Când m-am uitat prin fotografiile din 2015, am fost surprinsă să văd că cele mai multe fotografii le-am făcut în Timișoara. Și poate că anul acesta a stat cel mai mult sub semnul descoperirii orașului meu și a locurilor de aproape.
Am umblat pe străzi și prin cartiere unde nu am mai fost niciodată și am fotografiat clădiri, porți, decorații…
și uneori am primit un dar ca acesta:
…dar am redescoperit și fotografia de stradă
și așa, încet încet s-a născut o serie de fotografii pe care am intitulat-o „Poporul de piatră al Timișoarei”
cu care am realizat și o expoziție, care a fost un nou prilej de a-mi înfrunta frica de a vorbi în public și a prezenta ceva personal în fața oamenilor. 
Nu e ușor, dar cu fiecare ocazie de acest gen am simțit, pe lângă faptul că mi-am mai extins limitele un pic și am mai ieșit din carapace 🙂 , că a trebuit să îmi definesc eu mai bine ce am de zis (și în sens mai larg să mă definesc pe mine), cum, ce mesaj vreau să transmit, pentru că fotografia și asta înseamnă. Anul acesta am tot avut ocazia să vorbesc în public, și la lucru, am fost invitată la Tvr Timișoara la o emisiune pe tema fotografiei, am avut un interviu la photoka.ro, am luat eu interviuri și tot așa. Oricum, mi-am propus să fac asta și în continuare, adică să fac lucruri care mă sperie și mă pun la încercare. Ca de exemplu…să cânt într-un cor. Am cântat cu Timișoara Gospel Project într-un concert caritabil. A fost o experiență deosebită și m-a făcut să mă gândesc că mi-ar plăcea ca în 2016 să cânt mai mult (nu, nu e criza vârstei mijlocii 🙂
Și tot ca idei, direcții de viitor pentru 2016 sau pentru mai departe, referitor la fotografie, mi-aș dori să fotografiez mai mult oameni (și pentru că e mai greu) în stilul documentar sau ca un proiect personal, dar încă nu mi-e clar exact ce.
În 2015 călătoriile nu m-au purtat prea departe. Am simțit că îmi doresc să descopăr mai ales România și poate chiar și mai restrâns, locurile de aproape, sau cine știe, poate acum am început să le apreciez. Și chiar mă gândeam, se pare că dorul de ducă care m-a caracterizat atâția ani s-a cam stins. Ceea ce cred că e bine.
Petrovaselo
Șiria
Mănăstirea Săraca
Și poate că cel mai mult din aceste locuri de aproape mi-au plăcut bisericile de lemn din zona Făget – Poieni,
Am petrecut mult (?) timp în natură și la munte, ceea ce îmi doresc să fac și în anul care vine. Am văzut atâta frumusețe…
Apus în munții Țarcu
Cu cortul pe vârful Țarcu
Cazanele Dunării
Munții Cernei și Mehedinți, preferații mei
Crovurile
Satul Scărișoara
Vârful lui Stan, munții Mehedinți
Vârful Rol
Satul Rimetea văzut de pe Piatra Secuiului
Munții Trascău și mănăstirea Sub Piatră
Satul Sălciua
Cu cortul în zona Sălciua
Și am observat că am făcut foarte multe fotografii cu detalii din natură. M-am aplecat la firul ierbii ca să spun așa și am descoperit o întreagă lume acolo, și am fost uimită de câtă frumusețe și perfecțiune există într-o floare, într-o frunză, într-o picătură de rouă
Dar nu doar natura m-a uimit, ci am întâlnit, fotografiat și descoperit oameni care m-au inspirat și poate ce îi unește este faptul că fac cu multă bucurie și dedicare ceva și pentru alții, care au ales să fie ei schimbarea pe care vor să o vadă în lume
Timisoara Gospel Project
Asociația Look Inside
Am fost în locuri unde sufletul meu s-a simțit acasă, adică aproape de Dumnezeu și am încercat să păstrez scânteia pe care am primit-o acolo și în restul zilelor
La mănăstirea Oașa
Mănăstirea Țețu
Anul acesta s-a întâmplat și ceva neașteptat, după mulți ani, mi-am împărțit zilele, călătoriile, gândurile și inima cu cineva
Relațiile sunt o mare provocare, cred că nu doar pentru mine, dar și un cadru foarte bun pentru a lucra la sine. Normal că sunt multe de spus despre asta, dar deocamdată rămân la imagini, Și apropo de asta, am mai făcut câteva fotografii pentru proiectul meu 35 Ways of seeing myself (nu știu de ce, încă nu am un titlu în română pentru el), printre care și cea de mai jos
Și simt că a venit vremea să închei proiectul acesta, cu o carte, o idee care stă de mult ca o sămânță în mine, care pare prea mare pentru mine. Dar trebuie încheiat cumva, ca pe o etapă ce se cere încheiată, și fotografic, și altfel, pentru a putea face loc pentru ceva nou, pentru următoarea etapă.
Ultima fotografie pe care am făcut-o în 2015 a fost… o inimă. Dar despre asta o să povestesc în articolul următor.
Mulțumesc 2015!