Monthly Archives: March 2014

Ordinary day, perfect day

“Zi normală, dă-mi voie să fiu conştient de comoara pe care mi-o dăruieşti. Nu mă lăsa să trec peste tine în căutarea unui mâine perfect şi rar. Într-o zi îmi voi înfige unghiile în pământ sau îmi voi îngropa faţa în pernă sau mă voi întinde la maxim şi-mi voi ridica mâinile spre cer dorindu-mi, mai mult decât orice pe lumea asta, întoarcerea ta.” (R. Sharma)

IMG_4878 copy

Aveam un dor de ducă teribil. Voiam neapărat să plec undeva la munte, să fiu în natură în  weekend. Dar nu mi s-a arătat. Poate şi pentru a vedea încă o dată că libertatea nu este a face ce vreau eu şi a pleca unde şi când vreau eu, ci este inima curăţată de dorinţe din astea de copil răsfăţat  (vreau! vreau! vreau!) şi mintea curăţată de gânduri de nemulţumire (eu de ce nu pot avea/face/fi…). Doar atunci mă simt cu adevărat liberă şi nu mai contează unde sunt şi ce fac. Dar cu toate teoriile astea la care sunt asa de buna în ultima vreme, încă mă trezesc tânjind uneori după… te miri ce.

Cred că e normal să te simţi bucuros şi liber şi plin de viaţă când călătoreşti sau când vezi sau faci chestii senzaţionale (deşi uneori, dacă îţi lipseşte ceva în interior, nici măcar atunci), dar poate că adevărata provocare este să te simţi aşa în zilele şi locurile şi activităţile obişnuite. Cu greu am înțeles că trebuie să învăț să stau, să stau cu mine însumi, la fel de bine cum am învățat să las totul în urmă și să plec. Îmi aduc aminte de ce spunea Steinhardt, că grele în puşcărie nu erau zilele când aveau procese, interogatorii, chiar tortură, ci zilele obişnuite, orele, multele ore, în care nu se întâmpla nimic, în care erau siliţi să stea în celule, în locuri urâte, dezumanizante, era timpul acela gol în care rămâneai faţă în faţă doar cu tine fără să poţi scăpa nicunde.

Şi, fără a compara nici pe departe vieţile noastre cu ce a trăit Steinhardt, mă gândesc deseori oare cum putem să ne simţim cu adevărat vii, adică cu bucurie şi entuziasm şi sens (please, no more fake smiles), că suntem mai mult decât suma lucrurilor pe care le facem (pentru că suntem!) în fiecare zi, în zilele obişnuite, când pare să ne doboare alergătura, treburile, lucrul, casa, familia, responsabilităţile. Cum ne păstrăm spiritul viu în măcinarea pietrelor de moară ale rutinei şi obişnuinţei?

La asta mă gândeam când am încercat să fotografiez pădurea. Ha?! ce legătură are una cu alta?! Păi, în primul rând, cu toate că nu am fost la munte în weekend, totuşi am fost în natură, chiar dacă doar pentru câteva ore, la pădurea de lângă oraş cu bicicleta. Am fost acolo de multe ori şi e un loc cât se poate de obişnuit (deşi poate că o pădure nu e niciodată ceva obişnuit). Era frumos afară şi era plin de flori de primăvară, îmi bătea vântul prin păr, şi după atâta iarnă, era grozav să umblu în picioarele goale prin iarbă şi să mă ardă soarele prin tricou. Şi totuşi, când încercam să fotografiez pădurea, să redau frumosul din ea, nu ieşea nimic, poate pentru ca o priveam cu ochii obisnuintei. Exact ca o zi obişnuită, dacă o privesc repede, doar la suprafaţă. Mulţi copaci, vlăstari crescuţi haotic, covor de flori colorate dar nimic care să facă subiect de fotografie, în plus erau gunoaie care îţi zgâriau ochii, adolescenţi zgomotoşi şi vitezomani pe biciclete, muzică tare din maşinile parcate la marginea pădurii, multe lucruri care îmi distrageau atenţia sau mă deranjau. Însă, o dată ce m-a oprit, m-am îndepărtat de la drumul bătut, am pătruns mai adânc în pădure, am stat în linişte (liniştea mea şi liniştea pădurii) şi m-am uitat cu atenţie în jur, am început să văd că frumuseţea se revela. Şi aveam ce fotografia. Până când nu am stat şi am privit în linişte şi cu atenţie, nu am văzut copacul de pădure, nu am văzut floarea de mulţimea de flori.

Şi poate că aşa trebuie să privesc şi zilele obişnuite, ca pe această pădure, să găsesc momente în care să mă conectez la liniştea din mine, să fiu atentă să văd vlăstarul înverzit care izbucneste din pamant cu toata forta vietii şi e unic, să văd o frunză din mulţimea de frunze, să văd minunile ascunse în hăţişul fiecărei zile. Şi bineînţeles, să accept că nu poate fi totul doar o minune.

IMG_4881 copy

IMG_4887 copy

IMG_4883 copy

IMG_4890 copy

 PS: Iar pentru cei interesati de fotografie, as vrea sa recomand un articol foarte fain: Instrumente la indemana oricui, al lui Dorin Bofan, unul din fotografii mei preferati, care si scrie bine, articol care atinge un punct cu care sunt intru totul de acord, ca pentru a face fotografii bune nu este necesar un aparat/ obiectiv foarte scump, o super prelucrare in Photoshop, respectarea regulilor invatate despre compozitie, estetica etc (acestea sunt doar instrumente subordonate scopului fotografiei) ci de mesajul pe care-l transmite, conceptul, emotia, o viziune proprie si putine fotografii reusesc sa faca asta.

Din lumea Banatului

Din lumea Banatului

Ţin în mână catalogul “Din lumea Banatului (mulţumesc, Paul Bordaş :) şi mă tot uit la el şi mă simt tare bucuroasă şi  recunoscătoare că am făcut şi eu parte din echipa care a contribuit cu fotografii la realizarea sa.

În mai 2013 ne-am adunat vreo 20 de oameni pasionaţi de fotografie şi de natură din toată ţara la staţia meteo Orşova de unde ne-am împărţit pe echipe şi vreo 4 zile am umblat în zona Orşova – Herculane – cazanele Dunării – Rudăria – Cheile Nerei de dimineaţa până noaptea – nu exagerez, din alea, cu trezit la ore super matinale, când somnul e cel mai dulce – fotografii ştiu de ce :) – umblat pe dealuri, munţi, văi, câmpuri, sate izolate, mănăstiri şi coclauri, ne-a plouat şi ne-a bătut soarele şi vântul şi ne-am minunat de ce lucruri frumoase am văzut şi fotografiat. Apoi am stat, mâncat, băut, spus poveşti  şi râs la grămadă, ca în tabără. O tabără mai specială – Romania Student Tour, unul dintre proiectele derulate de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti. Paul Bordaş, iniţiatorul acestui proiect spunea că după ce participi la Romania Student Tour faci parte dintr-o familie cu zeci de membri, răspândiţi prin toată ţara. Da, şi eu aşa m-am simţit, ca într-o familie. Fotografiile pe care le-am realizat cu toţii atunci au format acest catalog – Din lumea Bantului, ultimul din seria de cataloage realizate în diverse zone ale României.

Cum am ajuns la Romania Student Tour? Păi totul a început de fapt cu un an înainte, când am participat pentru prima dată, la concursul de fotografie Fotogeografica. E şi aici un pic de istorie (personală) în spate. Concursul ăsta chiar e tare. Adică eu mă uitam de ani de zile aşa, cu respect la fotografiile câştigătoare şi mă gândeam ce mult mi-ar plăcea ca vreodată să am şi eu fotografii destul de bune ca măcar să particip la acest concurs. Şi în 2012, care era ultimul an când puteam participa din cauza limitei de vârstă m-am hotărât să încerc. Adică era now or never. Prima şi ultima dată. Şi…ca în filmele cu happy end…am câştigat!!! Locul trei la secţiunea fotoreportaj, cu o serie foto despre Munţii Retezat. Am fost la Bucureşti la premiere, am cunoscut oameni faini, fotografi ale căror fotografii le admiram de departe, ce mai, a fost tare fain :) Şi printre premii a fost şi participarea la Romania Student Tour, o acţiune în urma căreia, doi ani mai târziu, ţin în mâini acest catalog despre Banat …şi astfel închei rotund povestea :)

Şi încă ceva: normal că e fain să câştigi un concurs, dar poate şi mai important este să…participi. Adică să iei în serios ce faci, să ai disciplină, dedicare, să dai tot ce ai mai bun, şi apoi… să nu mai conteze rezultatul. Pentru că de fapt a câştiga sau nu, ca tot ce vine sau nu spre noi, nu mai depinde de controlul nostru…Şi repet, nu vreau să fiu ipocrită, normal că m-am bucurat că am câştigat la concurs, dar după cum am văzut de atâtea ori, nu un premiu sau titlu sau câştig material rămâne, ci momentele unice în care mi-am mai extins un pic limitele, am ieşit din lumea mea cunoscută (şi nici măcar nu a trebuit să merg prea departe de casă), am întâlnit oameni faini, am avut conversaţii bune sau am tăcut şi am mers şi ne-a plouat împreună, am văzut şi simţit şi m-am minunat de natura, adică am trăit, liber, prezent, fiind eu însumi, cum ar trebui să trăiesc întotdeauna.

Deci vă încurajez, participaţi! :)

Fotogeografica

PS: Şi iată şi pozele mele care au fost incluse în catalogul Din lumea Banatului:

Biserica din Scarisoara_CT copy

Biserica din satul Scărişoara

IMG_9633

Vedere cu Herculane şi Munţii Mehedinţi de la Crucea Albă

IMG_9692

Sătean la Stâna din Cheile Tăsnei

Lumina de dimineata in Cheile Nerei_CT

Lumina de dimineaţă în parcul naţional Cheile Nerei – Beuşniţa

Timisoara, Piata Unirii, locul preferat de intalnire al timisorenilor_CT

Timişoara, Piaţa Unirii