35 ways of seeing myself

colaj copy

Proiectul fotografic 35 ways of seeing myself este foarte personal. Nu urmăresc să fac fotografii în care să arăt frumos/interesant/artistic; probabil că în multe fotografii nici nu voi apărea (deci nu e o serie de autoportrete). Aş vrea să exprim vizual diverse ipostaze care mă reprezintă. Sau aş putea spune că este un jurnal in imagini al unei calatorii interioare (dacă nu sună prea pompos).

Şi sper ca prin aceasta să inspir şi pe alţii să se privească (în interior şi în exterior), să se asume, să se schimbe, eliberându-se de imagini false şi de moduri de a se privi adânc înrădăcinate şi perpetuate în timp, să se accepte. Dar nu vreau să sune totul aşa sfătos şi plin de importanţă, ca şi cum aş şti eu nu ştiu ce reţetă de fericire, până la urmă fiecare ia ce vrea şi ce rezonează cu el/ea din acest proiect, la fel ca şi din tot ce ne vine din exterior.

De ce 35? Pentru că am început proiectul la 35 de ani, când am trecut prin mari transformări interioare, de fapt a fost un proces care a început în urmă cu câţiva ani şi s-a cristalizat în anii următori. Fotografia şi scrisul au fost întodeauna pentru mine un instrument de explorare şi exprimare, de conexiune (cu interiorul meu şi cu ceilalţi), aşa că am încercat să folosesc acest instrument şi acum pentru a înţelege acest proces mai bine şi a împărtăşi descoperirile mele.

Revenind la întrebarea ce interes poate avea ce fac eu (sau ce face oricine) pentru ceilalţi, eu cred că atunci când exprimăm sincer experienţele noastre şi pe noi înşine, chiar şi atunci când nu sunt prea „prezentabile”, fără a ţine cont de cum ni se tot arată că ar trebui să fim (adică puternici, in control, pozitivi, de succes, etc.), de ce vor zice alţii, de faptul că s-ar putea să fim răniţi sau ridiculizaţi, atunci îi inspirăm şi pe alţii să fie autentici. Pe mine, cel puţin, asta mă inspiră. Dar pe tine?

Au trecut doi ani de când am început proiectul şi nu l-am finalizat. Cred că fotografiile, ca şi procesul de transformare în sine, nu pot fi grăbite. Mi-ar plăcea ca într-o zi, nu prea departe, să am 35 de fotografii şi 35 de povestiri pe care să le adun într-o carte. Dar pe de altă parte, nu vreau să urmăresc scopul acesta cu orice preţ, voi avea răbdare, voi asculta cu atenţie în interior ce e bine să fac, dacă acest proiect e oportun, iar la nevoie, ca şi cu toate lucrurile, e nevoie să fiu dispusă să-l abandonez. Dar până atunci…

Fotografia pentru mine copy

În continuare sunt articolele pe care le-am scris în cadrul acestui proiect sau pe care le-am scris anterior dar spun ceva despre mine și aș vrea să le includ în acest proiect:

Ce lipseşte

Dragă Doamne-Doamne

Greu da fain

 Am împlinit 3 ani

Cum ar fi dacă

Orașul și eu în reconstrucție

Doar o frunză

Încotro?

Poveşti care continuă altfel

Despre faţa ascunsă a lui a dărui

La muncă

A vedea

Poveste cu un copac

Mesaj de 31 decembrie

Am primit flori

Lecții de la o pisică

2013 love

Sunt zile

Din România, cu drag

Articolul prin care am lansat proiectul

Şi galeria cu fotografii pe care le-am realizat până acum

3 thoughts on “35 ways of seeing myself

  1. Pingback: Claudia Tanasescu

  2. Pingback: Claudia Tanasescu

  3. Pingback: Retrospectiva 2015 in imagini - Claudia Tănăsescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *