Articol si fotografii publicate in revista Foto4All (pag 55-63)
Cu riscul de a suna ca într-o telenovelă, trebuie să mărturisesc că m-am îndrăgostit profund şi iremediabil de Andalucia, după doar o săptămână petrecută acolo.
Poate că s-a întâmplat atunci când ascultam cu respiraţia tăiată, în întuneric, sunetul răscolitor al corzilor de chitară mângâiate melancolic şi apoi brutal, palmele lovite ritmic, picioarele dansatorilor care băteau ritmul atât de rapid, făcându-mi stomacul să vibreze, iar pieptul să mi se strângă la cântecul presărat cu ţipete, despre dragoste neîmplinită sau pierdută, despre răzbunare şi moarte, despre cuţite şi onoare, în timpul unui spectacol flamenco în Sevilla.
Dansatoare de flamenco in cadrul unui spectacol la Museo del Baile Flamenco in Sevilla
Poate că m-a lăsat uimită priveliştea incredibilă a oraşului Ronda, cu casele lui albe căţărate pe marginile unui canion ameţitor de piatră roasă de vremuri, la înălţimi de peste o sută de metri, care par să reflecte istoria zbuciumată a locului, ocupat de-a lungul istoriei de celţi, fenicieni, romani, arabi şi marcat de masacrele inchiziţiei. Ronda a atras şi multe nume celebre, ca Ernest Hemingway, care a petrecut multe veri acolo şi a localizat una din scenele din romanul său „Pentru cine bat clopotele” în Ronda; de asemenea au petrecut timp şi au scris acolo Orson Welles şi Rainer Maria Rilke.
Canionul din Ronda
Panorama din Ronda
Poate că m-a vrăjit atmosfera din micul oraş alb de la ocean, Cadiz, peste care sufla puternic vântul Sirocco venit din Africa, ce ridica nisipul, învolbura marea şi îţi ardea pielea, cu mirosul de peşte proaspăt din pieţe, cu empanada con autuno (un fel de merdenea cu ton ce ţi se topea în gură), cu somnolenţa străzilor la amiază când era plin de pisici ce dormeau pe pietrele albe, calde ale oraşului, cu o îngheţată fabuloasă de la gelateria „Peace Love and Icecream”, despre care am decis că e tocmai bun ca motto pentru oraş, împreună cu gustul de caramel, vanilie şi mirodenii.
Cadiz
Plaza de Espana, Sevilla. Detaliu ceramica
Plaza de Espana seara
Dar nu sunt numai lucrurile spectaculoase care mi-au furat inima în Andalucia (cum e şi fascinanta, desprinsă din basme Mezquita de Cordoba sau Plaza de Espana pe înserat, ca un arc armonios, cu cerul indigo deasupra), ci şi atmosfera atât de relaxată şi deschisă – în contrast cu intensitatea flamencoului – de pe străzile şi pieţele Sevillei, unde localnicii tineri şi bătrâni păreau că îşi duc viaţa afară, ieşiţi la promenadă, la o conversaţie pe bancă cu prietenii, citind ziarul, la tapas şi claras con limon (bere albă cu lămâie) prin bodegi înghesuite cu mese slinoase şi terase gălăgioase, unde chelnerii vorbeau cu tine, nu conta de ştiai spaniolă sau nu, şi era atât de uşor să fii şi tu mai deschis şi să intri în vorbă cu oricine. Şi de aceea, din punct de vedere fotografic, mi s-a părut unul dintre cele mai bune locuri pentru a face fotografie de stradă.
Povesti pe strada in Sevilla
No responses yet