițiere în fotografie, și constituie un material bine structurat, care vă oferă o bază de aprofundare sau recapitulare a noțiunilor de bază ale fotografiei.

ÎNSCRIERI:

Înscrierile se realizează până cel târziu la data de 7 iunie 2016 prin trimiterea unui email la adresa: claudia.tanasescu@gmail.com și plata taxei de înscriere conform condițiilor de mai jos. Emailul de înscriere trebuie să conțină următoarele date: nume, număr telefon, adresă de email, nivelul la care estimați că vă situați în fotografie (începător/ mediu/avansat) și o fotografie pe care ați realizat-o, precum și confirmarea plății taxei de înscriere.

Modalitate de plată:

Contravaloarea workshopului va fi achitată înainte de începerea acestuia către:

Nume: TANASESCU CLAUDIA MIHAELA

IBAN:  RO82BTRL03601201618528XX

deschis la: BANCA TRANSILVANIA

cu menţiunea: “Workshop de fotografie – iunie 2016”.

După plata taxei veți primi un email de confirmare pentru înscrierea la curs și detalii despre programul pe zile.

Număr maxim de participanți: 12 persoane. Număr minim de participanți: 6 persoane.

Cursul se va ține doar dacă se va aduna numărul minim de participanți.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

Dacă doriți să știți mai multe:

www.claudiatanasescu.com

Sau mă puteți contacta:

Email: claudia.tanasescu@gmail.com

Telefon: 0721387349

Voi mai posta detalii pe evenimentul de pe facebook: aici

Descoperind Timisoara

Cred că anul acesta cea mai importantă descoperire, nu numai fotografic vorbind, a fost chiar orașul meu. Cumva toate s-au  legat în direcția aceasta: un curs de ghid turistic pe care l-am făcut anul acesta, care ne-a oferit mai multe ore de practică prin muzee și cartiere ale Timișoarei, jobul de la merg.in/timisoara, unde a trebuit să scriu articole și să fac fotografii cu și despre Timișoara, care a implicat documentare și ore multe de umblat la fotografiat prin oraș, un tur ghidat de oraș oferit de prietena mea Alexandra, ghid turistic super fain specializat pe Timișoara (www.timisoaratourguide.com). Toate acestea m-au împins să explorez mai mult orașul, să citesc despre istoria lui, să mă uit mai cu atenție la detaliile sale de câte ori merg prin oraș. După cum mai spuneam despre fotografie, te face atent la detalii, la frumusețea din jur, te face și să încetinești și scoate lucrurile obișnuite din banalitate. Și asta am făcut anul acesta. Umblând pe jos, cu bicicleta, m-am uitat…în sus în primul rând, m-am uitat cu atenție la clădiri, străzi, cartiere, detalii, porți, ornamente. Și am descoperit și aici, aproape, un oraș frumos. Pe lângă seria de fotografii „Poporul de piatră al Timișoarei am mai adunat multe fotografii din oraș și aș vrea să public o selecție aici, care sper să fie o invitație și pentru alții de a descoperi Timișoara.  colaj cladire 16 dec Casă de pe Bv. 16 Decembrie, nr. 29

IMG_9144cDetaliu, casă de pe bv. 16 Decembrie

IMG_9078 Poartă veche în Freidorf

IMG_9097Casă din FreidorfIMG_9087

Detaliu, biserica romano-catolică din Freidorf

IMG_9124Casă pe splaiul Nicolae Titulescu, nr. 20

IMG_8450wDetaliu, casa de pe splaiul Nicolae Titulescu, nr. 20colajCasă de pe splaiul Nicolae Titulescu, nr. 15

IMG_8437 IMG_9116Detaliu, casă de pe str. Crizantemelor

IMG_9048   Detaliu, clădirea stației de pompieri de pe Bv. 16 DecembrieIMG_6151 copyPoartă, splaiul Tudor Vladimirescu

IMG_6148 copyDetaliu casă, splaiul Tudor Vladimirescu

IMG_6144 copyPoartă, spl. Tudor Vladimirescu

IMG_7314

Casă, str. Gh. Lazăr

IMG_9882anInterior Palatul Emmer, str. Mercy, nr. 7 (clădirea cu Cărtureștiul)

IMG_5786 copy

Orga și vitraliul Bisericii romano-catolice din Pța Bălcescu

IMG_5800 copyScara interioară ce duce spre clopotnițe, Biserica romano-catolică din Piața Bălcescu

IMG_5835 copy

Detaliu, casă de pe str. Mihail Kogălniceanu (zona Badea Cârțan)

IMG_5836 copyPoartă de pe str. Mihail Kogălniceanu

IMG_5827c  Detaliu, fosta fabrică de ciorapiIMG_5803

Piața Unirii văzută de pe un bloc turn din apropiere (poveste faină cum am ajuns acolo, dar poate pe altă dată)

IMG_5806 copy

De la munca

Când mi-am văzut prima dată contractul de muncă, ce poate fi mai prozaic, am rămas un pic uimită. Pe el era scris fotografă. Oa, chiar sunt fotografă? Deci am un job unde trebuie să fac exact ce făceam în timpul meu liber. Scriu și fotografiez. Aici. Și poate de aceea am postat mai puțin pe blog de ceva vreme, pentru că toată energia mi se duce spre lucru. E un alt fel de scris și alt fel de fotografiat și vorba aceea, I welcome the challenge, chiar simt că am învățat multe de când cu jobul acesta și am făcut lucruri noi, care mi-au mai exitins limitele un pic. Scriind articole şi făcând fotografii cu Timişoara – obiective turistice, cartiere, evenimente, interviuri, a fost şi o ocazie să fiu mai atentă la oraş, să descopăr multe detalii pe care nu le văzusem sau ştiusem înainte. Iar acum parcă îl simt și mai mult acum ca pe orașul meu.

Știți citatul  acela celebru, că dacă îți place ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viața ta. Sincer, nu cred că este adevărat. Dacă îți place ce faci și ce faci te reprezintă și este un lucru în care poți să-ți folosești din plin calitățile și abilitățile tale, atunci lucrezi tot timpul de fapt. Și e foarte greu să te detașezi de lucru. Dar pe de altă parte, nu e doar un job. Şi am văzut că înainte, în alte joburi, deşi lucrasem bine, nu folosisem nici măcar jumătate din potenţialul meu, care zăcea adormit, nefolosit, nedescoperit. Iar acum pot să dau mult mai mult. Pentru mine e ceva nou asta. Aşa că sunt foarte recunoscătoare pentru jobul acesta și… sunt curioasă ce va urma.

Aș vrea să public și aici o mostră din ce fac la lucru. Dintre toate articolele, cred că pentru acesta mi-a făcut cel mai mult plăcere să mă documentez, să fotografiez, să scriu.

Nimeni nu se mai plimbă pe strada Eugeniu de Savoya

Zilele astea nimeni nu se plimbă pur şi simplu pe strada Eugeniu de Savoya. Doar dacă trebuie neapărat să treacă pe acolo. Strada e în plin şantier, ca întreaga zonă, de altfel. În unele zile apar săpături, alteori te trezeşti faţă în faţă cu excavatoare, camioane şi muncitori joviali, alteori, la ora amiezii, este doar o căldură dogorâtoare şi praf stătut ca într-un oraş pustiu din western-uri. Şi totuşi, dacă mergi încet, cu ochi scormonitori, atent totuşi să ocoleşti gropile şi nu te înverşunezi împotriva şantierului, poţi descoperi multe comori ascunse.

 IMG_6016
Strada cu cea mai bogată istorie din oraş
Strada aceasta acum ocolită este poate strada cu cea mai bogată istorie din oraş. Pe aici au trăit sau au trecut câţiva dintre cei mai importanţi oameni care au schimbat cursul istoriei oraşului şi chiar a ţării.
Aici era poarta Forforosa, pe unde a intrat în cetate glorios prinţul Eugeniu de Savoya după ce i-a învins şi alungat pe turci din Timişoara în 1716. Acum pe locul acela se află o cădire care ar avea mare nevoie de renovare, cu o inscripţie şi un basorielef puţin vizibil care marchează evenimentele ce au avut loc aici.
Strada găzduieşte sediul Diecezei romano-catolice, o clădire frumoasă, cu elemente neo-clasice şi baroce, care se întinde în cadrilater pe trei străzi, care are unul dintre cele mai frumoase portaluri baroce din oraş.
IMG_2441
Pe strada Eugeniu de Savoya se aflau câteva dintre cele mai celebre restaurante, birturi şi hoteluri din oraş, cum este Hotelul La Trompetist. Aici au stat personaje istorice importante: împăratul Franz I cu tezaurul coroanei habsbugice şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Chiar şi fără a şti toate acestea, clădirea atrage atenţia prin arhitectura sa deosebită şi acoperişul în formă de cupolă ţuguiată, care aduce cu o trompetă.
IMG_6021
La numărul 11 se găseşte Casa Solderer, denumită astfel după primarul Peter Solderer, care a pus şi piatra de temelie a Primăriei germane din Piaţa Libertăţii, astăzi Primăria Veche. Era prima clădire cu locuinţe de închiriat din Timişoara şi una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş la vreme arespectivă. Astăzi, ca multe clădiri din zonă, ar avea nevoie de renovare pentru a-i reda farmecul, însă chiar şi aşa merită o incursiune în curtea interioară care are un aer din alte vremuri.
Aici a funcţionat la parter faimoasa crâşmă „La Trei Coroane”, care pe vremuri a fost reclamată la primărie că aici s-ar auzi gălăgie şi muzică şi după ora 22, ora la care trebuia să înceteze muzica la orice stabiliment din oraş.
IMG_6037
În clădirea de la numărul 12, unde se găsea cârciuma „La Inorog”, s-a născut Karl Brocky, care a ajuns pictorul curţii regale a Angliei, iar operele sale sunt expuse în marile muzee ale lumii şi pot fi văzute şi la Muzeul de Artă din Timişoara. Tot în această clădire a locuit Ignatz Leyritz, care a realizat în 1857 la Timişoara prima centrală telefonică.
La capătul străzii, mergând spre Bastion, se găseşte clădirea impunătoare a Tribunalului, numită Palatul Dicasterial, construit în stilul renaşterii italiene, despre care se spune că este o copie după palatul Strozi din Florenţa.
IMG_6057
Strada unde merită să te opreşti
Strada Eugeniu de Savoya nu înseamnă doar istorie, ci ne oferă trecătorului nu prea grăbit multe prilejuri de a ne opri, degusta, cumpăra, admira, descoperi.
Chiar la începutul străzii, când vii dinspre strada Mărăşeşti, se găseşte o bibliotecă mai deosebită. E vorba de Bibliotheka, unde în locul cărţilor vei găsi vinuri, delicatese şi alte produse a căror marcă este calitatea şi rafinamentul.
La numărul 11, pe locul unde în urmă cu două secole se găsea crăşma celebră „La Trei Coroane” acum ne agaţă privirea un tirbuşon plantat pe clădire, care ne arată că aici se găseşte Enoteca de Savoya, locul ideal pentru degustări de vinuri de calitate şi evenimente culturale, al cărui motto ne face să zâmbim „Viaţa e mult prea scurtă ca să bei vinuri proaste”.
IMG_6086
Trecutul dă mâna cu prezentul pe la mijlocul străzii, unde cocoşul cu aripile deschise şi ciocul căscat, imortalizat în metal verzui pe clădirea unde pe vremuri a fost localul „La Cocoşul Negru” veghează asupra a două baruri ce stau faţă în faţă, cu numele lor şuie şi atmosfera relaxată, Zai şi Dada, care ne îmbie la o cafea, limonadă sau poveşti. Iar pe trotuarele care de fapt nu există încă, oamenii au reluat în stăpânire spaţiul invadat de săpături, fierărie şi betoane, şi aşa şi-au făcut apariţia şi câteva terase.
La la numărul 10 ne atrage privirea o vitrină plină de culoare şi originalitate, este Ozz Vintage House, locul unde îţi doreşti ca apartamentul sau casa ta să fie mai mari pentru a putea decora cu produsele adorabile, de la farfurii pictate la veioze, de la tablouri la gablonţuri, de la perne cu modele cusute la ceramică, care poartă nota inconfundabilă vintage Ozz. Tot aici găseşti vestimentaţie sau produse manufacturate de artişti locali şi mic mobilier recondiţionat şi pictat de la Atelierul Rozz, o afacere pusă pe roate sau mai bine zis pe lemn şi culori de timişoreni cu idei geniale.
IMG_6043
Iar dacă vrei să bei o cafea bună într-un decor artistic, cafeneaua Mokum e locul ideal, care te îmbie cu motto-ul său „Slow coffee”. E un spaţiu mic, cu un design interior deosebit, unde poţi vedea mini expoziţii de postere sau de fotografie sau poţi cumpăra cărţi, picturi sau obiecte manufacturate ale artiştilor locali. Aici bunul gust şi ospitalitatea sunt la ele acasă, iar cafeaua este servită cu drag şi cu zâmbet chiar de către patroni. Şi să nu fiţi surprinşi dacă veţi merge pentru o cafea şi vă veţi trezi zăbovind mai mult de dragul atmosferei de acasă şi conversaţiilor faine cu cei de-ai casei.IMG_6044
Strada cu detalii deosebite care se dezvăluie doar ochiului atent
Strada Eugeniu de Savoya poate fi privită prin ochiul arhitectului sau pur şi simplu al iubitorului de frumos, ea având o estetică deosebită care se dezvăluie doar omului împins a vedea frumosul dincolo de aparenţa nu foarte îmbietoare a străzii în reconstrucţie. Dacă intrăm în curţile interioare cu porţi masive de lemn, unde acum se găsesc firme sau birouri notariale, putem admira bijuterii arhitecturale: scări spiralate cu grilaje din fier forjat pline de înflorituri, curţi interioare unde cerul se arată doar sus, ca un pătrat albastru, înconjurat de balcoane rectangulare cu flori, sculpturi de gips în formă de lei, capete de femei sau forme unduitoare care împodobesc pereţii. Dacă ne îndreptăm privirea în sus putem vedea bovindouri bogat decorate, acoperişuri cu forme deosebite, basoreliefuri elegante care decorează pereţii clădirilor, porţi cu mici sculpturi sau volute elegante de metal şi chiar şi o clădire în ruină, din care au rămas doar o parte din boltele arcuite de cărămidă, printre care cresc ierburi înalte are farmecul ei în acest peisaj atât de divers.
 IMG_6081
Timişorenii trec pe străzile din zona Unirii cuprinse de şantierul care pare să nu se mai termine şi se îmbărbătează „Va arăta foarte frumos când va fi gata”. Asta speră şi strada Eugeniu de Savoya, care şi-a trăit trecutul plin de glorie, iar acum îşi iţeşte capul timid din şantierul care a desfigurat-o, aşteptând oamenii care să o redescopere şi să o admire aşa cum este. Şi pe bună dreptate, au ce admira.

Poporul de piatră al Timişoarei

De când umblu mai mult prin oraş pentru a face fotografii cu obiective turistice pentru lucru, pot zice că am redescoperit Timişoara. De fapt, multe lucruri le văd cu adevărat acum pentru prima dată. Am început să mă uit cu atenţie la oraş, la detaliile sale, la istoria sa şi (îmi asum riscul de a părea siropoasă) cred că m-am îndrăgostit de Timişoara. Nu ştiu cum de am trecut până acum aproape oarbă pe lângă toate astea. Dar poate că aşa e, ceea ce avem în imediata apropiere nu pare destul de interesant pentru a-i acorda atenţie. Cred că tot învăţ asta, şi în raport cu fotografia, că atunci când fac exerciţiul acesta al atenţiei (concentrate), mai ales pentru lucrurile din imediata mea apropiere, care de cele mai multe ori par banale, uzate, urâte sau pur şi simplu indiferente, încep să le văd frumuseţea. Înţeleg, din nou, că totul depinde de cum privesc lumea din jurul meu. Ce aleg să văd. Cum spunea şi Nae Ionescu “Vezi ce eşti, nu vezi ce este”.

Şi tot umblând prin oraş cu atenţia îndreptată spre detalii, încet încet s-a născut o serie de fotografii cu decoraţiile de piatră, sculpturi, basoreliefuri, care împodobesc clădirile. Sunt un adevărat popor de piatră care locuieşte în Timişoara alături de noi: femei şi bărbaţi, ţarani şi doamne elegante, muze şi îngeri, monştri şi personaje alegorice, copaci şi flori, animale şi păsări.

Asta îmi aminteşte de un fragment din “Orbitor” al lui Cărtărescu, în care într-o noapte de iarnă în Bucureşti toate statuile se desprind de pe socluri şi fac o mare adunare în care se plâng că au fost ciuntite ca busturi, că sunt puse în poziţii incomode, că sunt pline de rahat de porumbei şi nu sunt luate în seamă de oameni. Oare ce ne-ar spune statuile din Timişoara dacă ar prinde viaţă, ce istorii ne-ar povesti? Mi-ar plăcea să aflu. Dar cu siguranţă ne-ar spune că sunt neglijate şi neluate în seamă.

Poate că asta am încercat şi prin acest proiect, să îi iau în seamă pe aceşti locuitori de piatră ai Timişoarei, să îi cunosc mai bine, să las pietrele să vorbească.

Vă invit şi pe voi să îi cunoaşteţi.

Toate imaginile din această serie le puteţi vedea aici

IMG_2880 copy

IMG_3168 copy

IMG_3670 copy

IMG_3311 copy

IMG_3198 copy

IMG_3327 copy

IMG_3331 copy

Orasul si eu in reconstructie

You cannot get better and look good at the same time. (Julia Cameron)

colaj copy

Nu puteai să-l ignori. Era peste tot şi îl vedeam zi de zi. Oraşul – şantier. Noroiul, praful, şanţurile, puşcăriaşii care lucrau şi cereau cu insistenţă o ţigară sau se luau de fete, zgomotul picamerelor şi excavatoarelor, lipsa trotuarelor. Am suferit şi m-am plâns şi eu, ca multă lume, că ne-a fost luată Piaţa Unirii,  că nu mai era locul unde ne puteam întâlni seara pe bănci la o poveste, că nu mai era fântâna unde ne opream în timpul zilei pentru un scurt popas cu bicicleta. Am comentat şi eu, ca multă lume, că e groaznic, că nu mai suport să fie tot oraşul un şantier şi am spus şi eu, neconvingător, că va fi fain când se va termina.

Dar într-o zi mă uitam pe geam din librăria unde lucrez, la puşcăriaşii care stăteau în noroi până la mijloc şi săpau şanţuri pe strada Mercy, pe o ploaie teribilă care-ţi pătrundea până la oase şi-i compătimeam pentru ce viaţa au. Însă când am ieşit în stradă, i-am auzit ca ei glumeau, râdeau, săpau şi îţi mai aruncau câte o replică în băşcălie sau o înjurătură sub ochi poliţiştilor cu bastoane care-i supravegheau.  Probabil că pentru ei era o o bucurie, sau în orice caz, o alternativă mult mai bună la statul după gratii, să stea afară, chiar în ploaie, şi să sape şanţuri, dar să fie în aer liber, să facă ceva util, să mai primească o ţigară, să mai glumească cu trecătorii.

Mi-am dat seama, de parcă uitasem, că totul depinde de perspectiva din care priveşti lucrurile.

IMG_0114 copy

Şi atunci mi-am adus aminte de ce citisem cândva: “You cannot get better and look good at the same time”. Iar asta se aplică şi oraşului, şi mie. Adică nu se poate să avem pretenţia de a ne îmbunătăţi şi de a ne simţi şi arăta bine pe parcursul acestui proces. Procesele de schimbare radicală nu se fac peste noapte şi mai întâi presupun să dărâmi, uneori din temelii, înainte de a reconstrui. Un timp trăieşti printre dărâmăturile vechiului, până a apărea noul. Şi nu e întotdeauna plăcut sau frumos. Şi eu, eram, ca oraşul, în reconstrucţie. Se lucra intens pe multe şantiere. Iar uneori nu mai vedeam capătul, nu înţelegeam de ce lucrurile nu mai pot fi “ca înainte”. De ce nu pot avea din nou Piaţa Unirii (a oraşului, şi a mea, interioară) – locul meu familiar – aşa cum era înainte? Pentru ce am pornit tot procesul acesta? Oare va fi mai bine? Cred ca de multe ori trebuie să fac un exerciţiu de imaginaţie şi de credinţă pentru cum va arăta oraşul (şi eu) după reconstrucţie. Să am încredere că va fi bine. Să încerc să văd frumuseţea în tot acest proces de şantier. Să văd din când în când câte un progres, o mică stradă finalizată, o floare răsărită printre dărăpănături, toamna asta minunată care îşi trimite frumuseţea peste noi, dacă o putem vedea, fără să ţină seama de moloz si santier. E marele suflu al naturii, al universului, de vreţi, pentru care un şantier e ceva minor, o secundă. Poate că asta trebuie să-mi aduc aminte de multe ori, să reîncadrez, să am o perspectivă mai largă.

IMG_0111 copy

IMG_0105 copy

Iar când am gândit aşa, oraşul acesta şantier mi-a devenit drag.

Mă uit la Domul care este pentru mulţi un reper – vizual, spiritual, artistic, social, istoric – şi mă gândesc că şi acesta a fost la început un morman de pietre şi pământ. Oare pot, putem vedea dincolo de pietre şi pământ o construcţie aşa de frumoasă? Oare pot vedea dincolo de molozul meu interior (uneori foarte vizibil) omul frumos care sunt cu adevărat? Oare pot avea răbdarea şi încrederea şi voinţa de a trece prin acest proces greu şi dureros, în care parcă uneori nu mai văd capătul şi în decursul căruia ştiu că de multe ori nu voi “arăta bine”, pentru a ajunge…undeva, cineva care îmi pot doar imagina şi spera? Practic să fac acest salt în gol, a leap of faith… Şi oare pot vedea în ceilalţi, dincolo de molozul lor, o construcţie frumoasă?

Voi ce ziceţi?

IMG_0104 copy

IMG_0113 copy

IMG_0115 copy

IMG_0101 copy

Hai cu arta in strada

'Acces art festival'

Stii sentimentul acela pe care-l ai cand esti in vacanta, intr-un oras undeva in sud (in Spania sau Portugalia, de exemplu, unde-mi place mie la nebunie), pe strazi si in mici piatete e o atmosfera boema, cu pictori si cantareti la chitara, lumea-ti zambeste, esti molesit placut de soare si bronzat, miroase a vara, esti relaxat si departe de cotidian si te gandesti ce fain ar fi sa traiesc aici si asa? Cam asa m-am simtit eu weekendul trecut in…Timisoara. Adica chiar in orasul unde locuiesc. Nu de mult va ziceam ce se mai intampla prin Timisoara…sau nu (vezi articol). Acum revin pe aceeasi tema vorbind despre festivalul Acces Art. Decorul a fost cam asa: tineri stand pe iarba in Piata Unirii si pictand, pe strada cu Papilon Cafe ateliere de mozaic, pictura pe sticla, desene atarnate pe sfoara, copii pictati pe fata framantand seriosi in lut, jonglerie, jocuri, zumzet de lume la terase, soare, relaxare, joc, jazz si… multa lume zambind, un lucru de care spunem ca nu prea se intampla “la noi”. Eu eram ocupata cu fotografiatul, dar zambeam si eu din spatele camerei vazand oameni la ateliere descoperindu-si – spus nepretentios – “artistul interior”. Imi plac mult festivalurile in strada, aduc good vibes si personalitate unui oras. In plus e o ocazie sa ne jucam, sa incercam ceva nou, sa dam drumul la creativitate, sa ne conectam cu ceilalti (mai usor), sa uitam pentru un moment ca totul trebuie sa fie asa de serios. Cred ca arta are putere, la fel ca si cuvintele, si poate ca nu o sa schimbe lumea sau o sa rezolve problemele mondiale (da, stiu, tara arde si noua ne arde de arta) dar cred ca aduce ceva esential unei comunitati (poate ca necuantificabil in PIB, unde se reflecta toate lucrurile serioase), dar si celor care participa, scoatand la suprafata pentru cateva zile sau cateva ore o parte a noastra – copilaroasa, entuziasta, creativa, jucausa – pe care nu o intalnim in fiecare zi.

Deabia astept Street Delivery si Festivalul Plai!

 

Mai multe fotografii de la festival si de la alte evenimente culturale din Timisoara, care fac parte din proiectul meu fotografic Timisoara culturala aici.

Daca ti-a placut spune si la prieteni prin facebook share, google +, email, poti alege din butoanele de mai jos (nou introduse ;)

Multumesc mult pentru suport!

 

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]            [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

 

For the English version of this post go here

Nu se intampla nimic in Timisoara

…spun unii. Si sunt gropi. Si trafic groaznic. Si e praf si poluare. Si pistele de biciclete sunt sparte si cu borduri. Si nu sunt joburi. Nici bani. Si vin alegerile si nu avem cu cine vota. Si e plin de jmecheri si copii de bani gata in jeepuri, si fitze in cluburi. Si lumea nu apreciaza cultura. Si e birocratie si coruptie. Si sunt oameni saraci si sictiriti. Si lumea arunca hartii pe jos si nu sorteaza deseurile. Si e buticuri si manele. Si daca deschizi televizorul vezi vedete de carton.

Oricat as incerca, nu pot sa fiu “hater” (am aflat si eu de curand de cuvantul asta). Adica sa demasc cu un ton cinic si superior tot ce e rau in societatea noastra. Da, stiu, trebuie ca cineva sa faca si asta, dar depinde cum o faci. Iar inversunarea, sictirul si ura nu cred ca ajuta la nimic. Dauneaza grav sanatatii si provoaca orbirea la lucrurile bune din jurul nostru, care da, chiar exista. Ma astept ca in curand cineva sa imi spuna ca vai, m-am gasit eu sa vin cu mesaje de pace si hai sa gandim pozitiv (si va asigur ca nu sunt nici hipioata, nici optimista, nici high, sunt si eu ca toata lumea, pe bune). Dupa cum stim, nici macar nu exista partea luminoasa a… lunii. As a matter of fact it’s all dark.

Asa ca as vrea sa va arat ce am vazut eu in doar cateva zile in Timisoara, lucuri care m-au facut sa zambesc si sa imi spun ca da, se intampla ceva.

“Aleea din parc” – o actiune artistica neconventionala a asociatiei culturale Ariergarda.
Poezie, jazz si arta in aer liber in parcul Adolescentei, Timisoara

Lansare de lampioane in Piata Unirii cu ocazia
Zilei internationale a lumanarilor aprinse pentru comemorarea victimelor SDA

Atelier de masti africane pentru copii la Libraria Cartea de Nisip, organizata de Centrul Cultural Francez Timisoara

Muzeu de Arta din Timisoara la Noaptea muzeelor

Si daca chiar nu am chef sa particip la nici un eveniment (care apropo sunt gratis), pot sa ies cu bicicleta prin parc

Sau pot sa beau niste apa de la fantana, si sa stau pe scaunele din Piata Unirii si sa privesc apusul. E gratis, dar priceless, cum se zice :)

Si daca chiar ma plictisesc, pot sa rog pe un necunoscut de pe strada sa ma ajute sa fac o poza traznita, a carei idee mi-a venit cand am vazut desenul de pe o poarta din oras. Apropo, asta mi se pare cel mai fain, cand reusesc sa ies din asa-zisa “comfort zone”, adica din mediul meu cunoscut si sa vorbesc sau sa fotografiez oameni pe strada (de aceea imi place asa de mult fotografia de strada). Sper sa faceti si voi asta cat mai des, numai lucruri faine se pot intampla :)

Sau poti face ceva cu adevarat extrem, sa citesti poezie in Mall…sau pe trecerea de pietoni :)

Aici i-am fotografiat pe poetii Marius Stefan Aldea si Aleksandar Stoicovici (apropo, scriu foarte fain!) pentru proiectul meu foto “Cititorii“.

Si pana la urma…nimic nu SE intampla asa, de la sine. Adica sunt oameni care organizeaza evenimente si aduc o contributie, oricat de mica, la a avea un oras mai bun. Oameni ca tine si ca mine.

Sper ca v-a placut :) Pe curand!

