De fapt, nu foarte de sus, ci de pe la 500m, de pe dealul Şiriei, un loc unde pare că s-au întâlnit toate vânturile. Nu o să vă povestesc istoria locului. Deşi poate fi foarte uşor ghicită, la fel ca în gloria apusă şi melancolică a tuturor ruinelor, care ne amintesc că totul trece. Ca în orice creaţie, la început e o idee, se pune piatră peste piatră cu multă trudă, oamenii se adună, trăiesc, muncesc, se plictisesc, se iubesc, se ceartă şi se războiesc, se luptă pentru putere şi idei, ca până la urmă totul să fie dărâmat şi abandonat. Şi rămân doar urme din ideea, înflorirea şi energia din anii de glorie (sau de viaţă).

Istoria modernă a locului arată diferit. Acum cetatea e “cucerită” în alte scopuri. De exemplu, aici e un un loc cunoscut pentru cei care zboară cu parapanta, tocmai datorită vânturilor bune şi puternice. Şi mai e un loc de întâlnire şi picnic pentru adolescenţii din satele din jur, care se caţără la liber, cu strigăte de izbândă pe zidurile vechii cetăţi pentru a impresiona fetele. Sau mai e o ţintă de o drumeţie de weekend pentru orăşeni ca mine care caută să iasă din îngrădeala oraşului şi să respire suflul naturii şi al orizonturilor deschise, care tânjesc să se aşeze pe iarbă şi să mănânce un senvici din rucsac, care, oricât de simplu, întotdeauna e delicios după ce ai urcat un deal împreună cu prietenii.

Şi totuşi, ca să vorbesc şi de fotografie, ca un fotograf ce nu mă simt 🙂 aş vrea să spun că titlul articolului a fost inspirat, poate ştiţi, de proiectul fotografic cu scop ecologic al lui Yann Arthus Betrand – Earth from Above (La Terre Vue du Ciel), care a călătorit în toată lumea şi a fotografiat din elicopter oraşe, deşerturi, sate, câmpuri, construcţii, munţii, oceane, insule, comunităţi izolate. Ce m-a impresionat când am văzut expoziţia şi cartea lui a fost cât de diferit se vede totul de sus, adică dacă schimbi perspectiva. Locuri care păreau văzute de la nivelul solului că sunt aride, aglomerate, murdare sau că nu au nimic special, căpătau o frumuseţe aparte atunci când erau văzute de sus. Sau chiar şi locuri turistice, spectaculoase, aveau o armonie şi un sens aparte fotografiate din elicopter.

Dar să revin la Şiria, Văzut de jos, este un sat ca oricare altul, nimic special. Însă văzut şi fotografiat de sus, m-a surprins şi pe mine cât de frumos este.

IMG_0950 copy

Şi ca de obicei, nu mă pot opri să nu fac o paralelă între fotografie şi viaţa de zi cu zi. Pentru că de multe ori am văzut cum lucrurile şi evenimentele din viaţa noastră pe care le considerăm banale, urâte, nedrepte, fără rost, sau pur şi simplu de tipul “de ce mi se întâmplă mie” capătă sens şi frumuseţe şi conexiune cu întregul vieţii atunci când le privim mai de “sus”. Când reuşim să ne ridicăm ochii din imediat, din priveliştea de la “pământ”. Dar cum facem să ne “ridicăm”? Cum reuşim să schimbăm perspectiva?

Hehe, ne cumpărăm un elicopter 🙂

IMG_0910 copy

IMG_0928
IMG_0926
IMG_0934 copy
IMG_0935 copy
IMG_0949 copy
IMG_0947 copy
IMG_0965c web
IMG_0961 copy

Şi ceva la final: Fotografia de mai sus am făcut-o chiar la finalul zilei, când coboram de pe dealul Şiriei, Mă opream din când în când să fotografiez cerul cu raze filtrate de nori, care se întuneca tot mai mult. Fotografiile erau ok, dar le lipsea ceva. Şi atunci a apărut pasărea aceasta, care plana lin, dusă de vânt în cercuri largi. Am reuşit o singură dată să o prind în poză, poza de mai sus. Timpul de expunere al fotografiei a fost de 1/300 sec. Şi m-am gândit, iată că această a treisuta parte dintr-o secundă dintr-o viaţă o voi ţine minte. Iar restul secundelor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *