CV literar
Claudia Tănăsescu (n. 1977, Timișoara) a studiat științe economice și studii europene. De-a lungul anilor a lucrat în diverse domenii și țări europene, dar scrisul și fotografia au fost pasiunea constantă din viața ei.
A scris proză scurtă, eseuri, poezie, recenzii, articole de călătorie la liternet, literomania, syntopic, revista de povestiri și alte platforme online.
Este și fotografă, a ilustrat cu fotografii un ghid turistic al Timișoarei, lansat cu ocazia Timișoara Europeană a Culturii 2023, iar fotografiile ei au fost incluse în diverse expoziții naționale și internaționale. Are un blog longeviv unde îmbină cuvintele cu imaginile și ține ateliere de creative writing.
A debutat în lumea literară în 2021 cu memoir-ul „M-am întors acasă”, care acum este la a doua ediție (Editura Waldpress, 2025).
În 2026 o povestire de-a ei a fost inclusă în antologia „O lume prea mică”, Editura Lebăda Neagră.
Tot în 2026 a publicat independent jurnalul literar, personal și de călătorie „Învață-mă să dansez”.
În prezent organizează proiecte culturale în Timișoara care deseori promovează cultura scrisă. În acest context a coordonat publicarea unei cărți de povestiri legate de Timișoara și a unei antologii de poezie feminină timișoreană.

Lansarea cărții „M-am întors acasă” la Bookfest Timisoara 2022

Lectură publică la un atelier de creative writing în cadrul Festivalului Plai 2023, Timisoara, la librăria Cărturești Operei

Invitată la emisiunea Scriitori la microfon la Radio România Cultural

Lansarea jurnalului „Învață-mă să dansez”, Timișoara, 2026


Lansarea antologiei de poezie feminină timișoreană, 2025

Cartea „M-am întors acasă” la raft la Cărturești Timișoara


Participare la evenimente literare în Timișoara
Ateliere de creative writing

Câteva din atelierele de scris pe care le-am ținut până acum au fost:
– în cadrul festivalului Plai 2022 cu tema „Povestiri autobiografice”
– atelier pentru refugiații ucraineni, pentru a-și scrie mai bine poveștile, în cadrul proiectului „Biblioteca Vie” (2021)
– atelier în cadrul festivalului Plai 2023 cu tema „Memorie și imaginație”, la libăria Cărturești Timișoara
– atelier în cadrul proiectului Heritage of Timisoara al Asociației Prin Banat cu o tematică legată de cartierul Elisabetin (2019)
– atelier de ziua Timișoarei, inspirat de poveștile orașului (2021)
– atelier în cadrul festivalului Street Delivery 2023
– atelier pentru asociația Prin Banat, de Ziua mondială a apei, cu o tematică legată de apă;
– ateliere de creative writing desfășurate în aer liber în cartierele Fabric, Elisabetin, Iosefin, Mehala, în cadrul proiectului Timisoara All Around, în care participanții au scris texte inspirate de detaliile și atmosfera cartierelor, adunate ulterior într-o carte „Povestiri din Timișoara”
Puteți urmări pagina mea de facebook pentru anunțuri referitoare la următorul atelier.




