Natura

Ce se vede la Muntele Mic

“Vezi ce esti, nu vezi ce este” (Nae Ionescu)

De ce sa te duci la Muntele Mic vara? E un munte golaş şi nespectaculos, unde găseşti doar nişte pensiuni aruncate ici colo sau neterminate, un hotel mastodont gri-comunist în paragină, scheletul telescaunului care nu funcţionează, o cruce mare de fier pe lângă care sunt parcate maşini cu portierele deschise, cu muzica la maxim, in timp ce oamenii mănâncă mici pe capotă (nu e glumă).

De acord. Lucrurile astea sunt adevărate, există, se văd. Dar nu e asta totul. Există şi iarbă moale pe care să stai uitându-te la cer, cu stomacul plin de un senvici care devine cea mai fabuloasă mâncare, muzica vântului şi a ierbii, mici comori delicate de flori şi trifoi dacă te cobori la firul ierbii, liniştea, mirosul aerului de munte, soarele care-ţi arde faţa, turme de oi pufoase care se uită la tine curioase si sperioase, câini blănoşi buni de mângâiat, şi mai ales, oriunde te uiţi, cerul larg, deschis, pe care la oraş îl văd doar îngrădit de blocuri, aici e nesfârşit, plin de nori albi în mişcare, în care se văd fiinţe fantastice, acel cer pe care dacă-l privesc mai mult, parcă mă umple, se transferă în mine, şi plec de acolo limpede, cu norii albi ai sentimentelor şi gândurilor trecând fără să lase urme în acel senin.

IMG_1381

Şi atunci ştiu că depinde doar de mine, unde aleg să mă uit. Ce aleg să văd. Am capacitatea să mă minunez, să mă bucur, să văd minunea lumii în fiecare zi? Asta nu înseamnă că închid ochii sau că urâtul şi răul nu există şi nu trebuie conştientizate. Dar depinde de mine ce aleg să văd şi să simt.

Aleg să văd groapa aceea şi balta şi hartia aruncata şi sictirul care vine cu ea, sau aleg să văd şi să mă minunez de chiciura care s-a depus pe iarbă, făcând o dantelărie unică şi irepetabilă. Aleg să văd blocul care se cojeşte sau copacul din faţă în care bate soarele şi toate frunzele lui galbene intens capătă o aură şi e atât de frumos, că-mi ţin răsuflarea? Şi chiar frunzele, da frunzele, care sunt miliarde, şi nu e una identică cu cealaltă, asta mi se pare cel mai miraculos lucru. Sau vrăbiile cu cenuşiul lor care se confundă cu asfaltul şi praful, cât sunt de simpatice şi cum se opresc din ciripit când te uiţi la ele (aţi observat?). Aleg să văd un om care mi-a tăiat calea sau a fost nepoliticos şi să plec bodogănind cu “numai în România, la d… şi n…  şi etc” şi m-a stricat dimineaţa, sau aleg să văd atâtea gesturi de bunătate pe care le fac oamenii zilnic în jur? Sau mă uit în mine şi aleg să văd că nu am fost în stare de una şi de alta, că nu am fost de-ajuns de…whatever, că nu m-am ridicat la nivelul aşteptărilor mele sau aleg să văd minunea că sunt ajutată şi ghidată să evoluez şi să mă schimb, că pot dărui, atât cât pot, că pot spune îmi pare rău?

IMG_1386 copy

Şi asta văd, la mine în primul rând, că dacă aleg să mă las pradă negativităţii, reproşurilor, furiei, învinovăţirilor, dar şi comodităţii, sunt limitată, asta împiedică să iasă la iveală ce este mai bun în mine. Şi cred că este la fel pentru toată lumea. Cu cât suntem mai limpezi în interior cu atât vedem mai multă frumuseţe în exterior. Cum se spunea, ce e înăuntru e şi afară. Dar pe de altă parte, şi încercarea perpetuă de a fi bun, te poate transforma într-un plicticos fără nuanţe, fără “scânteie” (căci şi scânteile au nevoie de umbră pentru a lumina) sau un moralist. Ceea ce uneori mă întreb dacă nu am devenit cu aceste texte. Dar poate o să-mi spuneţi voi care citiţi :)

Şi pentru că articolul plecase de la o excursie la Muntele Mic, iată şi nişte poze cu ce am văzut acolo.

IMG_1369 copy

IMG_1365 copy

IMG_1373

IMG_1366 copy

IMG_1382 copy

IMG_1393c copy

IMG_1395 copy

Articol din seria Made in Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *