Despre mine – o poveste

Claudia-Tanasescu-website

Asta ar fi varianta scurta.

Varianta lunga ar fi:

Eu sunt Claudia si iubesc fotografia. Si scrisul, calatoriile relaxate, cartile care ma scutura, sa uit de mine cand dansez, sa cant la chitara (desi nu prea stiu, cum nu stiu nici sa dansez :), sa ascult si sa spun povesti, prietenii, ceata, linistea, sinceritatea (cu mine si cu altii), sunetul ploii, sa ma uit la nori, sa ma joc, sa descopar (lumea dinauntru si dinafara), sa reusesc sa fac ceva de care mi-e frica, vrabiile, cantecul mierlei, sa mangai si sa vorbesc cu pisicile si cainii, sa ajut pe cineva, sa ma trezesc dimineata in cort si sa miroasa a padure de brazi si a roua, sa fac cadouri surpriza, singuratatea linistita, rugaciunea, melancolia de toamna pe care o simt si vara, emotiile exprimate, conversatiile adevarate, imbratisarile, sa urc pe munte, sa merg cu bicicleta, sa nu fac nimic deosebit si sa fiu linistita, sa port flori in par, sa rad pana ma dor obrajii..si imi plac descrierile lungi (dar asta v-ati dat seama deja)

Si ce daca? veti spune, poate.

Daca sunteti aici, cred ca avem unul din lucrurile de mai sus in comun. Si intr-un fel sau altul, toate acestea se vor regasi pe blogul meu, fiind privite prin prisma fotografiei.

Ce?

Toate cartile si articolele de fotografie pe care le-am citit vorbesc despre necesitatea de a te specializa intr-un gen al fotografiei. Dupa ce m-am gandit mult si bine, am decis ca eu nu vreau sa ma specializez. Sa va spun de ce. Eu am studiat economie, stiinte politice, am lucrat in administratia publica si in institutiile uniunii europene, in dezvoltare comunitara, in IT, in customer support, in traduceri si pentru scurt timp am distribuit si pliante in cutiile postale. Daca m-as fi specializat intr-una dintre acestea, sigur nu as fi ajuns sa fac fotografie acum. Si as fi pierdut atatea oportunitati de a cunoaste lucruri, oameni si medii noi, care pana la urma sunt o sursa enorma de inspiratie pentru… fotografie si scris, ceea ce fac acum. Fiecare bucata din puzzle-ul vietii noastre nu are sens decat privita in ansamblul imaginii vesnic in constructie si deconstructie, pe care o improvizam de-a lungul anilor.

Deci ce veti gasi aici? Genul meu de fotografie preferat este fotografia de natura, de strada si de calatorie. Imi place mult si sa fac portrete ale oamenilor in mediul lor, atunci cand nu sunt constienti de prezenta camerei sau a unui privitor si se vad atatea emotii netrucate pe fetele lor. Imi place si fotografia mai abstracta si sa exprim fotografic diverse concepte sau idei. Foarte probabil ca veti gasi pe aici si serii de fotografii sau proiecte de lunga durata. Si bineinteles voi scrie despre toate acestea si despre gandurile care ma insotesc pe drum.

Nu ma adresez in exclusivitate fotografilor, ci oamenilor care, ca si mine, sunt pe drumul nebatatorit si intortocheat al cautarii vocatiei, sau numit mai putin pretentios, a ceea ce ne place sa facem, ce ne inspira si ne face sa uitam de noi, a talentului si creativitatii – despre care cred cu tarie ca se gasesc in fiecare din noi. De fapt, este o cautare de sine. Nu vreau sa va invat nimic, dar sper sa va inspir in cautarea voastra si sa primesc si eu inspiratie de la voi.

Cum?

Daca ar fi sa definesc fotografiile mele sau ce vreau sa exprim prin ele as folosi cuvintele: Autenticitate. Emotie. Simplitate. Conexiune. Fara a vrea sa par o sensibila, cred ca acestea ma definesc si pe mine, caci intotdeauna o fotografie spune la fel de multe despre fotograf cat si – in masura in care relationeaza cu ea – despre privitor. As vrea, cum spunea si Hemingway despre scrierile lui, sa spun adevarul, caci lumea in care traim este deja atat de editata si artificiala. Si ce promit este, cum spunea Nina Simone, “Don’t put nothing in it unless you feel it”, adica sa fac fotografii in care pun suflet, in care ma regasesc eu, asa cum sunt. Cred ca mai intai trebuie sa ne preocupe sa fim adevarati, sa scapam de toate mastile si influentele si sa ne exprimam astfel, prin orice mijloace. Aprecierea, daca vine, este secundara, nu mai conteaza. De aceea, in timp, am petrecut mai putin timp pe site-uri cu sfaturi foto, pe forumuri sau pe facebook sau in concursuri, si m-am concetrat asupra…ce-ului si de ce-ului din fotografiile mele, dar mai ales din viata mea.

De ce?

Eu eram unul dintre copiii aceia care intreaba vesnic si exasperant de ce si inca mai cred si acum ca “de ce fac asta?” este o intrebare la care merita sa  cautam un raspuns sincer. Asa ca de multe ori ma intreb de ce fotografiez? De ce as mai adauga si eu la cantitatea enorma de imagini cu care suntem bombardati in fiecare zi? Raspunsul meu este oarecum egoist: pentru ca nu pot sa NU fotografiez. Pentru ca atunci cand pun aparatul foto la ochi uit de mine, ies din cadrul restrans al experientelor si timiditatii mele si ma conectez la lume, cu tot ce are sa-mi ofere (desi cred ca incerc sa fac asta si fara aparat). Dar in principal pentru mine asta inseamna fotografia: a privi cu atentie, a fi martor la minunea lumii, chiar si atunci cand nu este frumoasa, si a o impartasi cu ceilalti privitori. De fapt, pentru mine cel putin, fotografia si scrisul sunt doar niste instrumente, nu un scop in sine. Instrumente de cunoastere…de sine, in primul rand, si implicit a lumii, ca oglinda a noastra.

Motto: “We are here to notice each thing so each thing gets noticed. Together we notice not only each mountain shadow and each stone on the beach, but especially, we notice the beautiful faces and complex natures of each other. We are here to bring to consciousness the beauty and power that are around us and to praise the people who are here with us. We witness our generation and times. We watch the weather. Otherwise, the creation would be playing to an empty house.” (Annie Dillard)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *