Despre fotografie, creativitate, inspiratie, Fotografie de strada, Oameni, Oras

Astept mareata zi…in Ocna Mures

Ocna Mureș e un mic oraș în apropiere de Aiud, a cărui istorie se leagă de exploatarea de sare încă de pe vremea dacilor. A devenit subiect de știri mai recent datorită unei tragedii, când s-au prăbușit pereții unor mine de sare și în craterul apărut s-a format un lac artificial. Cu o structură apropiată de a unui sat, orașul se întide de-a lungul unei străzi principale, cu siluetele sondelor ițindu-se în fundal, ca pentru a aminti istoria sa. Buticuri, câteva baruri, o pizzerie, nelipsitele jocuri de noroc, o biserică, blocuri, clădiri industriale abandonate și spre ieșirea din oraș case care se pierd în câmp. Pare orașul tipic care a avut o mare industrie și apoi a decăzut. Orașul ale cărei mărețe zile au trecut…și poate le mai așteaptă.

Ce ar fi de fotografiat aici? La prima vedere nu pare mare lucru. Și totuși, și sub această aparentă banalitate, dacă stai și te uiți atent, începi să vezi viața micului oraș, oamenii săi, scene urbane, se țes povești care îl scot din clișeul din care poate l-am încadrat. Acesta este marele dar al fotografiei și implicit al atenției lucrate și dezvoltate prin fotografie. Viața nu este niciodată banală, oriunde ar fi și în ce condiții. Provocarea este să reușim să suprindem în fotografii această umanitate care ne unește pe toți. Este destul de greu. 

Eu nu știu dacă am reușit asta încă. Dar în Ocna Mureș m-am bucurat să redescopăr bucuria de a observa, de a descoperi subiecte, de a interacționa cu ele și nu în ultimul rând, de a concepe un eseu fotografic, nu doar fotografii singulare. M-am reapropiat de fotografia de stradă și am avut ocazia să testez pe teren noul achiziționat aparat mirrorless cu obiectiv fix de 30 mm (ceva nou pentru mine, să fac poze prin oraș cu un obiectiv cu focală fixă). Nu este o reclamă sau vreo recomandare referitoare la vreun aparat. Dar mi-a fost foarte clar că aparatul Dslr, care este foarte mare și greoi, nu mi-ar fi permis să fotografiez oameni așa de aproape, fără ca ei să își dea seama că sunt fotografiați. Însă cu mirorrless-ul, care are și ecran rabatabil, am tras și de la nivelul șoldului sau de pe o bancă, care a fost un bun punct de stație.

Nu a fost o explorare în profunzime a orașului, deci nu este un documentar. Am fotografiat doar în două reprize de câteva ore în două zile consecutive. Am ajuns acolo datorit[ unei tabere de fotografie de la Mănăstirea Găbud, unde am participat mai mult ca și co-organizator decât ca fotograf, dar tot am găsit momente de pozat. 

Pe lângă ocazia de a cunoaște oameni pasionați de fotografie din diverse orașe din țară, a vedea moduri diferite de lucru și de abordare a unui subiect, totodată, mi s-a confirmat ceva ce am observat de mai multe ori, că nu trebuie să cauți subiecte de fotografiat în locuri foarte îndepărtate și exotice, există atâtea subiecte bune aproape de noi, doar să avem ochi să le vedem, și poate mai ales inimă să le simțim. Și apropo de titlu (dat de una din fotografiile din serie), un oraș, la fel ca un individ, poate aștepta „măreața zi”, un mâine perfect și luminos, sau se poate uita în urmă la zile de glorie, dar poate asta îl împiedică să vadă frumusețea prezentului, care există, chiar și mascată în banalitate. Iar fotografia, poate mai mult ca oricare dintre arte, are acest rol de a îți deschide ochii asupra lui aici și acum.

Mai jos o încercare de eseu fotografic despre Ocna Mureș. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *