Category Archives: Retrospective

Retrospectiva 2016 în fotografii

Deja a devenit tradiție această retrospectivă în fotografii a anului, iar astăzi, în timp ce selectam fotografiile pentru 2016, mă gândeam că nu reflectă decât o foarte mică parte din ce am trăit în 2016 și nici pe departe nu exprimă cât de plin de lucruri… „mari” a fost acest an. Mari nu în sine, ci mari pentru mine, în sensul că mi se părea că acelea sunt limitele mele. Nu o să povestesc prea mult despre asta acum pentru că va urma (curând, sper!) un articol cu multe cuvinte și fără poze (și acesta devenit o tradiție) despre cuvântul anului 2016 – inimă – un pretext pentru a analiza ce am făcut, ce am învățat, cum am crescut și în anul acesta.

Pe de altă parte, mi se pare că totuși sunt așa de puține fotografii comparativ cu momentele pe care aș fi vrut să le păstrez sau împărtășesc cumva, chiar și în forma aceasta, a fotografiilor. Simt că aș vrea să fac și altfel de fotografii, pentru momentele acelea, „in between”, care nu par importante.

Dar să încep, în ordine cronologică.

Chiar la începutul lui ianuarie 2016, am făcut o mică excursie la cetatea Șoimoș, în ideea de a ne mișca puțin după zilele de sărbători. Primul contact cu gerul și cu detaliile naturii, spre care mi-am îndreptat tot mai mult aparatul în ultimii ani.img_0074

img_0092  Tot în ianuarie, de câțiva ani, se desfășoară concertul de colinde gospel organizat de Asociația Culturală TGP (Timișoara Gospel Project) la Biserica reformată din Maria, unde publicul este invitat să cânte împreună cu muzicienii. img_0140O zi cu ploaie de ianuarie când am văzut Piața Libertății altfel

img_0808La începutul lui februaie am mers în căutarea iernii. Și am găsit-o, într-o drumeție pe vârful Padeș din Munții Poiana Ruscă

img_0908 img_0891În martie am văzut ceva ce nu am mai văzut până acum, o pădure plincă de ghiocei, în zona Poiana Mărului

img_1003Și deși credeam că primăvara a venit definitiv, am mai prins ceva zăpadă pe vârful Muntele Mic, împreună cu o păsăruică curajoasă și foarte cântătoare.

img_1319În aprilie am ajuns pentru prima dată într-un loc unde voiam să merg de mult, La Mănăstirea Găbud. Minunat!

img_1565 img_1578Și tot în aprilie nu puteam rata nici eu cel mai fotografiat loc din Timișoara, parcul cu lalele.

img_1748În aprilie s-a întâmplat și unul dintre acele „lucruri mari” de care spuneam la începutul articolului, am ținut primul meu curs de fotografie, cu FOARTE mari emoții. Dar a ieșit bine, cel puțin așa au spus participanții, ceea ce mi-a dat curajul să continui,

img_1391La începutul lui mai am fost la Lindenfeld, am prins o ploaie teribilă, dar și niște peisaje și întâmplări minunatein-biserica-din-lindenfeld

img_1939O altă tradiție pe care încerc să o păstrez este să ajung în fiecare an la Herculane în mai (și încă o dată toamna). Primăvara este în plină floare în Munții Cernei și Mehedinți în luna mai. Anul acesta am ajuns pentru prima dată pe Vârful Arjana, am revăzut satul Dobraia cu căpițele sale, ne-am întâlnit cu căluți lăsați liber la păscut și cu oi curioase și am dormit la cort, in the middle of nowhere. Și am ajuns din nou pe Ciucarul Mare, pe Clisura Dunării. Trebuie să recunosc, printre cele mai faine momente ale anului. De aceea, primesc și mai multe poze în retrospectivă.img_2121

img_2078  img_2174-web img_2071 img_2076

img_2336În iunie am ținut un nou curs foto, Timisoara City Photo Tour pe parcursul căruia am fotografiat și am descoperit orașul. Cu ocazia aceasta mi-am exersat pentru prima oară și nou dobândita, cum să-i spun, calificare? Oficial, da, sunt ghid de turism, dar e mai degraba o pasiune pentru Timișoara și poveștile ei. Iarăși alte MARI emoții, dar și experiențe frumoase.

13415426_1462481237098994_1223344692838670431_o13403349_1462474943766290_8251852136680054480_oÎn iulie – un alt lucru mare – eu care mă gândeam că nu știu să mă port cu copii, am ținut un curs foto pentru copii la școala de vară a asociației Casa Însorită. Iarăși alte emoții, multe învățături și…distracție cu copii :)img_3856

img_4035 În iulie, ne-am strecurat printre ploi și coduri galbene-portocalii și am ajuns pe Parâng, Transalpina și Mănăstirea Oașaimg_4474img_4480img_4525-web

În august m-am căsătorit! (fără poze de data asta). Că tot vorbeam de lucruri mari :) Și pentru prima dată după aproape cinci ani (de când m-am întors în România) am călătorit din nou în străinătate…și nu mi-am luat aparatul foto. Credeam că mi-am pierdut gustul pentru călătorii, dar cred că atâtea lucruri noi am descoperit și făcut în Timișoara și România în ultimii ani încât nu mi-a mai rămas energie și nici curiozitate, recunosc, pentru a descoperi alte locuri. Interesant, atât pot spune deocamdată.

La sfârșitul lui septembrie am ajuns din nou la Mănăstirea Găbud. Am scris mai mult despre asta aici

img_6145   În octombrie am ținut din nou un curs foto, credeam că emoțiile vor fi mai mici, dar nu, doar cred că am început să mă obișnuiesc cu ele.img_6580p2850795După cum spuneam mai devreme, o altă tradiție este ieșirea de toamnă la Herculane. Atâta frumusețe. Fără cuvinte.

img_6866 img_6901La sfârșitul lui octombrie am ajuns și la vestita Fundătura Ponorului. Vremea nu a prea ținut cu noi, dar ne-am promis că o să ne întoarcem cu corturile la vară.

img_6994-webȘi anul acesta am continuat să umblu prin oraș de dragul de a descoperi detaliile mai mult sau mai puțin cunoscute și văzute ale Timișoarei. Sincer, asta este printre activitățile mele preferate și nu am reușit să o fac pe cât mi-aș fi dorit, am fost foarte prinsă cu alte proiecte. Dar asta aș vrea să fac mai mult anul următor.

img_7117Și în aceste explorări ale Timișoarei am început să observ cât de multe inimi sunt prin oraș, așa că am început un mic proiect pe această temă.

img_7187 img_7198Am văzut inimi și în forma frunzelor sau a copacilor…

img_7258 img_7169Căutând poze pentru decembrie, am găsit pe calculator un folder denumit chiar „stuff”, deci să vedem ce am adunat în decembrie acolo:

o vizită la Bobda, la biserica impresionantă, aproape dărâmată și năpădită de vlăstăriș și buruieni, construită de un baron local, cu istorie tristă,

img_7281…un apus chiar de la fereastra mea din sufragerie

img_7238… o inscripție pe o scoarță de copac

noi

…proiectul plin de suflet al voluntarilor de la Asociația Look Inside prin care au oferit cadouri de Crăciun unor familii sărace. Nu vreau să postez poze cu aceste familii din discreție față de situația lor, dar cred că cu fiecare astfel de întâlnire am devenit mai recunoscătoare pentru tot ce am. Și am văzut  pe chipurile oamenilor ce bucurie este să dăruiești. Înorice caz, Asociația Look Inside, voluntarii de acolo și toate proiectele lor sunt o permanentă sursă de inspirație pentru mine.

img_7896…un târg de Crăciun la biserica din Fabric (lângă Fabrica de bere), unde merg de câțiva ani și unde am început să mă simt tot mai mult acasă. Aici am descoperit o comunitate faină în care încet încet am început să mă integrez și eu, cu bucurie.

img_7328 Închei anul cu planuri. Pentru un nou curs, pe care visam de mult să-l țin. Cu ocazia aceasta am făcut și câteva fotografii pe tema cunoașterii de sine, pe care aș vrea să le includ în acea carte despre care tot vorbesc de câțiva ani și care sper să se materializeze în 2017.

curs-foto-explorator-web

Și o surpriză, o mică poveste pe care am scris-o în cadrul proiectului Privește Orașul a fost ilustrată de Sorina – www.vazelina.ro

Poveste Clau - Ilustratie de Sorina+Vazelina

Ne vedem în 2017. La mulți ani!

 

O poveste despre o inimă, cuvântul anului 2016 și creativitate

Întâmplarea neîntâmplătoare

Voiam cu tot dinadinsul să fotografiez o inimă. Era 30 decembrie și cerul încerca să ningă, dar nu reușea. Doar burnița cu intermitențe și era un frig umed care te pătrundea până în oase. Iar eu ieșisem la fotografiat. Am umblat aiurea prin oraș, am mai intrat în câte un magazin să mă încălzesc, m-am zgâit la tarabele cu colaci kurtos și am fotografiat alte lucruri care mi-au atras atenția, dar o inimă nu am găsit (mi s-a mai întâmplat așa, că am mers să fotografiez flori și poza care mi s-a părut cea mai reușită din ziua aceea a fost cu un…pantof). Era culmea! Un coleg fotograf chiar îmi zisese anul acesta că sunt o groază de inimi în fotografiile mele. Unele le fotografiasem intenționat, altele deabia atunci le vedeam. În sinea mea am râs puțin (pentru că îmi place să râd de mine) „Grozav, ce mai fotografă sunt și eu, fac poze cu inimioare și floricele”. Iar acum nimic, nici o inimă.

După vreo două trei ore eram cam înghețată, nu mai aveam chef de fotografiat și o pornisem spre casă. Și atunci am primit un mesaj de la o prietenă. Mă invita să vin pe la ea la un ceai. Am spus da imediat. Și apoi mergând spre casa ei mă întrebam de unde această spontaneitate pe mine, pentru că în mintea mea nu vedeam decât canapeaua mea de acasă, o pătură, pisicul care doarme, ceaiul cald, liniștea casei mele și o carte, scenariul ideal pentru introvertiți…ah, pardon, pentru oameni normali într-o zi friguroasă de decembrie :) Dar poate tocmai  pentru că era 30 decembrie, zilele acelea de sfârșit de an când pare că timpul nu mai are răbdare și gonește spre final, simțeam că trebuie să fac altceva decât de obicei, să spun da la orice apare neașteptat în calea mea. Mi se părea că timpul geme de lucruri neterminate, nefăcute, nespuse, lăsate în aer, sau cel puțin atunci le simt eu cel mai pregnant, la sârșit de an, poate pentru că mă gândesc cum ar fi dacă ar fi cu adevărat un sfârșit (da, știu, prea gândesc și eu așa tragic. cheer up, mâncă o saloană, cumpără un cadou, it”s Christmas).

Când am ajuns la ușa prietenei mele și ea a aprins lumina de pe hol ca să-mi deschidă ușa, m-a trecut așa un val de căldură din cap până în picioare. Apartamentul era într-o casă veche, iar ușa avea un geam mat dreptunghiular cu ornamente din fier forjat în formă de…inimă.

inima - web

Cuvântul anului 2016

Acum de ce umblam eu așa ca bezmetica să fotografiez o inimă? Era cuvântul anului 2016 pe care îl alesesem chiar în ziua aceea. Ce e asta? Păi de câțiva ani încoace la sfârșitul anului aleg un cuvânt pentru anul care vine. Mi se pare un exercițiu foarte fain și rezultatul surprinzător. Nu pot explica cum aleg acest cuvânt, nu există o tehnică specială, unii zic că pur și simplu „îți vine”, îl simți, sau te alege el pe tine. Poate că singurul lucru pe care trebuie să-l fac este să mă conectez mai adânc la mine, să stau în liniște puțin și atunci…vine. De unde vine? Parcă din apele adânci ale sufletului meu, din subconștient poate. Exprimă nevoia cea mai adâncă a sufletului meu, e ceva ce trebuie lucrat în mine și implicit în viața mea (căci exteriorul reflectă interiorul și problemele din exterior nu sunt altceva decât reflecția problemelor și neputințelor din interior). Cuvântul anului nu este ceva magic, nu e gândire pozitivă, poate că este ca o temă muzicală a zilelor, ceva ce mă face mai conștientă la un anumit aspect. Cuvintele din anii trecuți au fost (la început i-am scris în engleză): connect, love, pasiune iar anul trecut am avut două cuvinte: libertate și smerenie. Sincer, mi s-a părut că au fost cele mai grele cuvinte de pănă acum. Poate pentru că până nu le-am ales, nu mi-am dat seama de fapt cât de lipsită de smerenie și libertate sunt. (Bineînțeles, depinde cum le definești) Am fost confruntată cu o groază de situații în care să constat asta. Și a durut. Pentru că tot timpul doare când ni se dărămă iluziile despre noi înșine, că suntem așa oameni de treabă (ceea ce este adevărat, dar…). Dar mă bucur că e așa. Pentru că de câte ori pierdem o iluzie despre noi înșine suntem puțin mai liberi. Oricum, o să lucrez în continuare la aceste „teme” pentru că este lucrare de o viață.

iar acum, cuvântului anului 2016. Aveam mai multe cuvinte „candidate” la cuvântul anului, din care s-au desprins două: adevăr și ardere. Le-am tot învârtit în minte, dar nicicare nu părea să fie chiar potrivit, nu îl simțeam, erau cuvinte care parcă le alesesem pentru că „trebuie”. Și atunci, după cum spuneam, „a venit” cuvântul: INIMĂ. Am simțit că este cuvântul potrivit. Adevăr era prea „rece”, ardere era prea „fierbinte”. Inima le include pe amândouă, dar are blândețe. Adică nu poți trăi din inimă și să nu fii adevărat. Nu poți să faci ceva din inimă și să nu arzi. Inima nu judecă, inima iubește și vindecă. Asta mi-aș dori, să trăiesc din inimă, să gândesc cu inima, să cred din inimă, să deschid inima lui Dumnezeu și oamenilor, să îi cuprind pe oameni în inimă (poate pare așa, ceva romantic sau abstract, dar mie cel puțin mi se pare foarte greu. Încearcă de exemplu să îl cuprinzi în inimă pe un coleg de serviciu care te critică. Dar de ce aș face asta?! Bună întrebare :) Cred că la asta trebuie să răspundă fiecare…dacă vrea.

Și acum poza aceea. Nu doar că găsisem o inimă de fotografiat. Dar era pe o ușă, o ușă care ducea spre oameni. O ușă de unde venea lumina, iar inima nu se vedea decât dacă era lumină în interior. O ușă care așteaptă să fie deschisă.

Arts and farts

Și deși toate lucrurile astea sunt foarte serioase, nu trebuie să luăm totul așa în serios, sau pe noi înșine. Ziele astea citisem o carte de Elizabeth Gilbert despre creativitate și viața creativă, adică o viață la care suntem invitați fiecare din noi. Mi-a plăcut o idee de acolo cu care sunt întru totul de acord. Este un paradox, de fapt, căruia trebuie să-i facem loc în noi. Atunci când creezi ceva, hai să zicem că faci artă (deși eu nu cred că fac artă) trebuie să dai tot, de exemplu să scrii ca și cum propoziția asta ar fi cel mai important lucru de pe pământ, să îți iei munca foarte în serios, să încerci să fii cât mai bun la asta. Nu contează frigul, căldura, oboseala, îți urmezi ideea creativă cu orice preț, să nu te dai bătut. Oricum, nu-ți va da pace. Iar în același timp, să înțelegi și să crezi că nu contează deloc. Nu va schimba nimic fundamental în lume, o vor vedea o persoană sau zece sau o mie, unora le va place, altora nu, unii vor râde de tine sau mai rău te vor ignora, poate în unii va schimba ceva, dar e foarte probabil să nu aibă nici un impact. Adică să îți iei munca creativă în serios, dar în același timp să nu o iei și să te iei așa în serios. Înverșunarea și orgoliul dăunează grav creativității. ca și oamenilor în general.

Cred că aici e din nou o chestiune de…inimă. Dacă faci ceva din inimă, restul nu mai contează. E ceva ce am învățat în legătură cu fotografia, că nu pot controla rezultatele muncii mele (creative sau de orice fel), nu ține de mine dacă e apreciată sau nu, însă ține de mine efortul, disciplina, dedicarea și dragostea pe care o pun în munca mea.

Și atunci mi-a venit ideea (că tot ziceam că îmi place să râd de mine). Arts and farts. Asta fac eu :) Dacă vreți încercați și voi.

Și în această idee, în loc să scriu pagini și pagini foarte serioase (și probabil utile, pentru mine cel puțin) despre retrospectiva și cuvântul anului, cum făceam anii trecuți, am realizat niște colaje (unul pentru cuvântul anului, unul pentru anul 2016). Mi se pare un exercițiu foarte fain și e numa bun de făcut la sfârșitul/începutul anului. Iarăși, nu există reguli. Iau un teanc de reviste și decupez imagini și cuvinte care îmi atrag atenția, care îmi plac, care îmi spun ceva, fără să mă gândesc prea mult. Iar apoi le lipesc pe un carton mai măricel, pe care pot și scrie, desena, colora. Și ideea e să fie făcut în joacă, nu luat prea în serios. Cu toate acestea, rezultatele sunt surprinzătoare și colajele spun multe, ca orice limbaj al imaginilor. Încercați, dacă vreți.

colaj inima

colaj 2016

Retrospectiva 2015 in imagini

Când m-am uitat prin fotografiile din 2015, am fost surprinsă să văd că cele mai multe fotografii le-am făcut în Timișoara. Și poate că anul acesta a stat cel mai mult sub semnul descoperirii orașului meu și a locurilor de aproape.

Timisoara

Am umblat pe străzi și prin cartiere unde nu am mai fost niciodată și am fotografiat clădiri, porți, decorații…

IMG_9124și uneori am primit un dar ca acesta:

…dar am redescoperit și fotografia de stradă

IMG_7382 copy IMG_3192 copyși așa, încet încet s-a născut o serie de fotografii pe care am intitulat-o „Poporul de piatră al Timișoarei

IMG_3915 copycu care am realizat și o expoziție, care a fost un nou prilej de a-mi înfrunta frica de a vorbi în public și a prezenta ceva personal în fața oamenilor. IMG_7922Nu e ușor, dar cu fiecare ocazie de acest gen am simțit, pe lângă faptul că mi-am mai extins limitele un pic și am mai ieșit din carapace :) , că a trebuit să îmi definesc eu mai bine ce am de zis (și în sens mai larg să mă definesc pe mine), cum, ce mesaj vreau să transmit, pentru că fotografia și asta înseamnă. Anul acesta am tot avut ocazia să vorbesc în public, și la lucru, am fost invitată la Tvr Timișoara la o emisiune pe tema fotografiei, am avut un interviu la photoka.ro, am luat eu interviuri și tot așa. Oricum, mi-am propus să fac asta și în continuare, adică să fac lucruri care mă sperie și mă pun la încercare. Ca de exemplu…să cânt într-un cor. Am cântat cu Timișoara Gospel Project într-un concert caritabil. A fost o experiență deosebită și m-a făcut să mă gândesc că mi-ar plăcea ca în 2016 să cânt mai mult (nu, nu e criza vârstei mijlocii :)

Timisoara Gospel ProjectȘi tot ca idei, direcții de viitor pentru 2016 sau pentru mai departe, referitor la fotografie, mi-aș dori să fotografiez mai mult oameni (și pentru că e mai greu) în stilul documentar sau ca un proiect personal, dar încă nu mi-e clar exact ce.

În 2015 călătoriile nu m-au purtat prea departe. Am simțit că îmi doresc să descopăr mai ales România și poate chiar și mai restrâns, locurile de aproape, sau cine știe, poate acum am început să le apreciez. Și chiar mă gândeam, se pare că dorul de ducă care m-a caracterizat atâția ani s-a cam stins. Ceea ce cred că e bine.

IMG_4804 copyPetrovaselo

IMG_0950 copyȘiria

IMG_8355Mănăstirea Săraca

Și poate că cel mai mult din aceste locuri de aproape mi-au plăcut bisericile de lemn din zona Făget – Poieni,

Romanesti

Am petrecut mult (?) timp în natură și la munte, ceea ce îmi doresc să fac și în anul care vine. Am văzut atâta frumusețe…

IMG_8140cApus în munții Țarcu

IMG_8189c   Cu cortul pe vârful ȚarcuIMG_3849Cazanele Dunării

IMG_3870 copyMunții Cernei și Mehedinți, preferații mei

IMG_3713Crovurile

IMG_3890Satul Scărișoara

IMG_8693Vârful lui Stan, munții Mehedinți

IMG_4872 copyVârful Rol

IMG_6650Satul Rimetea văzut de pe Piatra Secuiului

IMG_6716Munții Trascău și mănăstirea Sub Piatră

IMG_6772Satul Sălciua

IMG_6741Cu cortul în zona Sălciua

Și am observat că am făcut foarte multe fotografii cu detalii din natură. M-am aplecat la firul ierbii ca să spun așa și am descoperit o întreagă lume acolo, și am fost uimită de câtă frumusețe și perfecțiune există într-o floare, într-o frunză, într-o picătură de rouă

IMG_2656 IMG_8716 IMG_2669 copyIMG_1282 copy

Dar nu doar natura m-a uimit, ci am întâlnit, fotografiat și descoperit oameni care m-au inspirat și poate ce îi unește este faptul că fac cu multă bucurie și dedicare ceva și pentru alții, care au ales să fie ei schimbarea pe care vor să o vadă în lume

IMG_1960

Timisoara Gospel Project

IMG_9778Asociația Look Inside

Am fost în locuri unde sufletul meu s-a simțit acasă, adică aproape de Dumnezeu și am încercat să păstrez scânteia pe care am primit-o acolo și în restul zilelor

IMG_5560La mănăstirea Oașa

IMG_6475Tabăra de la Mănăstirea Țețu

IMG_6540Mănăstirea Țețu

Anul acesta s-a întâmplat și ceva neașteptat, după mulți ani, mi-am împărțit zilele, călătoriile, gândurile și inima cu cineva

IMG_6370IMG_1272 copyRelațiile sunt o mare provocare, cred că nu doar pentru mine, dar și un cadru foarte bun pentru a lucra la sine. Normal că sunt multe de spus despre asta, dar deocamdată rămân la imagini, Și apropo de asta, am mai făcut câteva fotografii pentru proiectul meu 35 Ways of seeing myself (nu știu de ce, încă nu am un titlu în română pentru el), printre care și cea de mai jos

colaj relatie web Și simt că a venit vremea să închei proiectul acesta, cu o carte, o idee care stă de mult ca o sămânță în mine, care pare prea mare pentru mine. Dar trebuie încheiat cumva, ca pe o etapă ce se cere încheiată, și fotografic, și altfel, pentru a putea face loc pentru ceva nou, pentru următoarea etapă.

Ultima fotografie pe care am făcut-o în 2015 a fost… o inimă. Dar despre asta o să povestesc în articolul următor.

inima - webMulțumesc 2015!

Retrospectiva 2014 in fotografii

IMG_4623 copy web

După cum scrie pe indicator, Varful Padeş din munţii Poiana Rusca. A fost prima ieşire cu cei de la Prietenii Naturii Timişoara, oameni faini cu care am mai umblat anul acesta pe munte. recomand :)

IMG_4878 copyLa Pădurea Verde, primăvara.

IMG_5450

La Festivalul Support Art am prezentat expoziţia foto cu proiectul meu “Cititorii” care a fost un pretext de a-mi înfrunta teama de a vorbi în public şi a prezenta ceva personal în faţa oamenilor. N-a fost chiar aşa de rău :) aşa că am mai repetat experienţa anul acesta, cu încă o expoziţie personală şi una de grup.

Chiar în faţa blocului meu. Ce frumos să ieşi din casă şi să vezi…SOARE :)

IMG_6381 copyÎn fiecare an în luna mai ies să fotografiez macii.

 

IMG_6691web

IMG_6824 copy

În iunie am ajuns pentru prima dată într-un loc pe care voiam să-l văd de mult, Crovurile din Munţii Mehedinţi. Extraordinar loc! Şi o incursiune scurtă în satul Dobraia, pe drumul spre Arjana. Aici mai vreau să explorez!

IMG_7370

De câţiva ani îi însoţesc, ca fotografă, pe cei de la Timişoara Gospel Project, şi mă bucur de entuziasmul şi bucuria lor. Aici la aniversarea de 10 ani, într-un concert de excepţie, Gospel meets symphony, cu orchestra Filarmonicii Banatul.IMG_7913 copyÎn munţii Parâng, într-o tură cu Prietenii Naturii, dedicată bujorului de munte.

_MG_8622 copy

_MG_8591 copy

_MG_8518 copyCred că acesta a fost cel mai frumos moment fotografic şi nu numai al anului 2014, tabăra de fotografie de la Mănăstirea Ţeţu, din Munţii Şureanu. Am scris despre asta mai multe aici. Iar spre finalul anului am organizat şi o expoziţie de grup împreună cu participanţii la tabără.

_MG_9142 copyUrmează o perioadă liniştită, de contemplaţie şi sedimentare. Şi un răsărit la Constanţa. Ca să nu-mi ies din mână cu trezitul la ora 5. Fotografii ştiu de ce :)

IMG_9279La final de septembrie, o tură de o zi pe Vârful Ţarcu. Chiar dacă am făcut traseul acesta de multe ori, rămâne unul dintre munţii mei preferaţi.

IMG_9354 copyO excursie cu Clubul Bănăţean de Turism la Lindenfeld, un alt loc pe care voiam să-l văd de mult. A fost frumoasa drumeţia de toamnă peste dealuri însorite, şi satul părăsit cu istoria lui.

IMG_9439 copy

IMG_9446 copyToamna m-am întors din nou în Herculane şi Crovuri, aşa de mult mi-a plăcut.

IMG_0113

Şi lumea din imediata noastră apropiere trebuie explorată cu atenţie, aşa că spre finalul anului am fotografiat Timişoara în reconstrucţie (am scris despre asta aici)

IMG_0527 copyDecembrie a venit cu ninsoare şi seri calde şi tihnite petrecute acasă, cu pisicul cel năstruşnic :)

IMG_0636

În 31 decembrie spre înserat, nu îmi pregăteam toaleta de revelion :) ci eram în natură, mergând prin zăpadă mare şi ger, cu picioarele şi mâinile îngheţate, cu aparatul la gât, admirând şi fotografiind un apus minunat (fiecare apus e minunat, de fapt) la Muntele Mic. Şi m-am gândit că e o încheiere bună şi reprezentativă pentru anul acesta, pentru că ăasta a fost unul dintre lucrurile pe care mi le-am dorit anul acesta, să petrec cât mai mult timp în natură.

La mulţi ani!

Retrospectiva 2014

* ATENŢIE! Urmează articol lung fără poze :)

De obicei fac retrospectiva aceasta la sfârşitul anului, acum sunt un pic în întârziere. De ce? Păi o dată pentru că sfârşitul anului a fost foarte aglomerat în evenimente, a părut într-adevăr ca un sfârşit din multe puncte de vedere. Iar asta a făcut loc pentru lucruri noi, astfel încât începutul anului a fost într-adevăr ca un nou început.

Şi poate că asta am învăţat cel mai mult în anul ce a trecut, că până nu închei cu adevărat ceva, nu poţi începe ceva nou. Iar a încheia ceva nu înseamnă a părăsi (sau schimba) o persoană, un job, un apartament, o ţară (de multe ori, tocmai schimbările în plan material ne distrag atenţia de la adevăratele schimbări pe care ar trebui să le facem). A încheia ceva înseamnă a tăia legăturile din mintea şi inima noastră care ne ţin de multe ori legaţi ani şi ani de zile după ce am părăsit fizic ceva sau pe cineva. Astea sunt adevăratele sfârşituri, şi sunt foarte grele. Dar şi foarte eliberatoare. Pentru că a legăturile acestea sunt atâta de puternice, şi tocmai pentru că sunt invizibile, avem tendinţa să trăim cu ele ca şi cum nu ar exista şi să credem că suntem liberi. Se tot spune să trăieşti în prezent, să te bucuri de prezent, carpe diem. Dar nu poţi trăi în prezent atâta timp cât eşti legat cu fire invizibile de trecut, cât nu ai lăsat în urmă şi ai închis cu bine şi împăcare trecutul. Şi atâta timp cât nu ai înlăturat din rădăcină tiparele, modelele inconştiente după care ai trăit toată viaţa.

Curăţenie generală

E ca şi cum ai face curat într-o casă unde s-au adunat multe vechituri, unde nu a mai fost curăţat praful prin cotloane, unde cămările şi dulapurile sunt pline, dar nici nu mai ştii ce e în fundul lor, rafturile si sertarele dau pe afară de obiecte, hârtii, bileţele, suveniruri şi amintiri. Şi ai vrea să faci ordine, să pui lucruri noi, dar cumva nu arată niciodată  curat sau nou. Iar o dată ce te hotărăşti să faci cu adevărat curat, trebuie scos totul la iveală, trebuie să decizi ce păstrezi, de ce nu mai ai nevoie, să rearanjezi totul, să arunci ce nu-ţi mai foloseşte, să cureţi bine totul. Nu e uşor, pentru că un timp, nu faci decât să te îneci în praf, să descoperi lucruri care nu-ţi plac, să stai zile în şir printre mormane de lucruri care-ţi stârnesc amintiri şi emoţii, de care nu te poţi decide să te desparţi. Dar o dată curăţat spaţiul, este într-adevăr loc pentru a intra lumina, aerul curat, lucruri noi, pe care probabil că ţi le doreai de mult, dar nicicum nu se “întâmplau”. Cu toate că nu ţine de noi să facem să se întâmple ceva în viaţa noastră, mă refer la lucrurile importante (deşi totul în jurul nostru vrea să ne facă să credem asta, că suntem atotputernici şi controlăm totul), totuşi trebuie să facem partea noastră de muncă, de efort. Iar apoi să lăsăm să se întâmple. Căci nimic nu se “întâmplă” pur şi simplu. E aşa zisa “lucrare împreună” într om şi divinitate, în orice formă veţi vrea să o concepeţi.

Am ales comparaţia aceasta a curăţeniei pentru că asta am făcut în ultimii trei-patru ani. Curăţenie generală în viaţa mea. Şi am văzut foarte clar, că asta era cel mai important lucru pe care-l putem face. Să curăţ spaţiul interior şi exterior pentru a lăsa loc… să se “întâmple”. A fost o mare şi grea muncă aceasta, şi mai este, dar acum în sfârşit încep să văd roadele acestei munci, nu mai e doar greul. Şi dacă ar fi acum să trimit un mesaj mie de acum patru ani sau zece ani, şi în acest fel pentru toţi cei care au început să meargă pe acest drum, să facă această muncă, sau nu au început şi se tem să-şi piardă confortul certitudinilor, sau se simt pierduţi şi că nu mai văd capătul sau încotro se îndreaptă, este, o dată, că cere mult curaj pentru a o apuca pe această cale şi eşti mai puternică decât crezi, apoi, mergi înainte oricât de greu ar fi, nu te întoarce din drum, şi vei primi şi ajutor în formele cele mai neaşteptate şi frumoase posibile, nu suntem singuri, apoi răbdare, pentru că cere timp toată această muncă (şi nu se va termina de fapt niciodată, doar că în timp va deveni mai uşoară doar pentru că o vei cunoaşte mai bine), şi apoi acceptare şi dragoste pentru procesul în sine, pentru tine, exact aşa cum esti în momentul prezent.

A îmbătrâni e frumos

Anul acesta am împlinit 37 de ani şi m-am gândit ce fain e să îmbătrâneşti. Dacă alegi să trăieşti conştient, întru adevăr şi bine, mai aproape de partea spirituală decât de cea materială, să faci acea curăţenie, să încerci să vezi un sens mai adânc în tot ce ţi se întâmplă, mergi înainte, înfruntând greul cu inima sus orice ar fi, pentru că acest drum este şi va fi greu întotdeauna, pe măsură ce trec anii, tot mai mult se adună roadele. Şi mi-am dat seama că acest lucru nu-l poţi face la 20 de ani. Vine doar în timp, cu trecerea anilor. Şi e necesară şi etapa aceea de căutare, de încercări, de sfâşieri şi pierderi, de rătăcire (aparentă), face parte din drum. Eu simt că doar după 33 de ani am început să descopăr cine sunt eu cu adevărat şi să trăiesc ca atare. De aceea zic că e fain să îmbătrâneşti. Poate că mulţi regretă “tinereţea”, vorbesc cu nostalgie acele “vremuri bune”, dar hai mai bine să ne bucurăm de maturitate si de toate roadele bune pe care le aduce.

Cuvântul anului

Şi uite că am scris atâta şi am tot vorbit de adevăr şi de a fi conştient şi tot nu am zis care e motivul principal pentru care am tot întârziat cu această retrospectivă. V-am mai zis că de câţiva ani fac exerciţiul acesta ca la începutul fiecărui an să aleg un cuvânt al anului. E un exerciţiu foarte puternic şi cumva acest cuvânt vine la mine, subconştientul imi trimite cuvântul potrivit, sub semnul căruia va sta anul ce vine. Un cuvânt care mă face să cresc, mă provoacă, e ceva de care am nevoie sau trebuie să găsesc în mine. Iar acum amânam să fac retrospectiva pentru că îmi era un pic ruşine de cuvântul meu. Oare ce va zice lumea? Pffff… Păi şi cuvântul anului trecut mi s-a părut că suna…hm, manelistic :) aşa că despre cel de anul acesta ce să mai spun, e ca desprins din telenovele, din reclame, din sloganuri motivaţionale penibile. Ok, ok, nu mai divaghez, îl spun. PASIUNE.

Să detaliez puţin. Eu asta îmi doream cel mai mult, să trăiesc cu pasiune, adică cu toată fiinţa mea, cu inima deschisă. Orice aş face, să dau tot, să nu mai fac lucruri cu jumătate de măsură, fie că e în ce lucrez, ce creez, ce decizii iau, cum îmi petrec timpul, cum relaţionez cu oamenii. Să nu-mi mai fie frică, să nu mă mai protejez, să spun şi să trăiesc adevărul meu. Pasiunea înseamnă pentru mine entuziasm, e opusul fricii şi al confortului, e acea dragoste de viaţă. În mod ciudat, noi oamenii depunem atâta efort şi timp şi energie pentru a obţine confortul, bunăstarea, siguranţa (emotionale si materiale), dar…nu asta ne face împliniţi sau bucuroşi. Pasiunea înseamnă şi a uita de mine atunci când fac ceva. Şi mai înseamnă a uita de mine făcând pentru alţii.

A căuta în direcţii greşite

Ştiu că acest cuvânt e probabil cel mai des asociat cu pasiunea fizică, sexuală. Şi nu vreau să mă fac că plouă şi să ocolesc subiectul, aşa, făcând pe intelectuala cu teoriile mele :) Pare un subiect foarte uşor şi pe toate gardurile. De ce? Păi dacă ne uităm în jurul nostru, vedem peste tot exprimări evidente şi de multe ori exacerbate ale sexualităţii, verbal, vizual, gestic, fizic. În reclame, filme, spectacole, muzică, videoclipuri, televizor, internet, pe stradă. Nu cred că-i problema că sunt eu pudică sau conservatoare. Dar e prea mult. S-a spus deja că sexul vinde. Şi totul în jur pare să ne transmită neîncetat conexiunea plăcere fizică = fericire, şi mai departe, ca o paranteză voalata (sau nu prea) = consum. Oricât de conştienţi am fi de asta, nimeni nu e imun. Cred că problema e că simţurile se “tocesc”, adică cu cât suntem expuşi mai mult la un stimul, cu atât ne obişnuim cu el, şi vom avea nevoie de mai mult pentru a simţi plăcere. Sau ceva, până la urmă. (Mi-a venit în minte acum exemplul lui Dorian Gray.) Cred că atunci când ne concentrăm exclusiv asupra plăcerii, e o cale sigură spre veşnică nemulţumire, pentru că acea plăcere trece şi nu lasă prea mare lucru în urmă, decât o foame mai mare care duce spre şi mai mult consum. Şi asta e direcţia în care indică societatea. Şi nu mi se pare că e calea spre bucurie adevărată sau spre împlinirea si menirea noastră ca oameni.

Şi apoi, de multe ori, să fim sinceri, pasiunea sexuală, de care se vorbeşte atât că ar trebui să o avem, că dacă nu vai vai, nu suntem împliniţi şi fericiţi (şi da, e ceva normal şi firesc şi fain, doar că nu e asta cheia împlinirii. cred eu, cel puţin, atât cât pot gândi eu), de multe ori ne conduce în direcţii greşite. Ne face să confundăm senzaţiile cu sentimentele şi ne ghidează spre anumiţi oameni pe care credem că-i iubim dar poate că nu sunt ce e mai bun pentru noi sau noi pentru ei (deşi poate şi asta e parte din lecţiile pe care trebuie să le învăţăm. ŞI dacă suntem atenţi la ce fel de oameni atragem sau de care suntem atraşi, ne poate spune foarte mult despre noi). Sau ne face sa trecem pe lângă oameni care ar putea fi importanţi, doar pentru că nu sunt “atractivi”. De multe ori ne conduce spre dependenţă, obsesie şi suferinţă, spre a “consuma” oamenii. De multe ori ne face să fim foarte ancoraţi în planul material şi instinctual al existenţei. Şi îi tragem şi pe alţii după noi. Sau ne face să ne îndreptăm atenţia spre exterior, spre căutarea unei persoane, aşteptând de la ea/el să ne împlinească, în loc să căutăm în noi înşine. Sau poate că ne face să uităm ce bucurie e să fii simplu şi curat în legătura cu alt om. Cred că toate acestea îndepărtează de la adevărata pasiune.

Din nou la muncă şi la curăţenie

Iar ce am descoperit eu, oarecum paradoxal, în legătură cu acest cuvânt al anului, cu pasiunea, e că de fapt nu-ţi poţi propune asta. Toţi ne dorim probabil să avem în viaţă fericire, bucurie, pasiune, iubire doar că nu îţi poţi face din asta un scop. Acestea sunt de fapt produsul secundar al felului în care alegem să ne trăim viaţa. De fapt, am aflat că singurul lucru care mi-l pot propune, care ţine de mine, este să fac acea curăţenie în interiorul meu. Adică dacă vreau pasiune şi bucurie trebuie să muncesc. Şi distracţia unde e în toată povestea asta? Păi cam aşa, trebuie să-mi propun să duc greul şi disciplina acestei munci de curăţenie şi eliberare, care de cele mai multe ori numai plăcută nu este. E greu să fii liber. Pentru că atunci eşti pe deplin responsabil de viaţa ta. Nu mai poţi da vina pe nimeni. Oare de ce mi-aş propune să îmi iau câţiva ani din viaţă ca să trec prin acest greu şi apoi toată viaţa să fiu atentă şi să muncesc la asta în continuare? Pentru că nu e altceva mai bun de făcut. E cel mai important lucru pe care-l putem face în viaţa asta. Cred eu. Şi atunci poate că prin viaţa pe care o ducem putem aduce ceva bun în lumea asta, şi această contribuţie nu trebuie să fie ceva major sau recunoscut public. Unii oameni trăiesc neştiuţi şi fără a trâmbiţa sau conştientiza prea mult binele pe care l-au făcut, însă au un impact mare, în bine, în viaţa poate doar a unui singur om, şi asta e de ajuns.

Şi ce înseamnă această curăţenie? Să dau toate piedicile la o parte, să mătur reziduurile trecutului, condiţionările familiei şi societăţii, propriile tipare şi scenarii pe care le-am construit şi pe care le-am tot repetat ani de-a rândul, lucruri nerezolvate din trecut, durerile iubirilor trecute, reproşurile faţă de părinţi, rănile lăsate de lucrurile nespuse celor care au murit, resentimentele şi mânia  faţă de cei în viaţă, să iert şi să-mi cer iertare din toată inima. Sau, cum spuneam la început, să rup acele legături invizibile care ne ţin legaţi de oameni sau evenimente din trecut pentru a putea trăi în prezent. Ca să vă dau un exemplu, mi-am dat seama târziu că pentru mine a fost infinit mai uşor să plec într-o ţară străină unde nu cunoşteam pe nimeni (deşi aparent asta cerea mare curaj pentru care lumea mă admira), decât să rămân în locul unde am trăit aproape toată viaţa şi să spun adevărul despre mine, să îmi construiesc o viaţă care să reflecte cine sunt cu adevărat, să stau faţă în faţă cu părinţii mei sau cu foşti prieteni şi să avem o conversaţie adevărată şi împăcată, în care să spunem TOT, să iertăm şi să mergem mai departe cu inima şi mintea uşoară. Mă gândeam că am tot citit în ultima vreme de oameni care s-au vindecat miraculos de boli grele, cronice sau de cancer, fără tratamente, doar întorcându-se şi analizându-şi viaţa şi toate lucrurile neîncheiate, iertând şi făcând pace, lăsând într-un final în urmă regrete, resentimente, furie, dureri şi răni psihice care s-au inscripţionat in corpul lor şi au provocat boala. Dar poate că putem să facem asta şi fără ameninţarea unei boli.

Şi încă ceva despre curăţenie: depinde doar de noi să o facem, însă nu o putem face doar singuri. Cred că această curăţenie trebuie făcută pe toate planurile, atât cele văzute, cât şi cele nevăzute. Adică pe plan fizic (corpul), pe plan mental (gânduri), pe plan psihic sau psihologic (emoţii, sentimente) şi pe plan spiritual sau duhovnicesc (sufletul). Iar unele “mizerii” s-au adunat de generaţii care nu au făcut curăţenie înaintea noastră, şi pur şi simplu e prea mult pentru noi să le curăţăm singuri. Cum spuneam mai devreme, e lucrarea omului, şi lucrarea lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne facem partea noastră.

Şi ce e interesant, e că odată ce facem această curăţenie, se eliberează practic spaţiul în interiorul nostru, iar în acest spaţiu năvălesc fără să ne mai dăm seama sau să le căutăm, pasiunea, bucuria, iubirea, lumina…

Aşa că vă invit şi pe voi la curăţenie :)

Cuvinte noi

Şi în final, aş vrea să vorbesc despre cuvântul acestui an. De fapt sunt două.

Unul este Liberă. Sau Libertate. Aş vrea să detaliez un pic, pentru a se înţelege mai bine. Eu cred că libertate nu înseamnă a face ce vreau, a trăi după capul meu şi doar pentru mine, ci este starea de a fi liberă în mintea, inima şi cugetul meu. Liberă de gânduri rele, liberă de condiţionări şi reacţii automate, liberă de păcat, liberă de tipare, liberă de frică, liberă de bariere emoţionale, liberă de dependenţă, liberă de trecut. Poate părea ciudat că am ales cuvântul acesta tocmai pentru că anul acesta cred că voi lucra la construirea unei relaţii, dar şi la a trăi mai puţin pentru mine. Adică aş vrea să dăruiesc şi să ajut mai mult. Şi apoi, eu aşa aş vrea să iubesc, liberă cum am scris mai sus, lăsându-i aceeaşi libertate celuilalt şi încurajându-l spre acea libertate.

Şi la câteva zile după ce am ales acest cuvânt, mi-a mai venit unul, la fel de important. Smerenie

Pentru că libertatea şi starea de bine te poate înălţa, îţi poate hrăni mândria, te poate face să uiţi să mulţumeşti sau să te dedici practicii spirituale (pentru mine rugăciunea, dar poate pentru voi e altceva, dacă e) cu aceeaşi dedicaţie, te poate face să te simţi grozav şi atotputernic şi că e doar meritul tău pentru binele care ţi se întâmplă. Şi de aceea, am ales ca anul acesta să stea şi sub semnul smereniei.

Gata, am ajuns şi la final. Va urma şi o retrospectivă a anului 2014  în imagini.

Dacă doriţi, alegeţi-va şi voi un cuvânt al anului. Şi dacă vreţi să-l împărtăşiti cu mine sau cu ceilalţi, m-aş bucura :)

Retrospectiva 2012 in imagini

2012 a fost pentru mine anul marilor schimbări, descoperiri şi reaşezări. Şi continuă. Despre învăţăturile acestui an vă voi povesti în articolul de vinerea viitoare. Dar astăzi, dacă tot fac retrospectiva anului 2012 în imagini, voi vorbi mai mult despre fotografie.  Anul acesta a fost un an liber, în sensul că nu am lucrat într-un job clasic, însă am dedicat mult timp şi energie fotografiei. Am pornit pe drumul acesta fără prea multe planuri, a fost mai degrabă un salt în necunoscut, cu toată frica de rigoare :) Nu ştiu nici acum dacă asta va fi noua mea “carieră” ca să zic aşa, deşi nu am avut vreodată vreuna (sau ambiţia de a avea vreuna), şi nici nu-mi doresc.

Dar ce ştiu sigur este că fotografia mă va însoţi de acum încolo mult timp. Însă faţă de începutul acestui an, s-a schimbat destul de mult felul în care mă raportez la fotografie. Clar este ceva important pentru mine, însă nu mă definesc în funcţie de asta. Cred că am învăţat că chiar şi faţă de lucrurile importante pentru noi, care ne atrag, ne fac plăcere, trebuie să păstrăm o anumită distanţă, detaşare. Asta nu înseamnă a nu te implica, dimpotrivă, dar a nu îţi construi lumea, pe tine, în jurul unor repere exterioare. Centrul trebuie să-l găsim în noi. Am văzut că nu foloseşte la nimic să mă stresez cu ce va fi, să încerc, imit strategii de succes, ci pur şi simplu să dau ce am mai bun, să cred şi să pun suflet în ceea ce fac şi apoi să las lucrurile să se întâmple. Şi se întâmplă (fie că credem sau nu în asta). Iar drumul pe care tebuie să merg devine tot mai clar. E o iluzie să credem că putem controla totul. Cel puţin asta am învăţat eu. Şi de atunci viaţa mea e mult mai simplă şi mai liniştită.

Dar gata cu poveştile. Iată cum arată anul meu 2012 în imagini:

În ianuarie am început să umblu prin Timişoara şi să fotografiez, iar prima fotografie pe care am făcut-o a şi câştigat un concurs foto

_MG_7659_web

În ianuarie a continuat să plouă în Timişoara

_MG_7797_w

iar în februarie a nins mult mult şi oraşul a arătat superb

Timisoara

 

_MG_8737w

Tot în februarie am fost la un workshop de fotografie cu dl. Mihai Moiceanu la Măgura, lângă Braşov, o zonă atât de frumoasă, unde am făcut şi fotografia de mai jos:

_MG_8366-w

Iar la sfârşitul lui februarie am lansat acest site :)

In martie am descoperit un loc din Timişoara unde nu am mai fost niciodată, vechea uzină de apă Urseni:

_MG_9596 copy

Tot în martie am fost la o expoziţie deosebită – Istoria unui meşteşug: Petru Kindlein, bijutier şi ceasornicar (am scris despre asta aici)

 

Ceas_18 copy

Tot umblând pe jos prin Timişoara şi uitându-mă cu atenţie în jur, am văzut cu alţi ochi locuri banale, pe lângă care am trecut de atâtea ori fără să le observ:

Urban landscape

 

Tot în luna martie am început şi primul meu proiect foto – Cititorii – care încă continuă şi sper ca în 2013 să fac o expoziţie cu portretele adunate.

Mircea

Luna martie s-a încheiat cu Ora Pământului, iar câteva dintre fotografiile pe care le-am făcut cu această ocazie au câştigat la un concurs de fotografie organizat de WWF România şi fotograful Dan Dinu:

Timisoara

În aprilie au început să apară în sfârşit semne de primăvară în Timişoara

primavara

Şi am mai stat la o cafea însoţită de poezie, o idee foarte faină în Bruiaj Bar, Timişoara

Bruiaj

Am mai fost la un concert super fain al celor de la Blazzaj, şi pentru că tot mergeam la astfel de evenimente şi făceam fotografii, mi-a venit ideea de a reuni acestea într-un proiect foto (poate cam pretenţios spus) prin care să susţin artiştii şi evenimentele locale (mediatizandu-i prin fotografie)

Blazzaj

Tot în aprilie am fost în Belgia şi am revizitat Brugge:

Brugge

În mai am fost în excursie la Herculane, unul dintre locurile mele preferate pe lumea asta

Herculane

IMG_1907 copy

Tot în mai am fost la un eveniment de poezie şi artă contemporană în aer liber “Aleea din Parc” şi am mai scris despre ce se întâmplă… sau nu în Timişoara: vezi articol

Aleea din parc

În iunie ştiu că am stat mult pe afară, era deja foarte cald. Am fost la câteva festivaluri în aer liber: Acces Art, Street Delivery şi..la o bătaie cu apă  :)

apa_087 copy

Acces art colaj web

SD_82

SD_212

O dată cu vara am început să umblu foarte mult pe bicicletă şi am făcut multe excursii cu bitza în jurul Timişoarei, de ex la Izvin, de unde e şi fotografia de mai jos

vara

Am mai făcut poze pentru proiectul meu cu Cititorii

MM_93

În iulie am petrecut o săptămână într-un sat de lângă Cheile Turzii – Livada – unde am redescoperit liniştea, bucuriile simple, natura şi am scris despre Viaţa la ţară

 

IMG_4013 copy

Într-una din plimbările cu bicicleta pe câmpurile din apropierea Timişoarei am fotografiat un câmp superb de floarea soarelui la apus, dar şi binecunoscutele ciori ale Timişoarei

floarea soarelui

Elegie

 În iulie m-am bucurat să pot face fotografii ca voluntară la un eveniment deosebit din cadrul Muzeului de Artă din Timişoara: doi bătrâni bolnavi cu Parkinson şi-au făcut debutul ca ghizi muzeali pentru un public special: bolnavi cu Alzheimer (mai multe despre acest proiect aici)

muzeu-alzheimer_055 copy

muzeu-alzheimer_098 copy

Luna iulie s-a încheiat cu o excursie în Cheile Nerei

Cheile Nerei

În august am fost la mare la Constanţa

rasarit

Si am facut prima fotografie pentru proiectul 35 ways of seeing myself

myself

Inapoi in Timisoara, am mai făcut fotografii pe stradă:

IMG_4789

colaj tm a-n

În septembrie am făcut fotografii la copii şi…bunici

Iasmina_12 copy

Ziua Alzheimer_098

Ziua internaţională Alzheimer sărbătorită la Centrul de zi Alzheimer din Timişoara (mai multe despre aceasta aici)

Şi tot în aceeaşi notă, în octombrie am făcut fotografii şi am scris despre Cafeneauna Alzheimer, un alt proiect frumos dedicat bătrânilor cu Alzheimer (vezi articol)

Alzheimer cafe06

În noiembrie încă au fost zile cu soare blând şi culori frumoase de toamă, aşa că am fost într-o excursie la staţia meteo Cuntu

cuntu_015

cuntu_016 copy

…şi pe dealuri, în sate din apropiere de Timişoara

IMG_7308

IMG_7227

…şi o ultimă plimbare cu bicicleta pe anul ăsta înainte de venirea iernii până la Izvin

IMG_7584 copy

Tot în noiembrie am fost la un concert foarte fain – Acoustica – despre care am mai scris şi altă dată (vezi articol, care a apărut şi în cartea de poezii a lui Daniel Silvian Petre – Peace Off)

Acoustica

În decembrie a fost o lună mai săracă în fotografii. Dar am început un proiect foto legat de yoga din care care face parte şi fotografia de mai jos intitulată: Schimbă perspectiva.
…ceea ce vă doresc şi vouă în 2013  :)

Change the perspective

 

Iar daca vrei vezi şi retrospectiva 2011: aici

 

Pentru tine cum a fost anul 2012?

 

Psst: Daca vrei sa primesti un email de la mine de cate ori apar nouati pe site [green]aboneaza-te la Newsletter[/green]

Multumesc frumos ca ma primiti la voi in Inbox :)

Retrospectiva 2011

In 2011…

in ianuarie am vizitat un loc plin de legende: Giant’s Tomb (Mormantul Gigantului) in Ardennes, in sudul Belgiei

"Giant's tomb"

In februarie am avut o vedere science fiction (Engage :) chiar de la fereastra apartamentului meu din Bruxelles

"science fiction"

in martie m-am indragostit iremediabil de Andalucia (in fotografia de mai jos, Cadiz, care m-a inspirat sa scriu articolul asta)
"Cadiz"

am admirat frumusetile locale :)
"Sevilla street photography"

Acum serios, vorbeam despre Alhambra
"Alhambra"
si Plaza de Espana
"Sevilla Plaza de Espana"Am facut multe fotografie de strada in Sevilla, un loc super pentru asta, deoarece localnicii isi petrec mult timp in strada, relaxati, la o conversatie, o bere (ce-mi place  atmosfera asta din orasele spaniole!) Fotografia de mai jos este una din preferatele mele, si am numit-o ‘Nasul de cartier’ :)

"fotografie de strada"

Mi-a batut inima mai repede la un spectacol de flamenco la Museo del Baile Flamenco in Sevilla

"flamenco"

si de asemenea am ramas cu gura cascata la privelistea din Ronda

"Ronda"

Daca ar fi sa descriu Andalucia intr-o fotografie, asa a fost:

"sevilla"In aprilie am facut o scurta excursie la Herculane, unul dintre locurile mele preferate, asa ca are dreptul la doua fotografii in poveste :)

"Herculane"
"cascada Vanturatoarea"

Inapoi in Belgia, am vizitat Parcul de lalele Grand Bigard

"Belgia"In mai am fost la Londra, dar nu am avut aparatul cu mine (se intampla si asta uneori :) . In iunie insa am facut o excursie la Lisabona, unde am luat o supradoza de pasteis, am degustat porto, am ascultat fado si afro beats, am vorbit cu o multi straini care stateau la hostel si m-am ars bine de la soare in timp ce luam ore de surfing pentru prima data (a fost groaznic de greu, dar mi-a placut la nebunie!)

"Lisabona"

In iulie chiar nu mai tin minte ce am facut, insa trebuie sa fi mancat ceva goffre si ciocolata, ca doar eram in patria lor, si cu aceasta ocazie am facut cateva poze in care am incercat sa redau atractiile culinare tipic belgiene (yummy).

"goffre"

"ciocolata belgiana"In august a fost o luna foarte incarcata…de vacanta :) Am fost intr-o excursie cu corturile in muntii Retezat, pentru mine, cei mai frumosi din Romania.

"Retezat""Retezat""stele"Apoi am revizitat Praga si Cesky Krumlov si, spre suprinderea mea, mi-am amintit multe cuvinte cehesti si am savurat din nou berea mea preferata Starobrno si am devenit foarte nostalgica amintindu-mi de anul petrecut in Cehia.

"Praga""Cesky Krumlov"si tot aici, in Cesky Krumlov, cred ca am mancat cea mai simpatica mancare: o ciorba cu margareta :)

"margareta"Si pentru ca exista regula (sau poate am inventat-o chiar eu??) ca sa nu treaca un an fara o baie in mare, a trebuit sa merg si la Tyulenovo (buna scuza, nu? :)

"tyulenovo"Iar apoi vara s-a terminat, ni s-a dus bronzul si zambetele pline de soare, si a venit, a venit toamna

"toamna"cu ploile ei melancolice

"ploaie"ceturi dense si umede

"ceata"dar si curcubee prin care as fi vrut sa zbor

"curcubeu"Tot in toamna aceasta am inceput un curs online foarte fain – Unravelling: ways of seeing myself – care a fost un prilej sa intorc aparatul foto si asupra mea (ceea ce foarte rar fac), si mi-a dat un imbold creativ in ceea ce priveste fotografiile si scrisul.

Am fost pentru prima data la un atelier de olarit si am incercat si eu sa ma joc cu lutul (este atat de relaxant!)

"olarit"Iar ultima calatorie pe anul acesta a fost la Ostende, la Marea Nordului, unde in ciuda ploii si frigului, am facut multe fotografii

"Ostende"Iar apoi in Decembrie am parasit Belgia definitiv si m-am intors in Romania (vezi articolele anterioare).

Intrebare:

Cum a fost 2011 pentru tine?

For the English version of this article go here.