Monthly Archives: June 2012

Herculane: Disco days are over

"Herculane"

Va plac locurile paraginite, ruinele, casele vechi? Mie da. Au mister, un farmec aparte, prezentul se imbiba de trecut, te inunda povesti din alte vremuri. Insa uneori ruinele vorbesc despre delasare, nepasare, saracie, uitare, batranete, moarte. Te infioara si emana tristete. Asa se intampla si in Herculane. V-am mai povestit de el (vezi articol), e unul din locurile mele preferate, unde merg de ani de zile, am batut de atatea ori muntii si cheile din jur, am atatea amintiri de acolo, cu prieteni vechi, dintre care unii nu mai sunt. Cred ca suntem atatia (sigur si dintre voi, cei care cititi) care avem amintiri comune despre Herculane, ca dintr-o “epoca de aur”, cum mergeam cu trenu cu nashu, dormeam in aer liber pe malul Cernei sau pe terasa unui restaurant (asteptam sa se inchida si apoi ne puneam izolirele pe jos :), ne trezeam cu sursurul Cernei in urechi disperati sa mergem la buda, luam o cafea turceasca ieftina si minunata de la un bar vechi si ramolit din centru si o beam stand pe jos la bordura statuii lui Hercule, ne balaceam la strandul Sapte Izvoare, stateam noaptea la “cloaca” (izvoarele termale), mancam pateuri si eugenii, mergeam la bere pe terasa Disco Bar-ului din centru (care acum e inchis si arata ca in poza de mai sus). Si am vazut de la an la an cum orasul-statiune decade si se paragineste. Poate ca tot ce tine de trecut are o oarecare aura de nostalgie si melancolie. Poate pentru ca locul acesta este atat de imbibat de amintirile mele, ii percep si mai profund si personal decaderea si trecerea timpului.

Asa ca nu o sa va spun istoria locului de pe vremea romanilor, nu o sa va vorbesc despre arhitectura si stilul cladirilor. Nu o sa fac jurnalism si o sa inspectez cauzele si vinovatii si sa spun ca “in tara asta….”. Asta s-a mai facut. Insa ca fotograf, as vrea pur si simplu sa va arat acest loc care vorbeste despre trecerea implacabila a timpului. Poate ca unii dintre voi care cititi acest articol nu o sa ajungeti niciodata in Herculane. Poate ca sunt probleme mai importante in Romania decat niste cladiri daramate. Dar cred ca unele lucruri/imagini au inteles universal, mai larg decat locul in care se gasesc (si dupa cum v-am mai spus, asta incerc sa capturez prin fotografie, fie ca reusesc sau nu).

Si inca ceva. Mai de mult am citit despre un documentar Life after People (din pacate nu l-am vazut) care analiza prin simulari computerizate ce s-ar intampla pe pamant daca toti oamenii ar disparea dintr-o data. Cati ani ar trebui ca sa se stearga definitiv urmele oamenilor? In cat timp orasele ar fi din nou acorperite de vegetatie? Ma infioara acest gand. Mergand prin Herculane mi-am adus aminte de acest documentar si am avut senzatia ca aici timpul si forta naturii a inceput sa lucreze si sa distruga urmele civilizatiei, ca si cum oamenii ar fi disparut. Oare chiar au disparut oamenii? Oamenii carora le pasa si care pot face ceva.

"Herculane"

"Herculane"

"Herculane"

"Herculane"

"Herculane"

"Herculane"

Is there anybody out there?

 

Fotografia de marti #17

'fields of gold'

In weekendul trecut am facut o plimbare destul de lunga cu bicicleta off road, pe campuri in afara Timisoarei. Am pedalat mult si la intoarcere m-a prins ploaia si noaptea, dar uitati-va ce frumos a fost.

Mi-a adus aminte de Fields of gold.

 

Daca v-a placut, spuneti si la prieteni (mai jos sunt butoane pt share – introduse de curand). Multumesc mult!

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]               [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Resurse si inspiratie #4: Artistii vor sa creeze arta, nu sa conduca o afacere

Motto: Beginnings are hard. Transitions even more so. David DuCheminVisionmongers. Making a life and a living in photography.

In articolul lunar cu tema “Resurse si inspiratie” din mai ma intrebam ce am de spus prin fotografie (si scris). Nu cred ca am ajuns la un raspuns concluziv. Si cred ca e mai bine asa. Intrebarile astea sunt importante, la fel si cautarea raspunsurilor.

Intre timp doua dintre fotografiile mele au fost selectate pentru a participa la Salonul de fotografie – SAFO si a trebuit sa fac pentru catalogul expozitiei o descriere a activitatii si conceptiei mele ca fotograf…in 500 de semne. Spatii albe incluse! :) In prima faza mi s-a facut gol in minte. Dupa cateva zile in care am distilat propozitii, am scris aceste 499 de semne, care, la momentul acesta, cred ca ma descriu destul de bine: 

M-am simţit atrasă de fotografie de când mă ştiu, însă a fost întocmai ca acele comori pe care le cauţi pe drumuri întortocheate pentru a le găsi într-un final în curtea propriei case. De ce fotografiez, ce vreau să spun prin fotografie? Răspunsul îl caut încă. Dar cred că este vorba de a privi spectacolul lumii cu atenţie, cu inima şi mintea deschisă, cu veşnică curiozitate; înseamnă a căuta, a captura şi a împărtăşi esenţa acestei lumi, a lucrurilor care ne mişcă, în ciuda oricăror diferenţe.

Oricum, voi continua sa ma intreb si sa incerc sa dau un raspuns sincer la intrebarea ce si de ce fotografiez.

Si apropo de aceste intrebari, as vrea sa va impartasesc un discurs minunat al lui Voicu Bojan in cadrul TedTalks, din care citez (poate inexact): O fotografie buna depinde de pasiune, emotie, mister, munca, implicare. O fotografie buna se naste din asumarea unui “ce” (subiectul) si continua cu intrebarea “de ce”.

Pana una alta, intrebarile care ma framanta au ajuns pe un plan mai concret, adica cu ce imi platesc cheltuielile. Ce dezamagire, nu? Dupa discursuri poetice despre inspiratie, creativitate si urmeaza-ti visele la…casa la supermarchet si la panoul cu cheltuielile de intretinere. Caci acolo tragem linia, nu? Dar sa vorbesti despre bani (ups, chiar am spus cuvantul damnat) in arta, in fotografie, e cam de prost-gust, nu? Arta si banii par sa existe in planuri diferite. Sau daca faci ceva care se vinde, apar la orizont cuvinte de genul “comercial”, “compromis” . Ti-ai vandut sufletul si viziunea artistica. Cand spun ca vreau sa fiu fotografa, de multe ori primesc priviri asa un pic ironice, si faci nunti/botezuri (de parca ar fi ceva rau in a-ti catiga traiul asa). Sau poate sa se spuna cine ma cred eu sa vreau sa fac bani din fotografie cand sunt fotografi cu experienta care spun cat de greu e. Si apoi nimeni nu a auzit de mine ca fotografa. Ideea e ca la inceputul acestui an cand m-am apucat de fotografie am pornit acest site, am vrut sa fac ce imi place (atata timp cat imi vor permite economiile). De fapt, sa descopar ce imi place si sa fac asta  (ceea ce nu e chiar atat de usor pe cum pare pt majoritatea oamenilor, ma includ si pe mine aici). Nu am avut un plan de afaceri, obiective si asteptari. Totul a fost improvizat, singurul criteriu a fost autenticitatea. Asta cautam. De la ce lucrez, la locul in care traiesc (de aceea m-am intors in Romania), la oamenii pe care ii am in jur, la mediul in care aleg sa traiesc. Alegeri, schimbari, uf, de ce nu pot fi mai simple?? Totul e asa de nesigur, ca oscilezi din culmea entuziasmului pentru ideile tale la neagra panica si disperare ca nu o sa reusesti niciodata….si ast ain aceeasi zi. Dupa cum zicea si David DuChemin, inceputurile sunt grele. Tranzitiile si mai grele.

Asa ca acum mi-am dat seama ca urmeaza o noua schimbare, o noua tranzitie. Zilele astea m-am oprit putin, am analizat la rece (am incercat :) ce am facut pana acum cu fotografia si mi-am zis…nu e destul. Credeti-ma, nu e prea fain sa-ti zici tie insuti chestii din astea. Si apoi sa nu renunti, sa cazi in capcana self pity-ului sau a martirajului. Dar depinde apoi ce faci cu ele. Eu am decis ca pe langa acest site si ce am facut pana acum in aceste luni cu fotografia, o sa ma orientez si spre fotografia comericala si de stoc. In curand un nou site, lucru si la altfel de fotografii, am de invatat multe din nou…dar despre asta in curand.

Va las cu articolele care m-au inspirat luna aceasta:

– Un articol care cred ca surprinde dilema tuturor artistilor: 6 motive pentru care artistii esueaza in afaceri, printre care:  Artistii vor sa creeze arta, nu sa conduca o afacere.

Cel mai adesea, in afaceri, la fel ca in viata, lucrurile pe care nu vrei sa le faci, sunt exact lucrurile pe care trebuie sa le faci pentru a reusi.

Ce te opreste sa mergi la tipa aia hot care sta la bar si sa-i dai numarul tau de telefon? Ce te opreste sa ii dai numarul tau de telefon unui tip simpatic de care-ti place pe tren? E acelasi motiv care te impiedica sa suni clienti potentiali si sa te prezinti. E acelasi motiv care te impiedica sa iti investesti economiile in propria afaere. E acelasi motiv care te impiedica sa iti lasi jobul si sa faci ce te pasioneaza cu adevarat.

– Un articol de Eric Kimcu un titlu care te prinde si te pune pe ganduri: “Validarea este pentru tichetele de parcare, nu pentru fotografie”, despre cat de importanta este aprecierea si validarea (acceptarea) din partea celorlalti si ce rol joaca asta in fotografiile pe care le facem sau cum judecam valoarea propriilor fotografii.

– Un articol de la The Modern Tog (un site cu foarte multe sfaturi utile pentru fotografi) despre scuzele pe care le invocam ca sa justificam de ce nu reusim sau nu am reusi ca fotografi (dar cred ca se aplica in orice domeniu). Eu recunosc ca mi-am spus cel putin o data (ok, de mai multe ori) mai mult de jumate din motivele de pe aceasta lista, plus altele: nu am un aparat destul de bun, sunt prea timida/introvertita/pesimista ca sa “go out there” si sa gasesc clienti, nu sunt destul de bun/la fel de bun ca…, mi-e frica ca nu o sa reusesc, nu o sa aprecieze nimeni ce fac, nu o s am aplateasca nimeni pentru ce fac si asa mai departe. Tu ti-ai spus vreodata aceste scuze si ai renuntat din start (sau pe parcurs) la a face ceva ce ti-ai dorit?

– Si daca vrem sa lasam scuzele in urma, iata un articol de Chris Guilbeau de pe site-ul sau Arta Non-conformismului, unde vorbeste din propria experienta despre pasii pe care sa ii faci daca vrei sa prnesti propria afacere. Imi place stilul lui direct si practic, iti da curaj, sau…scuzati expresia, un sut in fund :) si te indeamna sa nu mai amani si sa-ti fie frica si sa iti iei o data ideile in serios si sa faci ceva!

 

Voi v-ati confurntat vreodata cu aceste dileme? Sau daca aveti sfaturi/idei practice despre cum le-ati depasit…sau nu :) Mi-ar placea sa aud si parerea voastra.Puteti lasa un comentariu mai jos. 

Multumesc. Pe curand :)

 

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]                   [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Fotografia de marti #16

dans

 

O fotografie realizata la festivalul Street Delivery in Timisoara unde, printre altele, s-a dansat tango.

Sper ca v-a inspirat si pe voi sa dansati in strada :)

Mai multe fotografii de la festival aici

Daca v-a placut, spuneti si la prieteni (mai jos sunt butoane pt share, pe facebook, google +, email, etc – introduse de curand).  Multumesc mult!

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]                    [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

 

For English go here

Hai cu arta in strada

'Acces art festival'

Stii sentimentul acela pe care-l ai cand esti in vacanta, intr-un oras undeva in sud (in Spania sau Portugalia, de exemplu, unde-mi place mie la nebunie), pe strazi si in mici piatete e o atmosfera boema, cu pictori si cantareti la chitara, lumea-ti zambeste, esti molesit placut de soare si bronzat, miroase a vara, esti relaxat si departe de cotidian si te gandesti ce fain ar fi sa traiesc aici si asa? Cam asa m-am simtit eu weekendul trecut in…Timisoara. Adica chiar in orasul unde locuiesc. Nu de mult va ziceam ce se mai intampla prin Timisoara…sau nu (vezi articol). Acum revin pe aceeasi tema vorbind despre festivalul Acces Art. Decorul a fost cam asa: tineri stand pe iarba in Piata Unirii si pictand, pe strada cu Papilon Cafe ateliere de mozaic, pictura pe sticla, desene atarnate pe sfoara, copii pictati pe fata framantand seriosi in lut, jonglerie, jocuri, zumzet de lume la terase, soare, relaxare, joc, jazz si… multa lume zambind, un lucru de care spunem ca nu prea se intampla “la noi”. Eu eram ocupata cu fotografiatul, dar zambeam si eu din spatele camerei vazand oameni la ateliere descoperindu-si – spus nepretentios – “artistul interior”. Imi plac mult festivalurile in strada, aduc good vibes si personalitate unui oras. In plus e o ocazie sa ne jucam, sa incercam ceva nou, sa dam drumul la creativitate, sa ne conectam cu ceilalti (mai usor), sa uitam pentru un moment ca totul trebuie sa fie asa de serios. Cred ca arta are putere, la fel ca si cuvintele, si poate ca nu o sa schimbe lumea sau o sa rezolve problemele mondiale (da, stiu, tara arde si noua ne arde de arta) dar cred ca aduce ceva esential unei comunitati (poate ca necuantificabil in PIB, unde se reflecta toate lucrurile serioase), dar si celor care participa, scoatand la suprafata pentru cateva zile sau cateva ore o parte a noastra – copilaroasa, entuziasta, creativa, jucausa – pe care nu o intalnim in fiecare zi.

Deabia astept Street Delivery si Festivalul Plai!

 

Mai multe fotografii de la festival si de la alte evenimente culturale din Timisoara, care fac parte din proiectul meu fotografic Timisoara culturala aici.

Daca ti-a placut spune si la prieteni prin facebook share, google +, email, poti alege din butoanele de mai jos (nou introduse ;)

Multumesc mult pentru suport!

 

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]            [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

 

For the English version of this post go here

Fotografia de marti #15

Saptamana trecuta am fost “in misiune”. Aproape in fiecare zi am iesit cu bicicleta din oras in cautarea unui camp de maci pe care voiam sa-l fotografiez. Si iata ca l-am gasit. Coincidenta a facut sa gasesc si un “model”. Fata din imagine dorea niste fotografii mai deosebite de ziua ei si i-am propus sa iesim aici. A fost o “sesiune foto” foarte faina, ne-am distrat de minune. O sa va arat mai mult poze in curand.

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]                   [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Proiectul Cititorii. Povestea din spatele fotografiei

Doamna Gloria Gravina citind “Cuore di pietra” de Sebastiano Vassali

Sincer sa va spun, cand am inceput proiectul Cititorii cel mai greu lucru asta mi s-a parut, sa abordez pe cineva necunoscut in oras, sa-i vorbesc despre proiectul meu si sa il/o rog sa o fotografiez. Nici nu stiu de fapt de ce imi era asa frica. Ca cel mai rau lucru care se putea intampla era sa refuze sa fie fotografiata. Sau sa rada de mine. Sau sa scoata toporul :) Dar nu asta ne impiedica sa vorbim cu necunoscuti. De cele mai multe ori, barierele sunt in mintea noastra. E senzatia de nesiguranta de a iesi din anturajul cunsocut. Oare vom avea despre ce sa vorbim? ce voi zice? ce va zice? Se va instala o tacere penibila? Voi reusi sa fiu funny/degajata cum am vazut ca sunt alti oameni/fotografi? (desi daca ar fi sa cunoastem statisticile pe aceasta tema, ma itnreb oare cati oameni sunt cu adevarat asa?) Voi reusi sa trec de timiditate? Nu stiu cum e pentru voi, dar pentru mine nu e usor sa fac asta. Insa am vazut ca de cate ori am reusit sa trec peste aceste bariere, lucruri bune, la care nu ma asteptam sau nu le-am planificat se pot intampla.

Aceasta este prima persoana necunoscuta pe care am abordat-o pentru proiectul meu pentru ca am vazut-o citind in Piata Unirii. Spre surpriza mea, am descoperit ca ea este atasat cultural la Consulatul Italiei din Timisoara si o sustinatoare si admiratoare a mediului cultural din Timisoara. Am avut o conversatie interesanta si calda, si a fost o ocazie sa-mi mai exersez italiana ruginita :) Totodata, mi-a vorbit atat de frumos despre Timisoara, cum putini timisoreni/romani o fac. Si aceasta m-a facut sa ma gandesc la un alt proiect foto-documentar pe care-l am in minte de ceva timp, acela de a intervieva si fotografia straini care locuiesc in Timisoara, pentru a descoperi o perspectiva “din afara” asupra orasului, mediului in care traim. Sper ca il voi porni cat de curand!

Iata textul pe care mi l-a scris:

“Adoro questa citta perche ti da la possibilita di essere sempre in mezzo alla gente, nelle piazze bellissime, nei parchi rigogliosi, e allo stesso tempo di godere di uno spazio tutto tuo per poter stare in piacevole solitudine, magari in compagnia di un buon libro o di buona musica”

si traducerea:

“Ador acest oras pentru ca iti da posibilitatea de a fi tot timpul in mijlocul oamenilor, in pietele superbe, in parcurile pline de verdeata, si in acelasi timp de a avea un spatiu numai al tau, pentru a te bucura de o solitudine placuta, poate in compania unei carti bune sau a muzicii.”

 

Galeria cu portrete de cititori realizate pana acum aici

For the English version of this article go here

 

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]          [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

Fotografia de marti #14

O plimbare in Brugge

 …si o veste buna :) Tocmai am aflat ca am castigat locul trei la concursul Fotosavoare, din cadrul Festivalului Savoart.

Si inca ceva: o galerie cu fotografiile mele va fi prezentata in cadrul emisiunii Foto Show, difuzata la TVR Timisoara (sambata aceasta la 22.00, mai sunt si reluari duminica si luni). Yey :)

 

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]        [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]