Despre fotografie, creativitate, inspiratie

Resurse si inspiratie #3: Ce am de spus?

Motto: De ce ii este omului de astazi foame? De iubire si de sens (Nicolae Steinhart)

Imi propusesem ca articolul de vinerea asta sa fie articolul lunar despre resurse si inspiratie. Dar m-am simtit cam fara inspiratie saptamana asta. Da, stiu, e normal sa se intample si asta. Inspiratia nu vine la comanda astfel incat martea si vinerea sa pot pune ceva (care sa treaca de criticul intern, care e foarte critic) pe blog, asa cum mi-am propus. M-am gandit la un moment dat sa sar o saptamana articolul de vineri. Adica ce s-ar putea intampla? Nu o sa se opreasca pamantul in loc, nu o sa ma certe seful (ca n-am), nici nu o sa mi se taie din salariu (ca nici de-asta n-am). Si atunci poate as putea sa public doar cand am chef. Who cares? Asa ca ma intreb tot mai des de ce oare fac asta? Si de aici nu e decat un pas sa ma intreb de ce fac fotografie, de ce scriu, de ce am un blog (adica doua, si in romana si in engleza, care iau ceva timp, si nu ma plateste nimeni pentru asta)? De fapt intrebarea pe care mi-o pun tot mai des este: Ce am de spus? (prin fotografie si prin scris). Este atat de important incat sa merite sa imi petrec timpul limitat pe acest pamant in fata calculatorului si cu aparatul la ochi? Am ceva de spus care sa merite sa fie impartasit cu altii?

Asa ca o paranteza, tocmai cand imi spargeam capul eu cu intrebarile astea, primesc din senin un email de la o “femeie mai in varsta din Canada” (dupa cum mi-a scris ea), care a zis ca desi suntem de varste diferite si traim in locuri asa de diferite, pe ea o inspira sa citeasca blogul meu (si mi-a mai zis cateva chestii faine, dar modestia ma impiedica sa le dezvalui). Oricum, asta mi se pare un lucru extraordinar, cand ceva ce facem noi atinge alti oameni pe care nu-i cunoastem. Conexiunile, gandurile si sentimentele universale, care ne unesc, dincolo de diferente. Imi place mult asta la fotografie si la scris. Inchid paranteza.

Pe de alta parte, am vazut de atatea ori ca nu eforturile mari si rare conteaza, ci activitatile regulate in timp (ce plictisitor, nu?) Adica sa faci ceva in fiecare zi sau in fiecare saptamana, o perioada mai lunga de timp, chiar daca nu ai chef sau nu vezi sensul la asta tot timpul si iti vine sa o lasi balta. In timp aceste actiuni se aduna spre ceva care merita. Intotdeauna.

Desi credeam (oarecum superficial) ca am raspuns la aceasta intrebare cand am pornit site-ul (la capitolul Despre mine), imi dau seama ca raspunsul este..in constructie. Ca si mine. Ca si drumul pe care merg acum, de cand m-am apucat full-time de fotografie. Iar despre asta nu te invata in cursurile de fotografie, impreuna cu expunerea corecta.

Cand aveam un job (si am avut multe in utimii 12 ani sau asa ceva), nu imi puneam prea des aceste intrebari, daca ce faceam in fiecare zi la birou avea vreun sens, daca vezi doamne am ceva de spus. Rutina ne protejeaza de multe intrebari si dubii. Joburile alea care ne umplu de lehamite si impotriva carora ne revoltam, sau de cele mai multe ori ne lasa seara amortiti pe canapea in fata televizorului ne dau o siguranta (care, ca orice siguranta in viata, e iluzorie – parerea mea.) Creeaza certitudini. Si cata nevoie avem sa ne sprijinim pe ele. Si iarasi e vorba de bani. Banii castigati dau sentimentul utilitatii, al aprecierii, ca ce ai facut are o valoare, exprimata in bani, simbolul universal al valorii in societate. Si Julia Cameron spune: “For many of us, we are raised to believe that money is the real source of security”. Astea sunt regulile dupa care se invarte societatea. Chiar si daca nu esti de acord cu ele (cum nu sunt nici eu), tot te afecteaza fara sa vrei. Cel putin asa simt eu. Si cand vrei sa mergi pe alta cale, mai intai se casca un gol in fata ta. Esti stapanul timpului tau, al actiunilor tale, oare ce vei face cu ele? (Daca ai inceput vreodata sa faci ceva pe cont propriu, daca ai fost somer mai mult timp sau pensionar stii despre ce vorbesc, ce vine dupa sentimentul de usurare si libertate ca ai scapat de job). Azi am gasit si in cartea pe care o citesc acum si ma fascineaza – Iris Murdoch, Vlastarul cuvintelor: “ Dincolo de rutina, pentru mine incepea haosul si fara rutina viata mea (sau poate viata oricui?) nu era decat o fantasmagorie.” (mai multe fragment edin cartile care m-au inspirat aici) Dar poate ca e gresit insasi faptul ca imi pun intrebarile acestea. Dar le scriu pentru ca stiu ca sunt incomode si “not nice” si sunt sigura ca si altii se gandesc la ele. Si da, stiu ca sunt genul de om care isi pune prea multe intrebari ca sa poata trai fericit pana la adanci batraneti :)

Deci sa revin, ce am de spus? Nu cred ca sunt “special”, ca am vreo chemare sau ca voi schimba lumea, dar totusi intrebarea ramane. Ce pot spune este ca tot mai mult simt ca fotografia mea este legata de comunitatea in care traiesc, adica Timisoara, unde as vrea sa contribui si eu la schimbarea in bine. Chiar daca asta ar insemna sa aduc o mica diferenta doar in vietile catorva oameni. Nu vreau neaparat sa fac fotografii frumoase din punct de vedere tehnic si artistic. Nu vreau sa documentez razboaie si cazuri sociale extreme, nu pot. As vrea ca pe piatra mea funerara sa scrie “om bun”, nu “fotograf bun”. Si apoi imi spun, bine bine, toate astea sunt foarte dragute, dar cum o sa traiesti din asta? :)

Va urma.

Si pentru toti cei care sunt in cautare, ca si mine, cateva articole care m-au inspirat:

Structure in the creative life: un podcast din revista Lenswork, care trateaza exact aceste intrebari: ce avem de spus prin fotografie si cum. plus idei foarte faine de proiecte fotografice. asculta podcast

– Un interviu super cu Cristian Crisbasan, din care citez : “Cu cit Photoshopul avanseaza mai mult, cu atit este nevoie de “haselbladuri” mai scumpe. Din pacate, nu se poate inventa un Photoshop si pentru suflet, minte, inima, talent, inspiratie, instinct. Da, cu cit se fac mai multi bani din publicitate, cu atit se investeste mai mult in tehnica de a minti ca o crema minune te intinereste cu 125 de ani.”

– un fragment din cartea Confesiuni fotografice de Bill Jay, intr-un stil ironic si atat de adevarat: “Una dintre lecţiile supreme ale istoriei fotografiei este că există un număr limitat de subiecte cu impact asupra culturii largi. Acestea sunt: portrete de actriţe, nuduri de femei şi nuduri de actriţe femei, nu în această ordine. Fotograful pornit pe drumul celebrităţii ar face bine să ţină cont de acest lucru. Am să fiu franc cu voi, în ciuda riscului de a vă răni sentimentele delicate şi de a vă submina nevoia de admiraţie: instantaneele voastre diletante defocalizate ale unor şiruri de case identice făcute cu un aparat foto Diana din plastic nu au nici o şansă. Şi nici imaginile frumos lucrate de format mare cu gropi de gunoi, făcute doar pentru a arăta că aceste restricţii nu au nimic de a face cu tehnica. Important pentru celebritate este subiectul, subiectul şi subiectul. În ordinea asta.”

– In ultima vreme am citit mai multe articole ale fotografului Voicu Bojan la liternet, toate sunt superb scrise, au fost o incantare sa le citesc si am invatat multe.

– Un articol despre cum poti deveni un fotograf mai bun, din care citez: “The only way to shoot more interesting photos is to become a more interesting person.”

– Si o postare pe pagina de facebook a fotografului Radu Sigheti, original in engleza (si mi-am permis sa o traduc):

Sa fii un fotograf bun inseamna sa ai personalitate si caracter. Inainte de toate trebuie sa ai aceste lucruri. In mod involuntar, personalitatea ta te-a atras spre ideile din acest fragment. Formarea ta are loc in timp, incet si usor, in timpul celor “sapte ani de acasa”, cum se spune in Romania, de catre parinti si bunici. Scoala, prietenii, anturajul te modeleaza in timp ce cresti. Muzica pe care o asculti, filmele care-ti plac, cartile pe care le citesti dau o alta parte a personalitatii tale. Pe masura ce cresti, personalitatea ta este determinata si pusa la incercare de toate iubitele sau iubitii pe care i-ai avut, de dragostea implinita sau neimplinita. Toti oamenii pe care-i intalnesti si cu care interactionezi sunt tu insuti; sunt o parte din personalitatea si caracterul tau. Multi fotografi isi mai cauta inca personalitatea, multi fac fotografii foarte bune, si cand ii vezi iti place de ei, insa simti ca ceva lipseste si te intrebi ce. Ce lipseste din fotografie este personalitatea si caracterul fotografului. Este lucrul acela greu de numit, care nu se vede, din spatele fotografiei. Aceasta face diferenta ditnre imagini. Daca nu l-ai gasit inca, mai cauta, nu e nimic rusinos in asta, toti am facut fotografii slabe pe drumul descoperirii de sine. Si din cand in cand, te poti opri pentru un moment si privi in interior: esti chiar tu cel care face fotografia?

Si in incheiere, daca tot e vorba de inspiratie, care vine si pleaca, iata si o poezie pe care am scris-o.

 

Mi-ar placea sa aflu si parerea voastra despre cele discutate in acest articol. Daca doriti, lasati un comentariu mai jos.

 

For the English version of this post go here

 

[green]Inscrie-te la Newsletter[/green]       [blue] Like pagina mea de facebook[/blue]

1 thought on “Resurse si inspiratie #3: Ce am de spus?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *