Deja a devenit tradiție această retrospectivă în fotografii a anului, iar astăzi, în timp ce selectam fotografiile pentru 2016, mă gândeam că nu reflectă decât o foarte mică parte din ce am trăit în 2016 și nici pe departe nu exprimă cât de plin de lucruri… „mari” a fost acest an. Mari nu în sine, ci mari pentru mine, în sensul că mi se părea că acelea sunt limitele mele. Nu o să povestesc prea mult despre asta acum pentru că va urma (curând, sper!) un articol cu multe cuvinte și fără poze (și acesta devenit o tradiție) despre cuvântul anului 2016 – inimă – un pretext pentru a analiza ce am făcut, ce am învățat, cum am crescut și în anul acesta.
Pe de altă parte, mi se pare că totuși sunt așa de puține fotografii comparativ cu momentele pe care aș fi vrut să le păstrez sau împărtășesc cumva, chiar și în forma aceasta, a fotografiilor. Simt că aș vrea să fac și altfel de fotografii, pentru momentele acelea, „in between”, care nu par importante.
Dar să încep, în ordine cronologică.
Chiar la începutul lui ianuarie 2016, am făcut o mică excursie la cetatea Șoimoș, în ideea de a ne mișca puțin după zilele de sărbători. Primul contact cu gerul și cu detaliile naturii, spre care mi-am îndreptat tot mai mult aparatul în ultimii ani.
Tot în ianuarie, de câțiva ani, se desfășoară concertul de colinde gospel organizat de Asociația Culturală TGP (Timișoara Gospel Project) la Biserica reformată din Maria, unde publicul este invitat să cânte împreună cu muzicienii. 
O zi cu ploaie de ianuarie când am văzut Piața Libertății altfel
La începutul lui februaie am mers în căutarea iernii. Și am găsit-o, într-o drumeție pe vârful Padeș din Munții Poiana Ruscă
În martie am văzut ceva ce nu am mai văzut până acum, o pădure plincă de ghiocei, în zona Poiana Mărului
Și deși credeam că primăvara a venit definitiv, am mai prins ceva zăpadă pe vârful Muntele Mic, împreună cu o păsăruică curajoasă și foarte cântătoare.
În aprilie am ajuns pentru prima dată într-un loc unde voiam să merg de mult, La Mănăstirea Găbud. Minunat!
Și tot în aprilie nu puteam rata nici eu cel mai fotografiat loc din Timișoara, parcul cu lalele.
În aprilie s-a întâmplat și unul dintre acele „lucruri mari” de care spuneam la începutul articolului, am ținut primul meu curs de fotografie, cu FOARTE mari emoții. Dar a ieșit bine, cel puțin așa au spus participanții, ceea ce mi-a dat curajul să continui,
La începutul lui mai am fost la Lindenfeld, am prins o ploaie teribilă, dar și niște peisaje și întâmplări minunate
O altă tradiție pe care încerc să o păstrez este să ajung în fiecare an la Herculane în mai (și încă o dată toamna). Primăvara este în plină floare în Munții Cernei și Mehedinți în luna mai. Anul acesta am ajuns pentru prima dată pe Vârful Arjana, am revăzut satul Dobraia cu căpițele sale, ne-am întâlnit cu căluți lăsați liber la păscut și cu oi curioase și am dormit la cort, in the middle of nowhere. Și am ajuns din nou pe Ciucarul Mare, pe Clisura Dunării. Trebuie să recunosc, printre cele mai faine momente ale anului. De aceea, primesc și mai multe poze în retrospectivă.
În iunie am ținut un nou curs foto, Timisoara City Photo Tour pe parcursul căruia am fotografiat și am descoperit orașul. Cu ocazia aceasta mi-am exersat pentru prima oară și nou dobândita, cum să-i spun, calificare? Oficial, da, sunt ghid de turism, dar e mai degraba o pasiune pentru Timișoara și poveștile ei. Iarăși alte MARI emoții, dar și experiențe frumoase.
În iulie – un alt lucru mare – eu care mă gândeam că nu știu să mă port cu copii, am ținut un curs foto pentru copii la școala de vară a asociației Casa Însorită. Iarăși alte emoții, multe învățături și…distracție cu copii 🙂
În iulie, ne-am strecurat printre ploi și coduri galbene-portocalii și am ajuns pe Parâng, Transalpina și Mănăstirea Oașa
În august m-am căsătorit! (fără poze de data asta). Că tot vorbeam de lucruri mari 🙂 Și pentru prima dată după aproape cinci ani (de când m-am întors în România) am călătorit din nou în străinătate…și nu mi-am luat aparatul foto. Credeam că mi-am pierdut gustul pentru călătorii, dar cred că atâtea lucruri noi am descoperit și făcut în Timișoara și România în ultimii ani încât nu mi-a mai rămas energie și nici curiozitate, recunosc, pentru a descoperi alte locuri. Interesant, atât pot spune deocamdată.
La sfârșitul lui septembrie am ajuns din nou la Mănăstirea Găbud. Am scris mai mult despre asta aici
În octombrie am ținut din nou un curs foto, credeam că emoțiile vor fi mai mici, dar nu, doar cred că am început să mă obișnuiesc cu ele.
După cum spuneam mai devreme, o altă tradiție este ieșirea de toamnă la Herculane. Atâta frumusețe. Fără cuvinte.
La sfârșitul lui octombrie am ajuns și la vestita Fundătura Ponorului. Vremea nu a prea ținut cu noi, dar ne-am promis că o să ne întoarcem cu corturile la vară.
Și anul acesta am continuat să umblu prin oraș de dragul de a descoperi detaliile mai mult sau mai puțin cunoscute și văzute ale Timișoarei. Sincer, asta este printre activitățile mele preferate și nu am reușit să o fac pe cât mi-aș fi dorit, am fost foarte prinsă cu alte proiecte. Dar asta aș vrea să fac mai mult anul următor.
Și în aceste explorări ale Timișoarei am început să observ cât de multe inimi sunt prin oraș, așa că am început un mic proiect pe această temă.
Am văzut inimi și în forma frunzelor sau a copacilor…
Căutând poze pentru decembrie, am găsit pe calculator un folder denumit chiar „stuff”, deci să vedem ce am adunat în decembrie acolo:
o vizită la Bobda, la biserica impresionantă, aproape dărâmată și năpădită de vlăstăriș și buruieni, construită de un baron local, cu istorie tristă,
…un apus chiar de la fereastra mea din sufragerie
… o inscripție pe o scoarță de copac
…proiectul plin de suflet al voluntarilor de la Asociația Look Inside prin care au oferit cadouri de Crăciun unor familii sărace. Nu vreau să postez poze cu aceste familii din discreție față de situația lor, dar cred că cu fiecare astfel de întâlnire am devenit mai recunoscătoare pentru tot ce am. Și am văzut pe chipurile oamenilor ce bucurie este să dăruiești. Înorice caz, Asociația Look Inside, voluntarii de acolo și toate proiectele lor sunt o permanentă sursă de inspirație pentru mine.
…un târg de Crăciun la biserica din Fabric (lângă Fabrica de bere), unde merg de câțiva ani și unde am început să mă simt tot mai mult acasă. Aici am descoperit o comunitate faină în care încet încet am început să mă integrez și eu, cu bucurie.
Închei anul cu planuri. Pentru un nou curs, pe care visam de mult să-l țin. Cu ocazia aceasta am făcut și câteva fotografii pe tema cunoașterii de sine, pe care aș vrea să le includ în acea carte despre care tot vorbesc de câțiva ani și care sper să se materializeze în 2017.
Și o surpriză, o mică poveste pe care am scris-o în cadrul proiectului Privește Orașul a fost ilustrată de Sorina – www.vazelina.ro
Ne vedem în 2017. La mulți ani!
No responses yet