Eseu

Conectare-deconectare

Nu era un simplu experiment, ci voiam să fac puțină curățenie în mintea mea ca să văd mai clar. Voiam să înțeleg și să schimb ceva în ceea ce privește conectarea mea la tehnologie, dar și în ceea ce privește cantitatea de informație, cuvinte și imagini care intră în mintea mea. Pentru că simțeam că este prea mult.

Așa că mi-am propus ca timp de o săptămână să nu intru pe internet, deci pe mail, facebook și pe cât posibil să nici nu deschid calculatorul. De asemenea, să nu citesc nici o carte, ziar, articol, nimic.

Adică am vrut să fac un retreat – cum îi spune acum – la mine acasă, în oraș, fără să plec într-un loc izolat unde lipsa semnalului îți oferă acea liniștire atât de râvnită dată de deconectarea de la tehnologie. Oare era posibil? Asta în condițiile în care trebuia totuși să muncesc, să mă întâlesc cu oameni, să comunic, să îndeplinesc toate activitățile vieții de zi cu zi.

Pregătirea terenului

Am pregătit puțin dinainte acastă retragere, adică am anunțat lumea să mă sune dacă e necesar, am pus out of office, am pus toate cărțile de o parte, așa, neterminate, cu hotărârea fermă  de a nu le deschide decât peste o săptămână.

Totuși, mi-am dat seama că trebuie să fiu realistă și să stabilesc niște excepții de la aceste reguli. De exemplu, chiar dacă mi-am propus să nu citesc, mi-am listat niște documente pe care trebuia să le parcurg cât mai rapid sau să fac corecturi. Sau chiar dacă mi-am propus să nu intru pe internet, totuși mi-am spus că dacă este ceva urgent legat de lucru și nu poate suferi amânare, o să intru pe calculator sau net strict pentru asta, fără să mă mai pierd în alte clickuri. De asemnea, o excepție a fost că voi citi doar ce este legat de partea spirituală. Excepțiile erau date deci efectiv de necesități.

În caz că vă întrebați dacă am reușit, o să vă scutesc de a parcurge articolul până la final și o să vă spun că nu am reușit. Dar tot a meritat acest experiment. O să încerc să explic de ce.

Problema discernământului

În primul rând, de ce am luat hotărârea asta? Asta în condițiile în care pentru mine este oricum o hotărâre permanentă de a folosi calculatorul și netul cât mai puțin, în condițiile în care încă am un telefon vechi pe care nu am internet și încerc să rezist la presiunea de a avea unul smart, ceea ce înseamnă că nu sunt conectată non-stop la internet. Și nu am televizor. Chiar și așa, uneori ajung la un punct în care simt că dacă mai citesc încă o pagină dintr-o carte, un articol de pe net, un newsletter, dacă mai răspund la un email, dacă mai stau cinci minute pe calculator ca să fac nu știu ce, dacă mai citesc vreo postare de pe facebook aproape fără voia mea, creierul meu o să dea pe afară.

Nu zic că tehnologia este inutilă, că facebookul este răul suprem, că trebuie să renunțăm la această conectare și accesibilitate a informațiilor pe care ți-o oferă internetul. Are foarte multe avantaje și trebuie să ne folosim de ele. Până la urmă, muncă mea este legată în mare parte de internet și pentru asta îmi este foarte util. De asemnea, am învățat multe lucruri utile din resursele de pe internet.

Problema este folosirea cu măsură, cu discernământ. Într-un fel este mai ușor să nu mă conectez deloc la internet decât să mă conectez cât este necesar și apoi să mă deconectez.

Îmi este foarte ușor dacă sunt în concediu sau la munte să nu simt deloc nevoia de a posta ceva, a citi sau a comunica ceva. Greu este în zilele obinuite, când te macină rutina, oboseala, golul, când vrei o pauză și cel mai bun lucru pentru a te relaxa puțin pare a fi să mai scroll-ui în sus și în jos facebookul, să freci telefonul, să citești pe sărite un articol cu opinii sau sfaturi de bunăstare / psihologie / politică / vindecare / spiritualitate / sport / știri / cultură (și lista poate continua la nesfârșit), să te uiți la un mic video amuzant sau chiar la o conferință serioasă. Când seara pici de extenuare după joburi stresante și nu îți mai vine decât să zaci la televizor sau la un episod două dintr-un serial pe comp.

Nu zic că toate lucrurile astea sunt neapărat inutile sau rele, dar cred că trebuie să răspundem în mod sincer la întrebarea: ce ne oferă? Doar ne fură timpul, energia, ne dau senzația că ne dau informație și comunicare, dar sunt doar iluzii și cred că ne putem da seama după cum se simte creierul nostru (și noi) – aglomerat, agitat, îmbâcsit, obosit. Este ca o mâncare care este bună la prima degustare, dar nu hrănește, nu-ți astâmpără foamea, ci doar te face să vrei să iei încă o gură și încă una și să ronțăi non-stop.

Nu pot să nu sesizez ironia, dar până la urmă și eu am un blog și încerc să comunic prin el. Uneori mă sperie ideea că ce fac are în mare parte doar existență virtuală și încerc să ies din cercul ăsta. Nu vreau să critic tot materialul care circulă pe internet (că nu pot să-i zic informație în totalitate) și să zic deconectați-vă de la net dar… citiți blogul meu. Nu! Dacă e să reușiți să vă deconectați, nu-l citiți, deconectați-vă de tot. Pe bune!

Filtrul adevărului și lipsa onestiei

Cred că problema este că pe internet există foarte mult… „content”, că așa se numește acum. De când publicitatea a căpătat așa amploare și este tot mai important rolul poveștilor bine spuse, a sloganurilor, a fotografiilor convingătoare, cu mesaj, au apărut foarte multe materiale care nu sunt…oneste. Care ating corzi ale sufletului nostru, pentru că știu metodele prin care să o facă, dar nu ne oferă ceva pentru suflet, ci un surogat de consum.

Mă uit și la fotografii de exemplu și mă sperii cât de multe fotografii „mincinoase” sunt, adică nesincere, care nu vor să exprime ceva, ci să impresioneze. Și nu mă refer doar la fotografiile de publicitate, făcute pentru a atrage, a convinge, a vinde, dar și la fotografiile care impresionează prin diverse mijloace, dar nu au esență. Știu cum e, pentru că și eu am fost acolo. Probabil este o etapă necesară, când vrei admirația publicului (chiar și prin like-uri) ca mijloc de validare. Onestitatea unei fotografii cred că este dată de cât suflet ai pus acolo, ce legătură ai avut cu subiectul, de ce ai făcut poza, ce ai vrut să transmiți? Intenția cu care ai făcut fotografia, chiar și nemărturisită (nici măcar față de tine) se simte într-o fotorgafie, la fel cum se simte și în cuvinte.

De asemnea, cum nu mai există un filtru și un reper al adevărului pentru informație în general, dar mai ales pe internet, libertatea exprimării dă dreptul oricui să spună orice. Ce este adevărul, ce este adevărat din ce citim, ce este bine, ce este de folos? Ce discernământ ar trebui să avem ca să distingem adevărul sau ce este util în tot acest ocean de informații care este clar că ne depășește capacitatea de absorbție. Apostolul Pavel spunea „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” Oare putem să ne dăm noi seama ce ne este de folos? Probabil doar după ce citim și mult balast care nu ne este de folos. Și cu ce preț? Oare putem să nu ne lăsăm biruiți de mirajul internetului, care te absoarbe, te vrăjește, te poartă din click în click pănă ești complet aiurit și amorțit.

Efectele conectării și deconectării

Dar să revin la conectare și deconectare. Simt mental, dar și fizic și spiritual diferența în zilele în care reușesc să intru pe net cu măsură sau deloc. Mintea mi-e mai liniștită, mai clară, memoria ceva mai bună, mă pot concentra mai bine, sunt mai creativă în idei, soluții, mă simt mai energică, dar și mai conectată la interiorul meu, la partea spirituală.

Chiar dacă nu am făcut un studiu pe această temă, dar pot vedea pe propria persoană și pe cei din jurul meu efectele conectării (aproape) permanente sau peste măsură la tehnologie sau internet. Câteva efecte ar fi: uitarea, respectiv dificultatea de a ține minte…orice aproape; probleme concentrare la lucruri mai dificile, care necesită atenție, la învățare și studiu;  dificultatea de a sta locului (de a contempla, într-un anume sens, în cotidian), de a nu putea sta liniștit și a nu face nimic când ai un moment liber, fără a verifica telefonul, netul sau cine știe ce aplicație; lipsa timpului (asta e cea mai frecventă. nu este generată doar de internet, dar asta amplifică senzația pentru că ne fură și mai mult timp); agitația și aglomerarea mentală, senzația că „nu este destul”, că oricât aș citi de pe net, tot timpul informația care mă va lămuri, îmi va da ceva valoros, o soluție, o informație este la următorul click; izolarea, starea de a nu mai dori să te întâlnești așa des cu ceilalți oameni (oricum, deja știi ce au făcut de pe facebook sau mail, așa că s-a dus orice surpriză a întâlnirii și conversației și oricum nu ai timp); slăbirea voinței, pasivitate – într-un fel e și logic, statul pe internet presupune…stat, adică o stare de nemișcare, ca o transă, iar acest stat pe internet îți dă senzația că faci ceva, dar de fapt e doar pasivitate care alimentează și mai multă pasivitate.

Dar și mai mult decât aceste efecte, simt că starea mea lăuntrică este diferită atunci când folosesc mai mult, prea mult tehnologia. Pot vedea o legătură directă:

Cu cât sunt mai conectată la tehnologie/internet, cu atât sunt mai deconectată de la mine, de la sufletul meu, dar și de la ceilalți.

Noi ca ființe umane tânjim după conexiune, așa suntem făcuți. Dar în mod paradoxal, conectarea adusă de tehnologie, care face ca totul și toți să fie atât de aproape și accesibili, la distanță de un click, aduce mai multă înstrăinare, nu este conexiunea adevărată după care tânjește sufletul nostru.

Hoții de timp

Părintele Pantelimon spunea într-un interviu că felul în care ne petrecem timpul intră în componența ființei noastre. În acest sens, facebookul și internetul, dar probabil și tot divertismentul sunt așa numiții „hoți de timp”, care cu siguranță ne influențează devenirea noastră ca oameni în feluri în care nici nu le putem percepe. 

„Toate acestea le asociez unei noțiuni, îi numesc hoții de timp. Sunt cei care îți fură timpul. Și cred că este suficient, pentru că timpul pe care-l trăim îl asimilăm, așa cum asimilăm aerul pe care-l respirăm și mâncarea pe care o digerăm. La fel asimilăm și timpul. Timpul petrecut într-un fel sau în altul schimbă componența ființei noastre. Cine controlează timpul sau petrecerea lui controlează într-un final dezvoltarea personalității unei persoane. Când ți se fură timpul sau ți se sugerează, persuasiv, un anumit mod de a ți-l petrece, în tot acel interval tu ești modelat într-o anumită direcție.

Este greu să reziști la seducția curiozității. În momentul în care ai o cantitate de timp liber e mult mai ușor să-l consumi în curiozități. În acel interval tu consumi. E mult mai greu să petreci timpul nu consumând, ci producând, să convertești timpul în valoare. Produci în momentul în care, în loc să consumi curiozități, citești sau aprofundezi, studiezi, sau te rogi, sau lucrezi. 

Acum există mulți hoți de timp, care îți fură câte un pic sau un pic mai mult, în fiecare zi, și care astfel îți reduc timpul de viață. Ajungem în fiecare zi să trăim cu 2-3 ore mai puțin, ore în care efectiv stai și consumi, adică pur și simplu stai.

Omului îi este dat timpul pentru a ajunge undeva, pentru a parcurge o distanță sau un drum care-l duce spre menirea sa. Dacă te oprești din acest drum, dacă nu-l înțelegi, e ca și cum ai intra în ceață și te-ai rătăci. Nu mai știi unde, nu mai știi încotro, nu mai ai puncte cardinale și busolă, nu mai ajungi la destinație.”

Munca noastră și internetul

Care au fost concluziile după această săptămănă de încercare de deconectare?

În primul rând că nu am reușit să nu intru deloc pe internet. Nu de voie, ci de nevoie. Munca noastră este atât de mult conectată de internet. Oare mai există munci care să nu presupună accesul la net sau calculator? Poate cine știe, în comunități izolate, dar cred că acelea sunt o mică excepție. Cum faci când cineva vrea să-ți trimită un link sau un document pentru lucru? Îți iei un fax? Cum faci să împărtășești fotografii sau texte cu alții? Sau să dai un anunț pentru un eveniment? Să scrii și să corectezi un document în comun? Eu nu am găsit o soluție, decât să intru pe net.

E posibil ca în zilele astea să mă fi contactat un client (tot pe net!) și să nu fi văzut, deci l-am pierdut. Până la urmă nici asta nu este așa grav. Nu pentru că aș sta eu pe un sac de bani și nu îmi pasă dacă vine sau pleacă un client. Dimpotrivă. Dar cred că trebuie păstrată proporția a ce înseamnă o astfel de „pierdere” și a decide ce este mai important pentru mine. 

În rest, chiar nu am pierdut nimic important în timpul în care am fost absentă de pe internet. Și asta e valabil în general, nu doar acum.

Provocarea de a nu citi

În legătură cu cealaltă provocare, de a nu citi (cărți sau articole și postări pe net), asta a funcționat, nu am deschis nici o carte în perioada asta. Dar a fost foarte greu. Chiar dacă citesc chestii bune și utile, cred că este și o dependență de cuvinte și de starea pe care o am când citesc. Nu zic că cititul este rău. Nu! Cărțile sunt cel mai minunat lucru care există, așa mi se pare mie, nu mi-aș putea închipui o viață fără cărți. Cărțile mi-au oferit atâtea revelații și mi-au dezvăluit părți din mine, ca să nu mai spun de sentimentul minunat pe care îl ai când te cufunzi într-o carte bună.

Însă de multe ori simt cum mă îndop cu cărți și cuvintele altora îmi umplu mintea, îmi înfundă „conductele” interioare și poate de multe ori nu mai pot auzi cuvintele mele. Nu că ar fi așa importante. Adică nu pentru alții. Dar pentru mine este o necesitate, de a te întoarce spre interior, de a asculta ce îți spune sufletul tău, de a te întreba ce este bine, ce este rău din ce ai făcut, de a înțelege și a extrage o învățătură din ce ți se întâmplă zilnic, de a te ruga sau a te conecta la partea spirituală. Nu pot face asta în condițiile în care toată ziua mi-am zăpăcit și aglomerat mintea cu tot felul de informații. Sau dacă de câte ori am un moemnt liber prefer să fac orice altceva decât să stau un pic cu mine în liniște.

Obiceiuri

În orice caz, sunt câteva concluzii sau idei cu care am plecat în urma acestui mic experiment și pe care aș vrea să încerc să le aplic în continuare în viața mea.

O dată, cred că este bine ca din când în când să pun sub semnul întrebării activitățile pe care le fac în mod regulat, obișnuințele mele.

Cum ar fi folosirea internetului. Sau cititul. Sau plăcerea nevinovată de a-mi lua haine de la second. Sau bârfa. Sau cumpărăturile de pe net la prețuri reduse. Sau…fiecare știe cel mai bine ce. La fel cum știm fiecare prea bine când too much is too much. Și când aceste mici obiceiuri nevinovate sau chiar bune scapă de sub control, și tocmai pentru că nu doare sau pare că încă deținem controlul asupra lor, mergem înainte.

Ce eman eu?

De asemenea, este o întrebare la care sunt atentă permanent, dar poate acum mai mult decât oricând, având în vedere că și eu produc „content” pe internet: ce lansez în lumea virtuală? Este onest ce scriu și fotografiez, sunt sinceră în intențiile mele, spre bine? Ce urmăresc când postez ceva? La ce folosește să îmi revărs cuvintele, imaginile și comentariile în spațiul virtual? Să mă descarc? Să stârnesc simpatie? Să atrag atenție? Să mă simt înțeleasă? Să fiu cool? De fapt, aceasta este o întrebare mai largă, referitoare la ce aduc în lume, în interacțiunile cu oamenii sau chiar și când nu mă vede nimeni. Spațiul virtual este doar o mică parte a acestei lumi, probabil cea mai puțin importantă, dar totuși foarte vizibilă și cu extindere foarte mare.

La fel, întrebarea e valabilă nu doar pentru ce eman în exterior dar și pentru ce aduc în mine? Cu ce-mi ocup mintea și timpul? Spre ce îmi îndrept atenția și energia?

Postirea de informație și tehnologie

Poate că uneori trebuie să ne întrebăm ce ne aduce toată această informație și conectare. Cum ziceam mai sus, este atât de greu să ai discernământ și măsură în folosirea lor, pentru a ști cât și ce este necesar și apoi a avea și puterea interioară de a aplica asta. Oare dacă am sta mai puțin pe net și am citi mai puțin nu am avea mai mult timp pentru a ne uita în sufletul nostru și a înțelege din interior ceea ce este important pentru viețile noastre? Zic și eu…

Eu cred că și în ceea ce privește informația și tehnologia este necesară postirea, cu măsură, voluntară și conștientă. Dar și mai mult, o postire de la „distracții”, în sensul de lucruri care-ți distrag atenția. Acum se întâmplă atâtea lucruri interesante, sunt atâtea acțiuni, evenimente, locuri, am vrea să le facem pe toate, am vrea să fim peste tot, este o presiune incredibilă. Se vorbește mult de simplificarea vieții, dar noi ne-o umplem tot mai mult.

Și doar când se întâmplă ceva – o moarte, o boală, o pierdere – doar atunci parcă totul se oprește în loc și toate acțiunile și zbaterea noastră cad la pământ și poate doar atunci ne dăm seama cât de mult ne ocupăm timpul cu lucruri inutile.

În timp ce scriam mi-am adus aminte și de un citat din Alain de Botton, pe care l-am notat în urmă cu mai mulți ani, pentru că mi-a atras atenția, deși pe atunci, cel puțin în România, asta nu era o problemă:

„The past decade has seen an unparalleled assault on our capacity to fix our minds steadily on anything. To sit still and think, without succumbing to an anxious reach for a machine, has become almost impossible. The obsession with current events is relentless. We are made to feel that at any point, somewhere on the globe, something may occur to sweep away old certainties—something that, if we failed to learn about it instantaneously, could leave us wholly unable to comprehend ourselves or our fellows. We are continuously challenged to discover new works of culture—and, in the process, we don’t allow any one of them to assume a weight in our minds. We leave a movie theater vowing to reconsider our lives in the light of a film’s values. Yet by the following evening, our experience is well on the way to dissolution, like so much of what once impressed us: the ruins of Ephesus, the view from Mount Sinai, the feelings after finishing Tolstoy’s Death of Ivan Ilyich. 

The need to diet, which we know so well in relation to food, and which runs so contrary to our natural impulses, should be brought to bear on what we now have to relearn in relation to knowledge, people, and ideas. Our minds, no less than our bodies, require periods of fasting.” (Alain de Botton on Distraction)

Aici și acum

Nu este o soluție (și este imposibil) de a renunța complet la internet în condițiile în care trăiesc și muncesc așa cum o fac acum, dar rămâne în continuare un exercițiu de zi cu zi de a folosi internetul cu măsură, doar ca un instrument de lucru, de comunicare și de informare (mare atenție la informare!), de a nu a mă lăsa absorbită de el, de a nu-l lăsa să-mi răpească timpul.

În continuare încerc să mă țin de programul de internet pe care mi l-am impus (deși știu că o să mai fie scăpări), adică am zile în care nu intru pe facebook sau în care nu mă conectez la internet deloc. Și nu mor. Și nici nu e prea mare pierdere. De asemenea, apropo de business, am decis să ignor toate regulile astea de marketing care zic că trebuie să postezi zilnic (sau cât mai des) ca să fii în atenția lumii. Îmi mențin și hotărârea de a nu citi nimic legat de politică și actualități (îmi ia prea mult spațiu și energie mentală pe care prefer să le dedic altor lucruri). Știu că asta mă face un cetățean rău și neimplicat. Nu trebuie să facă toată lumea ca mine, este doar hotărârea mea. Apoi m-am dezabonat de la aproape toate newsletter-urile, nu pentru că nu mă mai interesează nimic din ce scriu alții, ci pentru că vreau să aleg eu când și ce citesc. 

Chiar dacă ar fi fain să trăim într-un mediu relaxat, deconectat de tehnologie, fără stres, în care să facem doar ce ne place, totuși viața noastră este aici și acum și sunt unele lucruri pe care trebuie să le facem, sunt niște necesități inevitabile. Așa că în loc să vreau să îmi găsesc zile și săptămâni de „retreat”-uri, trebuie să îmi inserez în programul meu zilnic mici bucăți de timp pentru ce este important pentru mine, până la urmă. Rămâne un exercițiu ca în fiecare zi, să îmi rezerv în timpul zilei momente de… pauză, de uitat pe fereastră, de plimbare, de rugăciune, de conectare la suflet. De studiu sau de făcut ceva pentru visele mele care sunt importante. Oricât de ocupată aș fi, cred că este posibil.

Este o alegere pănă la urmă cât de ocupați suntem și cu ce ne umplem timpul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *