Monthly Archives: April 2012

Stockholm: visul unei zile de vara

Stockholm

“De ce ai merge in nord vara??” ma intreaba colega mea italianca, glumind… doar pe jumatate. Bineinteles, venind din tara lui “dolce vita”, invaluita de soare fara sfarsit, leandri roz, portocale cazute pe asfalt, azzuro-ul Mediteranei, mancarea de la care-ti lasa gura apa doar gandindu-te la ea, siesta buna pentru corp si suflet, avea tot dreptul sa faca astfel de glume. Adevarul e ca nu aveam un raspuns, pentru ca aceasta calatorie a decurs dintr-o decizie luata peste noapte: intr-o buna zi cand dorul meu de duca a depasit limitele normale, care-mi permiteau sa stau linistita la birou, am cautat zboruri ieftine din Bruxelles spre orice destinatie, si cum biletul spre Stockholm a fost cel mai ieftin  si pe deasupra puteam sa plec curand, l-am luat fara sa ma mai gandesc prea mult. Dar cum era prea complicat sa explic intr-o conversatie pe fuga de ce tot imi vine sa plec in stanga si-n dreapta, am raspuns si eu in gluma: “Pentru barbati, draga! Stii tu, pentru acei tipi inalti, bine facuti, blonzi cu ochi albastri, bravi urmasi ai vikingilor”. Da, astea-s glumele mele de broscuta cu gura mare (stiti bancul, da?). Amandoua am inceput sa radem si i-am promis ca ii voi da toate detaliile la intoarcere.

Stockholm

Si acum, ca am fost la Stockholm, as putea sa ii dau un raspuns mai bun colegei mele: Fotografiska si Annie Leibowitz, sculpturile din alta lume in Millesgarden, motaiala la soare pe plaja mea privata, adica o stanca slefuita de valuri, inconjurata de pini intr-un din insulele din Arhipeleag, plimbarea prin Gamla Stan, centrul medieval, unde te asteptai sa aprara un spiridus la fiecare colt, seara linistita pe terasa de deasupra teatrului, cu un soare incremenit la orizont, care refuza sa ne scufunde in intuneric, revarsandu-si lumina moale de miere, tipica nordului,  asupra orasului si golfului pana dupa miezul noptii, o conversatie despre toate acele lucruri importante cu un strain cu care s-a intamplat sa impartim masa chiar in seara finelei Cupei Mondiale 2010, in timp ce pe strazi multimea canta si aclama victoria Spaniei. Deci in final nu a fost pentru barbati. Imi pare rau sa va dezamagesc, stiu ca povestirea nu se va ridica la inaltimea asteptarilor pe care le-am creat la inceput :)

Dar daca ar fi sa aleg un singur lucru pentru care sa-mi amintesc fiecare oras pe care l-am vizitat, pentru Stockholm este….hmmm, grea alegere intre Fotografiska si Millesgarden. O sa va spun de ce.

Trebuie sa va marturisesc ca imi plac muzeele… moderat. Adica, daca am trei zile pentru a vizita un oras, probabil ca nu voi petrece o zi in muzee. Doar daca…sunt atat de norocoasa  incat sa fiu in Stockholm chiar in zilele cand muzeul de fotografie Fotografiska – un fost depozit portuar transformat in spatiu de expozitii – gazduieste o retrospectiva a operei lui Annie Leibovitz.

Fotografiska - the photography museum in Stockholm

Am fost foarte miscata de aceasta expozitie si mi-a ramas si acum in minte (excursia la Stockholm a fost in 2010). Vad si acum celebra fotografie cu dansatorii Mikhail Baryshnikov si Rob Besserer, intr-o pozitie plina de gratie si forta; vad portretele ei puternice, inconfundabile de celebritati: fotografia cu Demi Moore gravida, goala, care a fost coperta revistei Vanity Fair in 1991 si a scandalizat publicul, cu mult inainte ca aceste fotografii sa fie ceva obisnuit; fotografia cu John Lennon, gol, ghemuit langa Yoko Ono; imbratisarea plina de dorinta si abandon a lui Jonny Depp si Kate Moss pe un pat nefacut; Daniel Day Lewis cu privirea lui hipnotica intr-un decor clasic de studio cu tonuri inchise; Brad Pitt tanar, intr-o poza voita sexy, dar imbracat hilar, in pantaloni leopard. Printre fotografii de celebritati, documentarea misiunii in Sarajevo, sau fotografiile de la Casa Alba, erau intercalate scene din viata familiei ei (ca la Imogen Cunningham).  Si poate ca cea mai impresionanta parte a expozitiei au fost seriile de fotografii despre lupta cu cancerul a Susanei Sontag – partenera si prietena lui Annie, o femeie si o scriitoare extraordinara, despre care Annie vorbea cu atata admiratie si dragoste.

Si pentru ca vorbeam de Susan Sontag, as vrea sa inlcud un mic fragment din cartea ei de eseuri  “On Photography”, care priveste cu un ochi critic arta fotografica:

“To suffer is one thing; another thing is living with the photographed images of suffering, which does not necessarily strengthen conscience and the ability to be compassionate. It can also corrupt them. Once one has seen such images, one has started down the road of seeing more – and more. Images transfix. Images anesthetize. An event known through photographs certainly becomes more real than it would have been if one had never seen the photograph – think of the Vietnam war (For a counter-example, think of the Gulag Archipelago, of which we have no photographs). But after repeated exposure to images it also becomes less real.
The same law holds for evil as for pornography. The shock of photographed atrocities wears off with repeated viewings […] The sense of taboo which makes us indignant and sorrowful is not much sturdier than the sense of taboo that regulates the definition of what is obscene. And both have been sorely tried in recent years.”
(aceeasi opinie am regasit-o in documentarul extraordinar despre fotograful James Nachtwey “War Photographer“)

Si de parca aceasta expozitie superba nu ar fi fost de ajuns, muzeul mai gazduia si expozitia fotografului suedez Lennart Nilsson. Probabil ca stiti fotografia cu fetusul cu un deget in gura (foto) (trebuie sa marturisesc ca stiam de aceasta fotografie din videoclipul Teardrop de la Massive Attack, pe care ii ascultam non stop in facultate, dar atunci habar nu aveam cine era autorul fotografiei si povestea ei). Acea fotografie face parte dintr-o serie numita “A Child is Born”, care arata stadiile dezvoltarii embrionului uman. Am citit ca aceasta este cea mai bine vanduta carte ilustrata din toate timpurile, si ca imagini din ea au fost trimise si in spatiu cu sonda spatiala Voyager, fiind considerate imagini reprezentative pentru a reprezenta rasa umana, in caz de intalnire cu alte forme de viata extraterestra. Ceea ce nu am stiut, este ca el a folosit pentru acest proiect in mare parte fetusi avortati, fapt care, bineinteles, a starnit multe controverse.

La Fotografiska am descoprit si seria “Birthday party” a fotografei Vee Speers, o serie socanta, in care copiii sunt imbracati ca la o petrecere cu masti, care reprezinta imaginea lor de oameni mari.

Decimi-am petrecut cam jumatate de zi in muzeul Fotografiska, si a fost unul dintre muzeele care mi-a ramas apropae de suflet.

"Hand of God" by Carl Milles. Millesgarden

Cat despre celalat candidat la “Best of Stockholm” este Millesgarden – casa si gradina cu sculpturi a sculptorului suedez Carl Milles. Am fost fascintata de acest spatiu  de basm, in care am umblat printre creaturi ciudate, venite parca dintr-un vis sau o mitologie fantastica: ingeri suspendati pe prajini inalte, care suflau in trompete sau care… patinatu?!?, figuri delicate oameni intainzandu-si mainile  spre cer, capete cu priviri ingrozite sau viclene care se iteau dintr-un boschet, statui fara cap,  nimfe voluptoase, buddha, pesti si pasari, ca si cum toti ar fi fost transformati in piatra sau metal in timp ce dansau, se rugau sau strigau. Desi nu e foarte mare, am colindat cateva ore prin gradina fermecata in care ma asteptam ca statuile sa se trezeasca la viata.

"Millesgarden"

Millesgarden

Asta mi-a ramas mie in amintire din Stockolm. Si bineinteles, mi-a ramas dorul de duca :)

Daca vrei sa vezi mai multe fotografii din Stockhom: aici.

For English go here

Intrebare: daca ai fost in Stockholm care este locul tau preferat?

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]                 [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Proiectul “Cititorii”. Noutati

La inceputul anului va povesteam despre  unul dintre proiectele pe care as vrea sa le realizez anul acesta: “Cititorii” (pentru detalii vezi sectiunea Proiecte). Mi-e foarte drag de proiectul acesta, pentru ca si mie imi place foarte mult sa citesc si sa vorbesc cu alti oameni despre carti.

Acum am un nou portret in cadrul proiectului.

Bogdan Munteanu este scriitor si are mult entuziasm si idei faine, puteti afla mai multe despre el aici si aici. Si mi-a facut surpriza frumoasa de a scrie o povestire care sa insoteasca fotografia (si asa am devenit si eu personaj :) :

“- Salut, pot să-ţi fac o poză?
O voce feminină. Îmi ridic privirea, puţin surprins, recunosc. Suntem în parc. Eu pe o bancă, fata pe alee, în faţa mea, cu aparatul în mână. Poate să-mi facă o poză, de ce nu?
– Poţi să-mi faci o poză, de ce nu? îi spun cuprins dintr-odată de voie bună. Dintre toţi oamenii din parc, pe mine m-a ales. Sunt fotogenic, este? Sunt plin de mine. Dau pe dinafară. Pun cartea lână mine, pe bancă – am uitat să vă zic, citeam o carte.
– Nu, nu, te rog, ţine cartea în mână, citeşte, ca şi cum n-aş fi aici. Asta e şi ideea… Şi fata începe să-mi povestească despre proiectul ei.
Ca şi cum n-ar fi aici? Asta e şi ideea? Aşadar, m-a ales pentru că citeam o carte. Nu pentru că… Iau cartea în mână. Totuşi, din mulţimea de cititori din parc, pe mine m-a ales. Mă simt bine. Nu aşa de bine ca la-nceput, dar totuşi, mi-e bine. Citesc, aşadar, doar aşa-mi ceruse, în timp ce-o văd cu coada ochiului cum îmi dă târcoale, cu aparatul în mână. Citesc din “Voyeurul” lui Moravia…

Acum se ridică şi trece în faţa mea zicând: “Chiar trebuie să plecăm”.
Îi cer: “Fă-mi o ultimă plăcere.”
“Care?”
“Din moment ce am făcut dragoste cu ochii, acum închide-mi-i.”
“Dar în ce fel?”
“Trece-ţi mâna peste ei.”
“Dar aşa se face cu morţii.”
“Într-adevăr.”
Întinde mâna, mă mângâie repede pe ochi cu palma. Cobor pleoapele.

– Hei, ce faci? De ce ţi-ai închis ochii? Ideea e să te surprind cum citeşti, nu cum dormi! o aud şi mă sperii. Mă sperii şi mă supun, clic, clic, fata mă surprinde cum citesc, nu cum dorm, apoi ne luăm la revedere, “Succes cu proiectul!” “Mulţumesc, hei, să-mi trimiţi două, trei vorbe despre cărţi, despre citit, ce vrei tu, ok? La treabă acum, uită-te şi tu câţi oameni citesc în parcul ăsta…”
Am terminat “Voyeurul”, şi cu toate astea, nu ştiu să vă spun dacă povestea asta din parc chiar s-a-ntâmplat sau am citit-o pe undeva.”
text de Bogdan Munteanu
Daca v-a placut spuneti si la prieteni :)

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]           [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Resurse si inspiratie #2. Be yourself… whatever that is

Motto:     “In order to have self-expression, we must first have a self to express” (Julia Cameron)

                     “If you want to work on your art, work on your life” (Chekhov)

In order to find yourself, you must first lose yourself. Lose some old petals to bloom again.

Dupa cum va spuneam luna trecuta (vezi articol) doresc sa realizez o serie de articole lunare, in care sa va vorbesc despre sursele mele de inspiratie, motivatie, invatare, dezvoltare, nu neaparat legate de fotografie, dar care au impact asupra mea, deci implicit asupra fotografiei, scrisului si acestui blog. Si sper sa gasiti printre acestea ceva ce va va inspira si pe voi.

Pe scurt, luna trecuta temele au fost “Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?” (o intrebare cam incomoda, dupa parearea mea) – e titlul unei vederi pe care am primit-o si o tin lipita la mine pe dulap pentru a ma gandi la asta des) – precum si experientele mai multor fotografi sau scriitori referitoare la ce este necesar pentru a reusi ca artist (raspuns pe scurt: multa munca)

Luna aceasta tema generala este reflectarea propriei persoane, a personalitatii, a experientelor in ceea ce cream.

Ai incercat vreodata sa faci un colaj pentru a te descrie?

Acum vreo trei ani cand am inceput primul meu blog de fotografie, era ceva foarte simplist, postam numai fotografii (cu care mi-e cam rusine acum) si nu scriam deloc. Mi se parea ca oricum nu as avea nimic important de spus (si inca ma mai gandesc la asta). Oricum, si asa ma simteam vulnerabila in fata “marelui” public (cei  cativa vizitatori pe luna, care majoritatea imi erau prieteni probabil). Cred ca a expune public a ceva ce tu ai creat, in care ai pus suflet (si cand zic “creatie” sau “arta” o zic in modul cel mai umil si lipsit de pretentii cu putinta) este ca si cum ai da drumul la o parte din tine in lume si nu stii pe cine va intalni, cum va fi intampinata, daca va fi apreciata, batjocorita sau ignorata. Si bineinteles ca exista mari sanse de a fi ranit. Si cine vrea asta? Pe langa toate indoielile personale. Cand e vorba de lucruri dragi noua, cred ca e foarte greu sa rationalizam si sa ne spunem, da, fiecare e indreptatit sa aiba o parere, chiar daca nu e de acrod cu mine iar eu voi continua cu creatiile mele indiferent de ce crede lumea etc etc. Iar apoi, pe langa problema (ne)aprecierii, mai e si problema banilor, de ce sa nu recunoastem? Eu cel putin ma surprind deseori gandindu-ma (a se citi stresandu-ma) ok, si daca nimeni nu vrea sa ma plateasca pentru ce fac, atunci ce valoare are? Chiar daca sunt constienta ca este un gand care ne-a fost indus de societate si care este confirmat zi de zi de tot ce vedem in jurul nostru – si ca multe alte “adevaruri” din astea, nu este neaprat adevarat – e greu sa il combat.

These petty little things that make our life...

Poate de aceea vad ca sunt multi fotografi care fac fotografii superbe, insa au alta meserie din care isi castiga traiul, ceea ce le da libertatea de a se dedica neconstransi de grijile materiale fotografiei.

Insa revenind la blog, sincer, nici acum nu stiu cum de am pornit un blog sau cum am inceput sa scriu, cred ca era ultimul lucru la care m-as fi gandit in urma cu cativa ani. Priveam bloggingul ca pe un hobby oarecum dubios, ca un act de exhibitionism, sau de a te crede asa intelept incat sa impartasesti cugetarile si cu altii, sau un mod de a te plange in public, de a capata simaptie/atentie. Oricum, m-am gandit foarte mult cand am inceput sa scriu pe blog sau alte povestioare sau articole, ce vreau sa scriu si in ce fel? La fel m-am intrebat si in ceea ce priveste fotografia, ce vreau de fapt sa exprim? (referitor la fotografie, am incercat sa dau un raspuns in sectiunea Despre mine)

Don't appologize

La inceput am inceput prin a spune ce NU vreau sa fac cu blogul, dar si cu scrisul si fotografia. Nu voiam nici sa fie un mod de a-mi descarca problemele personale, nici de a-mi descrie in detaliu viata, nici de a crea o imagine cool/funny (si pe deasupra de fotografa si scriitoare, ce sa-ti spun!) – cumva mi se pare ca asta e sindromul facebook, nici de a posta numai lucruri optimiste si pozitive (asta e, si suferinta si problemele fac parte din viata si sunt necesare. Chestia cu ganditul pozitiv si zambetul non stop mi se pare nu numai nerealist, dar si nesanatos), nici de a face orice doar de dragul de a avea succes la public.

Always look at the bright side of life?

Si atunci ce? CE, Claudia??? Pai as vrea as fiu eu insumi, asa cum sunt si sa exprim asta in tot ce fac. Pentru mine asta are valoare. Autenticitatea. Asta apreciez si la altii. Nu vreau zorzoane, chestii care dau bine, care sunt in trend, care vor sa placa. Dar pana la urma asta nu tine de blog, de scris sau de fotografie. Tine de cine sunt eu, de cum ma raportez la lume. Si cu cat voi sti mai mult despre asta, cu atat voi putea face fotografii mai bune, mai adevarate si voi putea scrie mai bine. Cel putin asa cred eu.

 

 

 

Va las cu aceste ganduri si cu cateva articole care vorbesc despre a fi tu insuti, in viata, pe internet (blog) si in arta.

 

I am pretty, oh so pretty

Elisabeth HalfordThe introvert photographer. Ce m-am bucurat sa vad si altii se simt asa si ca nu trebuie neaparat sa fii o persoana super-sociabila casa devii fotograf :)

Sherry Otts: Wonderings on a bus. Urmaresc blogul lui Sherry de mai mult timp, imi place stilul ei. E foarte curajoasa, neconventionala si foarte sincera, nu-i este frica sa scrie despre ea, asa cum este.

– De pe blogul Married with luggage, un articol care ne arata cat de autentic poti fi online si de ce.

Gwen Bell: Digital Warriorship. Cred ca Gwen m-a influentat mult in ceea ce priveste blogging-ul, cu ideea ei de a-ti alinia prezenta online si offline, ideea de Digital Sabbatical, precum si ideea de vorbi doar din propria experienta (cam ce spunea Hemingway, ca atunci cand nu ii vine inspiratia, scrie o propozitie adevarata, cea mai adevarata pe care o stie). Un mic citat din prezentarea cartii ei: In the summer of 2010, I found myself on a bus absentmindedly flipping through applications on my iPhone. I wanted to kill time before my stop. Wait. Kill time? As if life is long enough to spend some of it in an act of killing. No, I decided in that moment, it’s not.

In an effort to get clarity around my online behaviors I took a month-long Digital Sabbatical. I powered down for a month to consider my relationship with technology. The Digital Sabbatical gave me new perspective on my habits. (And not just those of the tech variety.) I realized all the ways I was caving to socializing online when what I really wanted was to turn inward. I saw for myself how my desire to constantly check in with others moved me further away from my own heart and practice.

 – Susannah Conway: Unravelling 2012. E un fel de chestionar care te ajuta sa reflectezi  anului care a trecut si celor care vor veni si sa vezi mai clar ce iti doresti pentru viitor si ce ai lasat in urma.

Chris Guilbeau, care a creat site-ul Arta non-conformismului (cred ca titlul deja spune totul). Aici The Tower si un mic citat pentru a va deschide apetitul  “The world insists that you build this tower and you must inisist on doing it your own way”

 

Cum ti s-au parut articolele?

Daca vrei sa impartasesti ceva ce te-a inspirat, lasa un comentariu mai jos.  Multumesc :)

Fotografia de marti #07

"Timisoara"

Cand Alexandra Irimia – ghid turistic si traducatoare/interpreta – m-a rugat sa ii fac niste fotografii cu Timisoara pentru site-ul ei, mi-am dat seama ca nu o sa am scapare, trebuie sa fotografiez si catedrala, cel mai turistic si mai fotografiat loc din Timisoara. Asa ca am incercat sa gasesc alta perspectiva. La pamant cu camera si blugii din nou murdari in genunchi :)

Poezie la cafea in BRUIAJ Cafe&Bar

"Bruiaj"“Pricina” de Marin Sorescu

"Bruiaj"“Am legat” de Marin Sorescu

"Bruiaj"“Greva tacerii” de Daniel-Silvian Petre

"Bruiaj"

“She likes surprises” de Daniel-Silvian Petre

 

Da, stiu, nu este nici marti, nici vineri cand postez de obicei pe site, dar asa mi-a placut ideea aceasta incat a trebuit sa va spun imediat despre ea :)

In BRUIAJ si cafe si bar din Timisoara, la ceafea primesti si o poezie, scrisa de mana pe o bucata de hartie. Ce mod fain de a-ti incepe dimineata…sau dupa-amiaza :)

 

Si pentru ca tot vorbeam de poezie, as vrea sa va spun de o alta idee super pe care o sustin, de a aduce poezia in viata noastra de zi cu zi: Dam poezie la tot cartieru’ o campanie a Editurii Blumenthal. In cadrul acestei initiative, pe panourile de la metrou din Bucuresti au fost proiectate poezii. Campanie sustinuta si de liternet.

Daca va place ideea, spuneti si la prieteni :)

PS: si apropo de cafea, poate vreti sa cititi si o mica schita pe care am scris-o la liternet: Coffee and cigarettes ;)

Proiecte pe 2012. Proiect #2: Timisoara mea

Timisoara

Ideea acestui proiect foto a pornit din mai multe ganduri si dorinte razlete. De fapt, la inceput mi se parea pretentios sa-i zic proiect, pentru ca era mai mult o adunare: imi place sa fac poze + imi place sa merg la evenimente in Timisoara. Insa in cateva luni ideea s-a mai cristalizat si a fost “inaltata” la rangul de proiect :-)

Dupa cum unii poate stiti deja anul trecut m-am intors in Timisoara dupa mai multi ani in care am locuit in strainatate. Imi doream sa regasesc oameni dragi, dar si locuri si un mediu de care ma simteam foarte legata si din care simteam ca fac parte. Imi doream sa imi redescopar orasul, sa ma recontectez la el.  Iar pentru mine cel mai bun mod de conexiune este prin fotografie. Asa ca am umblat (si mai umblu) mult pe jos si cu bicicleta prin Timisoara si fotografiez. Umblu si fotografiez si evenimente de tot felul, concerte, expozitii, teatru, performance, lansari de carte, poezie, dans, festivaluri. Umbland prin oras am descoperit cu placere ca lucrurile se misca, nu numai pe scena culturala. Sunt multe ong-uri, evenimente, oameni cu initiativa, care incearca sa faca ceva, sa aduca o mica schimbare, mai ales tineri, si asta ma bucura. Cu riscul de a mi se spune ca privesc viata cu ochelari roz (sau de cal) si ca nu ma uit la televizor sa vad cat de nashpa e situatia, eu as vrea sa vad, sau incerc cel putin, si partea buna.

Asa ca prin acest proiect as vrea sa adun la un loc fotografii si articole cu evenimente din Timisoara. Nu vreau sa acopar toate evenimentele, oricum mi-ar fi imposibil. Nici nu ma intereseaza toate si nici nu vreau sa fac un alt site care acopera evenimentele de cultura si divertisment, sunt destule si sunt foarte bune. Dar as vrea sa surprind Timisoara din perspectiva unui cetatean oarecare (eu adica :-) As vrea totodata ca prin participarea la evenimente si prin fotografii sa aduc mai multa vizibilitate artistilor (mai ales locali) care imi plac si pe care as vrea sa ii sustin. As vrea poate si sa raspund celor care spun ca in Timisoara nu se intampla nimic.

Si da, stiu ca nu voi schimba lumea (nici macar orasul) cu acest proiect, dar imi place sa cred ca fiecare din noi poate face ceva, oricat de mic, pentru comunitatea in care traieste. Ce parere ai?

Fotografia de marti #06

Concert Blazzaj

Sunt primele fotografii facute cu noul meu aparat si obiectiv: Canon EOS 7D + obiectiv Canon 50mm 1.4, o frumusete :) Le-am testat la un concert, in conditii de luminozitate redusa si eu cel putin am vazut diferenta.

Fotografia asta este preferata mea dintre cele realizate la concert, imi plac culorile, umbrele, fumul, aerul psihedelic. Daca vrei sa vezi mai multe fotografii de la concertul Blazzaj si poate sa gasesti si preferata ta: aici.

Small victories – update

Tocmai am aflat ca am fost unul dintre castigatorii la concursul cu tema “Ora Pamantului” 2012organizat de WWF Romania si Dan Dinu. Si mai mult, fotografia alaturata a fost aleasa ca una dintre cele mai bune trei fotografii din Romania, care vor fi publicate in galeria Earth Hour Global. yey, si Timisoara va fi acolo :)

Mai  multe fotografii de la eveniment aici

Am aflat rezultatele si de la RoBlogFest: blogul meu a luat locul 5. Avand in vedere ca am pornit site-ul deabia de doua luni si ca l-am construit cu mult efort si invatand enorm pe parcurs (inca mai invat) il consider un rezultat incurajator

Povesti din Insulele Eoliene

"Insulele Eoliene"In seara aceea pe plaja pustie din insula Lipari nu ma gandeam la nimic, doar simteam, sunt sigura. Si asta rareori se intampla.

"Insulele eoliene"Era in 2010 si era prima calatorie in care plecasem singura. E drept, in urma cu cativa ani plecasem in Italia sau in Cehia la lucru in urma unor decizii luate ad-hoc si fara sa cunosc orasul sau pe nimeni acolo, dar era diferit, acolo macar stiam ce voi face, aveam niste repere fixe, universitatea, biroul. Dar niciodata nu plecasem singura o saptamana intreaga, ceea ce mi se parea un timp atat de lung, care se deschidea in fata mea necunoscut. Stiu, stiu, poate nu e mare lucru, am prietene care sunt atat de curajoase si le admir (nu numai pentru asta), calatoresc singure cu lunile prin America de Sud sau Asia. Si prin calatoriile mele am intalnit atatia backpackeri care dadeau singuri inconjorul lumii, ca un fel de ritual de maturizare dupa graduation si… erau cu 10 ani mai tineri decat mine). Tot imi zic ca intr-o zi o sa fac si eu asta. Intr-o zi. Aaargh!! Dar nu, chiar trebuie sa fac asta, nu ca sa obtin vreo iluminare sau fericirea sau vreun Fat Frumos la final, cum s-a intamplat in Eat Pray Love, dar asa, zic eu ca-i o chestie care sta pe lista mea de lucruri importante de facut inainte de a muri. Cum a fost sa zbor cu parapanta, sa fac scuba diving, sa locuiesc in strainatate sau sa pot vorbi si sa-mi exprim parerea cu convingere in public (da, asta e printre cele mai grele, noroc ca mai am ceva timp ca sa reusesc…sper)

Hmm, uneori cand stau la o bere cu prietenii la terasa in orasul unde m-am nascut si am crescut si totul in jur si in mine e atat de calm si familiar, ma intreb ce e chestia asta in noi, ca o neliniste, un urlet, un dor nedefinit (unii il numesc wanderlust) care ne impinge sa lasam totul in urma, sa ne aruncam in lume cantr-un ocean necunoscut, ca Ulise, sperand ca in final sa ajungem…”acasa”.

Trebuie sa va spun ca inainte de a pleca in calatoria asta, imi trecusera atatea ganduri si frici prin cap, pronind de la o sa ma plictisesc/deprim singura, nu o sa reusesc sa vorbesc cu oamenii intalniti pe acolo, cum am vazut ca face toata lumea relaxata si faina pe care am mai intalnit-o in calatorii, o sa apar in ziare la sectia de stiri socante: violata, nu i-a fost gasit corpul, o sa am o aventura (sau mai multe?) cu un pescar local ars de soare, cu ochi albastri (da, da, asta ne baga in cap filmele alea romantice), o sa intalnesc iubirea vietii mele, dar nu o sa schimbam adrese de email sau numere de telefon si o sa ne cautam in urmatorii 10 ani, in realitate si pe facebook (daca nu v-ati dat seama, sunt mare fana a filmelor Before Sunrise and Before Sunset…si a lui Ethan Hawke hehe) 

Asa ca in ziua in care a trebuit sa ma trezesc la 3 dimineata ca sa iau autobuzul spre aeroport (si stiam ca va urma o calatorie cu trenul, si apoi cu vaporul si apoi iarasi un autobuz pana in satul unde era campingul in insulele Eoliene, si bineinteles, sa  caut gara, portul, vaporul, statiile in orasele de pe drum), mi-a venit sa inchid alarma si sa ma culc la loc si sa renunt la ideea acestei calatorii.

Insa la vreo doua zile dupa ce am ajuns acolo, in seara despre care voiam sa va povestesc, chiar nu ma gandeam la nimic, era liniste si pace in mine, nici urma de fricile de acasa (ceea ce imi dovedeste inca o data ca lucrurile de care ne e frica sut doar in capul nostru.Dar sa nu credeti ca data viitoare cand plec o sa fiu mai relaxata, naaah, pana la iluminare e cale lunga).

Nu voiam sa fiu in alta parte, nu-mi faceam planuri, nu mi-era nici foame, nici sete, nici frig, nici cald, nu aveam nevoie sa-mi cumpar ceva, sa vad ceva, sa merg undeva, sa ma intalnesc sau sa vorbesc cu cineva. Eram pur si simplu. V-am spus, rar mi se intampla asa ceva. Stateam pe plaja cu pietricele negre care-mi lasasera sute de urme rotunde pe spate, insa atunci nu le simteam. Se auzea doar marea calma, fosnind la cativa pasi de picioarele mele. Pe plaja nu mai era nimeni, doar mai incolo barcile colorate ale pescarilor trase la mal. Golful in care stateam era inconjurat de munti intunecati, deasupra carora rasarea luna, unde doar vreun scooter intarziat lasa o dara intortocheata si muta pe drumurile ce urcau si coborau prin sate. In departare, pe mare, se vedea vag, prin ceata de pe linia orizontului, varful vulcanului Stromboli, cu scantei si un nor de fum deasupra.

Langa mine pe cearceaf erau resturile cinei, o foccacia cu masline si rosii uscate cu un miros de-ti lasa gura apa, un strugure negru, dulce si doua piersici pufoase si zemoase. Era si cartea de Isabel Allende, care m-a fermecat cu istoriile ei latino-americane de dragoste, moarte, intamplari fantastice tesute in realitate si destine tragice, povestite simplu si cald si trist, cum numai ea stie sa o faca (cred ca v-ati dat seama, e povestitoarea mea preferata). Dar cartea statea acum cu fata in jos, abandonata, pentru ca nu mai era suficienta lumina ca sa citesc. Aerul era caldut, ca o mangaiere pe pielea arsa de soarele din timpul zilei, pe puntea vaporului cu care am mers pe una din insulele alaturate.

Si poate de aceea acum, incercand sa va spun cum era pe plaja aia m-am gandit la cartea lui Castaneda (da, poate cand o sa cresc mare, o sa zic cu cuvintele mele)

Cred ca despre starea asta vorbea el, cand te indepartezi de lume uneori, pentru a nu o epuiza, a nu TE epuiza, pentru a nu-i epuiza pe oamenii pe care-i iubesti. Are sens? Cred ca in momente din acestea ne reincarcam, ne reconectam la noi insine, pentru ca apoi sa ne intoarcem in lume cu energie noua. Sau cel putin asta am simtit eu. Ca fluxul si refluxul.

Poate ca pana acum v-ati dat deja seama ca v-am cam amagit cu titlul despre Insulele Eoliene, ca nu prea v-am zis despre aventurile

"Stromboli"de acolo, insule exotice, scuba-diving, flirting Italians hihi, vulcan activ, golfuri cu stanci abrupte, fructe de mare, pizza, arheologie, mare albastra, terase albe, oleandri, legenda cu zeul Eol (de unde si numele insulelor)…dar sper ca fotografiile o sa vorbeasca despre asta si bineinteles, lasa loc unei povesti viitoare) Si doar asa, ca un mic teaser, o sa va povestesc curand despre placutele pe care sunt inscrise numere caselor de acolo, care a fost micul meu proiect foto personal in Insulele Eoliene.

Pe curand.

 

Small victories :)

Acest articol este doar pentru a ma lauda.  Cei care ma cunoasteti, desigur stiti ca glumesc. Cei care nu ma cunoasteti, acum ati aflat ca glumesc :)

Poate tocmai de aceea am dorit sa adun aici intr-o scurta nota micile “victorii” dar si eforturi din ultima vreme, pe care se pare ca uit sa le sarbatoresc sau sa ma bucur cu adevarat de ele;  sau na, macar sa-mi zic un “hai ma, asta chiar a fost ok”.  Mi  se intampla des – poate si voua – ca lucrurile nefacute sa atarne tot timpul in balanta mea interioara mai greu decat cele facute. O data ce am realizat ceva, pare usor, si fara sa ma opresc un moment, imi indrept din nou toata atentia si energia asupra “celor nefacute”: planuri, proiecte, vise, incercari, lucruri de facut si de invatat, cursuri, fotografii, calatorii, carti, concursuri, scrieri etc.

Asa ca acum si aici as vrea sa mentionez aceste “small victories” din ultima vreme.

In plus, am aflat si eu ca da bine la CV, nu? :-)

Deci:

– am castigat locul doi (cu fotografia alaturata) la concursul foto cu tema “Fotografie umoristica” organizat de Foto Show, singura emisiune pe tema fotografica din Romania, realizata de TVR Timisoara. Si am fost invitata la emisiune (foto)

– un articol de-al meu a fost publicat la liternet

– momentan particip la mai multe concursuri la care astept rezultatele:

  • concursul de bloguri RoBlogFest, la categoria Profesional – blog de fotografie
  • concursul national de fotografie Fotogeografica
  • concursul de fotografie “Fotografii de colectie” in cadrul expozitiei de la Muzeul de Arta din Timisoara (despre care am mai scris aici)
  • concursul de fotografii realizate la Ora Pamantului, organzat de Dan Dinu si WWF Romania.

 

Va multumesc pentru atentie si suport.

Ne vedem la articolul de vineri, care promit, va fi insorit :)

 

Si ca de obicei, inchei cu speranta ca articolul acesta nu a folosit doar la listarea unor concursuri bla bla, ci v-a inspirat sa va opriti un moment si sa va bucurati de aceste mici victorii personale, dar si sa apreciati eforturile si incercarile pe care le faceti, chiar si cele care nu se concretizeaza cu un premiu.