Retrospective

Goodbye 2012

Those events and people in our lives who trigger our unresolved issues could be regarded as good news. They are like messengers that show us with terrifying clarity exactly where we are stuck (Pema Chodron)

In decembrie 2011 liternet lansa o invitatie catre cititori si scriitori de a povesti de spre cartile, muzicile, piesele de teatru, oamenii, întâmplările care ne-au bucurat, zguduit, schimbat în 2011. Până atunci nu mai scrisesem ceva aşa, la modul mai serios, care ar putea fi citit de alţii, aşa că am trimis cu inima cam strânsă şi textul meu. Spre surpriza mea, a fost publicat: 2011, cărţile şi revelaţiile.

Însă nu am bănuit că acest prim text va fi ca spărtură într-un baraj, prin care apoi s-a revărsat un val de cuvinte şi texte şi am tot scris (fie la liternet, faţa carţii,  alte reviste online sau aici pe blog), fără să mă gândesc prea mult dacă mă va citi cineva, dacă e bun ceea ce scriu, ci pur şi simplu simţeam că trebuie să scriu şi mai ales că am de spus ceva, deşi nici mie nu mi-era prea clar ce. Oricum, eu credeam la începutul anului, mai ales după ce am pornit acest site, că voi scrie despre fotografie, dar văd că scrisul m-a purtat şi în alte direcţii, oarecum neaşteptate. E foarte ciudat, nu ştiu dacă vi s-a întâmplat, e ca şi cum într-o bună zi te-ai trezi că ştii să cânţi la vioară, cu toate că până atunci, timp de 34 de ani, nu ţinusei niciodată o vioară în mână. Şi nu numai atât, lumea în jurul tău îţi spune, dar chiar sună bine ce cânţi. Încă sunt uimită. Deci aş fi putut spune că revelaţia anului 2012 a fost scrisul. Însă acum la sfârşitul anului pot spune că aceasta a fost cea mai neînsemnată dintre revelaţii.

În decursul acestui an mi-a devenit tot mai clar că este important pentru mine (că într-un anume sens asta trebuie să fac) să ating vieţile oamenilor într-un fel sau altul, să ajut pe ceilalţi (şi spun asta cu oarecare rezervă, pentru că nu cred că asta se declară verbal, ci trebuie făcut cât mai discret) şi să spun adevărul despre drumul acesta întortocheat şi eliberator spre noi înşine (nu ca dorinţă de a mă confesa ci poate de a-i inspira pe alţi oameni în “călătoria” lor). Şi în acest sens, fotografia şi scrisul au devenit nişte instrumente, nu o încercare de a face o meserie din asta. După cum spuneam şi în articolul de săptămâna trecută, nici acum nu ştiu dacă din asta-mi voi câştiga traiul  (da, mă gândesc şi la asta, şi clar e important, nu trăiesc cu capul în norii…artei :) .

Mi-e greu să pun în cuvinte tot ce am învăţat în 2012, poate pentru că este şi foarte personal, dar tocmai ziceam că aşa şi vreau să fie, altfel la ce foloseşte? 2012 a fost oricum un an foarte intens şi plin de schimbări interioare (pe lângă marea schimbare a exterioară a întoarcerii în România – am scris despre asta aici) şi într-un fel, pentru mine a fost sfârşitul unei lumi. Cred că cele mai de preţ lecţii în 2012 au fost să spun adevărul despre mine (şi bineînţeles, mai întâi să îl văd) , să nu (mai) fug de de situaţii neplăcute şi nerezolvate, să am răbdare, încredere şi speranţă. Răbdare cu schimbările din mine, răbdare cu oamenii din jurul meu, răbdare pentru a vedea cum evoluează situaţiile în care sunt pusă fără a mă panica, evada, dispera sau acţiona impulsiv, răbdare pentru a nu grăbi lucrurile să se întâmple, răbdare pentru a trece prin şi apoi încet încet de cealaltă parte a situaţiilor şi stărilor dificile. Încredere că tot ce mi se întâmplă, chiar şi ce mă răneşte, are un sens şi trebuie să mă înveţe ceva, chiar dacă în momentul respectiv nu văd asta. Încredere să las lucrurile să se întâmple, să mai renunţ la mine (la importanţa de sine) şi să nu mă cramponez atâta de dorinţele, planurile, părerile şi neplăcerile mele. Şi în tot acest timp să îmi păstrez speranţa. Am mai învăţat să nu mă agăţ de oameni, mai ales, dar şi de alte lucruri sau activităţi din exterior pentru a-mi ocupa timpul şi viaţa, în ideea că asta îmi va aduce fericirea şi voi scăpa de acea nelinişte şi neîmplinire greu de definit, de care văd că mulţi oameni suferă (despre asta am mai scris şi o poveste). Am învăţat că ce sădim, aceea culegem în relaţiile cu oamenii: că nu ne putem aştepta ca ceilalţi să ne dăruiască calm, înţelegere, atenţie, ajutor, compasiune, iubire, încredere, forţă dacă acestea nu se află în noi deja şi nu le dăruim, fără a ne aştepta să le primim înapoi. Că acţiunile, sentimentele şi gândurile noastre (şi mă refer la cele adevărate, pe care de multe ori nu le manifestăm sau exprimăm, dar sunt ascunse, chiar şi de noi înşine uneori) se întorc la noi ca un bumerang şi că trebuie să ne curăţăm, să ne “aliniem” gândurile, sentimentele, acţiunile. Am învăţat că fericirea sau nefericirea noastră nu depinde de ce avem în vieţile noastre, de ce ni se întâmplă, de dorinţe îndeplinite sau nu, de ce oameni sunt cu noi, ci de ceea ce gândim, adică de cum ne raportăm la noi înşine şi tot ceea ce ne este dat. Am învăţat să îmi asum şi alte “faţete” ale mele, nu doar cea sensibilă, timidă, funny şi mrs. Nice, toate sunt necesare, altfel întregul nu e complet. Am învăţat să fiu recunoscătoare în fiecare zi pentru tot ce mi s-a dat, tot ce am în viaţa mea, aşa cum este. Am învăţat…ca mai am multe de învăţat.

Poate că toate aceste lucruri le puteţi citi într-o carte sau le puteţi spune şi voi, probabil că şi eu le-am mai citit, discutat, întâlnit într-o formă sau alta. Dar cred că ştim prea bine că până nu le descoperim pe pielea noastră, cu mintea noastră, prin experienţele noastre şi mai ales prin suferinţele noastre, nu au valoare.

Ca întotdeauna când scriu ceva foarte personal, îi dau drumul în lume cu emoţie şi oarecare strângere de inimă (îi zice vulnerabiltate, nu? :). Dar sper să ajungă la cine trebuie, ca un mesaj într-o sticlă…

Până una alta, vă întreb:

Pentru tine cum a fost 2012? Ce ţi-a adus, ce te-a învăţat?

 

1 thought on “Goodbye 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *