De curând blogul meu a împlinit 13 ani. L-am lansat pe 28 februarie 2012, proaspăt întoarsă în Romania, în vârtejul unor schimbări radicale de viață si de profesie. Era prima dată când scriam public și totodată prima dată când încercam sa iau fotografia în serios.
Nu știu dacă mi-a ieșit, dar nu mă pot abține sa nu spun ceva de genul „am învățat că…” Ei bine, ce am învățat este pur și simplu să continui.
În unii ani am scris și fotografiat în fiecare săptămână, în alți ani abia am scris câte un articol sau două pe an. În unii ani am fost foarte motivată să ies la fotografiat și mai ales să finalizez micile mele proiectele foto și expoziții, în alți ani le-am lăsat baltă. Știu, nu e ceva de care să depindă soarta lumii și tocmai de aceea, de multe ori m-am confruntat cu blocaje și îndoieli, dacă are rost să fac asta. Cred că oricine creează, în orice domeniu, are momente din acestea.
Iată că anul acesta, de aniversarea blogului, am reușit să scot această cărticică (de 70 de pagini) cu o selecție „best of” a articolelor de pe blog, cel puțin cele cu care rezonez încă.
Și pentru că am făcut această carte în mare grabă (ideea mi-a venit doar cu vreo săptămână înainte de aniversare), nu am apucat să scriu o introducere, așa că încerc acum.
*
Introducere
Cartea cuprinde în prima parte, „Peste mări și țări”, articole de călătorie din străinătate și din România, în a doua parte, „Momente”, articole despre mici întâmplări din cotidian și în ultima parte, „A fost o dată ca niciodată”, câteva povestiri-basme care au ca sămânță fapte reale. Textele sunt scrise între 2011 și 2024 și vă invită la o călătorie printre rânduri.
Peste mări și țări
Călătoriile în străinătate despre care am scris (Geneva, Stockholm, Lisabona, Maroc, Cadiz, Insulele Eoliene, Marea Nordului) le-am făcut pe când locuiam în Bruxelles, între 2008 și 2011. Pe atunci călătoritul era foarte important pentru mine, aproape un raison d‘etre. Plecam deseori în weekenduri încotro găseam un zbor mai ieftin în Europa (uneori pentru a vizita prieteni din diverse capitale europene), iar în concedii călătoream singură câte o săptămână-două spre destinații mai deosebite. Atunci și câștigam mai mulți bani, din Bruxelles erau nenumărate zboruri spre atâtea destinații, deci era ușor să călătoresc. Adevărul e că sufeream de un dor de ducă perpetuu.
În 2010 m-am apucat mai serios de fotografie, am început un curs de educație la distanță la New York Institute of Photography și apoi mi-am făcut un blog de călătorii în engleză. Visul meu era să devin travel photographer and writer (poate nu chiar pentru National Geographic, dar pe aproape 🙂 . De aceea, articolele de călătorie din străinătate sunt scrise în 2011 în engleză pentru primul blog, și apoi traduse în română (în 2012, când am pornit și blogul în română).
Dar, în mod ironic, în ciuda viselor mele, cam pe atunci călătoritul a început să-și piardă vraja pentru mine. Adevărul e că nu eram prea fericită cu viața mea din Bruxelles și deseori călătoream ca să fug… de mine. Ca orice medicament, trebuie să-l iei în cantități tot mai mari, până nu își mai face efectul. La fel și călătoritul, nu-mi mai aducea fericirea pe care o tot căutam. Asta se simte și în tonul articolelor de călătorie (de exemplu, articolul despre Lisabona sau Cadiz). Se cocea în mine și hotărârea de a mă întoarce în România, ceea ce s-a și întâmplat, în decembrie 2011.
După întoarcerea în România, am călătorit foarte puțin și aproape exclusiv în România. M-a preocupat mai mult să descopăr locurile de aproape și să le cunosc mai în profunzime. Astfel s-au născut articolele de călătorie despre locuri unde am fost de zeci de ori (Herculane) sau despre cea mai fain traseu de drumeție de tip Camino, pe Via Transilvanica.
Momente
Încet-încet, a descoperi frumusețea în lucrurile din imediata apropiere a devenit o atitudine constantă. Fotografia m-a ajutat mult în a fi mai atentă la detaliile lumii din jur. Și faptul că am avut un blog, un spațiu unde să pot publica și împărtăși, m-a încurajat să scriu despre aceste mici întâmplări care luminează cotidianul. Acum chiar îmi pare rău că nu am scris mai multe, dar în anii aceia treceam prin mari schimbări personale și scrisul m-a purtat mai mult în direcția aceea. Astfel s-au născut articolele adunate în capitolul „Momente”.
A fost o dată ca niciodată
Apoi scrisul a devenit tot mai important pentru mine și încet-încet am făcut tranziția spre a scrie și ficțiune, pornind de la întâmplări din realitate. Îmi place mult să transpun întâmplări din propria viață sub forma unor basme pentru oameni mari. De asemenea, latura mea copilăroasă se exprimă foarte bine în scris, luând vocea unui narator copil sau perspectiva neobișnuită a unei flori, de exemplu. Această ultimă parte din carte include și un basm care nu a fost publicat niciunde până acum, „Fetița fără nume”.
O selecție
A fost interesant să fac selecția textelor de pe blog pe care să le includ în carte, pentru a avea un fir roșu. Am lăsat de o parte eseurile foarte personale – ele au constituit materia primă pentru prima mea carte și recunosc că în prezent m-am depărtat de stilul și conținutul lor. De asemnea, am hotărât să nu includ articolele din culisele vieții de antreprenor creativ, precum și cele despre procesul creativ în fotografie și scris – ele vor rămâne doar pe blog, ca mărturie pentru toate zbaterile mele creative și antreprenoriale din acești ani. Cartea nu cuprinde fotografii, dar mi-ar plăcea ca la un moment dat să scot un astfel de album retrospectiv „best of” cu proiectele foto din ultimii treisprezece ani, pentru că fotografia a jucat un rol foarte important pentru mine (în prezent a fost detronată de scris). M-a suprins și pe mine că o mare parte din această carte cuprinde articole de călătorie, pentru că în prezent călătoresc foarte puțin și clar nu mai am dorul de ducă teribil din acei ani. Dar am rezonat cu acea voce mai tânără a mea și am lăsat-o să se audă. Articolele din capitolul „Momente” și povestirile din ultima parte completează peisajul peregrinărilor prin lume cu călătorii aproape și în imaginație.
Sper să vă placă 🙂
*
Despre vulnerabilitate
Bineînțeles că am tot ezitat dacă să scot această cărticică (veșnicele îndoieli), dar în final, iată că a ieșit de la print fix de Ziua Mondială a Scriitorilor – o glumă reușită pentru cineva care are sindromul impostorului ca scriitor.
Pot aduce mărturie că orice carte – chiar și acest mic proiect creativ, artizanal aproape, realizat independent – aduce cu sine multă vulnerabilitate. A sta în spatele unei cărți și a spune: „da, eu am scris asta”, e ca în acele vise în care ești dezbrăcat în public (însă măcar atunci te trezești și ești ușurat că a fost doar un vis). Dar recunosc nu doar vulnerabilitatea, ci și bucuria pe care am avut-o când am luat cărțile de la tipografie și le-am ținut pentru prima dată în mână. Iar apoi am și râs puțin de mine, văzându-mă cum iarăși trag de plase și cutii, cărând vreun „proiect” creativ, o ipostază cunoscută din ultimii treisprezece ani 🙂 Și mai recunosc ceva, o forță, un sentiment eliberator, un boost de energie, creativitate și încredere reînnoită, care vine din a continua, pur și simplu, așa cum pot, în ciuda vulnerabilității, fricii și îndoielii.
*
Cu această ocazie, aș vrea să mulțumesc din inimă tuturor celor care m-ați citit și susținut într-un fel sau altul în toți anii aceștia. Contează mult!
PS: Am scos un tiraj limitat, deci dacă doriți un exemplar, scrieți-mi.
PPS: Dacă doriți să primiți scrisori de la mine (pe mail), câte una pe anotimp, vă rog să vă înscrieți aici.