Expozitii, concursuri, interviuri, Timisoara

O expoziție și proiecte care se cer încheiate

În urmă cu șase ani (chiar în decembrie 2017 se împlinesc) mă întorceam în România după ce am stat mai mulți ani în străinătate. A fost un pas greu și multă lume mă mai întreabă și acum de ce am plecat, ca și cum aș fi făcut greșeala vieții mele :) dar de fapt cred că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o referitor la viața mea. 

M-am întors în Timișoara fără să am nimic sigur, dar cu ideea asta nebunească de a fi fotografă. Nu știu nici acum dacă mi-a ieșit :) cel puțin nu așa cum îmi imaginam eu. Dar în orice caz, pot spune că după ce m-am întors am fotografiat foarte mult prin Timișoara. A fost ca o foame de a redescoperi orașul, de a mă reconecta la el, de a-l cunoaște. Pentru că fotografia a fost din-totdeauna un bun instrument de cunoaștere pentru mine. 

Și într-un anume sens, parcă vedeam pentru prima dată orașul. Nu doar figurativ, dar și în modul cel mai concret, erau atâtea lucruri (nu doar locuri, dar și oameni, un alt mediu) în Timișoara pe care atunci le descopeream pentru prima dată. Și așa s-a născut un proiect foto, nu avea un nume precis, ceva gen Timișoara mea sau Timișoara. Un portret. Au decurs și alte proiecte din acesta: Poporul de piatră al Timișoarei sau Inimile Timișoarei. 

Au trecut șase ani de fotografiat și simțeam că s-a încheiat o etapă. Nu prea îmi este clar care este etapa următoare în fotografie pentru mine, dar îmi este foarte clar că trebuie încheiate lucrurile din urmă înainte de a putea merge mai departe și a începe ceva nou.

Și într-un fel despre asta este vorba în această expoziție. Un proiect închieat. Nu e vorba că nu o să mai fac fotografii prin Timișoara de acum încolo. Am trecut prin mii de fotografii până să le aleg pe cele pentru expoziție și la un moment dat ajunsesem în punctul în care îmi venea să le arunc pe toate la gunoi. Suna cunoscut? :) 

În orice caz, am simțit și acum, că orice există în interiorul nostru ca gând ne consumă atâta energie. Mă refer la toate lucrurile astea la care tot visăm dar pe care nu le concretizăm niciodată. Poate că unele nici nu trebuie puse în practică și atunci renunțăm (cu o renunțare împăcată) și nu ne mai uităm înapoi. Dar altele chiar sunt o chemare a sufletului nostru și trebuie finalizate. Poate nu perfect, dar în cel mai bun mod cu putință. Altfel ne tot ocupă gândurile și energia și nu putem trece la alte lucruri. 

Așa că, anul acesta este pentru mine un timp de încheiat proiecte pentru a putea merge spre ceva nou. Sunt curioasă ce va fi :)

Până una alta, expoziția poate fi vizitată la librăria Cărturești Mercy până de Crăciun. Mulțumesc.

 

Și câteva fotografii din cadrul expoziției

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *