Tag Archives: iarna

Iarna la Pischia

Continui cu poze recuperate din urmă și povești de iarnă.

În zilele acelea de la începutul lui ianuarie, când lumea pare că nu și-a reluat încă ritmul după sărbători și revelion, când parcă nici anul cel nou nu s-a dezmorțit încă și nu a pornit cu viteză maximă înainte, când ai sentimentul de stat la gura sobei… e un timp bun de pornit la fotografiat. Măcar așa, ca să te dezmorțești un pic. Acum la Pișchia, pe un ger teribil. Câteva poze cu galaxiile de gheață ale lacului, niște căluți curioși și zglobii și dantelărie de iarnă în detaliile naturii.


Poveste de iarna in Timisoara

Anul acesta chiar am avut iarnă în Timișoara și m-am bucurat de ea. Cred ca provocarea este să nu te zgribulești…și să-ți mai iei și aparatul la tine din când în când. Mai ales când ninge, mai ales când îți îngheață mâinile, mai ales când nu ai nici un chef să ieși din casă decât dacă trebuie. Atunci chiar ai ce poza. 

Și, cum mai ziceam și în proiectul de 7 zile, că în timpul săptămânii când totul e așa planificat și organizat și când ai un moment liber îți vine să pici de oboseală, e ceva (chiar recomandat) să mergi hai-hui, adică să faci ceva trăznit și neplanificat, să ai o mică…aventură, ca și copiii. Ca de exemplu să mergi în Parcul Copiilor noaprea, pe un ger teribil, când tot parcul e regatul tău și arată ca în basme. (Și pe lângă asta, te odihnește mai mult decât statul acasă și scrolluit-ul la comp, telefon sau televizor)

Fiecare are paradisul sau

Fiecare are paradisul său. Se gaseşte chiar lângă noi (sau în noi?), doar că nu-l putem vedea prea bine întotdeauna.

Rândurile acestea mi le-a scris un prieten de curând drept comentariu la pozele de mai jos.

IMG_1263 copyŞi m-a făcut să mă gândesc, din nou, că nu trebuie să mergi prea departe pentru a descoperi frumuseţe sau a te bucura de o zi cu soare (sau chiar şi cu ploaie). Nu trebuie să cauţi ceva extraordinar, spectaculos, îndepărtat pentru a fi mişcat sau fericit. Tot ce ne dorim şi ce e bine pentru noi, pentru evoluţia noastră (chiar dacă noi nu ştim asta sau credem că e altceva care ne-ar face fericiţi) e chiar sub nasul nostru. Poate că de multe ori suntem şi noi ca acel om din povestea lui Kafka – “În faţa legii”, care a aşteptat toată viaţa în faţa uşii dincolo de care era (credea el) tot ce-şi dorise vreodată, însă nu a îndrăznit să intre de teama paznicului. Şi apoi, situaţia nici nu era aşa de rea, probabil îi era bine şi comod să stea pe un scăunel şi să aştepte să i se dea permisiunea sau să fie condiţiile favorabile pentru a ajunge unde îşi dorea. Sau era mai uşor să dea vina pe paznic sau pe constrângerile exterioare pentru că nu a ajuns unde îşi dorea.

IMG_1284 copy

You must own Your shadows, as well as the light

Locul în care am fost, muntele Semenic, este aproape de Timişoara şi destul de banal ca peisaj (deşi poate pentru mulţi şi a a junge aici este ceva ce nu-şi pot permite, fie fizic sau material). Este un platou golaş, pe la 1400 m, fără ceva care să-ţi atragă atenţia în mod special, doar câte un copac contorsionat sau un pâlc de copaci viscoliţi şi copleşiţi de zăpadă, răsfiraţi pe ici, pe colo. Mai este şi teleschiul şi pârtiile de schi, pilonii de telecomunicaţii, schitul, un hotel decrepit de pe vremuri, unul mai nou trântit aiurea în peisaj şi câteva gherete improvizate de lemn care vând şaorma şi vin fiert. Şi plin plin de maşini care se bat pentru un loc de parcare cât mai aproape de pârtie. Şi totuşi, am petrecut acolo împreună cu câţiva prieteni o zi minunată, umblând fără un traseu bine stabilit, timp de vreo patru ore prin zapada neatinsă, ca printr-un deşert alb, sub soarele orbitor care ne-a dat cu împrumut culoare de oameni sănătoşi pentru a o duce la oraş.

La fel şi pentru fotografie. Nu trebuie să cauţi locuri depărtate şi spectaculoase pentru a face fotografii bune, adică care să spună ceva. Regulile spun că soarele de la ora prânzului şi cerul senin clar sunt killer pentru poze. La fel şi zăpada fără contrast sau ceva, un munte, o pădure, etc care să-i dea formă. Însă nu e chiar aşa. M-am aplecat asupra cristalelor de zăpadă, a umbrelor, a copacilor, a soarelui. Adică, în sens mai larg, trebuie să lucrăm cât mai bine cu ce avem, sau şi mai larg, să scoatem “roade” cât mai bune în situaţia dată, nu într-una ideală. Asta îmi aduce aminte de ce spunea Steinhardt, foarte frumos în Jurnalul fericirii (pornind de fapt de la un text al lui Chesterton): “De ce suferim şi de ce e nedreptate? Printre altele şi pentru că viaţa e o aventură, este Aventura. Chesterton: Aventură nu-i să te urci pe un yacht supra-elegant şi sa faci înconjorul lumii; aventură (şi romantism) este să-ţi rodeşti viaţa care ţi-a picat acolo unde te-ai născut din întâmplare şi-n condiţiile date. Asta e tot ce poate fi mai legat de primejdii, de neprevăzut şi de Mister”

Ca de obicei, dacă privim cu atenţie lumea din imediata apropiere, putem descoperi multă frumuseţe, chiar şi în aşa-zisa banalitate cotidiană. Poate chiar acel paradis de care zicea amicul meu. Trebuie doar să ne curăţăm privirea, de fapt ochiul minţii.

Şi încă ceva, aşa, poate ca un gând ce s-a “copt” în ultima vreme, fiecare din noi suntem exact unde trebuie să fim în momentul prezent (şi asta nu doar când ne place şi ne simţim bine unde suntem).

Untitled-1 copy

IMG_1279 copy

IMG_1254 copy

IMG_1269 copy

IMG_1272 copy

IMG_1251

Fotografiind iarna

Stiu ca in fotografii nu se vede gerul patrunzator de care nu te puteai proteja cu oricate haine, nici degetul meu degerat (care deabia acum incepe sa-si revina), nici alergatul prin zapada mare si viscol de-mi dadeau lacrimile care inghetatu instant si mi se lipeau pleoapele, totul pentru a ma apropia si a vedea si fotografia cat mai bine de un apus fantastic la -28 de grade. Dar toate astea nu conteaza, caci era atat de frumos momentul si bucuria de a vedea si fotografia asemenea frumusete salbatica a naturii, incat am uitat de tot disconfortul si greul. Mi-am dat seama ca aceste ultime zile din 2014 in care am fotografiat in conditii extreme au fost o incheiere buna pentru un an in care am infruntat multe lucruri grele (pentru mine), dar tocmai de aceea, mi-a adus multe roade bune. Mai mult va urma in retrospectiva pe 2014, cu care sunt un pic in intarziere.

IMG_0561 copy

IMG_0564 copy

IMG_0622 copy

IMG_0632 copy

IMG_0573 copy