Cel mai fain loc de pe Pământ

…este Herculane. (pentru mine)

eu - inima - Herculane

Mi-am dat seama de asta când eram departe. Probabil că nu se poate altfel, trebuie să ne îndepărtăm de un lucru (chiar până la punctul de a-l pierde) pentru a-l putea vedea mai bine. Doar când suntem departe de un loc, de o ţară, de un om, de o familie (de noi înşine, de fapt) înţelegem că depărtarea în termeni fizici nu are nici o însemnătate, căci sufletul este cel care ne spune şi de la mii de kilometri de ce şi de cine suntem apropiaţi. Adică cine suntem cu adevărat. Doar că vocea asta a sufletului este foarte firavă, de multe ori înăbuşită şi nu este întodeauna uşor de ascultat, pentru că în majoritatea cazurilor te face să renunţi la confort, la cunoscut, te face să înfrunţi demoni din interior şi să treci prin chestii pe care ai prefera bine mersi să le ocoleşti.

Acum vreo patru ani locuiam în Belgia şi eram, cum s-ar zice, realizată. haha. Aveam un job confortabil şi bine plătit (nu zic asta ca să mă laud, ci doar ca o constatare, ca şi cum ar fi fost cald afară), îmi permiteam să îmi cumpăr ce îmi doream, orice mic sau mare răsfăţ şi aş fi putut să călătoresc oriunde în lume. Şi totuşi, printre bilete de avion şi planuri de vacanţă spre locuri îndepărtate mă trezeam că îmi dădea târcoale un gând: cât mi-aş dori să fiu la Herculane! Da, Herculane acela în ruine, cu munţii pe care i-am colindat ani de-a rândul cu oameni care sunt şi nu mai sunt. Atunci vocea aceea firavă a sufletului îmi zicea că nu sunt în locul potrivit. Dar, după cum ziceam, nu e uşor să asculţi vocea aceea. Pentru că puterea inerţiei e mare şi puterea modelelor din jur e şi mai mare, care-ţi spun că fericirea e confortul şi distracţia şi zâmbetul cu orice preţ, şi îndepliniera tuturor dorinţelor, care normal că implică acel “să îţi permiţi”. Iar eu îmi permiteam. De ce aş renunţa la asta pentru…Herculane?!

Şi apoi, mi se întâmpla să merg cu trenul prin Belgia sau Germania sau pe undeva prin Europa “civilizată” (după cum o numim noi în România) şi să mă uit la peisajul acela perfect, curat, alineat, parcelat, perfect îngrijit, cu iarba care parcă creştea la aceeaşi înălţime, şi tânjeam să văd un câmp lăsat în voia lui, un câmp cu buruieni, mă înţelegeţi? O pădure nealiniată. Un câine vagabond pe care să-l mângâi pe stradă. O casă care se cojeşte, cu o babă în poartă. Poate că nu-s eu făcută pentru “civilizaţie”. Sau poate că rădăcinile acelea merg mult mai adânc decât credeam eu.

Mi-am dat seama că toate au un preţ. Nu ştiam cum să explic de ce nu-mi placea “dincolo”, ziceam că e vremea, că oamenii sunt reci…dar nu e asta. Sunt rădăcinile acelea. Sau şi mai mult, drumul meu în viaţă nu trebuia să rămână definitiv acolo. Acum, că m-am întors în România mi-e foarte clar asta. Poate că dacă nu plecam şi nu aş fi fost departe, nu aş fi înţeles asta.

Şi toate gândurile-rândurile acestea au fost declanşate de o excursie la Herculane, care a rămas acelaşi loc de suflet pentru mine. Într-adevăr, cel mai fain loc de pe Pământ.

Mai jos sunt câteva imagini din ultima excursie la Herculane, prin satul Scărişoara şi Crovuri

IMG_3894 copyIMG_3890IMG_3881IMG_3870IMG_3863

IMG_3699

IMG_3702

IMG_3713IMG_3761IMG_3753IMG_3738

IMG_3895 copy

Şi un album cu fotografii realizate în decursul a mai mulţi ani la Herculane  aici

Articole pe aceeaşi temă:

Herculane: Disco days are over

Lecţia: cal, vacă, floare, copac, munte, cer, biserică, acasă

One thought on “Cel mai fain loc de pe Pământ

  1. Pingback: Prin munții Țarcu - Claudia Tănăsescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *