Monthly Archives: September 2012

O propozitie pe zi

Motto: What you do every day matters more than what you do once in a while (Gretchen Rubin*)

 

– Vreau să fac un proiect de 365 de zile, în care să fac o poză şi să scriu ceva, măcar un rând, în fiecare zi. Am câteva idei de proiecte de genul ăsta care cred că ar ieşi foarte fain…

– Dar nu o să reuşeşti să te ţii de asta. Chiar în fiecare zi! poate aşa, din când în când…

– De ce nu? Dacă chiar îmi propun ceva o să mă ţin de treabă. Am mai făcut-o.

– Da…posibil. Dar totuşi, ştii că de multe ori nu ai chef de ieşit la fotografiat sau de socializat…Poate acum ţi se par ideile faine, dar să faci ceva zi de zi devine o corvoadă, o obligaţie de care deabia aştepţi să scapi. În plus, ştii cum e, că după un timp îţi pierzi motivaţia şi te întrebi la ce foloseşte şi de ce naiba fac asta?!

– Da, aşa e…

 

Am purtat conversaţiile acestea în mintea mea de câteva zeci de ori, sunt sigură că şi voi. Şi da, mi-aş dori să fac cel puţin un proiect foto de 365 de zile, dar… este încă în aşteptare. Cred că asta este cel mai greu, să facem ceva în mod regulat, fie că este să învăţăm ceva, să mergem la alergat, să ne ţinem de o cură de slăbire sau de rezoluţii de viaţă sănătoasă, să renunţăm la fumat sau la prea mult stat la calculator, să avem grijă de cineva, sau poate şi mai greu, să ne schimbăm un obicei, modul de a gândi, de a ne comporta etc. Dar cred că aţi observat şi voi că doar cu mici acţiuni zilnice putem construi ceva în timp, decât cu eforturi mari făcute rar.

Nici eu nu reuşesc întotdeauna să mă ţin de ideile şi planurile mele, dar…iată încă o încercare :) Am început să scriu o propoziţie pe zi şi vreau să continui timp de 365 de zile. Aş fi vrut să fac asta şi cu fotografiile, însă deocamdată nu. (fotografiile care însoţesc textul sunt făcute mai demult). M-am apucat chiar în ziua în care mi-a venit ideea (3 septembrie, că doar nu trebuie să aştept 1 ianuarie pentru a începe ceva, nu?). Aşa că scriu în fiecare zi un gând concentrat ce mi-a rămas din ziua respectivă. Acum când le recitesc, îmi sună cam pretenţios de parca vezi bine as fi scos eu niste maxime (si chiar nu e cazul :) sau prea serios sau uneori prea banal. Hmmm…poate ar trebui să le ţin doar pentru mine… dar ca de obicei aici pe blog, m-am gândit să împărtăşesc câte ceva din gândurile sau experienţele mele (oricum ar părea sau ar suna) cred că sunt lucruri la care v-aţi gândit şi voi.

3 Septembrie: De câte ori te simţi atacat, rănit sau vulnerabil, fereşte-te de reacţiile tipice de apărare, adică nu îţi pune un scut, nu reacţiona agresiv înapoi sau nu te agăţa de ceva sau cineva, căci nu te va ajuta cu nimic, poate doar îţi va da iluzia că te simţi mai bine pe moment.

 "conversatie"

4 Septembrie: Spune lucurilor pe nume, sincer, calm, fără acuzaţii sau victimizare

5 Spetembrie: Scrie. Chiar si dacă e doar pentru tine. O sa vezi lucrurile mai clar.

6 Septembrie: Începe un proiect personal

7 Septembrie: Aşează-te pe o bancă în parc la soare, închide ochii, nu te gândi la nimic, simte căldura soarelui pe piele

8 Septembrie: Pune intreaga energie si concentrare in munca ta, oricare ar fi ea
sau
Joaca-te

9 Septembrie: E ok să plângi sau să fii trist uneori, nu trebuie să fugi de asta cu orice preţ (dar în momentele acelea ai rabdare cu tine, nu acţiona sub impulsul lor)

10 Septembrie: Devin-o conştient de modurile tale negative de gândire şi renunţă la ele, căci ele sunt cele care determină cât de bună sau de rea îţi va fi viaţa.

 

11 Septembrie: Fă yoga sau meditaţie sau rugăciune

12 Septembrie: Ia-ţi o zi liberă în mijlocul săptămânii şi fă doar lucruri care îţi plac sau nu fă absolut nimic, în nici un caz nu bifa chestii administrative de pe o listă (PS: şi nu trebuie nici măcar să postezi asta ca status pe facebook, dacă nici nu deschizi calculatorul o să fie şi mai bine)

13 Septembrie: Totul depinde de perspectiva din care privim lucrurile din viaţa noastră, şi oricât de imposibil ar părea, perspectiva aceasta o alegem noi, deci o putem şi schimba.

 

14 Septembrie: Oamenii nu sunt mijloace pentru atingerea fericirii noastre personale.

(sau altfel spus: Oamenii nu sunt făcuţi ca să ne îdeplinească dorinţele şi să se comporte conform aşteptărilor noastre, iar dacă nu o fac, suntem răniţi sau nervoşi sau neînţeleşi. Sau: Atunci când îmi concentrez întreaga atenţie pe persoana din faţa mea, ci nu pe ce este în mintea mea, pe dorinţele, aşteptările mele sau a mă simţi eu bine, atunci văd cu adevărat persoana aceasta, o ascult cu adevărat, există o conexiune reală.)

 

15 Septembrie: Nu fă lucruri din politeţe sau pentru că alţii se aşteaptă să le faci.

16 Septembrie: Fericirea nu durează pentru totdeauna, dar nici tristeţea, totul este în perpetuă schimbare şi transformare şi trebuie să le acceptăm pe toate, fara sa ne agatam de ele sau sa ne impietrim

 

17 Septembrie: Spune adevărul şi cere adevărul, oricât de greu şi necomfortabil ar părea

18 Septembrie: Poartă-te cu bunătate, acceptare şi compasiune fată de tine însuţi, mai ales în momentele când nu „arăţi” aşa de bine în ochii tăi (aşa vei sti să te porţi cu bunătate şi compasiune şi faţă de ceilalţi)

19 Septembrie: Uită-te cu atenţie şi sinceritate la tine pentru a căuta ce poţi învăţa din situaţiile din viaţa ta când ai fost rănit sau nefericit; cel mai adesea spun ceva despre tine şi nu cât de naşpa e viaţa sau ceilalţi oameni.

(sau: Întâlnim oameni şi ni se întâmplă lucruri care ne rănesc şi ne dau peste cap, dar în momentele acelea, dacă reuşim să privim dincolo de durere, înţelegem că asta se întâmplă pentru că trebuie să fim zguduiţi pentru a vedea şi a învăţa ceva despre noi şi despre acele lucruri din noi care ne blochează şi ne fac să repetăm mereu acelaşi model, şi astfel să ne determine să ne schimbăm)

20 Septembrie: Frica (de eşec, de a fi rănit, de a încerca, de a renunţa, de oameni) este cel mai mare duşman al nostru; ea este adevărata piedică în calea împlinirii noastre

21 Septembrie: Fă muncă de voluntariat

22 Septembrie: Uneori avem nevoie de ajutor şi e ok să-l cerem şi să-l primim, deşi pentru unii dintre noi pare mai greu să primim decât să dăruim

 

23 Septembrie: Mergi într-o plimbare/excursie în natură (chiar şi pentru câteva ore), departe de oraş, umblă pe dealuri, priveşte norii, mănâncă fragi, miroase menta salbatica, culege macese, ascultă vântul foşnind printre frunze sau leneveşte în iarbă

24 Septembrie: Învaţă să te accepţi, cu părţile bune şi rele, în zilele tale mai bune sau mai rele şi ai încredere că şi ceilalţi oameni (care sunt importanţi pentru tine) te vor accepta aşa cum eşti (şi ei la rândul lor au defectele, ciudăţeniile şi părţile lor minunate)

 

25 Septembrie: Întotdeauna vor fi oameni care apreciază şi care nu apreciază ce faci şi ce eşti, dar nu trebuie sa-ti iei motivatia din asta

26 Septembrie: Vorbeşte cu oameni necunoscuţi (şi mai mult ascultă decât să vorbeşti)

27 Septembrie: Când te ierţi pentru lucrurile pe care le-ai făcut greşit (sau crezi că le-ai făcut greşit) în trecut, atunci există speranţa de a face lucrurile diferit în prezent şi viitor

 

28 Septembrie:  Pentru tine, care citeşti: dacă doreşti, scrie un gând-rând , orice ar fi, care ţi-a rămas din ziua de astăzi în secţiunea de comentarii de mai jos

 

 * Gretchen Rubin are o carte în care a scris o propoziţie pe zi timp de cinci (!!!) ani

[green]Aboneaza-te la Newsletter[/green]                 [blue] Viziteaza pagina mea de facebook[/blue]

Fotografia de marti #30

O fotografie realizata anul trecut cam in aceasta perioada la Oostende, in Belgia, la Marea Nordului. Tocmai am inscris-o la concursul de fotografie Black and White Spider Awards. Sa-mi tineti pumnii :)

[green]Aboneaza-te la Newsletter[/green]                                         [blue] Viziteaza pagina mea de facebook[/blue]

Lisabona si cealalta fata a calatoritului

Motto: Looking at color pictures in magazines of people having fun on the beach, many of us earnestly wish that life could be that good (Pema Chodron)

 

 

"easy living"

– De unde eşti?

– America

– Şi tu?

– Germania

– Noua Zeelandă

– Australia

– România

– Anglia"Lisabona"

Mâncam cârnaţi prăjiţi, beam vin portughez şi vorbeam despre diferenţele culturale. Cum e  la mine în ţară, cum e la tine, cum se zice noroc sau eşti frumoasă. De unde vii, de cât timp călătoreşti şi încotro mergi, întrebări repetate în toate hostelurile din lume, după care de multe ori găseşti că nu mai ai nimic de spus şi treci la următorul călător, ca la un fel de speed dating.

"graffiti"

Americanca de 19 ani plecată în turul Europei, cu ochi mari verzi, bucle pe care-ţi venea să le înfăşori pe deget si o pălărie cu boruri mici de hipster, care flirta cu recepţionerii şi părea că e cea mai bună prietenă cu toţi pe care-i întâlnea la hostel. Două surori nemţoaice, îmbrăcate în negru, studente la arte, cu care am împărţit de câteva ori micul dejun greu de la hostel, cu ouă prăjite, pâine cu gem şi o cafea călâie, după care ne venea să tot stăm pe pernele mari şi colorate de la recepţie şi să moţăim, în loc să vizităm oraşul. Doi australieni îndesaţi, cu spate lat şi tricouri cu guler în V care ne spuneau poveşti cu rechini şi altfel cât de plictisitor este în Australia (it’s fucking big and desert, not like Europe, where you can visit three countries in a week). Două franţuzoaice cu ochelari, îmbrăcate sport, din care doar una mai participa la conversaţii într-o engleză cu un accent francez atât de puternic încât nu prea erai sigur ce limbă vorbeşte. Un cuplu de neo-zeelandezi care erau atât de extenuaţi după aproape un an de călătorit prin lume, că nu mai aveau energia şi dorinţa să mai descopere încă un oraş, şi încercau să-şi găsească un loc liniştit la hostel unde să se poată uita la un film pe laptop. O nemţoaică superbă şi ilegal de tânără, cu ochi albaştri, păr lung blond şi un zâmbet de reclame, în jurul căreia roiau toţi băieţii. Două americance cu trăsături asiatice, minione ca nişte fetiţe de generală, cu rochiţe scurte şi cu pielea atât de arsă de soarele sudic, că deabia puteau să doarmă noaptea (imparteam cu ele aceeasi camera mixta de 8 persoane cu paturi suprapuse, de aceea stiu)."Lisabona"

Călători de unii singuri ale căror drumuri se intersectează pentru câteva ore sau zile, împărtăşesc nişte sticle, poze, gânduri, impresii, poveşti vesele cu aventuri din călătorii, conversaţii din care rămâi sau nu cu ceva, râsete, flirturi, ca apoi să nu se mai vadă niciodată. Decât poate să mai schimbe un comentariu sau un like pe facebook.

Dar în seara aceea beam vin şi mâncam cârnaţi prăjiţi cu vreo 15 oameni în living room la hostel. Eram în Lisabona, dar am fi putut fi oriunde. Cu cât beam mai mult vin cu atât diferenţele culturale se estompau, conversaţiile curgeau, abilităţile de a vorbi limbi străine se îmbunătăţeau şi râsetele răsunau tot mai tare. Şi dintr-o dată a revenit sentimentul acela intens de înstrăinare pe care îl simţisem cu câteva zile în urmă pe dig la ocean.

"nori"

Aş putea spune atâtea despre Lisabona, cât de GROZAV a fost: cartierul Alfama plin de graffiti, scări de piatră încolăcite, rufe atârnate pe sârme, biserici mici şi colorate, mâtze leneşe sau curioase, pasteis care ţi se topeau în gură, tramvaiele vechi, galbene, ticsite de turişti, care se zgâlţâiau din toate încheieturile în timp ce urcau străzile abrupte în Lisabona, lecţiile de surfing la ocean cu un instructor bronzat şi atletic ca în filme, minunăţia de castele crenelate şi colorate răspândite pe dealuri prin păduri de la Sintra, grădinile de la Belem şi monumentul impunător al lui Columb, cântăreţii de fado dintr-un bar cu lumină roşie din Alfama, plaja izolată şi aproape pustie de la Cascais, oceanul cu valuri puternice care mă dărâmau, mă legănau, mă umpleau de spumă catifelată, ca apoi să zac pe nisipul fierbite toropită,

"Lisabona"

festivalul de muzică în aer liber din Jardim da Estrela unde m-am mişcat şi eu în ritmuri de afro beats cu mulţimea, dar poate cel mai mult mi-a rămas în minte ziua care nu a  avut nimic deosebit, incoloră ca cerul cu nori albi pictaţi, atârnând deasupra oceanului gri, cu vânt care făcea să-mi îngheţe picioarele în sandale şi îmi încâlcea părul, cu stropi de ploaie care până la urmă s-au transformat într-o răpăială intensă, plimbarea fără ţintă în spaţiile largi, deschise şi goale care aprope-mi creau agorafobie din jurul Oceanario (cel mai mare acvariu din Europa) pe care nu l-am vizitat, pe digul cu balustradă albă ce se întindea la nesfârşit de-a lungul apei.

Acolo m-a izbit puternic ideea că uneori călătorim pentru a ne distrage atenţia (şi tot pe aceeaşi temă, poate vrei să citeşti şi articolul acesta). Că în sens mai larg, căutam în exterior ce ar trebui să căutam în interior. Că fericirea – sau cum s-o numi senzaţia aceea de bine pe care o tot căutăm fără încetare – nu vine din exterior (deşi poate fi influenţată de întâmplări exterioare), ci din felul cum ne raportăm la ce ni se întâmplă zi de zi, din capacitatea noastră de a simţi profund legătura cu lucrurile, întâmplările şi oamenii care vin în calea noastră, din capacitatea de a fi prezent şi a nu trai mereu urmărind altă ţintă, altă dorinţă, altă destinaţie, din capacitatea de a accepta, a aprecia şi a  fi recunoscător, din a înţelege că viaţa nu e făcută dintr-o fericire durabilă pe care să o încerci să o atingi prin tot felul de mijloace. Şi atunci poate că în unele momente ne izbeşte lipsa de sens a tot, dar e ok, şi asta face parte din joc.

Deh, poate aş fi putut continua atunci în seara aceea să beau vin cu noi mei prieteni internaţionali şi să-mi zic că mă distrez şi să nu ridic vălul care acoperă lucrurile. Tu ce ai face?

PS: Şi pentru a elimina orice confuzii, trebuie să spun că nu sunt împotriva călătoritului, dimpotrivă, dar depinde aşa de mult cum şi de ce o faci.

Fotografia de marti #29

"teatrul de papusi"

La teatrul de papusi :)

 …asta pentru ca se sfarseste august, vine toamna, scoala, gradinita… ce fain era pe atunci, cand aveam atata imaginatie si capacitate de a fi uimiti de… niste carpe colorate in spatele unui paravan :)

 

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]                  [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Unu sau Doi?

"doi"

De ce când vedem o fotografie cu un copac pe un deal îl asociem cu singurătate sau izolare, ci nu de exemplu cu unicitate sau curajul de a urma propria cale? De ce când vedem o fotografie cu doi porumbei pe o sârmă zâmbim involuntar? De ce doi ne duce cu gândul la pereche, simetrie, cuplu, armonie şi nu la ambivalenţă, conflict, opoziţie, dualitate? E doar o problemă de interpretare. Sau mai bine zis, de asocierile pe care le-am dezvoltat/învăţat în timp (sau le-am văzut de atâtea ori în jurul nostru, în familie sau în societate), prin care interpretăm lumea înconjurătoare şi propria viaţă. De multe ori mă surprinde cât de mare este puterea acestor asocieri, etichete, moduri/modele de gândire pe care le folosim involuntar, le luăm de bune, ca şi cum ar fi adevărul cu a mare, fără să le mai chestionăm. Oare cum ar arăta realitatea dacă am da jos aceşti “ochelari” prin care o privim sau am înceta să ne asteptam să fie exact cum vrem noi?

Dincolo de aceste gânduri, ideea articolulului de astăzi a fost inspirată de o mini-conferinţă cu Brooks Jensen, editorul de la revista de fotografie Lens Work, în care vorbea despre una din întrebările fundamentale în fotografie, dacă există un “ceva” care leagă imaginile pe care le face un fotograf  sau sunt doar o colecţie de imagini frumoase/sugestive/apreciate, dar care nu au nimic în comun. Şi de ce este important să existe acel “ceva”? Din această perspectivă, el vorbeşte despre nevoia existenţei unei structuri în activităţile creative (respectiv fotografie), ceea ce poate părea o contradicţie în termeni. Structura însemnând o temă (un cadru) care sa canalizeze creativitatea. Adică fie stabilirea unei teme (titlu) pentru un proiect şi apoi realizarea de fotografii pe acea temă, fie invers, adică găsirea unei teme, uni element comun, care leagă fotografii deja realizate.

Dar cred că întrebarea mai profundă care mijeşte dedesubtul acestor  gânduri şi întrebări este ce sens are ceea ce fac? Care este legătura dintre elementele puzzle-ului vieţii mele? Iar asta nu se învaţă din nici o revistă de fotografie. Şi până la urmă, este o problemă de interpretare pur personală; sensul nu există decât dacă îl dăm noi.

Astfel, privind fotografiile mele din ultimul an din această perspectivă, una din temele care reiese este…doi. Şi cu toate că fotografiile au această temă comună, mie cel puţin, mi se pare că exprimă lucruri diferite. Vouă ce vă spun?

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]               [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

For the English version of this post go here

 

Fotografia de marti #28

"fluturi"

Fotografia de azi este din Cheile Nerei, unde mi-a trebui destul de multa rabdare pentru a-i urmari si a-i surprinde pe acesti fluturi :) Daca vreti sa vedeti mai multe fotografii din Cheile Nerei-Beusnita: aici

Totodata este o introducere pentru articolul de vinerea asta pe tema… doi. Ne vedem vineri :)

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]                      [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

35 ways of seeing myself

Motto: Not all those who wander are lost

De multe ori mă întreabă lumea cât de personal vreau să fie blogul meu. Cât din experienţele, gândurile, sentimentele  şi viaţa mea împărtăşesc aici?

Şi eu m-am tot întrebat asta. M-am mai întrebat şi de ce fac asta, până la urmă, să scriu despre mine, ce interes poate avea pentru ceilalţi? Mai ales că nu îmi place să fiu o persoană publică, am trac să vorbesc în public, nu sunt super-sociabilă, îmi place singurătatea şi liniştea, nu am o viaţă extraordinară, nu simt nevoia să fiu văzută sau ascultată sau să conving pe cineva de părerile mele. Şi atunci de ce acest blog? În urmă cu câţiva ani ideea de a avea un blog era cum nu se poate mai străină de mine. Însă nimic nu este întâmplător. Toate deciziile şi acţiunile noastre, dar şi întâmplările care nu le putem controla şi vin peste noi, nimic nu este întâmplător. Toate ne poartă, uneori pe un drum ocolit şi plin de obstacole şi încercări, spre noi înşine, spre miezul nostru adevărat. Despre drumul acesta scriu şi fotografiez. Şi da, este personal. Drumul acesta presărat de iluzii, deturnări, imitaţii, nesiguranţă, falsuri, cosmetizări, măşti, revelaţii, influenţe, oameni şi întâmplări care ne scot din matca noastră şi ne schimbă cursul şi sistemul de referinţă, goluri, pierderi şi regăsiri.

Poate că această căutare de sine a devenit un lait motiv al timpurilor noastre, şi nu întâmplător. Acum, mai mult decât oricând, din toate părţile te asaltează modele, imagini, idei, produse, informaţii, posibilităţi şi distracţii fără sfârşit, încât de multe ori nici nu mai avem timpul şi starea de a ne opri să ne întrebăm cine suntem, ce vrem cu adevarat, dacă ce vrem ne aduce cu adevărat mulţumirea/fericirea, dacă alergăm după iluzii şi modele care se insinuează peste tot în jurul nostru sau ne urmăm propria cale şi ce înseamnă asta.

Uncertainty…Transformation…Change…Openness

Proiectul fotografic pe care vreau să vi-l prezint azi – 35 ways of seeing myself – este foarte personal. Nu urmăresc să fac fotografii în care să arăt frumos/interesant/artistic; probabil că în multe fotografii nici nu voi apărea (deci nu e o serie de autoportrete). Aş vrea să exprim vizual diverse ipostaze care mă reprezintă. Sau aş putea spune că este un jurnal in imagini al unei calatorii interioare (dacă nu sună prea pompos).

Şi sper ca prin aceasta să inspir şi pe alţii să se privească (în interior şi în exterior), să se asume, să se schimbe, eliberându-se de imagini false şi de moduri de a se privi adânc înrădăcinate şi perpetuate în timp, să se accepte. Dar nu vreau să sune totul aşa sfătos şi plin de importanţă, ca şi cum aş şti eu nu ştiu ce reţetă de fericire, până la urmă fiecare ia ce vrea şi ce rezonează cu el/ea din acest proiect, la fel ca şi din tot ce ne vine din exterior.

De ce 35? Pentru că am început proiectul la 35 de ani, când am trecut prin mari transformări interioare, de fapt a fost un proces care a început în urmă cu câţiva ani şi s-a cristalizat în anii următori. Fotografia şi scrisul au fost întodeauna pentru mine un instrument de explorare şi exprimare, de conexiune (cu interiorul meu şi cu ceilalţi), aşa că am încercat să folosesc acest instrument şi acum pentru a înţelege acest proces mai bine şi a împărtăşi descoperirile mele.

Revenind la întrebarea ce interes poate avea ce fac eu (sau ce face oricine) pentru ceilalţi, eu cred că atunci când exprimăm sincer experienţele noastre şi pe noi înşine, chiar şi atunci când nu sunt prea „prezentabile”, fără a ţine cont de cum ni se tot arată că ar trebui să fim (adică puternici, in control, pozitivi, de succes, etc.), de ce vor zice alţii, de faptul că s-ar putea să fim răniţi sau ridiculizaţi, atunci îi inspirăm şi pe alţii să fie autentici. Pe mine, cel puţin, asta mă inspiră. Apropo de asta, îmi place foarte mult un citat din cartea lui Brene Brown “Gifts of imperfection”: You have to be brave with your life so other people can be brave with theirs.

Aştept părerile şi comentariile voastre despre tema cum vă vedeţi pe voi înşivă. Sunt curioasa :)  Si apropo, v-ar plăcea să faceţi/luati parte la un astfel de proiect? Puteti lasa un comentariu mai jos. Multumesc.