In acea zi iesisem la fotografiat in parcul Grand Bigard, intr-un sat de la periferia Bruxelles-ului, unde in fiecare an se desfasoara o expozitie de lalele. Dar deseori se intampla ca atunci cand iti stabilesti un scop sau o destinatie, ceea ce intalnesti pe drumul spre acesta este mai interesant decat destinatia in sine. Aceasta este adevarat mai ales in ceea ce priveste fotografia. Asa ca in acea zi nu mi-am inchipuit eu ca voi fotografia alte subiecte decat flori si insecte, doar acela era scopul meu. Pe la doua dupa-amiaza, cand lumina era deja prea puternica, iar eu eram dezhidratata, infometata, cu dureri de spatele si burta, si cu o nevoie disperata de ceva dulce, ieseam din gradinile Bigard, intr-o stare destul de mizerabila, dupa cum v-ati dat seama, insa fericita pentru “captura” de fotografii. Era drum lung pana acasa, asa ca ma indreptam tarandu-ma de-a lungul soselei prafuite spre capatul satului, de unde luam tramvaiului ce trebuia sa ma duca inapoi in oras. Am traversat liniile de tren si mai aveam vre-un kilometru pana la statia de tramvai. Soarele ma batea in cap, rucsacul cu aparatul mi se lipise de spatele transpirat si atarna greu, soseaua parea ca nu se mai termina si nu visam decat sa ma prabusesc o data in tramvaiul ala, chiar si pe scaunele pentru batrani si handicapati, doar sa ajung o data acasa.
Si atunci am vazut ceva stralucind in gradina unei case, dupa un gard de sarma. Era un pantof, aruncat acolo. Dar ce pantof! In momentul in care l-am vazut, am stiut ca trebuie sa-l fotografiez. Asa ca mi-am bagat mana prin gard, unde ochiurile de sarma erau putin largite si incercam cu disperare sa ating pantoful. Noroc ca nu era nimeni pe strada sa ma vada in genunchi, cu mana pana la umar prin gardul oamenilor, dar nici ca mi-ar fi pasat. M-am zgariat pe brat in timp ce trageam pantoful afara, pe fata aveam urme de la gardul de sarma iar blugii mi-erau bineinteles murdari in genunchi, dar ce-mi pasa?! Eram ca in transa, ca de obicei cand am o idee pentru o fotografie si TREBUIE sa o pun in aplicare. Acum mai trebuia doar sa gasesc o locatie potrivita pentru pantof. Muzele au fost darnice cu mine si mi-au trimis inspiratie, chiar si la doua dupa-amiaza, asa ca m-am intors victorioasa pana la liniile de tren, am mai mers cateva sute de metri de-alungul lor, am gasit un loc bun si…iata povestea fotografiei ‘Cenusareasa moderna’ si a unei pasiuni care te poate face sa uiti de foame, sete si orice dureri.
La ceva timp dupa ce am facut aceasta fotografie, am citit o carte de Ken Robinson – care cred ca e cunoscut mai ales datorita conferintei TEDTalks despre educatie – “The element: How finding your passion can change everything”, care denumeste aceasta stare, atunci cand uiti de tine, dar te simti mai tu insuti decat oricand, a fi in Elementul tau. “Elementul” este punctul in care ceea ce iti place sa faci si ceea la ce esti bun se intalnesc.
Desi pare o intrebare simpla, de atatea ori am auzit oameni spunand acelasi lucru, descumpaniti “dar… nu stiu ce imi place sa fac”. Pare paradoxal, insa cand trecem de planul calatorii, filme, carti, spectacole si trebuie sa denumim ceva in care ne investim activ/creativ, ramanem fara raspuns. Ken Robinson argumenteaza ca sistemul de educatie, asa cum e conceput acum, nu ne incurajeaza sa ne descoperim vocatia, nu ne dezvolta creativitatea innascuta, ci priveste totul din prisma utilitatii si, mai grav, a uniformizarii. Iar mai tarziu in viata suntem (sau credem ca suntem) prea prinsi in lantul rutinei, al unui drum pe care ne-am nimerit, al obligatiilor, al unui stil de viata pe care credem ca trebuie sa-l mentinem.
Poate ca nu e un Picasso in fiecare din noi, dar nu trebuie sa fii celebru sau foarte bun la ceva pentru a face acel lucru, o faci pentru tine, nu pentru faima. Eu asa cred, cel putin. Este atat de important sa descoperim ce ne place sa facem, chiar daca nu ne vom castiga traiul din asta. Lumea priveste de multe ori hobby-urile fie ca pe ceva inutil, o pierdere de vreme, fie ca pe un lux, insa de cele mai multe ori, ele sunt cele care ne mentin energia vitala si ne fac sa fim vii si creativi si in alte arii ale vietii noastre.
4 Responses
[…] cum banuiati – o sa zic ca merita (si apropo de asta, poate vreti sa cititi si articolul asta). Cum au meritat si orele pe care le-am petrecut sub o streasina intr-o ploaie inghetata de […]
Foarte fain articolul! Si eu am facut cercetari in domeniul acesta, si am dat de cartea lui Mihály Csikszentmihályi, intitulata “Flow”. Iti recomand si tie sa o citesti. Eu din septembrie o sa umblu la un curs life coaching, si sper sa gasesc atata satisfactie in activitatea asta cat de fericit ma face deja idea. Sper sa ne vedem si sa povestim in curand.
Vad ca si tu incerci multe lucruri diferite si iti cauti ‘vocatia’ sau cum s-o fi numind drumul spre noi insine… Sper sa gasesti satisfactie si implinire la curs. Pai si eu sper sa ne mai intalnim si sa imi povestesti cum e. SI poate o sa am si eu nevoie de serviciile tale de life-coaching 😉
PS: Mersi de recomandare, sa vad daca gasesc cartea.
[…] fotografiez flori și poza care mi s-a părut cea mai reușită din ziua aceea a fost cu un…pantof). Era culmea! Un coleg fotograf chiar îmi zisese anul acesta că sunt o groază de inimi în […]