Despre fotografie, creativitate, inspiratie, Fotografie de strada, Strainatate

Portrete în metrou la Berlin

Un fotograf de război, întors acasă, în oraș, pare să nu își mai găsească locul. Atrocitățile de pe front l-au afectat și caută să fotografieze altceva, poate pentru a regăsi umanitatea, frumosul, normalitatea. Se urcă în metrou, cu aparatul agățat la gât și se așează pe banchetă ca orice călător. Cu ajutorul unei telecomenzi, declanșează din buzunar, astfel încât oamenii nu-și dau seama că sunt fotografiați. Timp de un minut pe ecran rulează portretele pe care le-a realizat astfel. Atâtea expresii, atâtea emoții, atâtea cuvinte nespuse, era o întreagă poveste în fiecare chip fotografiat, parcă toată viața li se citea pe față. Scena aceasta e singurul lucru pe care mi-l aduc amite dintr-un film văzut de mult, când eram în facultate (Code unknown, probabil singurul film de Hanneke pe care l-am putut digera).

Și pe atunci fotografiam, cu aparatul meu vechi pe film și asta îmi doream cel mai mult, la fel ca și acum, să surprind oamenii și emoțiile lor netrucate, fără a fi conștienți de prezența camerei, fără a poza. Ce greu e! Și pe lângă asta, e oare etic, să fotografiezi oameni fără să le ceri permisiunea? Dar în ciuda tuturor întrebărilor, tentația rămâne. 

Așa că atunci când am urcat în metrou în Berlin, am început să „văd fotografii”. E sentimentul acela când te arde mâna și ți-e flămând ochiul de fotografie. Însă în situația aceasta, cu aparatul foto nu aș fi avut nici o șansă să fac portrete, decât dacă l-aș fi ascuns în haină cumva, cum au făcut fotografii Walker Evans și Helen Levitt. în anii ’40 în metrou în New York. Însă cu telefonul, care a devenit o adoua natură a oamenilor și a cărui prezență nu mai stârnește nici o reacție, am reușit să surprind câteva portrete fără a fi observată. 

Berlinul e un oraș așa de complex și atât de ofertant din punct de vedere fotografic. Ca să nu mai spun că are un Muzeu al fotografiei! unde am mers două zile la rând pentru a mă uita la expoziții și a răsfoi albume, deci pentru a-mi face plinul de fotografie de calitate.

În ultimul timp am început tot mai mult să gândesc și să lucrez în serii sau proiecte foto, mai degrabă decât în fotografii singulare. Astfel, și atunci când călătoresc, mi se pare mai interesant să fac fotografii urmărind o anumită temă, să prezint un anume aspect. Când zicem proiect foto probabil ne gândim la o muncă de ani de zile. Dar chiar și o serie foto scurtă, realizată pe parcursul câtorva zile, cum a fost aceasta din metrou sau chiar a câtorva ore (cum am mai făcut aici) îmi canalizează altfel atenția, mă face să filtrez ce văd în jurul meu. Și până la urmă, oferă o perspectivă nouă asupra unui loc sau subiect, decât obișnuitele fotografii cu obiective turistice. Încercați.

Și în sfârșit, fotografiile

 

 

 

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *