Retrospective

Retrospectiva 2014

* ATENŢIE! Urmează articol lung fără poze :)

De obicei fac retrospectiva aceasta la sfârşitul anului, acum sunt un pic în întârziere. De ce? Păi o dată pentru că sfârşitul anului a fost foarte aglomerat în evenimente, a părut într-adevăr ca un sfârşit din multe puncte de vedere. Iar asta a făcut loc pentru lucruri noi, astfel încât începutul anului a fost într-adevăr ca un nou început.

Şi poate că asta am învăţat cel mai mult în anul ce a trecut, că până nu închei cu adevărat ceva, nu poţi începe ceva nou. Iar a încheia ceva nu înseamnă a părăsi (sau schimba) o persoană, un job, un apartament, o ţară (de multe ori, tocmai schimbările în plan material ne distrag atenţia de la adevăratele schimbări pe care ar trebui să le facem). A încheia ceva înseamnă a tăia legăturile din mintea şi inima noastră care ne ţin de multe ori legaţi ani şi ani de zile după ce am părăsit fizic ceva sau pe cineva. Astea sunt adevăratele sfârşituri, şi sunt foarte grele. Dar şi foarte eliberatoare. Pentru că a legăturile acestea sunt atâta de puternice, şi tocmai pentru că sunt invizibile, avem tendinţa să trăim cu ele ca şi cum nu ar exista şi să credem că suntem liberi. Se tot spune să trăieşti în prezent, să te bucuri de prezent, carpe diem. Dar nu poţi trăi în prezent atâta timp cât eşti legat cu fire invizibile de trecut, cât nu ai lăsat în urmă şi ai închis cu bine şi împăcare trecutul. Şi atâta timp cât nu ai înlăturat din rădăcină tiparele, modelele inconştiente după care ai trăit toată viaţa.

Curăţenie generală

E ca şi cum ai face curat într-o casă unde s-au adunat multe vechituri, unde nu a mai fost curăţat praful prin cotloane, unde cămările şi dulapurile sunt pline, dar nici nu mai ştii ce e în fundul lor, rafturile si sertarele dau pe afară de obiecte, hârtii, bileţele, suveniruri şi amintiri. Şi ai vrea să faci ordine, să pui lucruri noi, dar cumva nu arată niciodată  curat sau nou. Iar o dată ce te hotărăşti să faci cu adevărat curat, trebuie scos totul la iveală, trebuie să decizi ce păstrezi, de ce nu mai ai nevoie, să rearanjezi totul, să arunci ce nu-ţi mai foloseşte, să cureţi bine totul. Nu e uşor, pentru că un timp, nu faci decât să te îneci în praf, să descoperi lucruri care nu-ţi plac, să stai zile în şir printre mormane de lucruri care-ţi stârnesc amintiri şi emoţii, de care nu te poţi decide să te desparţi. Dar o dată curăţat spaţiul, este într-adevăr loc pentru a intra lumina, aerul curat, lucruri noi, pe care probabil că ţi le doreai de mult, dar nicicum nu se “întâmplau”. Cu toate că nu ţine de noi să facem să se întâmple ceva în viaţa noastră, mă refer la lucrurile importante (deşi totul în jurul nostru vrea să ne facă să credem asta, că suntem atotputernici şi controlăm totul), totuşi trebuie să facem partea noastră de muncă, de efort. Iar apoi să lăsăm să se întâmple. Căci nimic nu se “întâmplă” pur şi simplu. E aşa zisa “lucrare împreună” într om şi divinitate, în orice formă veţi vrea să o concepeţi.

Am ales comparaţia aceasta a curăţeniei pentru că asta am făcut în ultimii trei-patru ani. Curăţenie generală în viaţa mea. Şi am văzut foarte clar, că asta era cel mai important lucru pe care-l putem face. Să curăţ spaţiul interior şi exterior pentru a lăsa loc… să se “întâmple”. A fost o mare şi grea muncă aceasta, şi mai este, dar acum în sfârşit încep să văd roadele acestei munci, nu mai e doar greul. Şi dacă ar fi acum să trimit un mesaj mie de acum patru ani sau zece ani, şi în acest fel pentru toţi cei care au început să meargă pe acest drum, să facă această muncă, sau nu au început şi se tem să-şi piardă confortul certitudinilor, sau se simt pierduţi şi că nu mai văd capătul sau încotro se îndreaptă, este, o dată, că cere mult curaj pentru a o apuca pe această cale şi eşti mai puternică decât crezi, apoi, mergi înainte oricât de greu ar fi, nu te întoarce din drum, şi vei primi şi ajutor în formele cele mai neaşteptate şi frumoase posibile, nu suntem singuri, apoi răbdare, pentru că cere timp toată această muncă (şi nu se va termina de fapt niciodată, doar că în timp va deveni mai uşoară doar pentru că o vei cunoaşte mai bine), şi apoi acceptare şi dragoste pentru procesul în sine, pentru tine, exact aşa cum esti în momentul prezent.

A îmbătrâni e frumos

Anul acesta am împlinit 37 de ani şi m-am gândit ce fain e să îmbătrâneşti. Dacă alegi să trăieşti conştient, întru adevăr şi bine, mai aproape de partea spirituală decât de cea materială, să faci acea curăţenie, să încerci să vezi un sens mai adânc în tot ce ţi se întâmplă, mergi înainte, înfruntând greul cu inima sus orice ar fi, pentru că acest drum este şi va fi greu întotdeauna, pe măsură ce trec anii, tot mai mult se adună roadele. Şi mi-am dat seama că acest lucru nu-l poţi face la 20 de ani. Vine doar în timp, cu trecerea anilor. Şi e necesară şi etapa aceea de căutare, de încercări, de sfâşieri şi pierderi, de rătăcire (aparentă), face parte din drum. Eu simt că doar după 33 de ani am început să descopăr cine sunt eu cu adevărat şi să trăiesc ca atare. De aceea zic că e fain să îmbătrâneşti. Poate că mulţi regretă “tinereţea”, vorbesc cu nostalgie acele “vremuri bune”, dar hai mai bine să ne bucurăm de maturitate si de toate roadele bune pe care le aduce.

Cuvântul anului

Şi uite că am scris atâta şi am tot vorbit de adevăr şi de a fi conştient şi tot nu am zis care e motivul principal pentru care am tot întârziat cu această retrospectivă. V-am mai zis că de câţiva ani fac exerciţiul acesta ca la începutul fiecărui an să aleg un cuvânt al anului. E un exerciţiu foarte puternic şi cumva acest cuvânt vine la mine, subconştientul imi trimite cuvântul potrivit, sub semnul căruia va sta anul ce vine. Un cuvânt care mă face să cresc, mă provoacă, e ceva de care am nevoie sau trebuie să găsesc în mine. Iar acum amânam să fac retrospectiva pentru că îmi era un pic ruşine de cuvântul meu. Oare ce va zice lumea? Pffff… Păi şi cuvântul anului trecut mi s-a părut că suna…hm, manelistic :) aşa că despre cel de anul acesta ce să mai spun, e ca desprins din telenovele, din reclame, din sloganuri motivaţionale penibile. Ok, ok, nu mai divaghez, îl spun. PASIUNE.

Să detaliez puţin. Eu asta îmi doream cel mai mult, să trăiesc cu pasiune, adică cu toată fiinţa mea, cu inima deschisă. Orice aş face, să dau tot, să nu mai fac lucruri cu jumătate de măsură, fie că e în ce lucrez, ce creez, ce decizii iau, cum îmi petrec timpul, cum relaţionez cu oamenii. Să nu-mi mai fie frică, să nu mă mai protejez, să spun şi să trăiesc adevărul meu. Pasiunea înseamnă pentru mine entuziasm, e opusul fricii şi al confortului, e acea dragoste de viaţă. În mod ciudat, noi oamenii depunem atâta efort şi timp şi energie pentru a obţine confortul, bunăstarea, siguranţa (emotionale si materiale), dar…nu asta ne face împliniţi sau bucuroşi. Pasiunea înseamnă şi a uita de mine atunci când fac ceva. Şi mai înseamnă a uita de mine făcând pentru alţii.

A căuta în direcţii greşite

Ştiu că acest cuvânt e probabil cel mai des asociat cu pasiunea fizică, sexuală. Şi nu vreau să mă fac că plouă şi să ocolesc subiectul, aşa, făcând pe intelectuala cu teoriile mele :) Pare un subiect foarte uşor şi pe toate gardurile. De ce? Păi dacă ne uităm în jurul nostru, vedem peste tot exprimări evidente şi de multe ori exacerbate ale sexualităţii, verbal, vizual, gestic, fizic. În reclame, filme, spectacole, muzică, videoclipuri, televizor, internet, pe stradă. Nu cred că-i problema că sunt eu pudică sau conservatoare. Dar e prea mult. S-a spus deja că sexul vinde. Şi totul în jur pare să ne transmită neîncetat conexiunea plăcere fizică = fericire, şi mai departe, ca o paranteză voalata (sau nu prea) = consum. Oricât de conştienţi am fi de asta, nimeni nu e imun. Cred că problema e că simţurile se “tocesc”, adică cu cât suntem expuşi mai mult la un stimul, cu atât ne obişnuim cu el, şi vom avea nevoie de mai mult pentru a simţi plăcere. Sau ceva, până la urmă. (Mi-a venit în minte acum exemplul lui Dorian Gray.) Cred că atunci când ne concentrăm exclusiv asupra plăcerii, e o cale sigură spre veşnică nemulţumire, pentru că acea plăcere trece şi nu lasă prea mare lucru în urmă, decât o foame mai mare care duce spre şi mai mult consum. Şi asta e direcţia în care indică societatea. Şi nu mi se pare că e calea spre bucurie adevărată sau spre împlinirea si menirea noastră ca oameni.

Şi apoi, de multe ori, să fim sinceri, pasiunea sexuală, de care se vorbeşte atât că ar trebui să o avem, că dacă nu vai vai, nu suntem împliniţi şi fericiţi (şi da, e ceva normal şi firesc şi fain, doar că nu e asta cheia împlinirii. cred eu, cel puţin, atât cât pot gândi eu), de multe ori ne conduce în direcţii greşite. Ne face să confundăm senzaţiile cu sentimentele şi ne ghidează spre anumiţi oameni pe care credem că-i iubim dar poate că nu sunt ce e mai bun pentru noi sau noi pentru ei (deşi poate şi asta e parte din lecţiile pe care trebuie să le învăţăm. ŞI dacă suntem atenţi la ce fel de oameni atragem sau de care suntem atraşi, ne poate spune foarte mult despre noi). Sau ne face sa trecem pe lângă oameni care ar putea fi importanţi, doar pentru că nu sunt “atractivi”. De multe ori ne conduce spre dependenţă, obsesie şi suferinţă, spre a “consuma” oamenii. De multe ori ne face să fim foarte ancoraţi în planul material şi instinctual al existenţei. Şi îi tragem şi pe alţii după noi. Sau ne face să ne îndreptăm atenţia spre exterior, spre căutarea unei persoane, aşteptând de la ea/el să ne împlinească, în loc să căutăm în noi înşine. Sau poate că ne face să uităm ce bucurie e să fii simplu şi curat în legătura cu alt om. Cred că toate acestea îndepărtează de la adevărata pasiune.

Din nou la muncă şi la curăţenie

Iar ce am descoperit eu, oarecum paradoxal, în legătură cu acest cuvânt al anului, cu pasiunea, e că de fapt nu-ţi poţi propune asta. Toţi ne dorim probabil să avem în viaţă fericire, bucurie, pasiune, iubire doar că nu îţi poţi face din asta un scop. Acestea sunt de fapt produsul secundar al felului în care alegem să ne trăim viaţa. De fapt, am aflat că singurul lucru care mi-l pot propune, care ţine de mine, este să fac acea curăţenie în interiorul meu. Adică dacă vreau pasiune şi bucurie trebuie să muncesc. Şi distracţia unde e în toată povestea asta? Păi cam aşa, trebuie să-mi propun să duc greul şi disciplina acestei munci de curăţenie şi eliberare, care de cele mai multe ori numai plăcută nu este. E greu să fii liber. Pentru că atunci eşti pe deplin responsabil de viaţa ta. Nu mai poţi da vina pe nimeni. Oare de ce mi-aş propune să îmi iau câţiva ani din viaţă ca să trec prin acest greu şi apoi toată viaţa să fiu atentă şi să muncesc la asta în continuare? Pentru că nu e altceva mai bun de făcut. E cel mai important lucru pe care-l putem face în viaţa asta. Cred eu. Şi atunci poate că prin viaţa pe care o ducem putem aduce ceva bun în lumea asta, şi această contribuţie nu trebuie să fie ceva major sau recunoscut public. Unii oameni trăiesc neştiuţi şi fără a trâmbiţa sau conştientiza prea mult binele pe care l-au făcut, însă au un impact mare, în bine, în viaţa poate doar a unui singur om, şi asta e de ajuns.

Şi ce înseamnă această curăţenie? Să dau toate piedicile la o parte, să mătur reziduurile trecutului, condiţionările familiei şi societăţii, propriile tipare şi scenarii pe care le-am construit şi pe care le-am tot repetat ani de-a rândul, lucruri nerezolvate din trecut, durerile iubirilor trecute, reproşurile faţă de părinţi, rănile lăsate de lucrurile nespuse celor care au murit, resentimentele şi mânia  faţă de cei în viaţă, să iert şi să-mi cer iertare din toată inima. Sau, cum spuneam la început, să rup acele legături invizibile care ne ţin legaţi de oameni sau evenimente din trecut pentru a putea trăi în prezent. Ca să vă dau un exemplu, mi-am dat seama târziu că pentru mine a fost infinit mai uşor să plec într-o ţară străină unde nu cunoşteam pe nimeni (deşi aparent asta cerea mare curaj pentru care lumea mă admira), decât să rămân în locul unde am trăit aproape toată viaţa şi să spun adevărul despre mine, să îmi construiesc o viaţă care să reflecte cine sunt cu adevărat, să stau faţă în faţă cu părinţii mei sau cu foşti prieteni şi să avem o conversaţie adevărată şi împăcată, în care să spunem TOT, să iertăm şi să mergem mai departe cu inima şi mintea uşoară. Mă gândeam că am tot citit în ultima vreme de oameni care s-au vindecat miraculos de boli grele, cronice sau de cancer, fără tratamente, doar întorcându-se şi analizându-şi viaţa şi toate lucrurile neîncheiate, iertând şi făcând pace, lăsând într-un final în urmă regrete, resentimente, furie, dureri şi răni psihice care s-au inscripţionat in corpul lor şi au provocat boala. Dar poate că putem să facem asta şi fără ameninţarea unei boli.

Şi încă ceva despre curăţenie: depinde doar de noi să o facem, însă nu o putem face doar singuri. Cred că această curăţenie trebuie făcută pe toate planurile, atât cele văzute, cât şi cele nevăzute. Adică pe plan fizic (corpul), pe plan mental (gânduri), pe plan psihic sau psihologic (emoţii, sentimente) şi pe plan spiritual sau duhovnicesc (sufletul). Iar unele “mizerii” s-au adunat de generaţii care nu au făcut curăţenie înaintea noastră, şi pur şi simplu e prea mult pentru noi să le curăţăm singuri. Cum spuneam mai devreme, e lucrarea omului, şi lucrarea lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne facem partea noastră.

Şi ce e interesant, e că odată ce facem această curăţenie, se eliberează practic spaţiul în interiorul nostru, iar în acest spaţiu năvălesc fără să ne mai dăm seama sau să le căutăm, pasiunea, bucuria, iubirea, lumina…

Aşa că vă invit şi pe voi la curăţenie :)

Cuvinte noi

Şi în final, aş vrea să vorbesc despre cuvântul acestui an. De fapt sunt două.

Unul este Liberă. Sau Libertate. Aş vrea să detaliez un pic, pentru a se înţelege mai bine. Eu cred că libertate nu înseamnă a face ce vreau, a trăi după capul meu şi doar pentru mine, ci este starea de a fi liberă în mintea, inima şi cugetul meu. Liberă de gânduri rele, liberă de condiţionări şi reacţii automate, liberă de păcat, liberă de tipare, liberă de frică, liberă de bariere emoţionale, liberă de dependenţă, liberă de trecut. Poate părea ciudat că am ales cuvântul acesta tocmai pentru că anul acesta cred că voi lucra la construirea unei relaţii, dar şi la a trăi mai puţin pentru mine. Adică aş vrea să dăruiesc şi să ajut mai mult. Şi apoi, eu aşa aş vrea să iubesc, liberă cum am scris mai sus, lăsându-i aceeaşi libertate celuilalt şi încurajându-l spre acea libertate.

Şi la câteva zile după ce am ales acest cuvânt, mi-a mai venit unul, la fel de important. Smerenie

Pentru că libertatea şi starea de bine te poate înălţa, îţi poate hrăni mândria, te poate face să uiţi să mulţumeşti sau să te dedici practicii spirituale (pentru mine rugăciunea, dar poate pentru voi e altceva, dacă e) cu aceeaşi dedicaţie, te poate face să te simţi grozav şi atotputernic şi că e doar meritul tău pentru binele care ţi se întâmplă. Şi de aceea, am ales ca anul acesta să stea şi sub semnul smereniei.

Gata, am ajuns şi la final. Va urma şi o retrospectivă a anului 2014  în imagini.

Dacă doriţi, alegeţi-va şi voi un cuvânt al anului. Şi dacă vreţi să-l împărtăşiti cu mine sau cu ceilalţi, m-aş bucura :)

2 thoughts on “Retrospectiva 2014

  1. Chiar acum o saptamana mi-am ales si eu cuvantul anului, in cazul meu de vorbitoare de romglish cuvintele astea vin in engleza … 2015 e anul lui “do”. Vreau sa ma concentrez pe facut, trebuie sa duc la bun sfarsit lucruri incepute si sa transform visele in fapte.
    Acum doi ani a fost prima data cand mi-am ales cuvantul anului si a fost “Dare” (stiu tot in engleza e dar, asa imi vin in minte si prefer sa le pastrez asa) si anul acela a fost anul in care am indraznit cel mai mult, anul iesitului din zona de confort, anul experientelor altfel si un an de care imi amintesc cu mare drag. Interesant e ca o data ales cuvantul, am uitat de el mult vreme si totusi, cumva, mintea mea a fost setata sa functioneze asa, sa indrazneasca. Sper sa fie la fel si in 2015 :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *