Eseu

Draga artistule. Scrisoare pe timp de criza. Partea I

Dragă artistule,

(sau antreprenor creativ, cum ți se mai spune oficial)

 

Se pare că de mulți ani te-ai pregătit pentru asta. Pentru criză.

 

Mai știi când te sufoca anxietatea zi de zi pentru că nu știai dacă vei avea de lucru peste o lună sau chiar mâine?

Acum e timpul să folosești încrederea pe care ai dobândit-o în toți anii de când lucrezi pe cont propriu, că situația se va rezolva, că vei avea ce munci, fără a controla tu totul. Încrederea care presupune să te lupți, să faci tot ce ține de tine și în același timp să te lași în seama lui „ce va fi, va fi”.

 

Mai știi când credeai că orice job este mai sigur ca al tău? Mai știi când parcă ți-ai fi vândut sufletul pentru a avea un salariu fix la sfârșit de lună? Mai știi când visai la o angajare, la tricouri cu numele firmei, la cine de Crăciun, la al treisprezecelea salariu, la prânzuri cu colegii în pauza de masă la meniul zilei? Toate ți se păreau așa romantice, pentru că nu aveai de nici care și nici nu avea cine să ți le dea, doar așa e când lucrezi pe cont propriu.

Acum vezi că nici un job nu e sigur, nu e garantat pe viață. Acum vezi că poate al tău este cel mai sigur job din lume, pentru că nu te poate da nimeni afară, nu te poate închide nimeni. (și vei fi mulțumit, chiar dacă în unele luni vei avea un venit minuscul, chiar dacă mâncarea o să ți-o gătești tot tu, iar tricoul va fi tot de la second hand).

 

Mai știi când lucrai în singurătatea casei tale și tânjeai să te consulți cu cineva, să ai susținere pentru o idee, să-ți spună cineva că este bine ce ai făcut, să primești o evaluare pozitivă la sfârșit de lună (și o creștere de salariu, daaa!!!), să nu-ți fie tot gândurile tale companie în fiecare zi de lucru?

Acum vezi că a munci în singurătate este regula pentru toată lumea, dar tu ești obișnuit deja.

 

Mai știi când te dobora epuizarea și stresul pentru că în fiecare zi lucrul era altfel, alții clienții, altele conditiile de muncă, când trebuia să inventezi tot timpul produse noi, activități noi despre care nu știai dacă vor funcționa, când în fiecare zi trebuia să înveți ceva nou? Mai știi când ți-ai fi dorit ca măcar o dată să faci o activitate de rutină, care părea atât de odihnitoare?

Acum e timpul să folosești experiența aceea acumulată în toți anii aceia în care a trebuit să te adaptezi la situațiile grele, la schimbările de pe piață și să te reinventezi din nou.

 

Mai știi când erai extenuat din cauza muncii haotice, zece, doisprezece sau paisprezece ore pe zi, pentru că oricum nu aveai program fix de lucru și „biroul” tău nu se închidea niciodată și îți doreai să ai timp liber, timp să citești, timp să înveți, timp să coci proiecte noi?

Acum ai acest timp. Folosește-l!

 

Mai știi cum atâția ani ai tot încercat să-ți simplifici viața, să nu mai ai nevoie de atâtea lucruri din exterior, și pentru că a face munca ta de vis presupune niște sacrificii. Mai știi cum te-ai luptat cu frustrarea că nu-ți poți permite să-ți îndeplinești „micile” dorințe și plăceri, pentru ca încet-încet să apreciezi liniștea care ți-o aduce faptul că nu mai trebuie să alergi în atâtea locuri, să cumperi atâtea lucruri și ai descoperit că ești atât de bogat de fapt.

Acum e timpul să te folosești de antrenamentul simplității și să trăiești minimalist… la maxim.

 

Mai știi când ți-ai dat seama că în mijlocul greutăților descoperi în tine și resurse nebănuite?

Acum e momentul să vezi ce daruri îți poate aduce această criză și să te bucuri de lecțiile pe care ți le predă, pentru că nu va dura.

 

Mai știi când ți-ai spus, tot în timpul unei crize: „Nu voi renunța niciodată” – și nici nu știai că în tine este o voce atât de puternică?

Acum e un test, dacă ai vorbit serios atunci. E timpul să regăsești tăria aceea și să spui din nou că nu vei renunța. Spune-o, astfel încât să afle și ceilalți că au o astfel de voce puternică în interior.

 

Mai știi când te luptai cu Baubau din mintea ta, ca și cu un virus nevăzut, dar la fel de real și mortal? Baubau avea și alte nume: depresia, insomnia, epuizarea, neîncrederea, deznădejdea, izolarea.

Acum e timpul să folosești imunitatea pe care ai căpătat-o în lupta cu acești viruși.

 

Mai știi când te îndoiai că are sens ce faci, când te gândeai că lumea poate trăi bine-mersi fără „creațiile” tale?

Acum vezi că aceste creații sunt singurul lucru care nu poate fi luat de la tine. Acum înțelegi că vei continua să le faci oricât ar fi de greu, pentru că nu poți altfel, pentru că așa simți că dăruiești ceva celorlalți oameni și până la urmă asta îți dă sens.

 

Dar va veni un moment când va trebui să te oprești din muncă, din activitățile tale. Va veni un moment când bucuria pentru „creațiile” tale va dispărea, când mândria pentru realizările tale se va estompa, când tot ce ai acumulat nu va mai conta. Va fi momentul când trupul sau mintea nu-ți vor mai permite să faci tot ce faci azi. Sau cine știe, poate că vremurile vor fi din nou de așa natură încât să te împiedice să îți mai duci viața obișnuită de acum.

Și atunci ce vei face? Ce va rămâne din tine? Acum e o repetiție a acelui  moment, așa că îți scriu:

Dragă omule,

(va urma)

 

Citește și Partea II a scrisorii

Please follow and like us:

1 thought on “Draga artistule. Scrisoare pe timp de criza. Partea I

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *