Bookfest Timișoara 2026, o viață printre cărți
Disclaimer: Nu m-a plătit nimeni să fac reclamă Bookfest-ului, vreunei edituri, n-am primit nicio carte spre promovare. E doar un articol subiectiv despre cum a arătat ediția 2026 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Timișoara din perspectiva mea, îndrăznesc să spun, o cititoare avidă și scriitoare emergentă 🙂
Bookfest e o tradiție pentru mine, în fiecare an, în luna martie, abia aștept să se deschidă salonul de carte. Îmi eliberez programul pentru a putea merge zilnic și a participa la cât mai multe evenimente legate de cărți, deși știu din start că nu voi putea să particip chiar la tot. E acel citat celebru al lui Borges, că paradisul e o bibliotecă, dar cred că un salon de carte e și el un paradis, mai ales că te poți întâlni și cu scriitori (în viață :), nu doar cu cărțile lor.
19 martie
Joi, în prima zi de Bookfest, am făcut un scurt tur de orizont dimineața, înainte de deschiderea oficială și mi-a plăcut că nu era încă prea aglomerat, așa că am putut trece pe la standul fiecărei edituri, m-am uitat în liniște, mi-am făcut o listă (eu și listele!) mentală cu ce cărți aș vrea să cumpăr, care, bineînțeles, apoi a fost lungită considerabil.
Știu că toți care mergem la Bookfest ne plângem că ne-am spart bugetul pe luna martie pe cărți, dar… de ce nu, până la urmă?! Și chiar nu sunt o bogătană când spun așa ceva. Cred că suntem privilegiați să ne putem pune problema asta, să fim la un salon de carte, să știm să citim, să apreciem o carte, să avem atâtea uși deschise datorită educației și cititului. Eu, cel puțin, întotdeauna am preferat să dau banii pe cărți decât pe alte lucruri, pentru că o carte (bună) îmi face viața mai bogată în atâtea feluri. Poate în ultima vreme îmi pun problema nu atât a banilor (pentru că banii oricum se duc pe te miri ce), ci mai mult a timpului. Simt că nu mai am atâta timp și atunci vreau să-l „cheltui” pe cărți bune și sunt mai selectivă cu ce citesc.
Pe de altă parte, citesc într-un articol că piața de carte este în cădere liberă în România în urma măsurilor de austeritate și scumpirilor generalizate, inclusiv la cărți, după ce oricum eram în coada clasamentului european la citit. Previziunile sunt pesimiste pentru acest Bookfest, dar să vedem cum vor arăta zilele următoare.
M-am bucurat să văd joi dimineață clase de elevi din școala primară care veniseră cu educatoarele lor la Bookfest și i-am văzut apoi plecând fericiți cu plase pline de cărți, în special de la Editura Arthur, care avea cel mai mare stand din târg, dar și de alte edituri care aveau o ofertă largă de cărți de copii. Am vorbit cu părinți care le-au pus copiilor limite de buget la achizițiile de cărți. Asta îmi aduce aminte cât de puține cărți de fapt am avut în copilărie (vreo 20-30) și ce bucurie era de câte ori primeam o carte, doar la ocazii speciale, nu așa, oricând. Majoritatea cărților le mai am și acum și pe unele le-am mai recitit recent, deși nu am copii.
Pe lângă cărți, fotografia e cealaltă mare pasiune a mea, așa că m-am oprit minute bune și la intrare, unde era expoziția „Copertă, aștept carte”, o idee foarte faină care unește cuvântul cu imaginea, a lui Virgil Babușcov, fotograf și print wizzard. Expoziția reunea lucrările de fotografie, grafică și desen a 31 artiști timișoreni, iar vizitatorii puteau propune un titlu de carte și un scurt text inspirat de o imagine din expoziție, cele mai bune trei texte urmând să fie premiate cu lucrarea respectivă. În anii anteriori am expus și eu fotografii la Bookfest, dar anul acesta am fost doar privitor, poate și pentru că simt că pentru mine literatura a detronat fotografia și nu am mai fotografiat cu atâta zel ca în anii anteriori.
Joi după-amiază am lucrat, așa că nu am ajuns la câteva lansări de carte care m-ar fi interesat:
- „7 povestiri despre sfârșitul lumii” și „Poezie mecanică” de Florian Mihalcea, Editura Brumar.
Florian Mihalcea este un nume binecunoscut în Timișoara, unul dintre autorii Proclamației de la Timișoara, președintele societății Timișoara și cetățean de onoare al orașului. Poate că și eu, ca orice timișorean care se respectă, simte că tot ce ține de Revoluție este un subiect de suflet. Astfel, eram curioasă să îl descopăr pe Florian Mihalcea și ca scriitor.
- „Chipurile întunericului” de Patricia Lidia, Editura Lebăda Neagră
Patricia e implicată în numeroase proiecte legate de scris și literatură în Timișoara și aceasta e cartea ei de debut. Din câte am înțeles, povestirile din carte sunt inspirate din realități ale traficului de persoane, deci mă aștept la o carte cu povești grele, o realitate paralelă cu care nu mă intersectez (ce bine!), dar pe care nu vreau să o ignor. Cartea s-a și epuizat la Bookfest, așa că aștept și lansarea în librărie, în Timișoara.
Sursa foto: Bookfest
Și dacă aș fi fost acolo joi, pe acel history geek din interiorul meu l-aș fi dus și la lansarea revistei Muzeului Național al Banatului de la Editura Mega (o editură foarte faină din Cluj, specializată pe istorie, de la care am câteva cărți despre istoria Timișoarei).
După cum se vede, m-au interesat în special scriitorii timișoreni și editurile locale. Poate pentru că, mai în glumă, mai în serios, noi, timișorenii avem o mândrie locală. Câta 🙂 Dar și pentru că îmi doresc să fiu la curent cu ce se scrie și se publică în Timișoara, e o formă de a-mi cunoaște orașul.
Vineri, 20 martie
- „Fumul mort” deNebojša Jevrić, Editura Datagroup
Vineri am ajuns pe la ora 16 la Bookfest, numai bine cât să prind un loc la Cafenea, la lansarea cărții „Fumul mort” deNebojša Jevrić, în prezența autorului și a lui Goran Mrakic, traducătorul cărții.
Am citit deja câteva povestiri din „Fumul mort” înainte de lansare și știam că este o carte dură, poate prea dură pentru mine. Întâlnirea cu răul făcut de om întotdeauna mă tulbură, mă rănește. Totuși, eu trăiesc într-o țară și într-un timp în care nu e război și în care pot umbla în siguranță pe stradă și sunt foarte recunoscătoare pentru asta, dar uneori nu pot nici măcar să văd filme prea violente. Poate sunt eu prea sensibilă, dar cred că noi, oamenii, nu suntem făcuți să vedem violență, cruzime, distrugere, mutilare. Iar atunci când treci de o limită, ajungi la nebunie, la abrutizare, la autodistrugere chiar, după cum mărturisește și autorul, că a vrut să se sinucidă în urma războiului din Yugoslavia pe care l-a văzut „live”, ca reporter de război. Spune că într-o zi a fotografiat 167 de cadavre!
Privindu-l pe Nebojša Jevrić la lansare, nu știam ce vârstă să-i dau la prima vedere, dar părea un om îmbătrânit înainte de vreme, cu o privire bântuită, fără zâmbet, ca un om care a trecut prin multe și s-a întâlnit cu suferința. Am reținut câteva idei din prezentarea lui. Îmi dau seama că și la celelalte lansări de carte m-a interesat și cum răspunde un scriitor la întrebarea de ce scrie și despre ce scrie.
„Scriitorul e martorul celor nefericiți în fața lui Dumnezeu.”
„Poveștile mele sunt despre răul absolut, despre tragedia umană maximă și nu există un rău mai mare ca războiul.”
„Povestirea adevărată e cea pe care o povestești altui om în fața unui foc. Înainte de a scrie o poveste, o povestesc de cinci ori altor oameni.”
„Când oamenii mă întreabă cum se nasc povestirile mele, le spun: stau în fața oglinzii, fac un harakiri la dublul meu din oglindă, înmoi penița în sângele acela și scriu.”
Mi-a adus aminte de citatul celebru al lui Hemigway: „There is nothing to writing. All you do is sit down at a typewriter and bleed.” Și nu întâmplător, el e considerat un Hemigway balcanic.
Povestește că a trăit din vânzarea de articole și povestiri la ziare și reviste (iată un scriitor care trăiește din scris!). A primit și distincția de cel mai bun reporter de război din Serbia. Dar are și umor, citându-l pe un critic: „O povestire trebuie să țină cât poate sta omul într-un picior când i-o citești.” de aici faptul că prozele lui sunt scurte și foarte scurte, caracterizate de simplitate (ca Hemingway, nu?), cu un limbaj accesibil, curățat de înflorituri (crede că rar mai citește cineva azi cărți așa groase ca ale lui Dostoievski și Tolstoi).
- „Antiutopia” de Cristian Vicol, Editura Universității de Vest
Am rămas la Cafeneaua Bookfest în continuare, unde s-a lansat cartea „Antiutopia”, lucrarea de doctorat a lui Cristian Vicol, scriitor „d-al nostru”. Îmi plac cărțile despre cărți și înțelegerea contextului lor și sper să citesc și eu măcar o mică parte din cărțile menționate în bibliografia impresionantă de la final. Rețin ideea de „literatura refuzului”, un concept interesant, aplicat unor scriitori din literatura central și est-europeană, „un demers artistic care se folosește de parabolă și satiră pentru a critica discursul utopic al celor mai distrugătoare ideologii și doctrine ale secolului XX”. Doar și noi românii practicăm rezistența prin bășcălie, nu?
Adriana Babeți, coordonatoarea lucrării, menționează „voioasa utopie”, un termen al lui Hermann Broch, un dezastru spre care se îndreaptă lumea de azi cu aer tâmp, inconștient și totodată avertizează: ferească Dumnezeu să se îndeplinească antiutopiile descrise în aceste romane.
După asta mai aveam timp aproape o oră până la următoarea lansare la care voiam să ajung (Borco Ilin) și, cu toate că la Scena mare prezenta Gabriel Liiceanu, am preferat să dau o raită pe la standurile editurilor și să îmi mai iau cărți de pe (vestita) listă.
- Editura Datagroup
La Editura Datagroup mă întâlnesc cu prietena mea din copilărie, Andreea Sepi, care la Bookfest a lansat continuarea (a treia parte) a romanului „Și văile șopteau numele tău”, acum prezentată sub forma unei trilogii cu titlul „Crisalidă”. Sunt foarte curioasă ce se mai întâmplă cu Ina și Silviu, personajele principale din romanul anterior, la a cărui lansare am prezentat anul trecut.
Mai iau de aici „Vegeta trip. Amintirile unui tânăr iugoslav din Epoca de Aur” de Aco Stankovic, un alt roman din literatura sârbă contemporană tradus de Goran Mrakic, care e și coordonatorul colecției Balkan Express, inițiată cu „Fumul mort”.
La stand sunt prezenți mai mulți dintre autorii publicați la această editură. Și asta mă face să observ că dacă la editurile mari (Humanitas, Polirom, Arthur, Litera), la stand sunt cei care vând carte (e și normal, până la urmă și publică literatură universală, multe traduceri din bestseller-uri internaționale), la editurile mai mici sunt prezenți în masă oamenii care lucrează în editură, de la director, până la editori și scriitori. Sunt mii de cărți pe care am vrea să le citim și uneori ceea ce convinge să cumpărăm o carte de un autor mai puțin cunoscut (local) este și acest contact direct cu scriitorul, într-un mod mai informal. Adică, la lansările de la Scena Mare ești oarecum un ascultător pasiv, poți sta la coadă pentru autograf, dar la standul editurii poți vorbi cu autorii, poți pune întrebări, primi recomandări. Și de aceea îmi place Bookfest, ca spațiu care face posibilă această conversație.
În plimbare m-am mai lipit spontan de câteva chilipiruri cu 10 lei de la Editura Corint și Polirom (pentru soțul meu), de două cărți distribuite gratuit de la Asociația Liga Albanezilor din România și de ultima carte a lui Julian Barnes (asta chiar era pe listă).
- Editura Junimea
De la Editura Junimea am plecat cu două cărți scrise de autori timișoreni (surprinzător?), care au fost lansate de fapt anul trecut la Bookfest și mi-au atras atenția, dar atunci nu le-am mai cumpărat din motive de buget. Poate că e nedrept, dar iată la ce alegeri dificile suntem supuși noi, cicitorii. Anul trecut am luat cărți de la editurile Inkstory și Sens și am spus pas la Junimea, anul acesta a fost invers, ca să le fac dreptate 🙂 E vorba de „Războiul fără veac” de David Seko, un scriitor foarte tânăr, al cărui talent l-am remarcat în urmă cu vreo trei ani când a câștigat un concurs de povestiri în Timișoara, la categoria sub 18 ani, concurs la a cărui organizare am fost implicată și eu. Am mai luat „Amare”, o carte de poezie scrisă de Anca Iulia Beidac.
- Editura Aranca și Editura Fantomas
Aflate la același stand, două edituri mici, mai underground.
De la Editura Fantomas am luat cartea de poezie „Shut App” de Jean-Lorin Sterian, un artist și autor constănțean-bucureștean-călător-timișorean adoptat temporar. La momentul când scriu articolul deja am citit-o și mi-a plăcut foarte mult! (va avea și lansare la Timișoara, la Scârț, în 28 martie). Cartea e scoasă în tiraj mic (150 exemplare), puțin prezentă în librării, iar pe interiorul copertei din spate scrie „Editură susținută de Clubul Fantomelor Financiare și prietenii”. Ha… exact asta fac și eu de câțiva ani. Mă gândesc din nou că aș putea să-mi fac o editură. Dar câte proiecte mai stau în așteptare în mintea mea…
– De la Editura Aranca am luat ultima carte a lui Borco Ilin, „Marea Madăfacăreală”, un scriitor timișorean, of course, la ale cărui texte scrise pe Facebook râd cu lacrimi. E o antropologie, o poezie, o odă neagră adusă unei Timișoare de cartier cu nelipsitul magazin Profi (Borco zice că ori îi vor da ceva că-i promovează, ori îl vor da în judecată). Mi se pare interesant că și el, și Goran Mrakic, ambii sârbi din Banat, au un uz al limbii române atât de creativ, atât de poetic, texturat, inedit, profund. Aceasta e și ultima lansare la care am participat vineri, care a fost un spectacol, cu Borco în mare formă, aproape un personaj (vedeți și coperta cărții), Adriana Babeți și Radu Paraschivescu, însoțindu-l cu stil.
Mi-ar fi plăcut să rămân și la prezentarea albumului de artă despre un artist timișorean, „Ștefan Bertalan. În ritmul lumii”, Art Encounters și la lansarea cărții „Encyclopaedia Bannatica, Valori ale Banatului de la origini până la Imperiul Austriac”, Editura Universității de Vest, pentru că mă interesează arta și istoria Banatului, dar oboseala și-a spus cuvântul și recunosc că a cumpăra un album de artă sau enciclopedie chiar e mult peste bugetul meu.
Va urma.
(Sursa foto: Bookfest)