Când mi-am văzut prima dată contractul de muncă, ce poate fi mai prozaic, am rămas un pic uimită. Pe el era scris fotografă. Oa, chiar sunt fotografă? Deci am un job unde trebuie să fac exact ce făceam în timpul meu liber. Scriu și fotografiez. Aici. Și poate de aceea am postat mai puțin pe blog de ceva vreme, pentru că toată energia mi se duce spre lucru. E un alt fel de scris și alt fel de fotografiat și vorba aceea, I welcome the challenge, chiar simt că am învățat multe de când cu jobul acesta și am făcut lucruri noi, care mi-au mai exitins limitele un pic. Scriind articole şi făcând fotografii cu Timişoara – obiective turistice, cartiere, evenimente, interviuri, a fost şi o ocazie să fiu mai atentă la oraş, să descopăr multe detalii pe care nu le văzusem sau ştiusem înainte. Iar acum parcă îl simt și mai mult acum ca pe orașul meu.
Știți citatul acela celebru, că dacă îți place ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viața ta. Sincer, nu cred că este adevărat. Dacă îți place ce faci și ce faci te reprezintă și este un lucru în care poți să-ți folosești din plin calitățile și abilitățile tale, atunci lucrezi tot timpul de fapt. Și e foarte greu să te detașezi de lucru. Dar pe de altă parte, nu e doar un job. Şi am văzut că înainte, în alte joburi, deşi lucrasem bine, nu folosisem nici măcar jumătate din potenţialul meu, care zăcea adormit, nefolosit, nedescoperit. Iar acum pot să dau mult mai mult. Pentru mine e ceva nou asta. Aşa că sunt foarte recunoscătoare pentru jobul acesta și… sunt curioasă ce va urma.
Aș vrea să public și aici o mostră din ce fac la lucru. Dintre toate articolele, cred că pentru acesta mi-a făcut cel mai mult plăcere să mă documentez, să fotografiez, să scriu.
Nimeni nu se mai plimbă pe strada Eugeniu de Savoya
Zilele astea nimeni nu se plimbă pur şi simplu pe strada Eugeniu de Savoya. Doar dacă trebuie neapărat să treacă pe acolo. Strada e în plin şantier, ca întreaga zonă, de altfel. În unele zile apar săpături, alteori te trezeşti faţă în faţă cu excavatoare, camioane şi muncitori joviali, alteori, la ora amiezii, este doar o căldură dogorâtoare şi praf stătut ca într-un oraş pustiu din western-uri. Şi totuşi, dacă mergi încet, cu ochi scormonitori, atent totuşi să ocoleşti gropile şi nu te înverşunezi împotriva şantierului, poţi descoperi multe comori ascunse.
Strada cu cea mai bogată istorie din oraş
Strada aceasta acum ocolită este poate strada cu cea mai bogată istorie din oraş. Pe aici au trăit sau au trecut câţiva dintre cei mai importanţi oameni care au schimbat cursul istoriei oraşului şi chiar a ţării.
Aici era poarta Forforosa, pe unde a intrat în cetate glorios prinţul Eugeniu de Savoya după ce i-a învins şi alungat pe turci din Timişoara în 1716. Acum pe locul acela se află o cădire care ar avea mare nevoie de renovare, cu o inscripţie şi un basorielef puţin vizibil care marchează evenimentele ce au avut loc aici.
Strada găzduieşte sediul Diecezei romano-catolice, o clădire frumoasă, cu elemente neo-clasice şi baroce, care se întinde în cadrilater pe trei străzi, care are unul dintre cele mai frumoase portaluri baroce din oraş.
Pe strada Eugeniu de Savoya se aflau câteva dintre cele mai celebre restaurante, birturi şi hoteluri din oraş, cum este Hotelul La Trompetist. Aici au stat personaje istorice importante: împăratul Franz I cu tezaurul coroanei habsbugice şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Chiar şi fără a şti toate acestea, clădirea atrage atenţia prin arhitectura sa deosebită şi acoperişul în formă de cupolă ţuguiată, care aduce cu o trompetă.
La numărul 11 se găseşte Casa Solderer, denumită astfel după primarul Peter Solderer, care a pus şi piatra de temelie a Primăriei germane din Piaţa Libertăţii, astăzi Primăria Veche. Era prima clădire cu locuinţe de închiriat din Timişoara şi una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş la vreme arespectivă. Astăzi, ca multe clădiri din zonă, ar avea nevoie de renovare pentru a-i reda farmecul, însă chiar şi aşa merită o incursiune în curtea interioară care are un aer din alte vremuri.
Aici a funcţionat la parter faimoasa crâşmă „La Trei Coroane”, care pe vremuri a fost reclamată la primărie că aici s-ar auzi gălăgie şi muzică şi după ora 22, ora la care trebuia să înceteze muzica la orice stabiliment din oraş.
În clădirea de la numărul 12, unde se găsea cârciuma „La Inorog”, s-a născut Karl Brocky, care a ajuns pictorul curţii regale a Angliei, iar operele sale sunt expuse în marile muzee ale lumii şi pot fi văzute şi la Muzeul de Artă din Timişoara. Tot în această clădire a locuit Ignatz Leyritz, care a realizat în 1857 la Timişoara prima centrală telefonică.
La capătul străzii, mergând spre Bastion, se găseşte clădirea impunătoare a Tribunalului, numită Palatul Dicasterial, construit în stilul renaşterii italiene, despre care se spune că este o copie după palatul Strozi din Florenţa.
Strada unde merită să te opreşti
Strada Eugeniu de Savoya nu înseamnă doar istorie, ci ne oferă trecătorului nu prea grăbit multe prilejuri de a ne opri, degusta, cumpăra, admira, descoperi.
Chiar la începutul străzii, când vii dinspre strada Mărăşeşti, se găseşte o bibliotecă mai deosebită. E vorba de Bibliotheka, unde în locul cărţilor vei găsi vinuri, delicatese şi alte produse a căror marcă este calitatea şi rafinamentul.
La numărul 11, pe locul unde în urmă cu două secole se găsea crăşma celebră „La Trei Coroane” acum ne agaţă privirea un tirbuşon plantat pe clădire, care ne arată că aici se găseşte Enoteca de Savoya, locul ideal pentru degustări de vinuri de calitate şi evenimente culturale, al cărui motto ne face să zâmbim „Viaţa e mult prea scurtă ca să bei vinuri proaste”.
Trecutul dă mâna cu prezentul pe la mijlocul străzii, unde cocoşul cu aripile deschise şi ciocul căscat, imortalizat în metal verzui pe clădirea unde pe vremuri a fost localul „La Cocoşul Negru” veghează asupra a două baruri ce stau faţă în faţă, cu numele lor şuie şi atmosfera relaxată, Zai şi Dada, care ne îmbie la o cafea, limonadă sau poveşti. Iar pe trotuarele care de fapt nu există încă, oamenii au reluat în stăpânire spaţiul invadat de săpături, fierărie şi betoane, şi aşa şi-au făcut apariţia şi câteva terase.
La la numărul 10 ne atrage privirea o vitrină plină de culoare şi originalitate, este Ozz Vintage House, locul unde îţi doreşti ca apartamentul sau casa ta să fie mai mari pentru a putea decora cu produsele adorabile, de la farfurii pictate la veioze, de la tablouri la gablonţuri, de la perne cu modele cusute la ceramică, care poartă nota inconfundabilă vintage Ozz. Tot aici găseşti vestimentaţie sau produse manufacturate de artişti locali şi mic mobilier recondiţionat şi pictat de la Atelierul Rozz, o afacere pusă pe roate sau mai bine zis pe lemn şi culori de timişoreni cu idei geniale.
Iar dacă vrei să bei o cafea bună într-un decor artistic, cafeneaua Mokum e locul ideal, care te îmbie cu motto-ul său „Slow coffee”. E un spaţiu mic, cu un design interior deosebit, unde poţi vedea mini expoziţii de postere sau de fotografie sau poţi cumpăra cărţi, picturi sau obiecte manufacturate ale artiştilor locali. Aici bunul gust şi ospitalitatea sunt la ele acasă, iar cafeaua este servită cu drag şi cu zâmbet chiar de către patroni. Şi să nu fiţi surprinşi dacă veţi merge pentru o cafea şi vă veţi trezi zăbovind mai mult de dragul atmosferei de acasă şi conversaţiilor faine cu cei de-ai casei.
Strada cu detalii deosebite care se dezvăluie doar ochiului atent
Strada Eugeniu de Savoya poate fi privită prin ochiul arhitectului sau pur şi simplu al iubitorului de frumos, ea având o estetică deosebită care se dezvăluie doar omului împins a vedea frumosul dincolo de aparenţa nu foarte îmbietoare a străzii în reconstrucţie. Dacă intrăm în curţile interioare cu porţi masive de lemn, unde acum se găsesc firme sau birouri notariale, putem admira bijuterii arhitecturale: scări spiralate cu grilaje din fier forjat pline de înflorituri, curţi interioare unde cerul se arată doar sus, ca un pătrat albastru, înconjurat de balcoane rectangulare cu flori, sculpturi de gips în formă de lei, capete de femei sau forme unduitoare care împodobesc pereţii. Dacă ne îndreptăm privirea în sus putem vedea bovindouri bogat decorate, acoperişuri cu forme deosebite, basoreliefuri elegante care decorează pereţii clădirilor, porţi cu mici sculpturi sau volute elegante de metal şi chiar şi o clădire în ruină, din care au rămas doar o parte din boltele arcuite de cărămidă, printre care cresc ierburi înalte are farmecul ei în acest peisaj atât de divers.
Timişorenii trec pe străzile din zona Unirii cuprinse de şantierul care pare să nu se mai termine şi se îmbărbătează „Va arăta foarte frumos când va fi gata”. Asta speră şi strada Eugeniu de Savoya, care şi-a trăit trecutul plin de glorie, iar acum îşi iţeşte capul timid din şantierul care a desfigurat-o, aşteptând oamenii care să o redescopere şi să o admire aşa cum este. Şi pe bună dreptate, au ce admira.
