Tag Archives: expozitie

Orasul nevazut – expozitie de fotografie

Împreuna cu prietena fotografă Daliana facem o expoziție în care am vrea să împărtășim pasiunea noastră pentru a descoperi Timișoara prin fotografii. Vineri, 31 martie ora 19 vă așteptăm la vernisaj în Bruiaj (Str. Victor Babeș nr. 14)

Și mai jos descrierea oficioasă a evenimentului :)

De mai mulți ani, Daliana și Claudia fotografiază Timișoara și descoperă cu uimire că este un subiect nesfârșit. Au simțit și ele la un moment dat, probabil ca și noi, că de multe ori ceea ce este în apropierea noastră cunoaștem cel mai puțin. Trecem zi de zi pe lângă niște comori și nu le vedem. Dar ele le văd în orașul prin care trecem prea grăbiți și cu privirea în jos și vor să ni le arate și nouă. Prin fotografii, ele privesc Timișoara cu atenție plină de dragoste, uneori cu durere, alteori cu curiozitate, cu spirit de explorator, cu uimire sau cu bucurie. Fotografia este doar instrumentul de contemplație, de descoperire, de împărtășire.

Daliana are o înclinație spre detalii de arhitectură și spre abstract, fotografiile ei descoperind o Timișoară plină de poezie și mister, trezindu-ți dorința de a bate la pas orașul și a vedea și tu ce vede ea. Dar nu este doar atât. Nu poate să nu observe, pe lângă frumusețe, și degradarea clădirilor, rănile lor și nu poate trece indiferentă pe lângă ele. Ar vrea să ni le arate și să ridice un semn de întrebare referitor la ce am primit de la generațiile precedente și ce vom lăsa noi în urmă.

Claudia are o abordare mai directă și mai candidă asupra orașului. Și ea și fotografiile ei parcă ar vrea să te ia de mână și să-ți spună: uite ce frumos e! În fotografiile ei se îmbină talentul de a scrie povești în cuvinte la fel ca și în imagini, pasiunea pentru istoriile Timișoarei, precum și conexiunea profundă cu orașul.

Două viziuni diferite, aceeași pasiune pentru a descoperi Timișoara aceasta nevăzută pe care doresc să o împărtășească cu voi. Despre aceasta este vorba în expoziția la care vă invităm cu drag.

 

Invitatie la expozitie foto: Sihastria taranilor din muntii Sureanu

Expozitie foto Sihastria taranilor din muntii Sureanu

Vineri 14 noiembrie 2014, ora 18.00 va invit la vernisajul expozitiei “Sihastria taranilor din muntii Sureanu”. Este o expoziţie de grup, cu fotografii realizate la workshopul de fotoreportaj organizat de Liga Studenţilor Timişoara şi Mănăstirea Oaşa, care a beneficiat de îndrumarea fotografului Mihai Moiceanu şi găzduirea Mănastirii Ţeţu. Noi, participanţii la workshop au petrecut câteva zile alături de ţărani şi păstori, în stânele şi gospodăriile lor şi am documentat fotografic traiul, munca, tradiţiile, credinţele acestor oameni, pe care le vom prezenta în cadrul acestei expoziţii de fotografie.

Invitatie la expozitie

Expozitie Cititorii_Claudia Tanasescu copy

 Primul meu proiect foto, m-am hotarat intr-un final sa-l scot in lume si… sa ma scot si pe mine in lume :) Cred ca e prima data cand prezint ceva personal in public, iar asta vine la pachet cu multe emotii, dar si cu multa deschidere si curiozitate si hotararea ca e ceva ce trebuie sa fac, nu pentru celebritate :) ci mai degraba pentru a-mi infrunta timiditatea si a face un exercitiu de incredere. Sau pur si simplu pentru ca e momentul. Cred ca e bine sa stai in liniste si sa cujeti, dar e bine si sa iesi in lume si sa faci si sa aduci marturie despre cine esti cu adevarat. Dintr-un loc unde smerenia se imbina cu curajul si cu entuziasmul. Dupa cum se spune, vreme este să sădeşti şi vreme să culegi ceea ce ai sădit.

Si am gasit si cadrul potrivit, sau poate cadrul m-a gasit pe mine :) E vorba de festivalul Support Art, festival la prima editie, care mi-a atras atentia tocmai pentru ca aici se aduna oameni care in viata “reala” au un job care nu are de-a face cu arta sau creativitatea, insa acestea sunt o parte importanta din vietile lor, iar aici au avut si ei curajul de a-si prezenta creatiile, pasiunile in public.

Deci va invit la expozitie :)

Vernisaj:

Miercuri, 14 mai, ora 18.30

Casa Artelor, Str. Augustin Pacha, nr. 8

 

Galeria cu toate fotografiile realizate pentru proiect: aici

In cautarea timpului pierdut

Articol publicat la liternet

"ceas"Cand am văzut de departe afişul cu un vechi ceas de buzunar pe poarta Muzeului de Artă din Timişoara, gândul m-a dus la Pink Floyd şi la piesa Time, care va supravieţui, mie şi ţie, ca timpul însuşi. Şi pentru că mintea noastră îşi macină gândurile şi fanteziile aproape fără voia noastră, într-un perpetuu monolog care însoţeşte paralel vieţile noastre ca o subtitrare a unui alt film, nefiind niciodată în totalitate sincronizate, aşa m-am trezit şi eu în plină zi în oraş, auzind ticăitul apocaliptic şi sunarea ceasului care introduce muzica şi versurile geniale ale trupei Pink Floyd, despre cum ne fuge viaţa, încercând să ţinem pasul cu soarele, într-o cursă fără şanse de a fi câştigată, presărată cu elanuri, planuri neîndeplinite şi începuturi ratate.

 Dar nu, aceasta nu e o recenzie a unui concert Pink Floyd, oricât aş vrea eu. Asta ar însemna să mă întorc în timp, ceea ce nu este posibil. Şi totuşi… Mă apropii de muzeu şi citesc pe afiş: „Istoria unui meşteşug. Petru Kindlein: ceasornicar şi bijutier”. Şi într-adevăr, expoziţia m-a transpus în altă lume, în alt timp, în care un om putea deveni maestru în meseria sa, ceea ce îi aducea atat implinirea ce izvoraste din sentimentul ca munca proprie are valoare si sens, cat si aprecierea şi respectul din partea comunităţii, toate acestea constituind repere solide care făcau ca ordinea lucrurilor şi sensul unei vieţi să fie mai clare. Iar o astfel de viaţă împlinită şi cu sens însemna într-un fel învingerea timpului.

 

"timpul"

Expoziţia a fost realizată de Emil Kindlein, care a găsit în podul casei bunicului său – Petru Kindlein – mobilier, unelte, reclame, cataloage de cesornicar, ştampile, sticluţe, ochelari, cutii şi sertăraşe de metal şi de lemn, poze, documente, precum şi peste o mie de ceasuri cu care a reconstituit prăvălia şi atelierul de ceasornicar şi bijutier al bunicului său, care a funcţionat în Lugoj în prima jumătate al secolului XX. Din povestirile lui Emil, mi l-am închipuit pe ceasornicarul priceput şi energic, care mergea cu bicicleta, care era pasionat şi de fotografie şi arbitraj, care vorbea germană, maghiară şi română, ca un adevărat bănăţean din acele timpuri, înconjurat în prăvălia sa de ticăitul ceasurilor deşteptătoare, de perete, de mână sau de şemineu.

 

Expoziţia ne-a reamintit de un meşteşug pe cale de dispariţie, care presupune a te apleca cu răbdare, migală şi cunoştinţe acumulate prin practică de ani şi ani asupra unor maşinării complicate şi delicate, a şti să mânuieşti cu precizia unui chirurg instrumente minuscule. Căci cum ar putea supravieţui o astfel de artă în zilele noastre tehnologizate şi grăbite, care stau sub semnul consumului, a legii cumpără-aruncă-cumpără, care învârt roata economiei şi a vieţilor noastre tot mai rapid, într-un mecanism care mă duce cu gândul la roata în care aleargă în gol şoarecii într-o cuşcă.

 M-a mişcat când Emil Kindlein ne-a vorbit la vernisajul expoziţiei despre cinste, punctualitate, hărnicie – calităţi care erau trecute în certificatul pe care-l primise bunicul său ceasornicar de la maestrul lui – calităţi care astăzi sună desuet, când ne-a vorbit despre a fi împlinit, fericit şi liber, în ciuda vremurilor potrivnice, în care istoria cu I mare, cea despre care noi am învăţat doar din manuale, de la o distanţă sigură, îţi bătea la uşă şi însemna înrolare, război, deportare, comunism, persecuţie, naţionalizare, de care nici Petru Kindlein nu a scăpat, fiind trimis pe front, în timp ce soţia sa a fost deportată în Rusia. Şi cu toate acestea, când am vazut fotografia în care bătrânul Kindlein îi oferea soţiei sale un trandafir, amândoi cu părul alb, râzând luminos în grădina casei lor, am ştiut că Emil avea dreptate: bunicul său a fost fericit.

Vernisajul s-a încheiat cu „Muzică de colecţie”, adică un concert a lui Emil Kindlein şi Daniel-Silvian Petre, sub numele de Acoustica, în librăria Cărtureşti (Timisoara), unde ne-am înghesuit cu mic cu mare în faţa unui ceai, stând pe scaune, în picioare, şi pe jos, zâmbind ca şi cum am fi fost toţi părtaşi la un secret ce ni s-a împărtăşit în ziua aceea. Şi zâmbind în continuare, ca la orice muzică care face bine la ureche şi la suflet, am ascultat interpretări acustice ale unor piese de la The Doors, Johnny Cash, Nirvana, Cream, Led Zeppelin, Janis Joplin, precum şi compoziţii muzicale pe versuri din folclor cules de Anton Pann, poezii de Ion Minulescu, Daniel-Silvian Petre şi Traian Dorz, cu ale cărui versuri închei:

 Eram mâhnit cum bate ceasul

De graba lui umbrit oftam,

Mi se părea că vremea trece,

Mi se părea, dar eu treceam.

For the English version of this article go here