Mai multe fotografii din Timisoara aici

For the English version of this article go here. By the way, this was my 100th post on my blog in English. I started it on 14th of February 2009 and…I feel that I came a long way since then. Big thank you to all who followed my photo trail and encouraged me :)

Daca ai chef, spune-mi un lucru traznit pe care l-ai facut si care te-a facut sa te simti grozav. Sau spune-mi daca iti place ce se intampla in Timisoara. Poti scrie un comentariu in sectiunea de Comentarii mai jos. Multumesc :)

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]         [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Proiectul “Cititorii”. Noutati

La inceputul anului va povesteam despre  unul dintre proiectele pe care as vrea sa le realizez anul acesta: “Cititorii” (pentru detalii vezi sectiunea Proiecte). Mi-e foarte drag de proiectul acesta, pentru ca si mie imi place foarte mult sa citesc si sa vorbesc cu alti oameni despre carti.

Acum am un nou portret in cadrul proiectului.

Bogdan Munteanu este scriitor si are mult entuziasm si idei faine, puteti afla mai multe despre el aici si aici. Si mi-a facut surpriza frumoasa de a scrie o povestire care sa insoteasca fotografia (si asa am devenit si eu personaj :) :

“- Salut, pot să-ţi fac o poză?
O voce feminină. Îmi ridic privirea, puţin surprins, recunosc. Suntem în parc. Eu pe o bancă, fata pe alee, în faţa mea, cu aparatul în mână. Poate să-mi facă o poză, de ce nu?
– Poţi să-mi faci o poză, de ce nu? îi spun cuprins dintr-odată de voie bună. Dintre toţi oamenii din parc, pe mine m-a ales. Sunt fotogenic, este? Sunt plin de mine. Dau pe dinafară. Pun cartea lână mine, pe bancă – am uitat să vă zic, citeam o carte.
– Nu, nu, te rog, ţine cartea în mână, citeşte, ca şi cum n-aş fi aici. Asta e şi ideea… Şi fata începe să-mi povestească despre proiectul ei.
Ca şi cum n-ar fi aici? Asta e şi ideea? Aşadar, m-a ales pentru că citeam o carte. Nu pentru că… Iau cartea în mână. Totuşi, din mulţimea de cititori din parc, pe mine m-a ales. Mă simt bine. Nu aşa de bine ca la-nceput, dar totuşi, mi-e bine. Citesc, aşadar, doar aşa-mi ceruse, în timp ce-o văd cu coada ochiului cum îmi dă târcoale, cu aparatul în mână. Citesc din “Voyeurul” lui Moravia…

Acum se ridică şi trece în faţa mea zicând: “Chiar trebuie să plecăm”.
Îi cer: “Fă-mi o ultimă plăcere.”
“Care?”
“Din moment ce am făcut dragoste cu ochii, acum închide-mi-i.”
“Dar în ce fel?”
“Trece-ţi mâna peste ei.”
“Dar aşa se face cu morţii.”
“Într-adevăr.”
Întinde mâna, mă mângâie repede pe ochi cu palma. Cobor pleoapele.

– Hei, ce faci? De ce ţi-ai închis ochii? Ideea e să te surprind cum citeşti, nu cum dormi! o aud şi mă sperii. Mă sperii şi mă supun, clic, clic, fata mă surprinde cum citesc, nu cum dorm, apoi ne luăm la revedere, “Succes cu proiectul!” “Mulţumesc, hei, să-mi trimiţi două, trei vorbe despre cărţi, despre citit, ce vrei tu, ok? La treabă acum, uită-te şi tu câţi oameni citesc în parcul ăsta…”
Am terminat “Voyeurul”, şi cu toate astea, nu ştiu să vă spun dacă povestea asta din parc chiar s-a-ntâmplat sau am citit-o pe undeva.”
text de Bogdan Munteanu
Daca v-a placut spuneti si la prieteni :)

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]           [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Fotografia de marti #07

"Timisoara"

Cand Alexandra Irimia – ghid turistic si traducatoare/interpreta – m-a rugat sa ii fac niste fotografii cu Timisoara pentru site-ul ei, mi-am dat seama ca nu o sa am scapare, trebuie sa fotografiez si catedrala, cel mai turistic si mai fotografiat loc din Timisoara. Asa ca am incercat sa gasesc alta perspectiva. La pamant cu camera si blugii din nou murdari in genunchi :)

Poezie la cafea in BRUIAJ Cafe&Bar

"Bruiaj"“Pricina” de Marin Sorescu

"Bruiaj"“Am legat” de Marin Sorescu

"Bruiaj"“Greva tacerii” de Daniel-Silvian Petre

"Bruiaj"

“She likes surprises” de Daniel-Silvian Petre

 

Da, stiu, nu este nici marti, nici vineri cand postez de obicei pe site, dar asa mi-a placut ideea aceasta incat a trebuit sa va spun imediat despre ea :)

In BRUIAJ si cafe si bar din Timisoara, la ceafea primesti si o poezie, scrisa de mana pe o bucata de hartie. Ce mod fain de a-ti incepe dimineata…sau dupa-amiaza :)

 

Si pentru ca tot vorbeam de poezie, as vrea sa va spun de o alta idee super pe care o sustin, de a aduce poezia in viata noastra de zi cu zi: Dam poezie la tot cartieru’ o campanie a Editurii Blumenthal. In cadrul acestei initiative, pe panourile de la metrou din Bucuresti au fost proiectate poezii. Campanie sustinuta si de liternet.

Daca va place ideea, spuneti si la prieteni :)

PS: si apropo de cafea, poate vreti sa cititi si o mica schita pe care am scris-o la liternet: Coffee and cigarettes ;)

Proiecte pe 2012. Proiect #2: Timisoara mea

Timisoara

Ideea acestui proiect foto a pornit din mai multe ganduri si dorinte razlete. De fapt, la inceput mi se parea pretentios sa-i zic proiect, pentru ca era mai mult o adunare: imi place sa fac poze + imi place sa merg la evenimente in Timisoara. Insa in cateva luni ideea s-a mai cristalizat si a fost “inaltata” la rangul de proiect :-)

Dupa cum unii poate stiti deja anul trecut m-am intors in Timisoara dupa mai multi ani in care am locuit in strainatate. Imi doream sa regasesc oameni dragi, dar si locuri si un mediu de care ma simteam foarte legata si din care simteam ca fac parte. Imi doream sa imi redescopar orasul, sa ma recontectez la el.  Iar pentru mine cel mai bun mod de conexiune este prin fotografie. Asa ca am umblat (si mai umblu) mult pe jos si cu bicicleta prin Timisoara si fotografiez. Umblu si fotografiez si evenimente de tot felul, concerte, expozitii, teatru, performance, lansari de carte, poezie, dans, festivaluri. Umbland prin oras am descoperit cu placere ca lucrurile se misca, nu numai pe scena culturala. Sunt multe ong-uri, evenimente, oameni cu initiativa, care incearca sa faca ceva, sa aduca o mica schimbare, mai ales tineri, si asta ma bucura. Cu riscul de a mi se spune ca privesc viata cu ochelari roz (sau de cal) si ca nu ma uit la televizor sa vad cat de nashpa e situatia, eu as vrea sa vad, sau incerc cel putin, si partea buna.

Asa ca prin acest proiect as vrea sa adun la un loc fotografii si articole cu evenimente din Timisoara. Nu vreau sa acopar toate evenimentele, oricum mi-ar fi imposibil. Nici nu ma intereseaza toate si nici nu vreau sa fac un alt site care acopera evenimentele de cultura si divertisment, sunt destule si sunt foarte bune. Dar as vrea sa surprind Timisoara din perspectiva unui cetatean oarecare (eu adica :-) As vrea totodata ca prin participarea la evenimente si prin fotografii sa aduc mai multa vizibilitate artistilor (mai ales locali) care imi plac si pe care as vrea sa ii sustin. As vrea poate si sa raspund celor care spun ca in Timisoara nu se intampla nimic.

Si da, stiu ca nu voi schimba lumea (nici macar orasul) cu acest proiect, dar imi place sa cred ca fiecare din noi poate face ceva, oricat de mic, pentru comunitatea in care traieste. Ce parere ai?

Fotografia de marti #06

Concert Blazzaj

Sunt primele fotografii facute cu noul meu aparat si obiectiv: Canon EOS 7D + obiectiv Canon 50mm 1.4, o frumusete :) Le-am testat la un concert, in conditii de luminozitate redusa si eu cel putin am vazut diferenta.

Fotografia asta este preferata mea dintre cele realizate la concert, imi plac culorile, umbrele, fumul, aerul psihedelic. Daca vrei sa vezi mai multe fotografii de la concertul Blazzaj si poate sa gasesti si preferata ta: aici.

Fotografia de marti #04

De multe ori, cel mai greu lucru in fotografie nu este partea tehnica, ci a merge impotriva dorintei de confort. Adica, a te scula la ore imposibile dimineata, a iesi din casa pe ploaie, ger, ceata, viscol, cand tot ce-ti doresti este sa stai acasa sub patura cu un ceai cald si o carte, a-ti rupe spatele carand in calatorii pe munte cel putin vreo cinci kile de obiective, filtre, trepied etc, a sta in pozitii care par cel putin ciudate (pe burta, in genunchi, etc), ignorand rasul trecatorilor sau comentarii de genul “ce aparat mare, domnisoara! cu ala prindeti toata realitatea si ceva pe deasupra” (e pe bune :) )

Dar – dupa cum banuiati – o sa zic ca merita . Cum au meritat si orele pe care le-am petrecut sub o streasina intr-o ploaie inghetata de ianuarie, cu ghetele ude intr-o balta si mainile amortite de frig, doar pentru a surprinde imaginea de mai sus. Cred ca imagini din acestea iti sunt cumva “daruite”, adica nu le poti planifica, poti doar sa astepti, sa observi si sa ai aparatul foto pregatit.