Retrospectiva 2022

Se pare că aceste retrospective ale anului au devenit o tradiție. Probabil că nu mai citește nimeni articole așa de lungi pe net, dar eu continui să le scriu, poate or fi cuiva de folos în afară de mine.

E al doisprezecelea an când scriu o retrospectivă și, dacă mă uit în urmă la primele, chiar dacă viața mea era diferită, eu sunt cam tot așa… doar că am mai crescut un pic 🙂 De fapt, pot să văd semințele a ceea ce sunt acum în ceea ce eram atunci și e un sentiment… cumva înduioșător, ca și cum te-ai uita la copilul tău care a crescut. E la fel și cu scrisul, am sentimentul că și scrisul a „crescut” o dată cu mine. Însă atunci fotografiam mai mult, ceea ce îmi lipsește acum.

Dar să revin în prezent. Anul 2022 a fost un an ciudat, un an de reflux, parcă. Voi încerca să explic mai bine pe parcurs.

PARTEA 1. Succesul

Se spune că lunile ianuarie și februarie sunt cele mai deprimante luni din an. De obicei pentru mine nu sunt așa, îmi place lentoarea lor, lipsa de activități, vremea rece și întuncată, intru într-un fel de hibernare foarte benefică – mă odihnesc, stau mai mult pe acasă, citesc mai mult, scriu, coc idei. Dar începutul lui 2022 m-a prins pe un fond de mare oboseala acumulată din anii precedenți, la care s-a adăugat lipsa muncii datorată pandemiei și îndoielile mele recurente. În plus, încă erau în vigoare restricțiile pandemiei, care părea că nu se mai termină cu toate absurditățile ei, iar când au fost eliminate restricțiile, a început războiul. Toate astea m-au făcut să intru și eu în statisticile crescătoare ale depresiei de iarnă.

Și totuși, în lunile acelea am încercat să fac ceva, am ținut un curs online, cel mai longeviv curs al meu (din 2016), Fotoexplorator al lumii interioare. Au venit două persoane la curs. Pentru „afaceri” nu e așa rentabil, dar a fost așa de fain! Un grup așa de restrâns e un spațiu care a încurajat și mai mult conexiunea între noi, deschiderea și exprimarea autentică prin exercițiile de fotografie și scris propuse. Se pare că e ultimul an când am ținut acest curs, nu pentru că am avut așa de puțini participanți – nu am gândit niciodată din punct de vedere al profitabilității aceste ateliere sau toată munca mea, altfel nu aș mai fi făcut nimic – dar cumva s-a oprit de la sine.

În martie s-a ținut Salonul de carte Bookfest, după ce fusese amânat doi ani la rând din cauza pandemiei. Am participat cu o expoziție de fotografie, care a curpins două proiecte: fotografiile din carte și proiectul Înăuntru, realizat în pandemie. A fost o ocazie să vorbesc despre carte din punctul de vedere al fotografiei și să mă gândesc la relația dintre fotografie și scris.

În luna mai am fost la București unde am avut lansarea cărții la Cărturești Carusel. Am fost foarte emoționată/stresată, mă simțeam the little girl in the big city și librăria e un spațiu foarte impozant și intimidant, mai ales dacă ești în fața microfonului. Și aici au venit puțini oameni, dar cum am mai spus, nu asta contează, numerele. Oricum, nu aveam așteptări mari, știam că e un oraș mare, cu multe evenimente și multe nume mari, iar eu sunt necunoscută. E ceva ce mi-am propus să fac, am realizat și gata. Așa că îmi dau un bravo – asta e o raritate 🙂 – pentru că am făcut ceva greu pentru mine și am supraviețuit.

În vară a fost organizată de către Casa de Cultură în cadrul Festivalului Inimilor o expoziție de fotografie cu proiectul „Inimile Timișoarei”, în aer liber, pe Podul Michelangelo. Îmi plac mult expozițiile în aer liber pentru că sunt un spațiu mai informal, mai accesibil pentru public.

În toamnă am participat la Festivalul Plai cu două ateliere de scriere creativă pentru povești autobiografice și cu o instalație cu fotografii și texte din carte. A fost un prilej să mă întâlnesc cu oameni, majoritatea necunoscuți, care au vrut să vorbească cu mine despre scris, despre ce le-au inspirat textele expuse și exercițiile de scris, despre cărți, despre experiențele lor legate de străinătate și altele. Îmi place această conexiune personală cu oamenii la ateliere sau cu cititorii și simt că această conexiune e mai de preț decât orice alt „succes” legat de munca mea. În orice caz, nu e ușor pentru mine să fac asta, după aceea mă simt foarte secătuită. Îi mai zic soțului meu după un astfel de eveniment: mi s-au terminat toate cuvintele, așa că în seara asta nu mai pot vorbi cu tine 🙂

În iarnă am participat la Târgul de Crăciun de la Faber, din nou cu cartea, dar și cu ceva nou creat: un calendar pe 2023 cu fotografii din Timișoara cu tematica City of light. A fost o ocazie să selectez din fotografiile mai vechi, dar și să fac unele noi. E o temă la care mă gândesc de câțiva ani, dar am fotografiat puțin, prea puțin și nu sunt mulțumită. Sper să reușesc să mă țin de acest proiect anul acesta și să ies la fotografiat mai des.

Fotografiile din calendarul pe 2023
La stand la Faberland
Le-am oferit trecătorilor o pagină din carte

După cum vedeți, majoritatea evenimentelor pe care le-am organizat în 2022 au fost legate de carte. Asta pentru că am luat hotărârea să mai dedic anul acesta cărții, pentru a-i sufla vânt în pânze spre cititori. Știu că dacă nu fac eu asta, nu o va face nimeni. M-am ocupat de promovare un an și jumătate după lansare și declar încheiat acest capitol, nu mai vreau să vorbesc despre carte. Las să se stingă de la sine ecourile cărții și tirajul. A fost greu, și asta m-a secătuit, dar mă bucur că am reușit. Acum vreau o pauză.

Anul acesta a fost foarte încărcat din punctul de vedere al evenimentelor, dar și al prezenței online. Am dat un interviu pentru ziarul Adevărul, chiar de ziua națională României și bineînțeles că am vorbit despre întoarcerea în România și această love-hate relationship pe care mulți o au cu România, un subiect care mă preocupă în continuare.

Am avut surpriza ca din senin să primesc o invitație pentru un interviu la Radio România Cultural, la emisiunea Scriitori la microfon, cu dna. Oana Enăchescu (mulțumesc mult!). Și am mai povestit cu Alina Bujanca la Radio România Actualități despre cartierul Elisabetin, ca ghid.

În decembrie, împreună cu soțul meu am ținut Turul Revoluției, turul nostru preferat pentru că vrem să ne aducem și noi contribuția la a păstra vie amintirea evenimentelor și a eroilor din decembrie 1989.

Cu această ocazie am fost invitați și la West City Radio. Emisiunea se poate asculta aici.

La final de an am mai avut o veste bună. A apărut ghidul turistic al Timișoarei la care am contribuit și eu cu fotografii și cu studiu pe teren. E o idee a prietenei mele din copilărie, Andreea Sepi, care locuiește în Germania. Ideea i-a venit în toiul pandemiei, chiar în martie 2020 și când ea mi-a propus să particip și eu, am zis da imediat. Era minunat să mă concentrez pe un scop viitor în mijlocul incertitudinii de atunci. Mai știți că Timișoara trebuia să fie capitală culturală în 2021, deci și ghidul trebuia să se cheme Tmișoara 21. Dar cum capitala s-a amânat datorită pandemiei, ghidul a devenit Timisoara 23 🙂

Este destinat atât străinilor cât și diasporei române și e un cadou fain pentru oricine are o legătură cu Timișoara! E ușor de citit, ca o poveste captivantă, scris informal, uneori amuzant, totuși plin de informații și bogat ilustrat. Andreea a scirs foarte fain, iar pentru mine a fost o bună ocazie să caut prin arhiva foto și să ies la fotografiat pentru poze actuale. Este un ghid publicat independent, cu multă muncă, așa că dacă doriți să ne susțineți, îl puteți comanda de pe Amazon în diverse țări, inclusiv România, ca ebook și carte tipărită. Căutați-l după titlu pe Amazon:

Timişoara23: 23 Secrets You’ll Love About the City and the Romanian Banat

*

PARTEA 2. Cealaltă față a succesului

Îmi dau seama că privind la retrospectiva mea pe 2022, pare un an plin de realizări, succese, faimă chiar. Așa arată din poze, nu? Mai demult și eu mă uitam la oameni care făceau lucruri pe care le admiram (poate cum fac și eu acum la o scară mult mai mică) și mă gândeam că sunt așa de energici, hotărâți, pozitivi și fericiți. Dar nicio viață nu e doar așa. Asta pot spune din interior. Imaginea asta fericită, înțeleaptă, realizată pe care o tot promovăm pe facebook, instagram, etc. este nerealistă. Și mai mult, îi face și pe alții să se compare cu un standard fals și naște fie invidie, fie dorințe irealizabile sau nerealiste, fie frustrare, fie FOMO. Nu zic nimic nou, știm cu toții lucrurile astea, dar puterea social media e foarte mare și cred că ne afectează chiar și fără să vrem.

Deci care e povestea din spate? După cum vă spuneam la început, pentru mine 2022 a fost un an de reflux, caracterizat de o mare oboseala, extenuare, chiar burnout. Am simțit că am făcut toate lucrurile de mai sus trăgând dintr-un rezervor deja gol, ceea ce m-a extenuat și mai mult. Am lucrat și trăit mai mult din puterea voinței și disciplinei, însoțite de rugăciune. Dar am cheltuit din resurse pe care nu le aveam. E adevărat, am vrut să fac toate aceste lucruri și mă bucur de ele, dar acum mă opresc puțin să-mi trag sufletul și să văd ce fac mai departe, pentru că nu pot continua așa.

Despre extenuare

De unde vine această extenuare? E adevărat că ultimii doi ani de pandemie nu au fost ușori și toată lumea s-a resimțit după ei. Dar acum îmi dau seama că pentru mine ultimii zece ani, după întoarcerea în România, au fost grei (și foarte faini, de altfel). M-au purtat tot spre necunoscut, cu multe schimbări, muuult în afara zonei mele de confort și a limitelor firii mele. Tot ce am făcut în acești ani – fotografie, cursuri, expoziții, tururi ghidate, interviuri, ateliere, publicarea cărții, lansări, evenimente – toate m-au dus mult în exterior, a trebuit să stau în fața oamenilor, să vorbesc în public, să fiu deschisă tot timpul spre oameni noi, să creez o conexiune cu ei. Dar și în plan personal, m-am căsătorit acum șase ani, după ce toată viața am trăit singură, ceea ce mi-a cerut un efort de adaptare. Până și lucrurile bune, care ne fac fericiți, necesită un efort de multe ori, pentru că orice schimbare necesită un efort.

Dar revenind la munca mea, e drept, am și o latură sociabilă, altfel nu aș fi putut face toate astea în mod sincer, dar firea mea nu este așa. Mi le-am asumat, ca făcând parte din job, dar nu mi-e ușor să fac toate lucrurile astea care presupun a fi în fața oamenilor. De fapt, cred că pentru nimeni nu este ușor, chiar și pentru extrovertiți. Mă simt ca un elastic care a fost întins prea mult în exterior, iar acum îi dau drumul și sunt trasă înapoi, spre interior, spre solitudine, pentru a mă reîncărca. Nu fac schimbări majore, nu plec în lume, sunt tot „acasă”, dar trebuie să fac niște reamenajări interioare 🙂

O curățenie generală

Astfel, anul acesta am făcut o „curățenie generală” în munca mea, cu scopul de a vedea ce păstrez, la ce renunț, ce restrâng. Cred că e necesară o astfel de reevaluare și reașezare din când în când. Poate că am vrut să fac prea multe – fotografie, scris, tururi ghidate, ateliere (m-am apucat și de muzică, chiar). Simt nevoia unei simplificări. Astfel, am decis ca pentru un timp (anul acesta?), toate activitățile mele care presupun a sta în fața oamenilor, respectiv atelierele și tururile ghidate (dar și lansări, expoziții, participări la festivaluri și alte evenimente de acest gen), să le fac mai rar, doar atunci când aleg eu, ci nu la orice solicitare a clienților (și ce greu e să spun „nu”). De asemenea, îmi propun să stau mai puțin pe internet și social media, o altă cauză a oboselii minții.

E adevărat că și situația pe piață s-a schimbat și asta m-a silit să-mi reevaluez munca. Cu toate aceste scumpiri și incertitudinea ce a caracterizat ultimii ani, oamenii sunt mai puțin dispuși să cheltuie pe activități creative. Toți ne-am restrâns, ne drămuim mai atent resursele financiare și de timp, și eu simt asta. Au fost multe falimente, nu doar în afacerile creative. Dacă afaceri sau proiecte mult mai mari și de succes ca mine au dat faliment, ce să mai spun eu, care sunt așa mică?

Un nou început… al câtelea?

Deci, dacă atât din necesități interioare, cât și din motive exterioare, care nu țin de mine, trebuie să-mi restrâng munca, atunci ce-mi mai rămâne? Trebuie să-mi caut un job. Tot anul acesta m-am gândit ce să fac și încotro să mă îndrept. Pentru că voiam să lucrez ceva care totuși are relevanță pentru mine, dar care să-mi permită să fac și activitățile care mă pasionează în afară. N-a fost o decizie ușoară. Mult timp am perceput-o ca pe un eșec. Parcă tot ce am făcut în ultimii zece ani nu a fost încununat de succes până la urmă… iar asta mă face să mă gândesc la ce înseamnă succesul de fapt (voi mai povesti despre asta, probabil). Pe de altă parte, m-am și identificat mult cu munca mea și era greu să renunț la ea. Însă știu că e hotărârea bună. Pentru o perioadă, cel puțin.

Din toamnă m-am angajat, într-o asociație foarte faină, cu care am mai colaborat înainte și mă bucur pentru această ocazie. Dar, cum spuneam și mai sus, chiar și atunci când ni se întâmplă lucruri bune, avem nevoie de un timp de adaptare. Iar eu încă mă adaptez cu noul ritm și nu mi-e ușor.

Cam pe aici sunt. Acestea sunt hotărârile mele, acum să vedem ce-mi va mai pune înainte Dumnezeu în noul an, pentru că nu pot eu controla totul.

O altfel de retrospectivă

Am scris și această retrospectivă 2022 la Liternet, care vorbește despre celaltă față a monedei… „succesului”. Una nu este completă fără cealaltă. Și îmi doresc ca și în continuare să încerc să păstrez această onestitate, în scris, în social media, în vorbire, în comportament, în viața reală.

Închei cu o fotografie pe care am făcut-o la final de 2022 pentru proiectul City of light și pe care o consider reprezentativă pentru acest an. Îmi place acest amestec de lumină și întuneric (cele două fețe ale monedei?) frumusețea și finețea volutelor (sufletești?) care se relevează în umbre, un alb-negru care totuși privit atent are și culori delicate, toate convergând spre lumină, într-un urcuș improbabil.

PS: Dacă doriți să primiți scrisori pe email de la mine, adică texte personale, mai informale decât ce scriu pe blog sau în rest, destul de rare (doar sunt scrisori), abonați-vă aici.

Categories:

Tags:

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vrei sa primesti SCRISORI de la mine?
Arhiva