Despre fotografie, creativitate, inspiratie

Resurse si inspiratie #2. Be yourself… whatever that is

Motto:     “In order to have self-expression, we must first have a self to express” (Julia Cameron)

                     “If you want to work on your art, work on your life” (Chekhov)

In order to find yourself, you must first lose yourself. Lose some old petals to bloom again.

Dupa cum va spuneam luna trecuta (vezi articol) doresc sa realizez o serie de articole lunare, in care sa va vorbesc despre sursele mele de inspiratie, motivatie, invatare, dezvoltare, nu neaparat legate de fotografie, dar care au impact asupra mea, deci implicit asupra fotografiei, scrisului si acestui blog. Si sper sa gasiti printre acestea ceva ce va va inspira si pe voi.

Pe scurt, luna trecuta temele au fost “Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?” (o intrebare cam incomoda, dupa parearea mea) – e titlul unei vederi pe care am primit-o si o tin lipita la mine pe dulap pentru a ma gandi la asta des) – precum si experientele mai multor fotografi sau scriitori referitoare la ce este necesar pentru a reusi ca artist (raspuns pe scurt: multa munca)

Luna aceasta tema generala este reflectarea propriei persoane, a personalitatii, a experientelor in ceea ce cream.

Ai incercat vreodata sa faci un colaj pentru a te descrie?

Acum vreo trei ani cand am inceput primul meu blog de fotografie, era ceva foarte simplist, postam numai fotografii (cu care mi-e cam rusine acum) si nu scriam deloc. Mi se parea ca oricum nu as avea nimic important de spus (si inca ma mai gandesc la asta). Oricum, si asa ma simteam vulnerabila in fata “marelui” public (cei  cativa vizitatori pe luna, care majoritatea imi erau prieteni probabil). Cred ca a expune public a ceva ce tu ai creat, in care ai pus suflet (si cand zic “creatie” sau “arta” o zic in modul cel mai umil si lipsit de pretentii cu putinta) este ca si cum ai da drumul la o parte din tine in lume si nu stii pe cine va intalni, cum va fi intampinata, daca va fi apreciata, batjocorita sau ignorata. Si bineinteles ca exista mari sanse de a fi ranit. Si cine vrea asta? Pe langa toate indoielile personale. Cand e vorba de lucruri dragi noua, cred ca e foarte greu sa rationalizam si sa ne spunem, da, fiecare e indreptatit sa aiba o parere, chiar daca nu e de acrod cu mine iar eu voi continua cu creatiile mele indiferent de ce crede lumea etc etc. Iar apoi, pe langa problema (ne)aprecierii, mai e si problema banilor, de ce sa nu recunoastem? Eu cel putin ma surprind deseori gandindu-ma (a se citi stresandu-ma) ok, si daca nimeni nu vrea sa ma plateasca pentru ce fac, atunci ce valoare are? Chiar daca sunt constienta ca este un gand care ne-a fost indus de societate si care este confirmat zi de zi de tot ce vedem in jurul nostru – si ca multe alte “adevaruri” din astea, nu este neaprat adevarat – e greu sa il combat.

These petty little things that make our life…

Poate de aceea vad ca sunt multi fotografi care fac fotografii superbe, insa au alta meserie din care isi castiga traiul, ceea ce le da libertatea de a se dedica neconstransi de grijile materiale fotografiei.

Insa revenind la blog, sincer, nici acum nu stiu cum de am pornit un blog sau cum am inceput sa scriu, cred ca era ultimul lucru la care m-as fi gandit in urma cu cativa ani. Priveam bloggingul ca pe un hobby oarecum dubios, ca un act de exhibitionism, sau de a te crede asa intelept incat sa impartasesti cugetarile si cu altii, sau un mod de a te plange in public, de a capata simaptie/atentie. Oricum, m-am gandit foarte mult cand am inceput sa scriu pe blog sau alte povestioare sau articole, ce vreau sa scriu si in ce fel? La fel m-am intrebat si in ceea ce priveste fotografia, ce vreau de fapt sa exprim? (referitor la fotografie, am incercat sa dau un raspuns in sectiunea Despre mine)

Don’t appologize

La inceput am inceput prin a spune ce NU vreau sa fac cu blogul, dar si cu scrisul si fotografia. Nu voiam nici sa fie un mod de a-mi descarca problemele personale, nici de a-mi descrie in detaliu viata, nici de a crea o imagine cool/funny (si pe deasupra de fotografa si scriitoare, ce sa-ti spun!) – cumva mi se pare ca asta e sindromul facebook, nici de a posta numai lucruri optimiste si pozitive (asta e, si suferinta si problemele fac parte din viata si sunt necesare. Chestia cu ganditul pozitiv si zambetul non stop mi se pare nu numai nerealist, dar si nesanatos), nici de a face orice doar de dragul de a avea succes la public.

Always look at the bright side of life?

Si atunci ce? CE, Claudia??? Pai as vrea as fiu eu insumi, asa cum sunt si sa exprim asta in tot ce fac. Pentru mine asta are valoare. Autenticitatea. Asta apreciez si la altii. Nu vreau zorzoane, chestii care dau bine, care sunt in trend, care vor sa placa. Dar pana la urma asta nu tine de blog, de scris sau de fotografie. Tine de cine sunt eu, de cum ma raportez la lume. Si cu cat voi sti mai mult despre asta, cu atat voi putea face fotografii mai bune, mai adevarate si voi putea scrie mai bine. Cel putin asa cred eu.

 

 

 

Va las cu aceste ganduri si cu cateva articole care vorbesc despre a fi tu insuti, in viata, pe internet (blog) si in arta.

 

I am pretty, oh so pretty

Elisabeth HalfordThe introvert photographer. Ce m-am bucurat sa vad si altii se simt asa si ca nu trebuie neaparat sa fii o persoana super-sociabila casa devii fotograf :)

Sherry Otts: Wonderings on a bus. Urmaresc blogul lui Sherry de mai mult timp, imi place stilul ei. E foarte curajoasa, neconventionala si foarte sincera, nu-i este frica sa scrie despre ea, asa cum este.

– De pe blogul Married with luggage, un articol care ne arata cat de autentic poti fi online si de ce.

Gwen Bell: Digital Warriorship. Cred ca Gwen m-a influentat mult in ceea ce priveste blogging-ul, cu ideea ei de a-ti alinia prezenta online si offline, ideea de Digital Sabbatical, precum si ideea de vorbi doar din propria experienta (cam ce spunea Hemingway, ca atunci cand nu ii vine inspiratia, scrie o propozitie adevarata, cea mai adevarata pe care o stie). Un mic citat din prezentarea cartii ei: In the summer of 2010, I found myself on a bus absentmindedly flipping through applications on my iPhone. I wanted to kill time before my stop. Wait. Kill time? As if life is long enough to spend some of it in an act of killing. No, I decided in that moment, it’s not.

In an effort to get clarity around my online behaviors I took a month-long Digital Sabbatical. I powered down for a month to consider my relationship with technology. The Digital Sabbatical gave me new perspective on my habits. (And not just those of the tech variety.) I realized all the ways I was caving to socializing online when what I really wanted was to turn inward. I saw for myself how my desire to constantly check in with others moved me further away from my own heart and practice.

 – Susannah Conway: Unravelling 2012. E un fel de chestionar care te ajuta sa reflectezi  anului care a trecut si celor care vor veni si sa vezi mai clar ce iti doresti pentru viitor si ce ai lasat in urma.

Chris Guilbeau, care a creat site-ul Arta non-conformismului (cred ca titlul deja spune totul). Aici The Tower si un mic citat pentru a va deschide apetitul  “The world insists that you build this tower and you must inisist on doing it your own way”

 

Cum ti s-au parut articolele?

Daca vrei sa impartasesti ceva ce te-a inspirat, lasa un comentariu mai jos.  Multumesc :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *